COVID-19 încă provoacă 1.700 de decese săptămânal la nivel global, potrivit OMS
COVID-19 încă provoacă circa 1.700 de decese pe săptămână la nivel global, a subliniat joi Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), făcând apel la grupele de risc să se vaccineze împotriva acestei boli, informează AFP.
Directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, a avertizat cu privire la declinul constant al acoperirii vaccinale.
În pofida deceselor, ''datele arată că acoperirea vaccinală s-a diminuat în rândurile membrilor personalului sanitar şi a persoanelor de peste 60 de ani, care constitutie două din grupele cu cel mai ridicat risc'', a declarat şeful acestei agenţii ONU cu prilejul unei conferinţe de presă desfăşurate la Geneva.
"OMS recomandă ca persoanele care aparţin grupelor cele mai expuse riscului să primească un vaccin împotriva COVID-19 în primele 12 luni de la ultima doză'', a amintit agenţia ONU.
Peste şapte milioane de decese asociate COVID-19 au fost raportate de OMS, deşi bilanţul real al pandemiei pare mult mai ridicat.
Virusul aflat la originea COVID-19 a fost detectat în Wuhan, China, la finalul anului 2019.
OMS face apel către guverne să continue monitorizarea şi secvenţierea virusului şi să garanteze în continuare accesul la teste, tratamente şi vaccinuri accesibile şi fiabile. AGERPRES/(AS-autor: Simona Tatu, editor: Ana Alecu, editor online: Andreea Lãzãroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.