logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

REPORTAJ / Gorj: ''Semne cusute - Tradiţii care ne definesc'', atelierul din biserică unde copiii învaţă arta meşteşugurilor

Image

Coaserea semnelor tradiţionale, confecţionarea de mărţişoare şi covoraşe din pănuşi de porumb sunt tradiţii duse mai departe prin intermediul copiilor prezenţi, săptămânal, la atelierele de creaţie "Semne cusute - tradiţii care ne definesc" organizate la Biserica "Sfântul Mare Mucenic Gheorghe" din Ţicleni şi în cadrul cărora, cu ajutorul vârstnicilor din comunitate şi al preotului Dragomir Ţicleanu, micuţii învaţă să practice diverse îndeletniciri din dorinţa de a nu se pierde arta obiceiurilor.
 


Dragomir Ţicleanu, în vârstă de 36 de ani, este preot din anul 2010, iar din 2015 slujeşte în Parohia Ţicleni, la Biserica "Sfântul Mare Mucenic Gheorghe", unde, alături de vârstnicii din comunitate, îi învaţă pe copii arta mai multor meşteşuguri.
 

"Atelierele 'Semne cusute - tradiţii care ne definesc' sunt la cea de-a doua ediţie. Am început de anul trecut formatul acestor ateliere, al acestor întâlniri cu copiii, şi, practic, din dorinţa de a sluji comunitatea noastră din Ţicleni, parohia noastră, ne-am gândit să ne adresăm mai ales copiilor, care reprezintă viitorul nostru, viitorul parohiei. Încercăm să fim tot timpul atenţi faţă de nevoile copiilor, faţă de dorinţele lor, dar bineînţeles păstrându-i ancoraţi în principiile creştineşti, şi, de asemenea, în tot ce înseamnă tradiţii, obiceiuri, încercăm să le actualizăm şi să le facem să fie pe placul lor, să fie ceva nou de descoperit pentru ei. În ceea ce priveşte materialele folosite, este un aport şi un sprijin pe care îl aduce fiecare în parte, am pornit totul de la efortul parohiei noastre, dar apoi fiecare părinte în parte s-a implicat şi ne-a fost de ajutor", a declarat, pentru AGERPRES, preotul Dragomir Ţicleanu, care a adăugat că "preoţia nu este o profesie, este o slujire a lui Dumnezeu, dar mai ales o slujire a aproapelui".
 


El a arătat că atelierele se desfăşoară săptămânal, în ziua de duminică, în încercarea de a-i scoate pe copii din mediul virtual, care este tot mai mult prezent în vieţile lor în ziua de astăzi, dar şi cu rolul de a-i aduce cât mai aproape de Dumnezeu şi de tradiţii.
 

"Ne dorim să ne dezvoltăm, să creştem. Aceste ateliere aflate la cea de-a doua ediţie arată că noi am crescut. Activităţile cu copiii le-am început încă din anul 2016 şi de atunci am organizat diferite activităţi, evenimente, dar aceste ateliere sunt, practic, o dezvoltare a noastră şi o încununare a tot ceea ce am realizat noi în aceşti ani. Aceste ateliere vor avea loc duminică de duminică. Organizarea lor este un lucru important şi necesar pentru ca ei, copiii, să renunţe la telefon, să iasă din lumea virtuală în care din ce în ce mai mult se adâncesc şi să se întâlnească şi cu colegii lor de la şcoală, să lege noi prietenii, să fie prezenţi în biserică, în natură", a precizat preotul.

Dragomir Ţicleanu a subliniat că tradiţiile trebuie promovate şi duse mai departe, motivând că acestea sunt extrem de actuale şi "nu reprezintă nimic învechit".

 


"Părinţii copiilor au reacţionat cu mare bucurie în ceea ce priveşte organizarea atelierelor, lucrul acesta este dovedit de prezenţa copiilor într-un număr foarte mare la atelierele noastre. Poate pe viitor aceste ateliere se vor adresa şi adulţilor. Tradiţiile nu reprezintă nimic învechit, ci sunt extrem de actuale, ne vorbesc despre ceea ce credeau înaintaşii noştri, ce au fost înaintaşii noştri, în ce au crezut ei, şi suntem datori să le ducem mai departe, să le promovăm, să le facem actuale copiilor noştri, să le facem plăcute şi să înţelegem că aceste tradiţii, aceste obiceiuri arată ce am fost noi odată, ce suntem şi astăzi şi ce trebuie să fim pe viitor", a afirmat el.
 

Un număr de 30 de copii au participat, duminică, împreună cu părinţii lor la atelierele organizate la biserică, unde au învăţat să coase semne tradiţionale şi să confecţioneze mărţişoare, întrucât se apropie luna martie.
 


