Radu (PAID): Din 6 - 7 mii de locuinţe afectate de inundaţii în Galaţi şi Vaslui avem deschise doar 438 de dosare
PAID România a plătit deja un milion de euro pentru primele dosare de daună totală în cazul inundaţiilor din judeţele Galaţi şi Vaslui, în condiţiile în care, dintr-un număr de 6.000 - 7.000 de locuinţe afectate au fost depuse doar 438 de notificări de dosare de daună, a declarat, marţi, directorul general al Pool-ului de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale (PAID), Nicoleta Radu.
"Am avut în ultimul timp evenimentele din Vaslui şi Galaţi, celebre de altfel, se vorbeşte foarte mult despre ele în ultimul timp. Aici, zonele acestea din Moldova sunt de regulă cele mai afectate de evenimente de când ştim noi. Deci, nu cred că e cineva care pune la îndoială această informaţie. Ei bine, avem în aceste judeţe, din rapoartele oficiale, un număr de 6 - 7 mii de locuinţe afectate. Din aceste 6 - 7 mii de locuinţe afectate, noi avem deschise la PAID doar 438 de dosare, notificări de dosare de daună. Deci, un număr extraordinar de mic de dosare. Pentru aceste dosare, totuşi, vreau să vă spun că avem constituite rezerve în companie de 4 milioane de euro. Am plătit deja 1.000.000 euro - da, am plătit primul dosar de daună chiar în 48 de ore de la deschidere - am plătit primele dosare cu daună totală, deci case care au fost distruse în totalitate. Din punctul ăsta de vedere, noi suntem pregătiţi", a afirmat Radu, la un eveniment de specialitate.
Însă, a subliniat şeful PAID, din păcate, foarte mulţi cetăţeni din aceste zone nu vor avea o locuinţă refăcută, reconstruită după inundaţii, pentru că aici există un grad de cuprindere de 5%, 7% sau de 10% în cel mai fericit caz.
"Întrebarea mea este una retorică, aş putea spune. Oare autorităţile locale nu ştiu că zonele acelea sunt expuse riscurilor naturale, nu au nevoie sau nu înţeleg beneficiile unei protecţii financiare a oamenilor în caz de evenimente majore? Ce vor face oamenii care vor rămâne fără locuinţă? Desigur, există ajutoare de la stat, pentru că asta este, statul trebuie să acorde ajutoare de urgenţă, dar, finalmente, eu cred că oamenii au nevoie de protecţie totală pentru a-şi repune viaţa şi locuinţele şi bunurile în starea dinainte de eveniment. Şi asta nu se poate numai cu ajutoare de la stat. Iar ca să vă spun ce ar fi în cazul unui cutremur, precum cel din 1977... ar fi o dramă naţională, o tragedie naţională. Deci, ca să concluzionez, este nevoie de mult efort din partea tuturor, a asigurătorilor pe de o parte, şi noi încercăm să facem tot ce putem, dar fără implicarea autorităţilor de la nivel central până la cel local, nu se va putea niciodată obţine un grad de cuprindere mulţumitor, astfel încât să fim siguri că România nu mai este vulnerabilă în faţa unui eveniment natural de amploare deosebită'', a transmis ea, la masa rotundă cu tema "Ce (Cine) îi convinge pe români să nu-şi asigure locuinţele", organizată de DC Media Group.
În acest context, Nicoleta Radu a arătat că PAID a derulat o campanie împreună cu Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă şi Asociaţia Municipiilor din România, practic o colaborare public-privată, despre care, în opinia sa, trebuie să se vorbească mai intens, pentru că acest sistem de asigurare obligatorie are la bază un parteneriat public-privat.
