Retrospectiva evenimentelor interne 1-5 aprilie 2024
Adoptarea, de către parlament, a Declaraţiei Parlamentului României cu ocazia marcării a 20 de ani de la aderarea României la Alianţa Nord-Atlantică şi a 75 de ani de existenţă a NATO, reuniunea de lucru dedicată pregătirii viitoarei Agende strategice a Uniunii Europene şi găzduită, la Palatul Cotroceni, de către preşedintele român, Klaus Iohannis, şi preşedintele Consiliului European, Charles Michel, participarea ministrului Afacerilor Externe, Luminiţa Odobescu, la prima sesiune a reuniunii Consiliului Nord-Atlantic (NAC) în format aliat, decizia Băncii Naţionale a României de a menţine rata dobânzii de politică monetară la nivelul de 7% pe an etc reprezintă o parte din evenimentele interne ale intervalului menţionat.
POLITIC
* 2 aprilie: Senatorii şi deputaţii au adoptat, în şedinţă comună, Declaraţia Parlamentului României cu ocazia marcării a 20 de ani de la aderarea României la Alianţa Nord-Atlantică şi a 75 de ani de existenţă a NATO. În document se aminteşte că, în urmă cu 20 de ani, la 29 martie 2004, România a devenit membră a Alianţei Nord-Atlantice, cea mai importantă şi puternică organizaţie politică şi de securitate din istorie, iar marcarea celor două decenii de la aderarea României la NATO precede aniversarea a 75 de ani de la semnarea Tratatului de la Washington. Preşedintele Senatului, liderul PNL Nicolae Ciucă, a afirmat, în context, că ţara noastră are cele mai solide garanţii de securitate pe care le-a avut vreodată.
* 2 aprilie: Preşedintele Klaus Iohannis a găzduit, la Palatul Cotroceni, împreună cu preşedintele Consiliului European, Charles Michel, o reuniune de lucru dedicată pregătirii viitoarei Agende strategice a Uniunii Europene, la care au participat şi premierul Belgiei, Alexander De Croo, al Ungariei, Viktor Orban, şi al Croaţiei, Andrej Plenkovic. Charles Michel l-a felicitat pe Klaus Iohannis pentru aderarea parţială a României la spaţiul de liberă circulaţie europeană. "Vă felicit pentru paşii importanţi făcuţi privind aderarea la Spaţiul Schengen", a spus Charles Michel, în cadrul unei conferinţe de presă comune cu şeful statului român." Michel a amintit că, la o vizită anterioară în România, şi-a luat angajamentul că va sprijini eforturile ţării noastre în ceea ce priveşte aderarea la Schengen. "S-a făcut acest progres foarte mare. Puteţi conta şi de acum încolo pe sprijinul meu", a arătat înaltul oficial. Preşedintele Consiliului European, Charles Michel, s-a aflat la Bucureşti pentru a avea discuţii privind Agenda Strategică a UE pentru următorii cinci ani.
* 3 aprilie: Prim-ministrul Marcel Ciolacu a afirmat, după întrevederea pe care avut-o, la Palatul Victoria, cu omologul său ungar Viktor Orban, că guvernele României şi Ungariei împărtăşesc un interes comun în dezvoltarea infrastructurii de transport Est-Vest. "Discuţie fructuoasă la Bucureşti cu premierul Viktor Orban despre priorităţile viitoarei preşedinţii a Ungariei la Consiliul UE. Guvernele noastre împărtăşesc un interes comun în dezvoltarea infrastructurii de transport Est-Vest", a afirmat Marcel Ciolacu, într-o postare pe pagina sa de X.
* 3 aprilie: Ministrul Afacerilor Externe, Luminiţa Odobescu, a participat la prima sesiune a reuniunii Consiliului Nord-Atlantic (NAC) în format aliat, context în care a reamintit cele mai recente incidente de securitate care au afectat teritoriul aliat şi a reiterat importanţa consolidării măsurilor de descurajare şi apărare pe întregul Flanc Estic, de la Marea Neagră la Marea Baltică.
* În intervenţia sa, ministrul român a salutat aderarea Suediei la NATO, o decizie cu încărcătură simbolică importantă, în contextul marcării a 75 de ani de la fondarea Alianţei Nord-Atlantice. Luminiţa Odobescu a evidenţiat faptul că, în actualul context de securitate, NATO trebuie să se concentreze din nou asupra misiunii sale principale de apărare colectivă, prin efortul solidar al tuturor statelor membre. Ministrul a mai reliefat importanţa strategică a regiunii Mării Negre pentru securitatea euro-atlantică, solicitând menţinerea vigilenţei NATO cu privire la evoluţiile din această regiune.
