Polonia afirmă că o dronă ar fi pătruns în spaţiul său aerian în timpul unui atac masiv rusesc în #Ucraina
Armata poloneză a anunţat că un "aparat de zbor", probabil o dronă, a pătruns luni dimineaţă în spaţiul aerian al Poloniei, înainte de a dispărea de pe radar, în timpul unui atac masiv rusesc în ţara vecină Ucraina, relatează AFP şi Reuters.
Armata a precizat că aparatul de zbor ar fi căzut pe teritoriul Poloniei şi este în continuare căutat.
Atacuri "masive" cu rachete şi drone ruseşti au vizat luni infrastructura energetică a Ucrainei, omorând cel puţin patru persoane şi forţând autorităţile să introducă întreruperi de curent, potrivit AFP.
"Este vorba probabil despre pătrunderea unui aparat de zbor pe teritoriul polonez. (Prezenţa acestuia) a fost confirmată de cel puţin trei staţii de radiolocalizare", a declarat generalul Maciej Klisz, comandantul şef al forţelor operaţionale poloneze, adăugând că obiectul în cauză este în continuare căutat.
"Caracteristicile sale arată că nu este vorba despre o rachetă, hipersonică, balistică sau ghidată", le-a spus el jurnaliştilor.
Generalul Klisz a precizat că acesta este "probabil un obiect de tip aparat de zbor fără pilot".
Potrivit colonelului Jacek Goryszewski, purtătorul de cuvânt al comandamentului forţelor operaţionale, "condiţiile meteorologice nu au făcut posibilă vizualizarea situaţiei", în timp ce "totul era pregătit pentru a neutraliza acest obiect".
Luni după-amiază, operaţiunile de căutare a aparatului de zbor dispărut se concentrau în jurul micului oraş Tyszowce, din sud-estul Poloniei, la circa 30 de kilometri de graniţa cu Ucraina.
Acesta este un nou caz de încălcare a spaţiului aerian polonez de la invazia rusă în Ucraina, cel mai recent fiind înregistrat în decembrie anul trecut.
În noiembrie 2022, o rachetă ucraineană a căzut în satul polonez Przewodow, în apropiere de graniţa cu Ucraina, provocând moartea a doi civili, în timp ce Rusia lansa lovituri masive asupra infrastructurii civile ucrainene, pe întreg teritoriul Ucrainei.AGERPRES/(AS - editor: Mihaela Moise, editor online: Adrian Dãdârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Trump lasă loc de îndoială privind sancțiunile americane împotriva băncilor chineze
Președintele american Donald Trump a lăsat să planeze îndoiala, joi, cu privire la eventuale sancțiuni economice împotriva unor bănci chineze, scrie AFP. În cursul unui eveniment la Casa Albă, un reporter l-a întrebat pe șeful statului de ce nu sancționează băncile chineze. 'Ei bine, cine a spus că nu
VIDEO Zelenski, la Chișinău: Sunt absolut sigur că vom face cu toții parte din Europa, o Europă liberă și pașnică
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski s-a declarat convins joi, la Chișinău, că Ucraina și Republica Moldova vor face parte din Uniunea Europeană, o 'Europă liberă și pașnică', într-un discurs susținut în Piața Marii Adunări Naționale, alături de președinta moldoveană Maia Sandu și de președintele român Nicușor Dan, cu ocazia ceremoniilo
Maia Sandu, în Piața Marii Adunări Naționale: R. Moldova este norocoasă să aibă vecini ca România și #Ucraina
Republica Moldova este 'norocoasă' să aibă vecini ca România și Ucraina, a declarat joi, în Piața Marii Adunări Naționale din Chișinău, președinta moldoveană Maia Sandu, însoțită pe scenă de președintele român Nicușor Dan și președintele ucrainean Volodimir Zelenski, cu ocazia marcării a 35 de ani de independență a Republicii Moldova.
