INHGA: Unele râuri din vestul şi nordul ţării pot înregistra în martie depăşiri ale Cotelor de apărare

Debitele râurilor din bazinele hidrografice Vişeu, Iza, Someşul Mare, Arieş, Bistriţa şi ale cursurilor superioare ale Mureşului şi Prutului se vor situa peste mediile multianuale lunare, în timp ce pe unele cursuri de apă din vestul şi nordul ţării se pot depăşi Cotele de apărare pe parcursul lunii martie, reiese din prognoza publicată, marţi, de Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA).
Potrivit specialiştilor, cele mai reduse valori, de sub 30% faţă de medie, se vor înregistra pe râurile din bazinele hidrografice Vedea, Rm. Sărat, Bârlad, Jijia, precum şi pe cele din Dobrogea.
De asemenea, regimul hidrologic estimat pentru luna martie va fi între 30% şi 50% pe râurile din bazinul mijlociu şi inferior al Jiului şi pe Olteţ, respectiv între 50% şi 80% pe Crasna, Barcău, Moraviţa, Caraş, Nera, Cerna, Olt (mai puţin pe Olteţ), Argeş, Ialomiţa, Buzău, Putna, Trotuş, Moldova, Suceava, dar şi pe cursul Siretului.
În acelaşi timp, valori cuprinse între 80% şi 100% din mediile multianuale lunare vor fi pe râurile din bazinele hidrografice: Tur, Someş (excepţie Someşul Mare), Crişul Repede, Crişul Negru, Crişul Alb, Mureş mijlociu şi inferior, Bega Veche, Bega, Timiş, Bârzava, pe cursul superior al Jiului şi pe cursul mijlociu şi inferior al Prutului.
Valori peste mediile multianuale lunare se vor consemna pe următoarele cursuri de apă: Vişeu, Iza, Someşul Mare, Arieş, Bistriţa, precum şi pe cursurile superioare ale Mureşului şi Prutului.
Hidrologii atenţionează că, în luna martie, sunt posibile scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici, cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri mai importante de niveluri şi debite. În acest context, se pot depăşi Cotele de apărare pe unele râuri, îndeosebi din vestul şi nordul ţării, din cauza precipitaţiilor lichide, a cedării apei din stratul de zăpadă din zona de munte şi a propagării.
INHGA precizează că prognozele de lungă durată se vor actualiza prin atenţionări de scurtă durată, care vor fi precedate, în situaţiile în care se prognozează posibilitatea depăşirii Cotelor de apărare, de avertizări hidrologice emise pe baza situaţiei hidrologice şi a evoluţiei factorilor meteorologici din momentul respectiv. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Badea, editor: Oana Tilică, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Vremea va fi închisă şi va ploua însemnat cantitativ în Bucureşti, de Crăciun
Vremea va fi închisă şi va ploua însemnat cantitativ în Bucureşti, în următoarele două zile, iar vântul va avea intensificări cu rafale în general de 55...60 km/h. Potrivit Prognozei speciale pentru Capitală, în intervalul 24 decembrie, ora 10:00 - 25 decembrie, ora 10:00, vremea va fi închisă şi va ploua î