ELECTORAL
* 1 aprilie: Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a informat că alegătorii români care doresc să voteze la alegerile prezidenţiale şi/sau la alegerile parlamentare din acest an prin corespondenţă sau la o secţie de votare din străinătate mai aproape de domiciliu sau reşedinţă se pot înregistra, începând cu această dată, online, pe portalul www.votstrainatate.ro. Portalul cuprinde două secţiuni: Alegerea Preşedintelui României şi Alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor. În cadrul fiecărei secţiuni există două categorii: Alegător în străinătate la o secţie de votare şi Alegător în străinătate prin corespondenţă. Cadrul legal în vigoare permite opţiunea votului prin corespondenţă doar la alegerile pentru Preşedintele României, respectiv la alegerile pentru Senat şi Camera Deputaţilor. Întrebări şi sesizări legate de procedura de înregistrare pot fi transmise la adresa de e-mail contact@vostrainatate.ro, a mai precizat AEP.
* 2 aprilie: Liderii Alianţei Dreapta Unită (USR+Forţa Dreptei+PMP) au anunţat, în cadrul unei conferinţe de presă comune, că au fost finalizate negocierile politice în vederea alegerilor locale şi că a fost stabilită cea mai mare parte a candidaţilor comuni.
* 4 aprilie: Campania electorală pe posturile de radio şi de televiziune, publice şi private, pentru alegerile europarlamentare din iunie va începe în data de 10 mai, la ora 0:00, şi se va încheia în data de 8 iunie, la ora 7:00, a decis Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA). CNA a aprobat, în şedinţă, decizia privind regulile de desfăşurare în audiovizual a campaniei electorale pentru alegerea membrilor din România în Parlamentul European.
* 5 aprilie: Listele candidaţilor Alianţei electorale PSD PNL pentru alegerile europarlamentare din 9 iunie şi ale susţinătorilor au fost depuse la Biroul Electoral Central de către liderii celor două partide. Preşedinţii PSD şi PNL, Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă, s-au deplasat împreună către BEC, pornind de la noul sediu al alianţei din Şoseaua Kiseleff 57, care a fost, în trecut, sediul USL şi, apoi, al ALDE.
SOCIAL
* 1 aprilie: Asociaţia Prosumatorilor şi a Comunităţilor de Energie din România (APCE) a solicitat ANRE penalizarea furnizorilor de energie electrică licenţiaţi în România pentru întârzierea facturării cu mai mult de 30 zile calendaristice faţă de data convenită în contract, conform unui comunicat al asociaţiei. Potrivit APCE, zeci de mii de prosumatori din România nu primesc la timp facturile pentru energia consumată sau pentru cea livrată în reţea iar întârzierile de facturare depăşesc 12 luni.
*2 aprilie: Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ şi Federaţia Sindicatelor din Educaţie "Spiru Haret" au anunţat că nu susţin iniţiativa recentă a Ministerului Educaţiei privind introducerea sistemului de supraveghere audio-video în sălile de clasă fără acordul cadrelor didactice şi al părinţilor.
* 4 aprilie: Guvernul a aprobat, în şedinţă, scutirea de la plata contribuţiilor sociale pentru concediile medicale în cazul gravidelor, mamelor cu copii bolnavi, al pacienţilor cu afecţiuni oncologice şi pentru cazurile de urgenţă, a anunţat purtătorul de cuvânt al Executivului, Mihai Constantin.
JUSTIŢIE
* 1 aprilie: Tribunalul Bucureşti a decis ca Dan Ilie Morega, fost prefect de Gorj, să rămână în arest la domiciliu, având obligaţia de a nu părăsi locuinţa fără permisiunea procurorilor, în dosarul în care este cercetat penal după ce a fost prins conducând fără permis de conducere şi a produs un accident auto. Iniţial, procurorii l-au plasat pe Morega sub control judiciar, apoi au solicitat în instanţă înlocuirea acestei măsuri cu arestul preventiv, însă Judecătoria Sectorului 1 a decis, pe 23 martie, ca fostul prefect să stea în arest la domiciliu, cu obligaţia de a purta o brăţară electronică de supraveghere.
