Canada şi Finlanda acceptă ca #Ucraina să atace obiective de pe teritoriul rus cu armele pe care ele le furnizează
Canada şi Finlanda şi-au dat miercuri acordul ca Ucraina să poată ataca obiective de pe teritoriul rus cu armele pe care cele două ţări le furnizează Kievului.
Ucraina poate folosi armele pe care le primeşte din Canada pentru a ataca teritoriul rus, a anunţat ministrul afacerilor externe canadian, Mélanie Joly, citată de EFE.
Într-o conferinţă de presă comună cu omologul său suedez Tobias Billstrom, la Stockholm, Joly a declarat că nu există "nicio condiţie cu privire la folosirea finală a livrărilor de arme către Ucraina" pe care le efectuează Canada.
Joly a mai menţionat că, în timpul reuniunii NATO care are loc la Praga joi şi vineri, intenţionează să pledeze pentru ca Ucraina să poată folosi fără limite armele pe care le primeşte.
"Credem că trebuie să fim agresivi în această problemă", a insistat Joly, argumentând că "Rusia nu are linii roşii". "De aceea trebuie să ne asigurăm că, în ceea ce priveşte apărarea Ucrainei, îi ajutăm şi suntem alături de ei", a adăugat ea.
La rândul său, ministrul de externe finlandez, Elina Valtonen, a dat asigurări miercuri că Ucraina are permisiunea de a folosi armele donate de ţara sa pentru a ataca ţinte de pe teritoriul Rusiei, întrucât ONU recunoaşte dreptul unei ţări atacate de a se apăra de agresorul său.
"Finlanda nu a impus restricţii concrete privind ajutorul material acordat Ucrainei, dar presupune că materialul va fi utilizat în conformitate cu dreptul internaţional", a declarat Valtonen pentru ziarul finlandez "Uusi Suomi". "Rusia poartă un război ilegal de agresiune în Ucraina, iar Ucraina are dreptul la autoapărare în temeiul articolului 51 din Carta ONU. Aceasta include şi atacuri împotriva obiectivelor militare de pe teritoriul atacatorului care sunt necesare pentru autoapărare", a adăugat Valtonen.
Şefa diplomaţiei finlandeze a făcut aceste declaraţii după ce secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, i-a îndemnat pe aliaţi să ia în considerare posibilitatea de a permite Ucrainei să atace teritoriul Rusiei cu ajutorul armelor occidentale, lucru pe care mai multe ţări l-au interzis în mod expres în momentul în care au decis să livreze arme Kievului.
Valtonen va participa şi ea la reuniunea informală a miniştrilor de externe ai NATO de la Praga pentru a discuta despre sprijinul militar pentru Ucraina şi pentru pregătirea summitului alianţei care va avea loc la Washington în iulie.
"Sprijinul pentru Ucraina va fi atât în centrul acestei întâlniri, cât şi al summitului NATO care se va desfăşura la Washington. Pentru Finlanda este important ca NATO să transmită Ucrainei cel mai puternic mesaj posibil cu privire la continuitatea sprijinului", a declarat Valtonen, citată într-un comunicat de presă transmis de MAE finlandez.
Anunţul celor două ţări vine după ce viceministrul apărării polonez, Cezary Tomczyk, a confirmat miercuri că Ucraina este liberă să folosească cum doreşte împotriva teritoriului rus armele pe care i le oferă Polonia şi le-a cerut celorlalte state care furnizează ajutor militar Kievului în războiul cu Rusia să procedeze la fel.
"Ucraina are dreptul să lupte şi să se apere cum consideră de cuviinţă", a declarat oficialul polonez la o emisiune radiofonică, în plină controversă asupra posibilităţii folosirii de către Ucraina a armelor occidentale pentru atacuri în interiorul Rusiei. "Nu există restricţii asupra folosirii armelor poloneze pe care le-am trimis" Ucrainei, a insistat viceministrul Tomczyk, care a îndemnat "ţările occidentale să ridice restricţiile" la acest capitol, deşi el a admis că aceasta este o chestiune "complexă" ce poate crea "diverse probleme".
Recent, şi preşedintele francez Emmanuel Macron a vorbit în favoarea permiterii Ucrainei de a folosi arme occidentale pentru a ataca poziţii ruse chiar pe teritoriul rus. Totodată, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, face presiuni în sensul ridicării acestor restricţii.
Dezbaterile pe această temă au fost declanşate de ministrul de externe britanic David Cameron, care a spus la începutul lunii mai, în timpul unei vizite la Kiev, că Ucraina are dreptul să folosească armele din ajutorul militar britanic pentru a lovi ţinte pe teritoriul Rusiei.
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, insistă de săptămâni întregi să primească undă verde de la partenerii săi occidentali pentru a ataca teritoriul Rusiei cu armele livrate de aceştia, argumentând că nu poate proteja localităţile din nord-estul ţării atunci când Rusia atacă de pe cealaltă parte a graniţei şi, în plus Kievul duce lipsă de sisteme de apărare antiaeriană.
