VIDEO Prezidenţiale2024/ Călin Georgescu: Rezultatul alegerilor parlamentare reprezintă falimentul partidelor
Candidatul independent la prezidenţiale, Călin Georgescu, a îndemnat, luni, politicienii să investească în oameni, în "poporul real", el declarând şi că rezultatele de la alegerile parlamentare arată ".falimentul partidelor".
"Domnilor politicieni, pentru a vă redresa falimentul politic, va trebui să investiţi în oameni, în poporul real, nu în partidele voastre. Resetaţi lucrurile când vedeţi că s-a blocat maşinăria de partid, dar resetaţi acum în interesul tuturor, nu doar al unora", a arătat Georgescu, într-un mesaj video, transmis după alegerile parlamentare.
Candidatul independent a susţinut că rezultatul acestui scrutin "este de fapt rezultatul deciziilor parlamentare din ultimii 35 de ani".
"Vorbim despre rezultatul deciziilor greşite pe care politicienii români le-au luat, dar cel mai important, vorbim acum despre rezultatul deciziilor corecte prin care românii, cu votul lor, au restartat acum clasa politică. Practic, poporul român, căruia i s-a inoculat că votul lui nu contează, s-a văzut clar şi precis şi se va vedea peste încă o săptămână că votul contează", a adăugat el.
Călin Georgescu a menţionat şi că rezultatul alegerilor reprezintă "falimentul partidelor", unul aşteptat, pentru că formaţiunile politice "au făcut, în ultimă instanţă, speculă cu încrederea şi inteligenţa oamenilor, iar acum bursa lor politică de încredere s-a prăbuşit".
Candidatul la Preşedinţie a îndemnat politicienii să accepte "normalitatea", deoarece "poporul este înţelept".
Candidatul independent Călin Georgescu şi candidatul USR Elena Lasconi se confruntă în turul decisiv al alegerilor prezidenţiale, care va ave loc duminică, 8 decembrie. AGERPRES / (A - autor: Oana Ghiţă, editor: Marius Frăţilă, editor online: Alexandru Cojocaru)
Citeşte şi:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Ciolacu: România este solidară cu Turcia în urma incendiului devastator de la Hotelul Grand Kartal din Bolu
România este solidară cu Turcia și oamenii săi în urma incendiului devastator de la Hotelul Grand Kartal din Bolu, a transmis premierul Marcel Ciolacu într-un mesaj de condoleanțe adresat președintelui turc Recep Tayyip Erdogan. 'Stimate președinte Recep Tayyip Erdogan, România este solidară cu Turcia și oamenii săi
Crin Antonescu: Călin Georgescu este o variantă de neacceptat, periculoasă pentru România
Candidatul la prezidențiale anunțat de coaliția PSD-PNL-UDMR, Crin Antonescu, a declarat, marți, că prezența publică a lui Călin Georgescu este mai degrabă a unei 'fantome' și a susținut că posibilitatea ca acesta să ajungă șef al statului reprezintă o 'variantă de neacceptat, periculoasă' pentru România. 'Călin Georg
Antonescu: Pentru cauza democrației și a stabilității, ar fi fost mai bine ca Iohannis să-și încheie mandatul
Candidatul anunțat de coaliția PSD-PNL-UDMR pentru alegerile prezidențiale, Crin Antonescu, a declarat marți că președintele Klaus Iohannis ar fi trebuit să-și încheie mandatul după constituirea noului Parlament, punctând că acesta 'nu funcționează măcar la nivelul comunicării publice'. 'Pentru cauza democrației, pentru
Emanuel Ungureanu (USR): AJPIS cere relocarea copiilor din centrele de la Târgu Mureș, dar unde?
Deputatul USR Emanuel Ungureanu a declarat, marți, la Târgu Mureș, că Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Mureș a solicitat Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Mureș relocarea celor peste 60 de copii cu dizabilități din cele patru centre din Târgu Mureș în 30 de zile, însă nu se știe
Senat: AUR condamnă refuzul majorității parlamentare pentru convocarea unei sesiuni extraordinare a Parlamentului
Partidul Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) condamnă ferm refuzul majorității parlamentare PSD-PNL-UDMR de a introduce pe ordinea de zi a plenului Senatului solicitarea AUR pentru convocarea unei sesiuni extraordinare a Parlamentului și cere să își exercite rolul său fundamental, de 'for reprezentativ al poporului român'.
