Tîlvăr: România şi Norvegia sunt alături de Ucraina în aceste momente critice
România şi Norvegia continuă să fie alături de Ucraina în aceste ''momente critice'', a afirmat, vineri, ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, care s-a întâlnit, la sediul MApN, cu omologul său din ţara scandinavă, Bjorn Arild Gram.
Potrivit unui comunicat al MApN, sprijinul substanţial pe care Norvegia îl asigură României în achiziţia unui sistem avansat de rachete sol-aer Patriot a reprezentat un alt subiect important al discuţiilor. Contribuţia financiară de aproximativ 127 milioane de dolari este asigurată în cadrul Iniţiativei de Acţiune Imediată pentru Apărarea Antiaeriană, coordonată de Germania.
"Prin această contribuţie semnificativă, Norvegia demonstrează nu numai sprijinul său ferm pentru România, dar şi angajamentul faţă de securitatea aliată. Continuăm să stăm, împreună, alături de Ucraina în aceste momente critice", a declarat ministrul Apărării Naţionale.
Angel Tîlvăr a evidenţiat cooperarea de succes între forţele aeriene ale celor două ţări în cadrul programului de înzestrare "Avion multirol al Forţelor Aeriene", prin care Guvernul României a atribuit Guvernului Regatului Norvegiei contractul de achiziţie a 32 de aeronave F-16, cu suport logistic iniţial, şi a unui a pachet de bunuri şi servicii complementar de la Guvernul Statelor Unite ale Americii.
În total, au fost recepţionate 12 aeronave, după sosirea, în urmă cu mai puţin de o săptămână, a încă trei avioane multirol F-16 Fighting Falcon în Baza 71 Aeriană "General Emanoil Ionescu" de la Câmpia Turzii, în vederea dotării Escadrilei 48 Vânătoare. Finalizarea recepţiei întregului lot este estimată pentru finalul anului 2025.
"Aeronavele F-16 sunt livrate României în stare operaţională, ceea ce reprezintă, în fapt, un transfer de capabilitate între două ţări ale Alianţei, ceea ce contribuie în mod direct la întărirea posturii de apărare a NATO pe Flancul estic. Resursa disponibilă a acestor aeronave asigură operarea lor pentru o perioadă de tranziţie, de minimum 10 ani, către avioanele de generaţia a V-a, F-35, contract pe care sperăm să îl semnăm până la sfârşitul acestui an", a arătat ministrul român.
Atât ministrul Tîlvăr, cât şi ministrul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, Ştefan-Radu Oprea, care a participat la discuţii, au exprimat deschiderea pentru noi colaborări în domeniul industriei de apărare între cele două ţări, cu accent pe transferul de tehnologie modernă în România - pentru integrarea producţiei de echipamente militare, într-un proces cât mai mare, pe teritoriul naţional sau pentru înfiinţarea de capacităţi economice destinate întreţinerii, pe întreaga durată de viaţă, a echipamentelor care ar putea fi achiziţionate din industria de apărare norvegiană în cadrul programelor de achiziţii ale Armatei României.
"Cooperarea dintre România şi Norvegia în programul de achiziţie a avioanelor multirol este un model de eficienţă şi profesionalism, demonstrând cum se pot realiza parteneriate durabile, cu beneficii pe termen lung pentru ambele părţi. Aceasta este o colaborare pe care dorim să o replicăm şi în alte proiecte comune", a adăugat ministrul Apărării Naţionale.
Angel Tîlvăr a prezentat, de asemenea, importanţa pe care Grupul de Luptă pentru Combaterea Minelor la Marea Neagră (MCM Black Sea) - înfiinţat de România, Bulgaria şi Turcia - o are în combaterea riscurilor reprezentate de minele marine şi în menţinerea unor rute de navigaţie sigure. În acest context, ministrul român al Apărării a adresat părţii norvegiene invitaţia de a se alătura acestei iniţiative, prin trimiterea de personal şi echipamente specializate.
Din delegaţia ministrului norvegian a făcut parte şi şeful Apărării, generalul Eirik Kristoffersen, care a avut, în marja acestei deplasări, o întrevedere cu omologul român, generalul Gheorghiţă Vlad. AGERPRES/(AS - autor: Oana Ghiţă, editor: Claudia Stănescu, editor online: Gabriela Badea)
* Sursa foto: Angel Tîlvar / Facebook.com
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Președintele Nicușor Dan - la Sommetul Francofoniei de la Phnom Penh
Președintele Nicușor Dan va participa, duminică și luni, la cel de al XX-lea Sommet al Francofoniei, care se va desfășura în Cambodgia, la Phnom Penh. Potrivit Administrației Prezidențiale, sommetul, care va reuni șefi de stat și de guvern din cele 53 de țări membre cu drepturi depline din Organizația Internațională a Francofoniei, are t
AUR cere MApN să explice de ce întârzie livrarea sistemelor antiaeriene contractate
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) solicită Ministerului Apărării Naționale (MApN) să prezinte motivele pentru care primele două sisteme antiaeriene nu au trecut testele de recepție, dar și calendarul actualizat de livrare a tuturor celor patru sisteme și măsurile prin care va asigura recuperarea integrală a penalităților. 'Rom&ac
AUR cere dezbatere parlamentară privind introducerea RO Wallet și garanții pentru protecția datelor personale
AUR a solicitat vineri dezbatere parlamentară privind introducerea portofelului electronic pentru identitate digitală și garanții pentru protecția datelor personale, contestând reglementarea prin ordonanță de urgență. Potrivit unui comunicat al AUR remis AGERPRES, un sistem care gestionează datele personale ale milioanelor de român
Luca Niculescu: Casa Regală a avut o contribuție esențială la modernizarea și dezvoltarea României
Casa Regală a avut o contribuție esențială la modernizarea și dezvoltarea României, iar devotamentul față de țară și respectul pentru valorile democratice rămân repere importante pentru societatea noastră, a transmis prim-ministrul Luca Niculescu.
