Maşinile de producţie românească Aro, IMS şi TV erau odinioară vedete pe şoselele ţării, dar chiar şi astăzi, după ce au funcţionat zeci de ani, sunt apreciate de multă lume, mai ales de către proprietarii lor, care reuşesc să aibă cu ele călătorii pe drumuri îndepărtate.

O prezentare a 53 de astfel de maşini, produse în urmă cu zeci de ani, a avut loc, în weekend, la Cluj-Napoca, în parcarea unui mall, unde sute de oameni au trecut să le vadă - unii nostalgici, alţii doar curioşi, dar toţi încântaţi de frumuseţea lor.

"Am organizat cea de-a treia ediţie la NapocAro, un eveniment unde sunt prezentate numai Aro, TV şi IMS şi ne-am strâns în jur de 53 de maşini, tot felul de modele, din toată ţara. Sunt diferite modele, avem chiar şi un model foarte rar, tocmai de la Calafat, a fost maşină de penitenciar. E un model foarte rar, nu cred că mai există în ţară. Avem şi un Aro de miliţie, copie, mai avem vreo patru maşini de armată. Avem un IMS chiar original", a declarat, pentru AGERPRES, preşedintele Asociaţiei NapocAro, Bodea Ionel Mironuţ.

Foto: (c) Marius Avram / AGERPRES

Aproape toţi colecţionarii de astfel de maşini şi-au descoperit pasiunea pentru ele încă din copilărie, pentru că au crescut cu ele, ca maşini ale familiei.

"Pasiunea e de mic copil, am crescut cu Aro. De acolo mi-a rămas pasiunea. Primul meu Aro mi l-am luat în 2009 şi am tot achiziţionat diferite modele. Aici am prezentate trei modele, un 324, un 240 şi un 330. Sunt maşini foarte bune. Nu se mai fabrică, fiindcă la noi aşa a fost interesul, absolut tot să distrugă, nu s-au vrut, probabil, pentru că erau prea bune şi le făceau concurenţă altor maşini, la SUV-uri, la 4X4. Cele mai vechi din expoziţie sunt din '84. Şi un IMS din '76", mai spune Bodea Ionel Mironuţ, care a adunat până acum peste 20 de exemplare de astfel de maşini.

Un alt colecţionar, Gherman Ioan Florin, a adunat şi el mai multe exemplare, iar cu trei dintre ele vrea să reproducă culorile drapelului naţional.

"Pasiunea e din copilărie, am început cu un IMS, am crescut în el, l-a avut tata. Acum cinci ani am început să colecţionez, am două atestate istorice, un 243 şi un 244, unul din '84, celălalt din 1989. Sunt vehicule istorice atestate. Mai lucrez la un 240, care o să fie şi el atestat istoric. Am Aro roşu şi albastru, mai urmează galbenul şi fac tricolorul, ca să fiu patriot până la capăt. E o îndeletnicire foarte costisitoare. Valoarea unei maşini pe care o cumpărăm pentru recondiţionare e de 2.000-3.000 de euro, dar mai bagi 6.000-7.000 de euro ca s-o faci atestată", spune Gherman Ioan Florin.

Foto: (c) Marius Avram / AGERPRES

Mulţi dintre colecţionari se aventurează cu maşinile lor istorice chiar pe drumuri îndepărtate ale lumii.

"Povestea noastră, a mea şi a soţiei mele, începe relativ simplu. Am început de mic, împreună cu tatăl meu, care a deţinut un TV, cu care am circulat de copil pe capota motorului, capota fiind situată între scaunele din faţă. După ce am cunoscut-o pe soţia mea, am început să călătorim împreună şi, gândindu-ne la maşina tatălui meu, care era ţinută la ţară, într-un garaj, uitată, ne-am gândit să transformăm duba, TV-ul, într-o casă pe roţi. Ne-am făcut strictul necesar, ne-am pus un pat, un frigider, un sirocol, ca să putem călători şi la temperaturi joase, şi am început să călătorim prin ţară iniţial. Apoi am prins puţin curaj şi am făcut prima noastră expediţie în Muntenegru, unde am vizitat aproape toată ţara. Apoi am trecut în Albania şi, fiind puţin speriaţi de Albania, am făcut greşeala să o traversăm repede, am trecut în Grecia. Anul trecut am făcut o expediţie puţin mai lungă, până în Georgia, am străbătut Bulgaria, toată Turcia pe lângă Marea Neagră, am ajuns în Georgia, am fost acolo pe cel mai periculos drum din Europa geografică, drumul înspre Omalo, un drum care ajunge la aproape 2.900 de metri altitudine, un drum care nu a văzut asfalt niciodată. Am avut doar trei probleme minore, două şuruburi rupte şi o curea schimbată pe tot parcursul drumului, 6.600 de kilometri. Săptămâna următoare urmează să plecăm din nou într-o expediţie de zece zile în Albania, pentru că am ratat-o data trecută", a povestit, pentru AGERPRES, Moşuţan Raul.

Foto: (c) Marius Avram / AGERPRES

Ba mai mult, el face cu maşina sa şi voluntariat şi ajută alţi şoferi să iasă din diferite impasuri.

"Noi suntem şi voluntari, acţionăm împreună cu CERT Transilvania, unde avem o serie de acţiuni umanitare, de mai multe ori pe parcursul unui an, şi mergem şi la anumite recuperări în teren, unde ajungem cu această maşină şi unde nu poate ajunge o altă maşină de teren. Recuperăm maşini blocate în noroi, în zăpadă, mergem prin tot felul de condiţii aspre", mai spune Raul Moşuţan.

Foto: (c) Marius Avram / AGERPRES

Cu un IMS din 1973, Nelu Pogăcian s-a încumetat să facă inclusiv o expediţie în Africa.

"Am fost cu IMS-ul într-o tură mai lungă, pe care oamenii şi-o amintesc, în care am plecat într-o tură de Africa. Eu eram cu nişte vertebre rupte, cu gâtul într-un guler specific, iar soţia era gravidă în luna a 8-a şi ceva. Am ajuns până în Mauritania în tura respectivă, dar se cam băteau ăia pe stradă şi ne-am întors. Exact în acel an s-au împlinit 50 de ani de la o expediţie într-adevăr memorabilă, care a fost chiar trans-africană, făcută de către nişte oameni inimoşi şi norocoşi, prof. Ioan Coman de la Universitatea din Cluj şi Popa Sever, care a fost medicul expediţiei. Au fost în expediţia din Africa cu două IMS-uri şi cu un TV, în care au traversat Africa din Dakar până în Somalia", spune Nelu Pogăcian, care confirmă şi el că aceste tipuri de maşini "sunt foarte bune", fiabile, deşi nu oferă un confort ca cele moderne. AGERPRES/(A - autor: Marius Septimiu Avram, editor: Florin Marin, editor online: Adrian Dădârlat)