Emanuel Ungureanu (USR): Depun un proiect de lege pentru monitorizarea video în centrele de tip social
Deputatul USR Emanuel Ungureanu a declarat, marți, la Târgu Mureș, după vizitarea celor patru centre de îngrijire a copiilor cu dizabilități unde Centrul de Resurse Juridice (CRJ) a reclamat 'nereguli grave', că urmează să depună un proiect de lege pentru monitorizarea video a modului de îngrijire a copiilor bolnavi în centrele de tip
Sindicatele funcționarilor publici parlamentari, personalului contractual și șoferilor - dezacord ferm față de măsurile de reorganizare a Senatului
Sindicatul Funcționarilor Publici Parlamentari, Sindicatul Personalului Contractual și Sindicatul Șoferilor din Senatul României au transmis, marți, dezacordul 'ferm' față de măsurile de reorganizare a instituției și de reducere a numărului de angajați, propuse de președintele Senatului, Ilie Bolojan, și secretarul general, Mario Ovidiu Oprea.
Cazanciuc: Schema de funcționare a Senatului, redusă cu 24%; parte din angajați vin și pleacă cu demnitarii
Conducerea Senatului a adoptat, marți, două memorandumuri prin care schema de funcționare a instituției se reduce cu 24% - de la 796 de posturi, din care aproximativ 30 sunt libere, la 610 posturi -, iar cheltuielile privind întreținerea autoturismelor vor fi diminuate, a informat vicepreședintele Senatului Robert Cazanciuc. 'Cu sigu
Senat: Mandatul de senator al lui Laurențiu Țepeluș, validat
Senatul a validat, marți, în plen, în sesiune extraordinară, mandatul de senator al lui Laurențiu Țepeluș (PSD), după ce Lucian Romașcanu a demisionat în decembrie din Parlament, optând pentru a rămâne președintele Consiliului Județean Buzău. Ulterior validării mandatului, Țepeluș a depus jurământul.
Lasconi: USR va depune o propunere legislativă pentru modificarea Codului penal în legătură cu fapte de corupție
Președinta USR, Elena Lasconi, anunță că parlamentarii formațiunii vor depune în Parlament o propunere legislativă pentru modificarea Codului penal referitor la termenul de prescripție pentru mai multe infracțiuni de corupție. Justiția 'trebuie să facă dreptate pentru toți, nu să protejeze corupții', scrie lidera USR, marți, pe F
Fechet: Apa Mării Negre - monitorizată; autoritățile să fie pregătite după incidentul naval din Kerci
Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a participat marți, la Constanța, la o prelevare de probe din apa Mării Negre, monitorizare care se face mai ales în contextul poluării după accidentul naval din strâmtoarea Kerci, cu scopul ca autoritățile din țara noastră să fie pregătite în cazul unei eventuale poluări. Fechet a afirmat c
Fenechiu: Conducerea Senatului analizează, de la ora 16,00, reorganizarea activității instituției; propunere - reducerea cu 24% a personalului
Biroul permanent al Senatului va analiza, marți, de la ora 16,00, două memorandumuri de reorganizare a activității instituției și de reducere a cheltuielilor, a afirmat, marți, liderul grupului senatorilor liberali, Daniel Fenechiu. 'Sunt două memorandumuri: unul de reorganizare a activității Senatului și altul de reducere a cheltuielilor.
Kelemen Hunor: Sunt convins că Antonescu are prima șansă să intre în turul al doilea al prezidențialelor
Candidatul coaliției, Crin Antonescu, va intra în turul al doilea al prezidențialelor și atunci ar trebui să-l și câștige, a declarat, marți, președintele UDMR, Kelemen Hunor. 'În coaliție, noi am stabilit, există un acord de coaliție. Sunt convins că Antonescu are prima șansă să intre în turul doi, din toți candida
Kelemen Hunor: Dovezile privind anularea alegerilor ar trebui să vină de la instituția prezidențială
Dovezile privind anularea alegerilor ar trebui să vină de la instituția prezidențială, a afirmat, marți, președintele UDMR, Kelemen Hunor. Întrebat, la Antena 3 CNN, dacă ar trebui să vină și acele dovezi privind anularea alegerilor, Kelemen Hunor a răspuns: 'Categoric. Și eu aștept acest lucru. De la președinte. N-ai de la cine, nu
Prezidențiale2025/ AUR cere Avocatului Poporului să sesizeze CCR privind OUG pentru organizarea alegerilor
Alianța pentru Unirea Românilor cere Avocatului Poporului să sesizeze Curtea Constituțională cu privire la Ordonanța de Urgență pentru organizarea alegerilor prezidențiale, considerând că modificările aduse legislației electorale au fost 'adoptate în mod netransparent' și 'afectează grav drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor rom