PICCJ: Procurorul general al Ucrainei apreciază efortul anchetatorilor români în legătură cu infracţiunile contra umanităţii
Procurorul general al Ucrainei, Andriy Kostin, a transmis că apreciază implicarea anchetatorilor români în legătură cu infracţiunile contra umanităţii în legătură cu atacul Federaţiei Ruse.
Afirmaţia a fost făcută în contextul împlinirii a un an de la lansarea Centrului internaţional pentru urmărirea penală a crimei de agresiune (ICPA).
"Apreciez efortul şi implicarea procurorilor din România care s-au sesizat din oficiu cu privire la infracţiuni contra umanităţii în legătură cu atacul Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei. România este pentru un noi un partener important, lucru dovedit inclusiv prin contribuţiile valoroase transmise prin intermediul Core International Crimes Evidence Database (CICED), reprezentând probe administrate în cadrul anchetei deschise în această ţară", a declarat Andriy Kostin, citat într-un comunicat al PICCJ transmis, miercuri, AGERPRES.
Potrivit Parchetului General, în urmă cu un an, Eurojust a lansat Centrul internaţional pentru urmărirea penală a crimei de agresiune (ICPA) - o platformă unică de coordonare judiciară dedicată sprijinirii anchetelor naţionale privind crima de agresiune legată de războiul din Ucraina.
"De la lansarea sa în iulie 2023, ICPA a înregistrat progrese semnificative în ceea ce priveşte elaborarea unei strategii comune de investigare şi urmărire penală pentru cazurile privind crima de agresiune. Participanţii la ICPA au selectat dovezi relevante pe care să se concentreze şi au coordonat şi consolidat eforturile de investigare în curs la nivel naţional", se precizează în comunicat.
"Rusia trebuie trasă la răspundere pentru războiul său de agresiune. (...) Prin intermediul ICPA ne asigurăm că nu se pierde nicio probă, în vederea urmăririi penale a celor responsabili de crima de agresiune în conformitate cu standardele internaţionale. Cu ocazia primei aniversări a ICPA, doresc să aplaud activitatea sa foarte importantă şi să reiterez angajamentul Comisiei Europene de a lua toate măsurile necesare pentru a sprijini Eurojust şi statele ICPA, inclusiv Ucraina, să îşi îndeplinească misiunea crucială", a declarat comisarul european pentru justiţie, Didier Reynders, citat de asemenea în comunicat.
La rândul său, preşedintele Eurojust, Ladislav Hamran, a remarcat că, la un an de la înfiinţarea sa, ICPA "s-a impus ferm ca piatră de temelie" a peisajului responsabilităţii.
"Lupta împotriva impunităţii merită atenţia noastră neclintită şi este esenţial ca aceasta să se extindă la unul dintre pilonii ordinii internaţionale moderne bazate pe norme: interzicerea utilizării forţei. Eurojust se angajează să sprijine ICPA atât timp cât este necesar", a spus Ladislav Hamran.
Procurorii şi anchetatorii independenţi ai ICPA din diferite ţări au colaborat în mod regulat la Eurojust, beneficiind de echipa specializată de experţi juridici a agenţiei şi de sprijin tehnic, logistic şi financiar personalizat, menţionează PCCJ, care adaugă că acest lucru le-a permis să facă schimb de informaţii şi probe rapid şi eficient şi să coordoneze o strategie comună de investigare şi urmărire penală, iar natura unică şi componenţa multinaţională a centrului i-au permis să utilizeze expertiza şi serviciile unei game diverse de autorităţi naţionale în activitatea sa.
"Cu toate acestea, sarcina sa nu a fost uşoară. În lipsa unei practici judiciare internaţionale recente privind investigarea şi urmărirea penală a crimei de agresiune, ICPA şi-a consolidat capacitatea şi expertiza. În ultimul an, participanţii la ICPA au invitat practicieni experţi, specialişti în domeniul juridic şi alţi experţi judiciari să îşi împărtăşească cunoştinţele şi experienţa pentru a contribui la activitatea centrului", precizează Parchetul General.
Pe lângă consolidarea capacităţilor, colectarea, conservarea, sursa citată arată că şi analiza probelor a reprezentat o prioritate majoră pentru ICPA.
