Vaslui: Curţi, grădini şi drumuri inundate din cauza precipitaţiilor abundente din ultimele ore

Mai multe curţi, grădini şi drumuri au fost inundate din cauza precipitaţiilor abundente căzute în ultimele ore în judeţul Vaslui.
Potrivit autorităţilor, pe râul Elan, în zona podului de beton Murgeni - Fălciu, apa a ieşit din albia minoră, dar nu sunt locuinţe afectate.
În comuna Banca, zona Vanbet, carosabilul este acoperit cu apă, traficul rutier desfăşurându-se cu dificultate, iar la intrarea în Fălciu, dinspre municipiul Huşi, apa a trecut peste terasamentele drumului naţional, în zona podeţului peste râul Bozia, iar circulaţia este întreruptă. Un utilaj aparţinând Secţiei Drumuri Naţionale Bârlad urmează să se deplaseze în zona afectată pentru deblocarea podeţului.
"În urma precipitaţiilor, câteva curţi şi grădini din localităţile Fălciu, Măluşteni, Blăgeşti şi Murgeni au fost parţial inundate, însă în teren au acţionat, acolo unde s-a impus, autorităţile locale. În general, probleme au fost în partea de sud-est a judeţului Vaslui, zonă învecinată cu judeţul Galaţi. Au fost şapte intervenţii ale serviciilor voluntare pentru situaţii de urgenţă în localităţile Cârja, Schineni, Ţuţcani, Rânzeşti, Bogdăneşti, Blăgeşti şi municipiul Bârlad. Monitorizăm situaţia, iar dacă va fi nevoie vom interveni în teren cu forţele şi mijloacele specifice necesare", au transmis reprezentanţii ISU Vaslui.
Potrivit meteorologilor, în intervalul 13 septembrie, ora 18,00, - 14 septembrie, ora 15,00, pe fondul avertizării Cod portocaliu, în judeţele Buzău, Vrancea, Galaţi, Vaslui, Bacău, Neamţ, Iaşi, Botoşani şi Suceava vor fi perioade cu averse torenţiale. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor fi de 40 - 60 l/mp şi, izolat, de peste 70 - 80 l/mp. AGERPRES/(AS - autor: Loredana Ciobanu, editor: Andreea Rotaru, editor online: Simona Aruştei)
Citeşte şi:
* Galaţi: Patru persoane decedate în urma inundaţiilor
* Galaţi: Sute de persoane evacuate, locuinţe inundate şi drumuri blocate din cauza viiturilor
* Premierul Ciolacu se va deplasa în judeţul Galaţi pentru a evalua situaţia cauzată de inundaţii
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Vaslui: Elemente de muniție descoperite la fostul bazar și fosta unitate militară
Mai multe elemente de muniție au fost descoperite, în 23 și 24 iunie, în zona fostei unități militare și în perimetrul fostului bazar din municipiul Vaslui, pirotehniștii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) intervenind pentru asanarea terenurilor. 'În data de 23 iunie a fost semnalată prezenț
REPORTAJ/Vâlcea: Ceramica de Lungești, o tradiție ancestrală pe care doar trei olari o mai păstrează
Olăritul la Lungești, odinioară unul dintre centrele mari de ceramică din Vâlcea și chiar din țară, riscă să devină o amintire, în prezent în localitate fiind doar trei meșteri care se mai încumetă să învârtă roata și să dea formă lutului, mai mult din pasiune și din dorința de a nu lăsa acest meșteșug ancestral să dispară de tot,
Harghita: CJ a întocmit un top al obiectivelor turistice, activităților și experiențelor culinare pentru vacanță; pe listă se află și Praid
Consiliul Județean Harghita a întocmit un top al obiectivelor turistice, experiențelor culinare și activităților potrivite pentru turiștii care doresc să-și petreacă vacanța în zonă, pe lista de recomandări aflându-se și localitatea Praid. 'Oficial, a început vacanța de vară, o bună oportunitate să facem planuri pen
Vreme cu temperaturi caniculare în București, marți, miercuri și joi (meteorologi)
Canicula și disconfortul termic accentuat vor caracteriza vremea din București, în următoarele zile, iar temperaturile maxime urmează să atingă 38 de grade, arată prognoza de specialitate, publicată marți de Administrația Națională de Meteorologie (ANM). Potrivit sursei citate, în intervalul 24 iunie, ora 10:00 - 25 iunie, ora 10:0
ANM: Alerte Cod galben de caniculă în peste trei sferturi din țară, până joi dimineața
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, marți, noi atenționări Cod galben de caniculă, ce vizează, până joi dimineața, peste trei sferturi din țară. Potrivit meteorologilor, în intervalul 24 iunie, ora 10:00 - 25 iunie, ora 10:00, va fi valabil un prim Cod galben de vreme caniculară în Banat, Oltenia, Muntenia,
Botoșani: Accident cu patru tineri răniți în localitatea Cristinești
Patru tineri, cu vârste cuprinse între 17 și 29 de ani, au ajuns la spital în urma unui accident rutier care a avut loc în noaptea de luni spre marți pe DJ 298, în localitatea Cristinești, au anunțat reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Botoșani. Potrivit acestora, în eveniment a f
Sibiu/Președintele CJ, despre desființarea unor posturi de viceprimari: Reforma să țină cont de realitățile fiecărei comunități
Președintele Consiliului Județean (CJ) Sibiu, Daniela Cîmpean, consideră că o posibilă desființare a funcției de viceprimar în localitățile cu mai puțin de 1.500 de locuitori trebuie să țină cont de realitățile fiecărei comunități. 'Discuția privind o posibilă desființare a funcției de viceprimar în comunele cu sub 1.500
Giurgiu: Două locuințe, cinci autoturisme și 25 de animale au ars într-un incendiu la Mârșa
Două locuințe, cinci autoturisme, mai multe anexe, 25 de animale și păsări și 100 de baloți de trifoi au ars într-un incendiu izbucnit luni seară în localitatea Mârșa din cauza folosirii intenționate a unei surse de aprindere.