Ei au învăţat şi cum să confecţioneze covoraşe din pănuşi de porumb, un obicei foarte vechi, dar şi practic, de la Damian Lumezeanu, în vârstă de 63 de ani, om de bază al Parohiei Ţicleni, el fiind şi cântăreţul bisericii.

A fost însoţit de nepotul său Andrei, în vârstă de 10 ani, care vine cu drag la biserică pentru a învăţa despre tradiţii.

 


"I-am învăţat pe copii să facă împletituri din frunze de porumb. Pe timpul nostru astfel de lucruri se făceau la şcoală, mergeam sâmbăta, aveam lucru manual şi învăţam. Greu nu este, dar trebuie să fii îndemânatic, orice lucru se face şi cu dragoste din partea lor, a copiilor. (...) Tradiţiile ne definesc, este foarte important să le păstrăm, un popor dacă nu are istorie nu există. Ideea atelierelor la biserică este foarte bună pentru copii, fiindcă văd şi ei cu ce se îndeletniceau bătrânii", a afirmat Damian Lumezeanu.

La atelierul din biserică a fost prezentă şi Diana, o fetiţă în vârstă de 10 ani, împreună cu bunica sa, Reolina Purea.

 


"Am făcut mărţişoare, am pictat şi am cusut un mărţişor, pe care îl iau acasă şi o să i-l dau mamei mele. O să vin de fiecare dată la ateliere", a spus Diana.

Reolina Purea are 62 de ani şi îi învaţă pe cei mai mici credincioşi tehnica cusăturilor, dar şi să picteze. În total, sunt zece adulţi, dar şi preotul, care îi îndrumă pe copii în arta tradiţiilor.

"I-am învăţat pe copii să coase, să picteze. Le place, au voinţă să înveţe. Eu cos din copilărie, am lucrat la tablouri, la covoare, şi acum îi învăţ pe ei. Este foarte important să păstrăm obiceiurile, să nu se piardă. Este o idee foarte bună organizarea atelierelor la biserică, pentru că nu se mai ocupă nimeni de aşa ceva", a menţionat ea. AGERPRES/(A, AS - autor: Oana Popescu, editor: Florentina Peia, editor online: Gabriela Badea) 

 

* Sursa fotografiilor: Parohia Ţicleni 

Afisari: 251

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Culte 22-10-2026 15:55

Patriarhul BOR - mesaj de felicitare adresat Patriarhului Ecumenic la 35 de ani de la alegere și întronizare

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a adresat, joi, un mesaj felicitare Patriarhului Ecumenic, Bartolomeu, cu prilejul aniversării a 35 de ani de la alegerea și întronizare. 'Cu frățească dragoste în Iisus Hristos, Domnul nostru, Vă felicităm călduros cu prilejul aniversării a 35 de ani de la alegerea și întronizarea Sanct

Culte 22-10-2026 14:44

Patriarhul Daniel a sfințit racla pentru moaștele Sf. Pr. Mc. Constantin Sârbu

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Părinte Daniel, a sfințit miercuri racla de mari dimensiuni realizată pentru moaștele Sf. Pr. Mc. Constantin Sârbu. Racla a fost realizată la Secția de Cizelură a Atelierelor Patriarhiei Române de la mănăstirea ilfoveană Pasărea. 'Sfântul preot mucen

Culte 22-10-2026 11:47

Agachi: Pelerinajul - un medicament sufletesc util; contribuie la o comuniune tot mai profundă între oameni

Într-o societate tot mai polarizată, pelerinajul reprezintă un medicament sufletesc util, care poate contribui la o comuniune tot mai profundă între oameni, a afirmat, joi, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, părintele consilier patriarhal Adrian Agachi. Agachi a susținut joi o declarație de presă împreună

Culte 20-10-2026 20:51

Arhiepiscopul Major Claudiu Lucian Pop: Catedrala Blajului este și va rămâne centrul Bisericii noastre Greco-Catolice

Catedrala din Blaj este și va rămâne fundamentul și centrul Bisericii Greco-Catolice, a afirmat, marți seara, Arhiepiscopul Major al Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică, Claudiu Lucian Pop, în cuvântul rostit în cadrul slujbei Sfintei Liturghii. Slujba s-a desfășurat în prezența Sinodului Episcopilor Bisericii Rom

Culte 20-10-2026 18:43

Mureș: Un preot din Lunca Bradului hrănește și îmbracă sute de elevi și bătrâni de peste 20 de ani

Un preot ortodox din comuna mureșeană Lunca Bradului, Vasile Sorin Burian, oferă zilnic, de peste 20 de ani, o masă caldă sutelor de elevi și bătrâni din această comunitate de munte, prin intermediul Fundației Filantropia Lunca Bradului și al Cantinei Sociale 'Sfântul Stelian'. În această toamnă, odată cu intrarea școlii locale &ic