ECONOMIC
* 1 aprilie: Comisia Europeană a lansat două investigaţii aprofundate vizând rolul potenţial de denaturare a pieţei al subvenţiilor străine acordate ofertanţilor în cadrul unei proceduri de achiziţii publice din România. Potrivit unui comunicat de presă al executivului comunitar, procedura publică relevantă a fost lansată de o autoritate contractantă română (Societatea PARC fotovoltaic Rovinari Est S.A.) pentru proiectarea, construirea şi exploatarea unui parc fotovoltaic în România, cu o putere instalată de 110 MW. Acest proiect este finanţat parţial din Fondul UE pentru modernizare.
* 4 aprilie: Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României a decis să menţină rata dobânzii de politică monetară la nivelul de 7% pe an. Dobânda cheie este nemodificată din luna ianuarie 2023, când BNR a crescut rata dobânzii la 7% pe an, de la 6,75% pe an, a informat banca centrală printr-un comunicat.
SPORT
* 1 aprilie: Fosta lideră mondială Simona Halep a revenit în clasamentul mondial al jucătoarelor profesioniste de tenis (WTA), publicate la şapte luni de la ultima sa apariţie în ierarhie, şi ocupă locul 1.143, cu cele 10 puncte primite pentru participarea la Miami Open. Halep a fost suspendată din octombrie 2022, din cauza unui test antidoping pozitiv.
*2 aprilie: Partida de pregătire pentru participarea la EURO 2024 dintre România şi selecţionata statului Liechtenstein se va disputa pe 7 iunie, pe stadionul Steaua, cu o zi mai devreme decât fusese programată iniţial, a anunţat Federaţia Română de Fotbal pe site-ul oficial.
*2 aprilie: Sportiva Mihaela-Valentina Cambei a cucerit două medalii de argint şi una de bronz la cat. 55 kg, la Cupa Mondială de haltere de la Phuket (Thailanda), competiţie obligatorie de calificare la Jocurile Olimpice de la Paris.
CULTURĂ
*4 aprilie: Muzeul Judeţean Mureş a anunţat descoperirea primului tezaur eneolitic din judeţ, care a putut fi documentat in situ de specialişti, pe raza localităţii Sânişor, graţie unui membru al comunităţii arheologilor amatori din România, Narcis-George Carţiş, descoperirea fiind a doua de acest gen din Transilvania. Potrivit Muzeului, depozitul de la Sânişor devine primul tezaur eneolitic documentat de specialişti din judeţul Mureş şi al doilea din Transilvania, după cel descoperit la Ariuşd (judeţul Covasna), din 1910. AGERPRES/ (Documentare - Ionela Gavril, editor: Suzana Cristache Drăgan)
*** Sinteza este realizată în baza ştirilor AGERPRES.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
DOCUMENTAR: Sofia Vicoveanca, vocea emblematică a folclorului bucovinean, aniversează 85 de ani (23 septembrie)
Sofia Vicoveanca, pe numele său de naștere Sofia Fusa, este una dintre cele mai mari și mai iubite voci ale muzicii populare românești. Artista s-a născut la 23 septembrie 1941, în Toporăuți, o localitate aflată în apropierea Cernăuțiului, arată radiobucovina.ro. Familia ei s-a mutat ulterior în zo
PERSONALITATEA ZILEI: Domnul Țării Românești Mircea cel Bătrân
Domnul Țării Românești Mircea cel Bătrân (născut în 1355) și-a început domnia (1386-1418) la 23 septembrie 1386, când predecesorul și fratele său Dan I a fost ucis într-o luptă, la sud de Dunăre, cu țarul bulgar de la Târnovo, Șișman, potrivit volumului ''Istoria românilor'' (Constantin C. Giurescu și Dinu C. Gi
FENOMENE ASTRONOMICE: Echinocțiul de toamnă (23 septembrie)
Echinocțiul de toamnă se produce la 23 septembrie 2025, la ora 3 și 5 minute, când longitudinea astronomică a Soarelui atinge valoarea de 180°, moment care marchează începutul toamnei în emisfera nordică, conform Observatorului Astronomic ''Amiral Vasile Urseanu'' - https://astro-ursean
23 septembrie - Ziua internațională a limbajului semnelor (ONU)
Ziua internațională a limbajului semnelor este marcată anual, la 23 septembrie, de Organizația Națiunilor Unite (ONU), pentru a atrage atenția asupra rolului limbilor semnelor în exercitarea deplină a drepturilor omului de către persoanele surde. Ziua a fost instituită prin Rezoluția A/RES/72/161 a Adunării Generale a ONU, adoptată prin consens la 19 decembrie 2017, po
