Cluj: Un agent de poliţie, reţinut pentru luare de mită şi complicitate la trafic de influenţă
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) - Serviciul Teritorial Cluj au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore, începând cu data de 5 iunie 2024, a inculpatului Manuel Perde, agent de poliţie în cadrul Secţiei regionale de poliţie transporturi Cluj, pentru comiterea infracţiunilor de luare de mită şi complicitate la trafic de influenţă.
"În ordonanţa procurorilor se arată că, în cauză, există date şi probe care conturează următoarea stare de fapt: la data de 5 iunie 2024, inculpatul Perde Emanuel, în calitatea menţionată mai sus, ar fi remis unei persoane, cercetată în prezenta cauză pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, contra unei sume de 1.000 euro, un proces-verbal de constatare a contravenţiilor, necompletat, cunoscând că scopul remiterii acestui document este aparenta rezolvare de către persoana respectivă a situaţiei juridice a celor depistaţi conducând sub influenţa alcoolului, astfel încât aceştia să nu mai răspundă pentru fapta săvârşită", se arată într-un comunicat trimis, joi, de DNA.
Potrivit sursei citate, anterior, în luna februarie a anului 2023, persoana respectivă ar fi primit de la o persoană cercetată pentru conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului suma de 12.000 euro pentru a-i rezolva problema dosarului penal, în sensul înlăturării şi distrugerii actelor care atestau consumul de alcool şi al recuperării permisului de conducere.
"Pentru a crea aparenţa că-i va rezolva problema, persoana respectivă i-ar fi remis celui cercetat un proces-verbal (obţinut de la inculpatul Perde Emanuel tot contra unei sume de 1.000 euro) prin care acesta ar fi fost sancţionat doar pentru depăşirea vitezei regulamentare, fără ca în cuprinsul documentului să mai existe menţiunile cu privire la conducerea sub influenţa alcoolului. Demersurile de mai sus nu au avut rezultatul scontat, astfel că, în luna aprilie 2024, persoana respectivă a fost citată de Judecătoria Gherla în calitate de inculpat, în dosarul penal format ca urmare a conducerii unui autovehicul sub influenţa alcoolului", se menţionează în comunicatul procurorilor anticorupţie.
Inculpatului Perde Emanuel i s-au adus la cunoştinţa calitatea procesuală şi acuzaţiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.
Inculpatul urmează să fie prezentat, joi, Tribunalului Cluj, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile, se mai arată în comunicatul DNA. AGERPRES/ (AS - autor: Marius Septimiu Avram, editor: Marius Frăţilă, editor online: Andreea Lãzãroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Procurorul Gigi Ștefan promitea că poate influența judecători de la ICCJ să dea o soluție favorabilă într-un dosar (referat)
Procurorul Gigi Valentin Ștefan, reținut de Parchetul General într-un dosar în care este acuzat de corupție, ar fi susținut că ar avea influență asupra unor judecători de la Curtea de Apel București și Înalta Curte de Casație și Justiție și i-ar putea determina pe aceștia să pronunțe o decizie favorabilă într-un dosar civil, potrivit referatul
Botoșani: Șapte tineri, arestați pentru trafic de droguri; substanțele erau vândute și în zona școlilor
Șapte persoane, cu vârste între 16 și 22 de ani, au fost arestate preventiv, în baza unor mandate emise de Tribunalul Botoșani, pentru săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat și trafic de droguri de mare risc, se arată într-un comunicat de presă transmis, vineri, de Inspectoratul de Poliție Județean (IP
Vaslui: Fost inspector școlar, profesor la Liceul ''Ion Mincu'', reținut după ce ar fi agresat sexual o elevă
Un profesor de la Liceul ''Ion Mincu'' din municipiul Vaslui, care a deținut în trecut și funcția de inspector școlar, a fost reținut pentru 24 de ore și plasat ulterior sub control judiciar după ce ar fi agresat sexual o elevă. Profesorul este acuzat că ar fi atins într-un mod nepotrivit o elevă în vârs
Gorj: Control judiciar pentru bărbatul din Rovinari care a ucis o pisică în parcarea de lângă bloc
Bărbatul de 63 de ani, din orașul Rovinari, acuzat că a ucis o pisică, a fost pus, vineri, sub control judiciar. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Gorj, Mir
Galați: Polițist decedat după ce s-ar fi împușcat cu arma din dotare, în zona Pădurii Gârboavele