Culte 20-10-2026 16:14

Vaslui: Preot arestat pentru agresiuni sexuale, retras de la slujire de Episcopia Hușilor

Un preot din parohia Parpanița, orașul Negrești, acuzat de agresiuni sexuale, viol săvârșit asupra unui minor și act sexual cu un minor, arestat preventiv la sfârșitul săptămânii trecute, a fost retras de la slujire, au informat, marți, reprezentanții Episcopiei Hușilor. 'Episcopia Hușilor a luat act de această reținere și de faptele foar

Culte 20-10-2026 11:27

Brăila: Preoți din trei județe, pregătiți să ajute persoanele dependente de droguri, alcool și jocuri de noroc

Un număr de 28 de preoți din județele Galați, Brăila și Tulcea participă, alături de personal de specialitate, la un curs de formare în domeniul adicțiilor, pentru a putea identifica persoanele afectate de dependența de droguri, alcool, jocuri de noroc sau tehnologie și a le îndruma către servicii specializate de consiliere și recuperare, informează, marț

Culte 20-10-2026 09:43

Mitropolia Basarabiei a desemnat doi candidați pentru funcția de Episcop de Bălți

Sinodul Mitropoliei Basarabiei a desemnat doi candidați pentru slujirea de Episcop de Bălți: arhimandriții Nicodim Petre și Dosoftei Dijmărescu, cele două candidaturi urmând a fi înaintate Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Ședința s-a desfășurat, luni, la sediul Mitropoliei Basarabiei din Chișinău, sub preșe

Culte 19-10-2026 12:07

Bihor: Șase coruri din Oradea și Timișoara, la Festivalul Coral ''Francisc Hubic'' organizat de Episcopia greco-catolică

Șase coruri din Oradea și Timișoara vor participa, vineri, la cea de-a XVI-a ediție a Festivalului Coral ''Francisc Hubic'', în Catedrala Greco-Catolică ''Sfântul Nicolae'' din Oradea, a informat, luni, Biroul de presă al Episcopiei greco-catolice de Oradea, în calitate de organizator. Potrivit

Culte 18-10-2026 05:05

Procesiune în cinstea Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea pe străzile Capitalei; participă Nunțiul Apostolic în România

Arhiepiscopia Romano-Catolică de București organizează, duminică, tradiționala procesiune cu relicva Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea pe străzile Capitalei. Procesiunea va porni de la monumentul Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea, situat în apropierea sediului Nunțiaturii Apostolice din București, la intersecția bulevardulu

Culte 18-10-2026 05:00

Pelerinajul prilejuit de sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, începe duminică

Pelerinajul prilejuit de sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor (27 octombrie), organizat de Patriarhia Română și Arhiepiscopia Bucureștilor, începe duminică și se va încheia pe 28 octombrie. Potrivit Biroului de Presă al Patriarhiei Române, bucuria pelerinajului din acest an va fi sporită de preze

Culte 15-10-2026 20:21

Iași: Racla cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva a fost reintrodusă în Catedrala Mitropolitană

Racla cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva a fost purtată în procesiune și reașezată în Catedrala Mitropolitană, joi seara, după ce numărul pelerinilor așezați la rând s-a redus considerabil. Prin această procesiune urmată de reașezarea în Catedrala Mitropolitană a raclei Sfintei Parascheva se încheie hramul Mi

Culte 15-10-2026 15:25

Iași/Peste 3.000 de persoane așteaptă să se închine la moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva și Sfântului Cuvios Paisie de la Sihăstria

Peste 3.000 de persoane așteaptă, joi după-amiază, la un rând de doi kilometri pentru a ajunge la baldachinul special amenajat în curtea Catedralei Mitropolitane din Iași pentru a se închina la raclele cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva și Sfântului Cuvios Paisie de la Sihăstria, conform informațiilor furnizate de organizatori.

Culte 15-10-2026 14:50

Patriarhia: Program liturgic al sărbătoririi Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou în perioada 18-28 octombrie

Pelerinajul prilejuit de sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor (27 octombrie), organizat de Patriarhia Română și Arhiepiscopia Bucureștilor, se va desfășura în perioada 18-28 octombrie. Potrivit Biroului de Presă al Patriarhiei Române, bucuria pelerinajului din acest an va fi sporită de

Culte 15-10-2026 13:44

Arhiepiscopia de Alba Iulia și Făgăraș și Episcopia de Cluj-Gherla, unite 'in persona Episcopi'

Arhieparhia de Alba Iulia și Făgăraș și Eparhia de Cluj-Gherla sunt păstorite de joi de același ierarh, respectiv Arhiepiscopul Major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, Claudiu-Lucian Pop. Potrivit unui comunicat semnat de Biroul de presă al Arhieparhiei de Alba Iulia și Făgăraș și Biroul de presă al Eparhiei de Cluj-Gherla, publicat joi