"Pe de o parte, este compania noastră, PAID, care gestionează sistemul de asigurare obligatorie din punct de vedere al emiterii poliţelor, al gestionării daunelor şi al contractării reasigurării, deci al deţinerii de fonduri suficiente pentru despăgubire în caz de de dezastre. Pe de altă parte, sunt autorităţile locale, partenerii noştri din această lege care ar trebui să informeze cetăţenii despre beneficiile aceste asigurări şi, în cazul în care lucrurile nu se întâmplă chiar atât de bine, chiar să recurgă şi la amenzi. Desigur, nu amenzile sunt lucrul care ne interesează pe noi cel mai mult. Pe noi ne interesează să avem o Românie cât mai asigurată şi, dacă se poate, oamenii se să îşi cumpere asigurări în deplină cunoştinţă de cauză. (...) Avem situaţii în care am reuşit să avem parteneriate bune la nivel central cu instituţii care au înţeles că este nevoie ca acest parteneriat să meargă în direcţia bună, dar mai sunt multe lucruri de pus la punct în legătură cu parteneriatele la nivel local", a susţinut directorul general al companiei.
În plus, PAID are o serie de parteneriate la nivel central, cum ar fi cel cu Autoritatea pentru Digitalizarea României şi Ministerul Digitalizării prin care a fost introdus portalul paidromânia.ro pe portalul naţional de plăţi de taxe şi impozite ghişeul.ro.
"Avem şi alte parteneriate, cu Institutul Naţional de Fizică a Pământului, cu mult mai multe instituţii, dar, dincolo de asta, trebuie să existe un parteneriat real şi fezabil şi la nivelul celor care ne sunt parteneri în lege, respectiv autorităţile locale, care sunt răspunzătoare de implementarea acestei legi şi care ar trebui să aibă un rol în primul rând în a convinge cetăţenii de importanţa acestor asigurări", a concluzionat directorul general al Pool-ului de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale (PAID), Nicoleta Radu. AGERPRES/(A - autor: Oana Tilică, editor: Mariana Nica, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
BNS invită lucrătorii de pe platformele digitale care activează în România să se alăture Sindicatului Lucrătorilor Europeni
Blocul Național Sindical (BNS) îi invită pe lucrătorii de pe platformele digitale care activează în România să se alăture Sindicatului Lucrătorilor Europeni (SLE), o structură dedicată celor care activează prin aplicații, precum Uber, Bolt, Glovo, Wolt, pentru a beneficia de reprezentare, sprijin și protecție în fața platformelor și a autorităților.
ANSVSA anunță rechemarea unui produse de hrană umede pentru pisici, din cauza contaminării cu fibre de plastic
Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) a anunțat rechemarea voluntară a unui produs de hrană umedă pentru pisici comercializat în magazinele Lidl România, ca măsură preventivă pentru protejarea sănătății animalelor. Potrivit instituției, producătorul Partner in Pet Food NL BV a decis retr
Sondaj: 76% dintre companii văd incertitudinea economică ca pe un risc critic pentru mediul de afaceri
Incertitudinea economică, instabilitatea geopolitică, atacurile cibernetice și dezinformarea sunt riscurile cu cea mai rapidă creștere în importanță pentru companiile europene, în ultimele 12 luni, arată concluziile unui sondaj de specialitate, dat marți publicității. Conform cercetării Crisis Communications Network Europe (CCNE), peste trei sfertu
Joburile care necesită competențe AI au crescut cu 69% în ultimii cinci ani (raport)
Locurile de muncă pentru care sunt solicitate competențe de inteligență artificială au crescut cu 69% în ultimii cinci ani, comparativ cu un avans de 9% al pieței totale a muncii, ceea ce înseamnă un ritm de creștere de aproape opt ori mai rapid, relevă studiul PwC AI Jobs Barometer 2026, publicat marți. Potrivit analizei bazată pe
România are nevoie de o arhitectură națională și de o regândire a proceselor legislative și administrative (senator)
România are nevoie de o arhitectură națională și de o regândire a tot ce înseamnă procese legislative și administrative, pentru că totul durează foarte mult, a declarat, marți, președintele Comisiei pentru comunicații, tehnologia informației și inteligență artificială din Senat, Ciprian Rus, la un eveniment de specialitate. &
APIA: Apicultorii pot depune cererile de plată pentru intervențiile din sectorul apicol până la 31 iulie
Apicultorii și formele asociative din sectorul apicol pot depune până la 31 iulie 2026 cererile de plată pentru intervențiile finanțate prin Planul Strategic 2023 - 2027, valoarea totală a sprijinului alocat pentru acest an fiind de peste 12,16 milioane de euro, a anunțat, marți, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA).