"În pofida dificultăţilor întâmpinate în ceea ce priveşte identificarea şi colectarea probelor, dintre care o mare parte se află în Federaţia Rusă, numărul de dosare cu probe care sunt depuse la baza de date privind probele referitoare la infracţiunile internaţionale (CICED), gestionată de Eurojust, este în creştere. Până în prezent, 14 ţări au prezentat dovezi într-un număr de peste 2.000 de dosare", explică Parchetul e pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Pentru a demonstra amploarea şi natura sistemică a crimelor Rusiei în Ucraina, este esenţial ca strategiile de urmărire penală să se bazeze pe seturi mari de probe, spune sursa citată.
Prin urmare, Eurojust continuă să încurajeze autorităţile naţionale să transmită dovezi către baza de date CICED pentru a consolida eforturile de responsabilizare colectivă.
Conform comunicatului, CICED şi ICPA fac parte din structura generală de sprijin pe care Eurojust o oferă echipei comune de anchetă (JIT) cu privire la presupusele crime internaţionale de bază comise în Ucraina. JIT, care include procurori din toate ţările ICPA, este sprijinită de Eurojust şi beneficiază în mod direct de activitatea importantă a ICPA şi CICED.
"În ultimele 12 luni, activitatea ICPA a fost esenţială pentru consolidarea anchetelor naţionale privind crima de agresiune care are loc în prezent în Ucraina, Estonia, Letonia, Lituania şi Polonia. În timp ce războiul este în curs de desfăşurare şi discuţiile despre un posibil tribunal special sunt încă în curs de desfăşurare, ICPA se asigură că crimele sunt bine documentate şi dovezile cruciale nu sunt pierdute. ICPA pregăteşte şi contribuie efectiv la viitoarele urmăriri penale ale infracţiunii de agresiune, indiferent de jurisdicţia în faţa căreia va fi iniţiată procedura. Din acest motiv, probele sunt traduse, inclusiv în ucraineană şi engleză, pentru a se asigura că acestea pot fi utilizate în diferite jurisdicţii", precizează PICCJ. AGERPRES/(AS - autor: Mihai Stoica, editor: Florin Marin, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
MApN a lansat în transparență decizională proiectul privind programul de pregătire militară pentru soldați și gradați voluntari
Ministerul Apărării Naționale a lansat vineri, în transparență decizională, proiectul de Hotărâre a Guvernului pentru aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor Legii nr. 446/2006 privind pregătirea populației pentru apărare. 'Demersul se înscrie în procesul de implementare a obiectivelor de dezvoltare și consoli
Instanța dă câștig de cauză Primăriei Capitalei în legătură cu protestul de sâmbătă
Instanța a respins vineri o cerere prin care trei persoane solicitau anularea avizului negativ dat de o comisie din Primăria Capitalei în legătură cu organizarea protestului de sâmbătă din Parcul Izvor pentru susținerea lui Călin Georgescu. Cătălin Marius Seimeanu, Laurențiu Claudiu Constantin și Florin Mihai Jereb au contestat &ic
Alba: Cota de inundație depășită pe Arieș, la Scărișoara
Cota de inundație pe râul Arieș a fost depășită vineri, cu 20 de centimetri, în zona localității Scărișoara, din Apuseni, după ce zona s-a aflat sub incidența avertizării meteorologice Cod Portocaliu. 'Pe fondul precipitațiilor însemnate cantitativ care continuă să cadă în județ, după ce zona s-a aflat sub incidența
Botoșani: Bărbat reținut pentru contrabandă cu țigări; polițiștii de frontieră au făcut uz de armă
Polițiștii de frontieră din Botoșani au făcut uz de armă pentru prinderea unui bărbat suspectat că făcea contrabandă cu țigări, a anunțat, vineri, Serviciul Teritorial al Poliției de Frontieră (STPF). Potrivit sursei citate, polițiștii de frontieră au identificat pe raza localității Trușești un autoturism suspectat că transportă țigarete de co
Ministrul Neacșu cere structurilor MAI să intensifice măsurile de ordine și siguranță publică în această perioadă
Ministrul Afacerilor Interne, Marian Neacșu, a solicitat structurilor MAI intensificarea măsurilor de ordine și siguranță publică la nivel național, în contextul manifestărilor publice, al competițiilor sportive și al deschiderii târgurilor de Crăciun, evenimente care presupun participarea unui număr mare de persoane. În preg