Un bărbat în vârstă de 40 de ani, angajat la Serviciul de Investigații Criminale - Biroul Supravegheri Judiciare din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Galați, a fost găsit decedat vineri, existând suspiciunea că acesta s-ar fi împușcat cu arma din dotare. ''La data de 15 mai 2026, în jurul o
Prahova: Hoți din locuințe prin metoda 'chei potrivite', prinși în flagrant; prejudiciul - 200.000 lei
Doi bărbați cercetați pentru mai multe infracțiuni de furt calificat din locuințe au fost reținuți de polițiștii prahoveni în urma unui flagrant, prejudiciul estimat fiind de 200.000 lei. Foto: IPJ Prahova 'La data de 14 ma
Alba: Cercetări pentru ucidere din culpă în cazul inculpatei de la Sibiu care s-a sinucis în arest
Femeia din Sibiu acuzată că și-ar fi ucis mama pentru a-i moșteni bunurile și care s-a sinucis, vineri, în arestul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Alba și-ar fi provocat moartea cu lama unui aparat de ras de unică folosință. 'La data de 15 mai 2026, în jurul orei 06:50, polițiștii din cadrul Centrului de Reținere și Arestare Preventiv
Dosarul 10 August, aproape de final; urmează să fie audiat în instanță colonelul Laurențiu Cazan
Tribunalul Militar București a programat vineri, începând cu ora 11:00, audierea colonelului Laurențiu Cazan, fost adjunct al directorului general al Jandarmeriei Capitalei, trimis în judecată în Dosarul 10 August. Tot vineri ar putea fi audiați și colonelul (r) Gheorghe Sebastian Cucoș, fost șef al Jandarmeriei Române, și colonel
Gorj: Bărbat din Rovinari, reținut de polițiști după ce a ucis o pisică
Un bărbat de 63 de ani, din orașul Rovinari, a fost reținut de polițiști după ce a ucis o pisică, acesta urmând să fie prezentat, vineri, Parchetului Local, a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Gorj, Miruna Prejbeanu. Potrivit acesteia, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Rovinari au fost sesizați, joi, d
Procurorii Gigi Ștefan și Teodor Niță - urmăriți penal de Parchetul General pentru corupție
Procurorii Gigi Ștefan și Teodor Niță de la Parchetul Curții de Apel Constanța au fost puși sub urmărire penală și reținuți pentru 24 de ore de procurorii Parchetului General într-un dosar în care sunt acuzați trafic de influență și abuz în serviciu. Potrivit unui comunicat al Parchetului General transmis, vineri, AGERPRES, procurorul de caz
Video Sibiu: Femeia acuzată că și-ar fi ucis mama pentru avere s-a sinucis în arest
Femeia acuzată că și-ar fi ucis mama pentru a-i moșteni bunurile s-a sinucis în arestul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Alba, a anunțat vineri prim-procurorul adjunct Simion Dan-Octavian, purtător de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu. ''Una din inculpatele din dosar, fiica victimei, s-a sinu
Cei doi procurori de la Constanța inculpați într-un dosar de corupție au fost reținuți (surse)
Procurorii Gigi Ștefan și Teodor Niță de la Parchetul Curții de Apel Constanța au fost reținuți joi noaptea de Parchetul General, pentru 24 de ore, într-un dosar de abuz în serviciu și alte infracțiuni de corupție, au declarat surse judiciare pentru AGERPRES. Cei doi au fost audiați mai multe ore la sediul Parchetului General, Teod
Timiș: Agent șef de poliție, arestat la domiciliu pentru agresiune sexuală
Un bărbat de 45 de ani, încadrat ca agent șef de poliție în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș, a fost pus în arest la domiciliu pentru 30 de zile pentru săvârșirea infracțiunii de agresiune sexuală. Polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Timișoara, sub coordonarea p
Șeful Autorității Vamale Române, pus sub control judiciar
Șeful Autorității Vamale Române, Mihai Savin, a fost pus joi sub control judiciar, pe o perioadă de 60 de zile, de către procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București. Conform unor oficiali ai Parchetului, Mihai Savin este urmărit penal pentru săvârșirea infracțiunilor de fals intelectual și complicitate la uz d
Percheziții la PCA Constanța/Anchetatorii ar fi găsit 100.000 de euro în biroul unui procuror (surse)
Procurorii de la Parchetul General ar fi găsit joi suma de 100.000 de euro în biroul procurorului Gigi Ștefan de la Parchetul Curții de Apel Constanța, au declarat surse judiciare pentru AGERPRES. De asemenea, în mașina acestuia ar fi fost găsiți alți 30.000 de euro. Parchetul General a efectuat, miercuri și joi, 13