Președintele Nicușor Dan susține intervenția națională la Adunarea Generală a ONU (23 septembrie)
Președintele Nicușor Dan are programate, în perioada 20-23 septembrie, mai multe întâlniri și participări la evenimente organizate la New York, în contextul lucrărilor celei de-a 81-a sesiuni a Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite, potrivit agendei publicate de Administrația Prezidențială. Președintele României va sus
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 23 septembrie
Ortodoxe Zămislirea Sf. Proroc Ioan Botezătorul; Sf. Cuv. Xantipa și Polixenia Greco-catolice Conceperea Sf. Ioan Botezătorul; Sf. Padre Pio Romano-catolice Ss. Pius din Pietrelcina, pr.; Zaharia și Elisabeta Zămislirea Sfântului Proroc Ioan Botezătorul este pome
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 23 septembrie
Este a 266-a zi a anului 2026. Au mai rămas 99 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 04 m și apune la 19 h 12 m. Luna răsare la 17 h 48 m și apune la 03 h 10 m. Echinocțiul de toamnă la 03 h și 05 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
PERSONALITATEA ZILEI: Violonistul Isaac Stern
Unul dintre cei mai importanți violoniști ai secolului XX, Isaac Stern s-a născut la 21 iulie 1920, în Kremeneț, Ucraina, în familia lui Solomon și Clara Stern. Familia Stern s-a mutat în Statele Unite ale Americii, la San Francisco, când Isaac avea doar un an, conform https://theviolinchannel.co
22 septembrie - Ziua internațională a informării cu privire la Leucemia Mieloidă Cronică (LMC)
Ziua internațională a informării cu privire la leucemia mieloidă cronică (Ziua mondială LMC/ World CML Day), o inițiativă a organizațiilor de pacienți din întreaga lume, este marcată anual la 22 septembrie pentru a crește gradul de informare cu privire la această formă rară de cancer, dar și pentru a sărbători progresele realizate în tratarea bolii.
22 septembrie - Ziua mondială fără mașini
Ziua mondială fără mașini este marcată anual la 22 septembrie și reprezintă o inițiativă dedicată reducerii, cel puțin temporare, a utilizării autoturismelor în orașe și promovării mersului pe jos, a bicicletei și a transportului public. În 2026, ziua încheie Săptămâna europeană a mobilității, desfășurată între 16 și 22 septembrie.
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 22 septembrie
Ortodoxe Sf. Sfințit Mc. Teodosie de la Mănăstirea Brazi, mitropolitul Moldovei; Sf. Sfințit Mc. Foca, episcop de Sinope Greco-catolice Sf. ep. m. Foca Romano-catolice Ss. Maurițiu, ofițer, și îns. m.; Silvan, pustnic Sfântul Sfinți
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 22 septembrie
Este a 265-a zi a anului 2026. Au mai rămas 100 zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 03 m și apune la 19 h 13 m. Luna răsare la 17 h 25 m și apune la 02 h 02 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
21 septembrie - Ziua internațională a păcii
La 21 septembrie, este marcată Ziua internațională a păcii, sub auspiciile Organizației Națiunilor Unite. Sărbătorită anual pe plan mondial, ziua a fost instituită în 1981, prin adoptarea, în unanimitate, a Rezoluției 36/67 a Adunării Generale a Națiunilor Unite. Douăzeci de ani mai târziu, textul Rezoluției 55/282 a ONU din 7 septembrie 2001
21 septembrie - Ziua mondială Alzheimer
Ziua internațională de luptă împotriva bolii Alzheimer este marcată în fiecare an pe 21 septembrie, în cadrul Lunii Mondiale a Alzheimerului. Potrivit Federației internaționale a asociațiilor dedicate bolii Alzheimer - Alzheimer's Disease International (ADI), atât în perioada premergătoare, cât și în ziua propriu-z
21 septembrie - Ziua Munților Apuseni
La 21 septembrie este celebrată, începând din acest an, Ziua Munților Apuseni. Evocând memoria lui Avram Iancu, inițiatorii legii, un grup de deputați și senatori PSD și PNL, consideră că o zi pentru Munții Apuseni, în data de 21 septembrie, contribuie la promovarea unui sentiment local și național de mândrie, stimulând dezv