Patru persoane au fost reținute în dosarul fraudării autorității fiscale britanice cu 1,7 milioane de lire sterline
Patru persoane au fost reținute de Parchetul General în dosarul fraudării autorității fiscale britanice (HMRC) cu suma de peste 1,7 milioane de lire sterline. Inculpații reținuți urmează să fie prezentați Tribunalului București cu propunere de arestare preventivă. Investigația are ca obiect activități infracționale const&a
DIICOT pune sechestru pe 111 imobile în dosarul evaziunii cu motorină
DIICOT a anunțat vineri că a pus sechestru pe 111 imobile (construcții și terenuri) și pe conturile inculpaților implicați în dosarul evaziunii cu motorină, până la concurența sumei de 114,9 milioane de lei. Joi seara,
Fostul director de la Oil Terminal, Gabriel Daraban, plasat de DIICOT sub control judiciar (surse)
Gabriel Daraban, fost director comercial al companiei Oil Terminal, a fost plasat de DIICOT sub control judiciar în dosarul de evaziune cu motorină, au declarat surse judiciare pentru AGERPRES. Fostul director de la Oil Terminal și omul de afaceri Gheorghe Chealfă au fost reținuți joi seara de procurorii DIICOT, însă anchetatorii a
Marian Neacșu, întâlniri cu reprezentanții structurilor MAI: Vrem să creștem respectul și încrederea cetățenilor în instituțiile noastre
Ministrul Afacerilor Interne, Marian Neacșu, a declarat în cadrul întâlnirilor cu reprezentanți ai structurilor MAI că unul dintre obiectivele mandatului său este creșterea respectului și încrederii cetățenilor în instituțiile MAI, precum și a gradului de mulțumire față de serviciile oferite. 'Nu muncim de dragul de a munci. A
Fostul director de la Oil Terminal, Gabriel Daraban, reținut în dosarul evaziunii cu motorină (surse)
Gabriel Daraban, care și-a dat demisia cu o zi în urmă din funcția de director comercial al Oil Terminal, a fost reținut de DIICOT, fiind acuzat că face parte dintr-o grupare suspectată de evaziune fiscală în circuitul de comercializare a motorinei, au declarat surse judiciare pentru AGERPRES. Gabriel Daraban este fratele șefului C
VIDEO Bărbat acuzat că i-a instigat pe oameni să-l elibereze pe Georgescu: Intrăm în Arestul Central și îi lichidăm pe toți
Un bărbat în vârstă de 46 de ani a fost reținut sub acuzația că i-a instigat pe susținătorii lui Călin Georgescu să intre în incinta Arestului Central, să-i ''lichideze pe toți'' și să-l ia cu elicopterul de acolo pe fostul candidat la alegerile prezidențiale. ''Polițiștii Serviciului de Investigații C
Călin Georgescu, trimis în judecată în dosarul de înșelăciune
Fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu a fost trimis în judecată de DIICOT în dosarul în care este acuzat că ar fi înșelat un om de afaceri cu suma de 1,1 milioane de euro. În același dosar a fost trimis în judecată omul său de încredere Ionel Rusen, în timp ce italianul Massimiliano Arena are
Vaslui: Daune de 400.000 de euro pentru familia unei fetițe care a decedat acum 12 ani la Spitalul Huși
Familia unei fetițe care a decedat în urmă cu 12 ani, la vârsta de 4 ani, după ce ar fi fost tratată necorespunzător la Spitalul municipal 'Dimitrie Castroian' din Huși, trebuie să primească daune morale în valoare de 400.000 de euro pentru pierderea suferită, potrivit unei decizii luate, miercuri, de magistrații Curții de Apel Iași.
Descinderi DIICOT/Vizați - șeful Biroului Vamal Constanța, un șef de la ANAF Bacău și directori de la Oil Terminal (surse)
Șeful Biroului Vamal Constanța și inspectori vamali din acest județ, șeful inspecției fiscale din cadrul ANAF Bacău, directori de la Oil Terminal Constanța și angajați de la CEC Bank București se află printre persoanele vizate de perchezițiile desfășurate joi de DIICOT pentru destructurarea unei grupări care se ocupa cu evaziunea fiscală cu motorină, au decl
Anchetă privind o schemă de fraudare a autorității fiscale britanice cu suma de 1,7 milioane de lire sterline
Procurori de la Parchetul General și polițiști de la Direcția de Investigare a Criminalității Economice efectuează joi 21 de percheziții pe raza județelor Argeș, Dolj, Ilfov, Dâmbovița, Bihor și Vaslui, la sedii de firme și locuințele unor persoane, în cadrul unui dosar penal având ca obiect săvârșirea infracțiunilor de acces ilegal la un sistem infor