Popescu (ANCOM): România va deveni cea mai relevantă țară din Europa din punct de vedere al infrastructurii SpaceX
România va deveni cea mai relevantă țară din Europa din punct de vedere al infrastructurii SpaceX, a declarat, marți, vicepreședintele Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM), Pavel Popescu, la Forumul România Digitală. 'SpaceX a investit, deja, câteva zeci de milioane - cred
Cîmpean (DNSC): Noile tehnologii vin la pachet cu probleme și cu o mulțime de vulnerabilități
Noile tehnologii, inclusiv Inteligența Artificială (AI), vin la pachet cu probleme și cu o mulțime de vulnerabilități, a declarat, marți, directorul Directoratului Național de Securitate Cibernetică (DNSC), Dan Cîmpean, la Forumul România Digitală. 'Observăm o transformare digitală, o transformare în ceea ce privește util
Cea de-a opta ediție a evenimentului Forumul România Digitală, organizată marți la București
Dezvoltarea industriei în contextul Revoluției tehnologice și competitivitatea companiilor românești în era digitală sunt două dintre subiectele ce vor fi abordate, marți, la cea de-a opta ediție a evenimentului Forumul România Digitală, organizat de publicația Financial Intelligence Potrivit organizatorului, la dezbate
Evoluție mixtă a indicilor BVB, în ședința de luni
Indicii Bursei de Valori București (BVB) au avut o evoluție mixtă în ședința de luni, iar rulajul total s-a cifrat la 109,286 milioane de lei (20,86 milioane de euro). Principalul indice al Bursei, BET, care include cele mai tranzacționate 20 de companii listate pe Piața Reglementată, s-a depreciat cu 0,64%, până la 30.169,88 puncte, în timp
BNS cere și propune măsuri urgente în contextul noii Strategii Europene privind echitatea între generații
Blocul Național Sindical (BNS) consideră că actualul model economic românesc este bazat pe mai multe inegalități și trage un semnal de alarmă pe baza datelor Eurostat și INS, care demonstrează această realitate. Potrivit unui comunicat, BNS aduce în atenția opiniei publice și a decidenților politici lansarea de către Comisia Europeană a Strategiei
Monitorul Social: Veniturile reale ale românilor au crescut cu 160% în ultimii 15 ani, cel mai rapid din UE
Veniturile reale ale românilor au înregistrat cea mai rapidă creștere din Uniunea Europeană în ultimii 15 ani, avansând cu 160% în perioada 2010-2025, însă România rămâne în continuare sub media europeană și cu inegalități de venit relativ ridicate, potrivit unei analize realizate de Monitorul Social, proiect al Friedrich
Andrei (INS): În România, într-un orizont mediu de timp, populația rezidentă va fi sub pragul de 19 milioane și mai îmbătrânită decât în prezent
România ar putea înregistra, într-un orizont mediu de timp, o populație rezidentă sub pragul de 19 milioane și mai îmbătrânită decât în prezent, arată președintele Institutului Național de Statistică (INS), Tudorel Andrei, în analiza 'Ce devoalează trecutul despre viitorul economic al țării?'. 'Evoluț
CNAIR prelungește perioada de înscriere la concursul dedicat siguranței rutiere pentru elevi
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) prelungește, până pe 30 iunie, perioada de înscriere la concursul dedicat siguranței rutiere pentru elevi, în urma interesului mare din partea elevilor și a unităților de învățământ, informează luni compania de drumuri. 'În urma interesului ridicat mani
ANSVSA a deschis oficial Comandamentul Estival Regional 2026 la Constanța
Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) a deschis oficial, luni, Comandamentul Estival Regional 2026 la Constanța, marcând debutul campaniei de supraveghere și control oficial pe litoralul românesc și în zonele turistice din Delta Dunării. Potrivit unui comunicat al Autorității, evenimentul a reunit