Premierul a participat la un dejun la Palatul Elisabeta, la invitația Custodelui Coroanei, Margareta, și a Principelui Radu
Prim-ministrul Luca Niculescu a participat vineri, la Palatul Elisabeta, la un dejun la invitația Custodelui Coroanei, Margareta, și a Principelui Radu. La momentul întâmpinării, desfășurat în grădina Palatului
Neamț: Noul subprefect, Dragoș Andoni, promite respect pentru lege și deschidere față de comunități
Noul subprefect al județului Neamț, Dragoș Andoni, a declarat vineri, după depunerea jurământului, că preia acest mandat cu responsabilitate și respect față de lege și comunitățile locale. 'Nemțenii așteaptă să fie ascultați, să primească răspunsuri clare și să vadă că problemele lor sunt luate în serios. Așa îmi propun s
Mureș: Reabilitarea unei porțiuni degradate din DN 13 la intrarea în Sighișoara, împotmolită în probleme administrative
Starea degradată a carosabilului de pe Drumul Național 13, la intrarea în municipiul Sighișoara dinspre Albești, a generat reacții publice din partea deputatului PSD Mureș Dumitrița Gliga, care solicită o decizie urgentă a Consiliului Local pentru transferul administrării drumului, în timp ce reprezentanții Primăriei Sighișoara dau asigurări că proceduril
Fritz, despre reforma administrativ-teritorială: Ce vedem de la PSD este un jonglaj prin care vor să ne hipnotizeze pe toți
Președintele USR, Dominic Fritz, a declarat vineri, la Târgu Jiu, referitor la reorganizarea administrativ-teritorială a țării, că este nevoie de acest demers, dar că nu crede că PSD are 'curajul să își asume o reformă adevărată'. 'Primarii USR susțin servicii publice mai de calitate, susțin ca mai puțini bani să se duc
Simion (AUR): Nicușor Dan și-a depășit de mult mandatul de mediator
Liderul AUR, George Simion, l-a criticat, vineri, pe președintele Nicușor Dan, acuzându-l că și-a depășit mandatul de mediator și că ar fi știut dinainte că, în cele din urmă, Luca Niculescu va fi învestit premier. 'Considerăm că a depășit orice limită și poziția noastră este că Nicușor Dan minte. Ceea ce am spus noi că s-a înt&acir
Radu Miruță: Nu am fost citat în dosare penale legate de SAFE și Rheinmetall; nu am nicio emoție
Prim-vicepreședintele USR, deputatul Radu Miruță, a declarat vineri, la Târgu Jiu, că nu a fost citat în niciun dosar penal în legătură cu SAFE și Rheinmetall, punctând că nu are emoții cu privire la acest aspect. Afirmația acestuia a fost făcută la o conferință de presă, în cadrul căreia a fost întrebat dacă a fost citat &i
Protest în Capitală/PNL: Facem direct răspunzători Guvernul și liderii AUR de tulburările și vandalismele care ar putea rezulta
Partidul Național Liberal solicită Guvernului și Ministerului Afacerilor Interne să ia toate măsurile necesare pentru respectarea legii și menținerea ordinii publice în București, în contextul manifestației pe care AUR și susținătorii lui Călin Georgescu intenționează să o desfășoare sâmbătă. PNL transmite că România are nevoie
Nicușor Dan - întâlnire bilaterală, la Dublin, cu premierul Ungariei
Dublin - Trimisul special al AGERPRES, Dana Piciu, transmite: Președintele Nicușor Dan a avut, vineri, o întâlnire bilaterală cu premierul Ungariei, Peter Magyar. Întâlnirea, care a durat aproximativ 45 de minute, a avut loc înainte de reuniunea informală a Consiliului European, găzduită de Irlanda, în calitate
Parlamentul Tinerilor/Buzoianu: Sunteți mult peste mediu; la un moment dat veți putea să fiți la masa deciziei
Deputata USR Diana Buzoianu le-a transmis vineri participanților la cea de-a XIV-a ediție a Parlamentului Tinerilor că nu este nevoie să aștepte 20 sau 30 de ani pentru a ajunge la 'masa deciziilor'. 'Toți cei care sunteți aici sunteți niște oameni care deja, prin timpul pe care-l dedicați, prin proiectele la care faceți parte, alți ales să fiți &i
UPDATE Fritz: Ne vom folosi de toate pârghiile care ne stau la dispoziție pentru a evidenția toxicitatea politicilor PSD
Președintele USR, Dominic Fritz, a declarat vineri, la Târgu Jiu, că partidul său se va folosi de toate pârghiile care îi stau la dispoziție în opoziție pentru a 'evidenția toxicitatea politicilor PSD' și 'pentru a stopa corupția PSD'. Afirmația liderului USR a venit după ce a fost întrebat, î
PACE - Întâi România propune reorganizarea administrativ-teritorială a țării în nouă județe
PACE - Întâi România propune reorganizarea administrativ-teritorială a țării în nouă județe echilibrate demografic, construite pe criterii geografice, economice și strategice. ''În contextul reluării dezbaterilor privind reorganizarea administrativ-teritorială a României, Partidul PACE - Întâi Român