Trump dă asigurări că Putin 'nu va ataca un teritoriu al NATO'
Președintele american Donald Trump a dat asigurări joi că omologul său rus, Vladimir Putin, 'nu va ataca un teritoriu al NATO', transmit AFP și Reuters. 'Am avut discuții bune cu el. Nu va ataca un teritoriu al NATO', a spus președintele american într-o discuție cu reporterii în Biroul Oval de la Casa Albă. Declarația
SUA: Trump a semnat un ordin executiv prin care Lacul Ontario a fost redenumit Lacul America
Președintele american Donald Trump, angajat într-o confruntare diplomatică și economică dură cu Canada, a semnat joi un ordin executiv prin care Lacul Ontario, situat la frontiera americano-canadiană, a fost redenumit Lacul America, transmite AFP. 'Avem un golf și avem un lac. Tot ce ne mai lipsește încă este un ocean', a comentat președint
Un tribunal al ONU deschide o anchetă asupra circumstanțelor morții lui Ratko Mladic la Haga
Mecanismul Internațional Rezidual pentru Tribunalele Penale Internaționale a confirmat joi moartea fostului comandant sârb bosniac Ratko Mladic, mai devreme în cursul zilei, într-un spital din
ONU solicită reguli pentru toate rețelele sociale, după acordul cu Meta din SUA
Înaltul Comisar al ONU pentru Drepturile Omului, Volker Turk, a solicitat joi reguli care să protejeze copiii pe toate platformele de socializare, în urma acordului la care a ajuns Meta în Statele Unite în această săptămână, relatează AFP. În plin proces, Meta a fost de acord miercuri să plătească până la 17 miliarde d
Polonia nu dorește arme nucleare pe teritoriul său, spune un ministru adjunct al apărării
Polonia nu dorește să aibă arme nucleare pe teritoriul său, a declarat joi ministrul adjunct al apărării, Pawel Zalewski, transmite Reuters. 'Nu, aș dori spun acest lucru foarte clar și deschis. Polonia nu dorește să aibă focoase nucleare pe teritoriul său', le-a declarat reporterilor Zalewski la sediul NATO din Bruxelles, întrebat fiind dacă vii
Elveția vrea să își doteze armata cu un batalion de drone începând din 2028
Ministerul Apărării al Elveției a anunțat joi intenția de a înființa un batalion de drone în cadrul armatei, într-un context general de reînarmare în Europa, transmite AFP. 'Începând din 2028, armata va conta pe propriul său batalion de drone pentru explorare, acțiune și apărare', a indicat ministerul înt
Germania: Două persoane au fost ucise într-un 'act de violență' la un liceu de lângă Berlin; suspectul a fost reținut
O femeie și un bărbat au fost uciși într-un 'act de violență' la un liceu din apropierea Berlinului, în Germania, relatează dpa și AFP. Conform agenției germane de presă, un suspect a fost reținut de poliție. Incidentul violent a avut loc în orașul Gosen-Neu din apropiere de capitala germană. Conform ziar
Bugetul multianual al UE: Cele șase state 'frugale' cer reducerea cu 'sute de miliarde de euro' a propunerii CE
Statele 'frugale' ale UE, în frunte cu Germania, vor să cheltuiască cu 'sute de miliarde de euro' mai puțin decât ceea ce propune Comisia Europeană pentru bugetul UE din perioada 2028-2034, au anunțat acestea joi, relatează AFP. 'Uniunea Europeană trebuie să facă alegeri clare și să-și redefinească prioritățile bugetare, la fel
Trebuie să stabilim o 'disciplină a AI', îndeamnă ministrul francez de externe
Ministrul francez de externe Jean-Noel Barrot a cerut joi instituirea unei 'discipline a AI' bazată în special pe evaluarea modelelor înainte de implementarea lor, monitorizarea lor după punerea în serviciu și schimbul de informații între state, în cadrul unei importante reuniuni a liderilor de afaceri din Franța, conform AFP.
Roberta Metsola felicită Republica Moldova de Ziua Independenței: 'Construim împreună viitorul nostru european'
Președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, a transmis joi un mesaj de felicitare cu ocazia marcării a 35 de ani de la proclamarea independenței Republicii Moldova, relatează MOLDPRES. 'Astăzi sărbătorim puterea poporului Republicii Moldova, în timp ce construim împreună viitorul nostru european', a scris Roberta Metsola pe rețeaua
Israel: Eisenkot, principalul rival al lui Netanyahu la alegerile din octombrie, respinge o soluție cu două state
Gadi Eisenkot, principalul rival al premierului Benjamin Netanyahu la viitoarele alegeri legislative din Israel din luna octombrie, s-a pronunțat ferm împotriva unei soluții cu două state, calificând drept o 'greșeală amară' ideea unui stat palestinian independent care să coexiste pașnic alături de Israel, transmite dpa. Fostul șef de Stat
Președinta Comisiei Europene efectuează o vizită în Groenlanda în septembrie
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, se va deplasa în septembrie în Groenlanda pentru a-și reafirma susținerea pentru acest teritoriu autonom danez, a anunțat joi Bruxellesul, relatează AFP. Președintele american Donald Trump a alimentat tensiunile cu Danemarca și aliații săi europeni reiterând în mai multe rânduri