Mureș/ Locuitorii din Târnăveni, revoltați din cauza crizei apei; CJSU: O problemă de sănătate și de demnitate
Pe fondul revoltei locuitorilor municipiului Târnăveni, generată de lipsa apei curente ca urmare a opririi frecvente a instalațiilor din cauza salinității crescute de pe râul Târnava Mică, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) Mureș a transmis, luni, că înțelege durerea și frustrarea cetățenilor, considerând că este vorba
Președintele CJ Arad crede că o comasare a comunelor mici ar fi mai eficientă înainte de reducerea numărului viceprimarilor
Președintele Consiliului Județean (CJ) Arad, Iustin Cionca, este de părere că o comasare a comunelor mici ar fi mai eficientă din punctul de vedere al economiilor la buget decât reducerea numărului de viceprimari prin desființarea acestei funcții în UAT-urile cu o populație mai mică de 1.500 de locuitori. 'Cred că era mai bine
Satu Mare: Trei locuințe, cuprinse de flăcări; o mașină, distrusă
Trei case din orașul Livada au fost cuprinse de un incendiu și o mașină a fost distrusă în totalitate, informează, luni, Inspectoratul pentru Situații de Urgență 'Someș' Satu Mare. Pentru gestionarea situației de urgență au fost mobilizate trei autospeciale de stingere cu apă și spumă din cadrul Detașamentului de Pompieri Satu Ma
Tamas Sandor (CJ Covasna): Trebuie revizuit sistemul cu discernământ, nu tăiat peste tot la fel
Președintele Consiliului Județean (CJ) Covasna, Tamas Sandor, consideră că este nevoie de reforme în administrația publică locală în ceea ce privește funcționalitatea sistemului, însă măsurile trebuie implementate cu echilibru și discernământ. 'Cu siguranță trebuie revizuit sistemul de funcționare, dar nu trebuie tă
Mureș: Furnizarea apei menajere, reluată la Târnăveni; noul val de salinitate generează o nouă întrerupere
Comitetul Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) Mureș a anunțat, luni, că în zona deservită de Stația de Tratare Târnăveni a fost reluată temporar furnizarea apei menajere, însă noul val de salinitate care se propagă pe râul Târnava Mică va duce la o nouă întrerupere începând din această seară.
ANM: Vreme deosebit de caldă în următoarele două săptâmâni; probabilitate de averse pe 28 și 29 iunie
Vremea va rămâne deosebit de caldă în toate regiunile pe parcursul următoarelor două săptămâni (23 iunie - 6 iulie), cu valori termice maxime ce vor ajunge la 38 de grade, în Banat, în timp ce, din punct de vedere pluviometric, se vor semnala averse cu probabilitate mai mare pe 28 și 29 iunie, conform prognozei de specialitate, publicată
A fost finalizat studiul de fezabilitate pentru reconfigurarea zonei Dimitrie Pompeiu; lucrările ar urma să dureze 3 ani
Primarul interimar al Capitalei, Stelian Bujduveanu, anunță că a fost finalizat studiul de fezabilitate pentru reconfigurarea zonei Dimitrie Pompeiu - Fabrica de Glucoză - Șoseaua Pipera. Proiectul va ajunge la Consiliul General, în vederea dezbaterii. Aprobarea va permite autorității locale să lanseze achiziția pentru proiectare și exec