Până acum, Statele Unite, principalul furnizor de ajutor militar al Ucrainei, au transmis că Washingtonul nu recomandă Kievului să lanseze atacuri asupra teritoriului rus cu arme americane. Totuşi, potrivit dpa, secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, a indicat miercuri că SUA ar putea tolera ca Ucraina să folosească arme occidentale împotriva unor obiective militare de pe teritoriul Rusiei.
În timpul unei conferinţe de presă pe care a susţinut-o la Chişinău, în Republica Moldova, Blinken a spus că administraţia americană nici nu a înlesnit şi nici nu a încurajat atacuri cu arme americane asupra unor ţinte situate în afara Ucrainei, dar că ucrainenii trebuie să-şi ia singuri deciziile legate de modalităţile alese pentru a se apăra în mod eficient.
"Nu am încurajat sau facilitat atacuri în afara Ucrainei. Dar (...) Ucraina trebuie să ia propriile decizii cu privire la cea mai bună şi mai eficientă modalitate de a se apăra. (...) Şi noi vom face tot ce putem pentru a-i oferi echipamentul de care are nevoie pentru a face acest lucru", a explicat Blinken într-o conferinţă de presă la finalul vizitei sale în Republica Moldova, potrivit EFE.
Blinken a subliniat că aspectul-cheie al sprijinului american pentru Ucraina a fost abilitatea de a se adapta la câmpurile de luptă şi la condiţiile în schimbare, precum şi la acţiunile Rusiei.
"La fiecare pas de-a lungul drumului ne-am adaptat şi ajustat în funcţie de necesităţi şi exact asta facem în continuare", a declarat Blinken.
Totodată, Blinken a dat asigurări că, deşi armata rusă a profitat iniţial de întârzierea Congresului SUA în aprobarea ajutorului militar pentru Kiev, acest ajutor deja ajunge pe front.
În opinia sa, acest armament produce deja "efecte" atunci când vine vorba de stabilizarea frontului din regiunea Harkov (nord-estul Ucrainei), scena unei ofensive ruse de succes de câteva săptămâni.
Blinken a insistat că Rusia nu a reuşit să cucerească cel de-al doilea oraş al Ucrainei, Harkovul, şi să provoace un "exod în masă" al populaţiei sale.
"Lucrăm din greu pentru a ne asigura că Ucraina primeşte mai multe sisteme de apărare aeriană şi sunt încrezător că vom vedea progrese în acest domeniu", a spus el.
De la începutul invaziei pe scară largă a Rusiei asupra Ucrainei, în februarie 2022, SUA au furnizat ajutor militar Ucrainei, cerând totodată acestei ţări să nu folosească arme de fabricaţie americană pentru a lovi teritoriul rus, cu scopul de a evita escaladarea conflictului. Administraţia americană nu şi-a schimbat oficial poziţia. Potrivit purtătorului de cuvânt al Pentagonului, John Kirby, SUA nu au făcut decât să-şi adapteze sprijinul la nevoile Ucrainei.
Preşedintele rus Vladimir Putin a ameninţat săptămâna aceasta Europa cu "consecinţe grave" dacă ţările NATO permit Ucrainei să folosească arme occidentale împotriva ţintelor de pe teritoriul rus. "Această escaladare constantă poate avea consecinţe grave şi dacă aceste consecinţe grave se simt în Europa, oare cum vor reacţiona Statele Unite?", a declarat, făcând totodată aluzie la paritatea nucleară dintre cele două superputeri. "Vor ei oare un conflict global?", a mai spus Putin. AGERPRES/(AS - autor: Gabriela Ionescu, editor online: Andreea Lãzãroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Șeful Mossadului, în vizită la Washington, pe fondul presiunilor legate de un război cu Iranul (Axios)
Directorul agenției de informații israeliene Mossad, Roman Gofman, se află în vizită la Washington într-un context marcat de o presiune crescândă din partea premierului în exercițiu israelian, Benjamin Netanyahu, pentru reluarea războiului împotriva Iranului, potrivit platformei Axios, citată de EFE. Publicația at
Frontex: Trecerile ilegale ale frontierelor UE au scăzut cu 29% în primele 10 luni ale anului
Trecerile ilegale ale frontierei în Uniunea Europeană au scăzut cu 29% în primele 10 luni ale anului 2026, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, a anunțat vineri Frontex, agenția pentru frontiere a blocului comunitar, relatează dpa. Agenția cu sediul la Varșovia a înregistrat aproape 110.000 de treceri ale frontiere
Moscova îl contrazice pe Kushner cu privire la rolul Europei în discuțiile despre #Ucraina
Ministerul rus de Externe a declarat vineri că nu are cunoștință de niciun acord privind includerea puterilor europene în negocierile pentru încetarea războiului în Ucraina, contrazicând astfel anunțul făcut de negociatorul american Jared Kushner cu o zi în urmă, potrivit căruia Moscova și Kievul ar fi aprobat participarea acestora, rela
JD Vance ia în considerare să nu candideze la președinția SUA în 2028, după actuala înfrângere a republicanilor, potrivit CNN
Vicepreședintele SUA, JD Vance, ia în considerare serios posibilitatea de a nu candida la președinție în 2028, în urma înfrângerii severe suferite de republicani la alegerile parlamentare intermediare din 3 noiembrie, potrivit unor surse apropiate politicianului, citate de CNN, informează EFE. Vance a fost conside
Președintele polonez Nawrocki își exercită din nou dreptul de veto împotriva legii conținutului online
Președintele polonez Karol Nawrocki și-a exercitat din nou vineri dreptul de veto împotriva unei legi care ar fi permis autorității de reglementare să cenzureze conținutul online, transmite Reuters. Nawrocki făcuse deja uz și în ianuarie de această prerogativă a șefului de stat pentru a bloca implementarea Regulamentului UE privind
Manifestații sâmbătă în Franța: 70.000 de polițiști și jandarmi, mobilizați
Circa 70.000 de polițiști și jandarmi vor fi mobilizați sâmbătă pentru a supraveghea manifestațiile 'împotriva scumpirii vieții' în Franța, după săptămâni de proteste și cu șase luni înainte de alegerile prezidențiale, a anunțat guvernul francez vineri, potrivit AFP. Pornită de la mânia liceenilor fr
Cinci țări și Uniunea Europeană vor reprezenta Europa la negocierile privind #Ucraina
Cinci țări europene, printre care Franța, Germania și Regatul Unit, vor reprezenta Europa la viitoarele tratative privind Ucraina, a anunțat vineri un responsabil european, citat de AFP. Polonia, Italia și reprezentanți ai Comisiei Europene și ai Consiliului European vor completa această echipă, a precizat responsabilul citat. E
Europenii atrag atenția asupra 'capcanelor' rusești în eforturile de pace privind #Ucraina
Kaja Kallas, șefa diplomației UE, a avertizat vineri că Europa riscă să cadă în 'capcanele' Rusiei dacă dezbate cererile Moscovei privind noi aranjamente de securitate, în loc să insiste asupra unei încetări a focului în Ucraina, relatează dpa. În cadrul unor declarații făcute în marja summitului Com
Turcia și Qatarul au semnat un acord de apărare reciprocă
Turcia și Qatarul au semnat vineri un acord de apărare reciprocă, conform unei declarații a biroului președintelui turc Recep Tayyip Erdogan, care s-a întâlnit cu emirul Qatarului, Sheikh Tamim bin Hamad al-Thani la Istanbul, informează Reuters. 'Președintele Erdogan a afirmat că vom continua să lucrăm împreună pentru a p
BTA/Bulgaria susține Declarația Europeană privind Securitatea, cu rezerve privind preambulul referitor la negocierile de pace în Ucraina
Bulgaria a susținut o declarație privind principiile-cheie ale securității europene, cu rezerve doar față de preambul referitoare la formularea privind Ucraina, a declarat presei la Dublin premierul Rumen Radev. Poziția Bulgariei fusese deja prezentată de biroul de presă al guvernului. Radev a afirmat că Bulgaria dorea ca textul să reflecte di
Criză bugetară în Belgia: Premierul Bart De Wever este într-o cursă contracronometru
Premierul belgian Bart De Wever se întâlnește vineri seară cu reprezentanții partidelor din coaliția guvernamentală pentru a ajunge la un acord bugetar și, implicit, pentru a evita o agravare a crizei politice prin care trece Belgia, notează AFP. Coaliția de cinci partide, condusă de conservatorul flamand, este sub presiune după 2
Israel: Eisenkot denunță o 'campanie rasistă' a lui Netanyahu împotriva minorității arabe
Generalul Gadi Eisenkot, desemnat să formeze noul guvern în Israel, a denunțat vineri o 'campanie rasistă și agresivă' dusă, potrivit lui, de premierul în exercițiu Benjamin Netanyahu, împotriva minorității arabe a țării, relatează AFP. Această luare de poziție viguroasă în apărarea arabilor israelieni, care mai
Irlanda: Prim-ministrul Letoniei cere Europei să dea dovadă de mai mult curaj în relația cu Rusia
Prim-ministrul leton Andris Kulbergs a cerut vineri Europei să adopte o poziție mai fermă față de Rusia și a afirmat că continentul trebuie să dea dovadă de mai mult curaj ținând cont că are o putere militară și o capacitate economică mai mari decât ale Moscovei, informează EFE. 'Uitați-vă unde este Rusia, nici măcar nu este ca
Rețeaua energetică ucraineană, în fața unor atacuri rusești fără precedent, apreciază operatorul principal
Bombardamentele masive lansate în octombrie de Moscova împotriva rețelei energetice în Ucraina sunt de o intensitate neegalată de la începerea invaziei ruse în 2022, avertizează directorul general al principalului operator ucrainean DTEK într-un interviu acordat vineri pentru AFP. Apărările antiaeriene ucrai
Ucraina nu are 'în continuare nicio explicație' pentru restricțiile la Starshield (Zelenski)
Autoritățile ucrainene încearcă în continuare să obțină explicații pentru restricțiile impuse sistemului satelitar militar Starshield al companiei americane Space X, care afectează Ucraina de joi, a afirmat președintele ucrainean Volodimir Zelenski vineri, potrivit AFP. 'Nu avem în continuare nicio explicație clară',














