logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Retrospectiva evenimentelor interne 5-9 februarie 2024

Image

Discursul preşedintelui Klaus Iohannis în plenul reunit al Parlamentului European, întrevederea premierului Marcel Ciolacu cu ambasadorii statelor UE la Bucureşti, precum şi vizita la Bucureşti a ministrului afacerilor externe şi integrării europene de la Chişinău, Mihai Popşoi, sunt printre cele mai relevante evenimente pentru actualitatea internă din intervalul 5-9 februarie 2024.


PREŞEDINTELE KLAUS IOHANNIS, LA STRASBOURG
7 februarie - Preşedintele Klaus Iohannis s-a adresat Parlamentului European, reunit în sesiune plenară la Strasbourg, în cadrul dezbaterii "Aceasta este Europa". Şeful statului a răspuns astfel unei invitaţii primite din partea preşedintei Parlamentului European, Roberta Metsola. În discursul său, Klaus Iohannis a transmis candidaţilor la alegerile europene de la începutul lunii iunie să nu se lupte cu Europa în campania electorală. Uniunea Europeană trebuie să îşi eficientizeze capacitatea de luare a deciziilor, iar România este pe deplin angajată în acest exerciţiu, a mai spus preşedintele Klaus Iohannis, precizând în acelaşi timp, în privinţa aderării României la Schengen, că "ridicarea, în martie, a controalelor la frontierele aeriene şi maritime trebuie urmată, în mod firesc, în cel mai scurt timp, de eliminarea controalelor de la frontierele terestre". "Uniunea dispune de instrumente juridice şi instituţionale pentru a-şi atinge obiectivele, iar răspunsul la pandemie şi la criza care a urmat este edificator în acest sens. Dar este la fel de evident că trebuie să eficientizăm capacitatea noastră de luare a deciziilor", a mai spus Iohannis în context. "Trebuie să analizăm îndeaproape ce măsuri pot fi luate într-un context în care unii consideră că o eficienţă reală a mecanismelor de luare a deciziilor este imposibilă fără redeschiderea Tratatelor, în timp ce alţii exclud în mod radical această posibilitate. Nu există nicio îndoială că măsuri precum cele discutate în legătură cu votul cu majoritate calificată în domenii specifice ale politicii externe şi de securitate pot fi luate fără redeschiderea Tratatelor", a adăugat preşedintele în plenul PE. Eurodeputaţii i-au mulţumit preşedintelui României, Klaus Iohannis, pentru sprijinul său acordat Ucrainei de la declanşarea invaziei ruse şi, de asemenea, i-au promis susţinere pentru aderarea deplină a României la spaţiul Schengen. Pe de altă parte, au existat şi eurodeputaţi care au ridicat problema corupţiei în România sau problema protecţiei pădurilor.
7 februarie - "Nu cred că este momentul să fac speculaţii", a declarat, la Strasbourg, preşedintele Klaus Iohannis la o conferinţă de presă comună cu preşedinta Parlamentului European, Roberta Metsola, răspunzând unei întrebări despre posibilitatea de a ocupa o funcţie europeană după alegerile pentru PE din iunie. "Sunt preşedintele României. Sunt membru în Consiliul European, unde după alegerile europene se vor discuta toate aceste poziţii", a spus şeful statului. În acelaşi timp, el a precizat că "ar fi inadmisibil" ca nicio poziţie de nivel înalt din cadrul UE să nu fie ocupată de o persoană "din noile state membre, adică din partea de est".


AFACERI EXTERNE
5 februarie - Ministrul afacerilor externe Luminiţa Odobescu a efectuat o vizită oficială la Sofia, la invitaţia viceprim-ministrului şi ministru al afacerilor externe al Republicii Bulgaria, Mariya Gabriel. România şi Bulgaria se coordonează să obţină, "cât mai curând posibil" ridicarea controalelor la frontierele terestre în spaţiul de liberă circulaţie europeană, a declarat Luminiţa Odobescu, în cadrul unei declaraţii de presă comună cu omologul bulgar.
6 februarie - Ministrul Afacerilor Externe de la Chişinău, vicepremierul Mihai Popşoi, s-a aflat în vizită oficială la Bucureşti. Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, a evidenţiat, în întâlnirea cu Mihai Popşoi, că România şi Republica Moldova au reuşit, în ultimii doi ani, să obţină "decizii istorice" astfel încât Republica Moldova să se conecteze la Europa.
6 februarie - România va continua să sprijine Republica Moldova în procesul de negociere a aderării la Uniunea Europeană, a transmis prim-ministrul Marcel Ciolacu, la întrevederea pe care a avut-o, la Palatul Victoria, cu Mihai Popşoi.
6 februarie - Republica Moldova este "în prima linie a războiului hibrid orchestrat la Kremlin", a afirmat ministrul Afacerilor Externe, Luminiţa Odobescu, în cadrul unei declaraţii comune de presă cu omologul său de la Chişinău. Şefa diplomaţiei române şi-a arătat convingerea că ministrul Mihai Popşoi va acţiona "hotărât" pentru consolidarea rezilienţei şi securităţii Republicii Moldova. Ea a subliniat că ţara vecină "se bucură de sprijinul puternic, durabil şi multidimensional al Bucureştiului". Luminiţa Odobescu l-a asigurat pe Mihai Popşoi de eforturile făcute pentru ca Republica Moldova să rămână o prioritate pe agenda Uniunii Europene şi a pledat pentru un proces de aderare sustenabil şi durabil.
7 februarie - Guvernul este deplin angajat în implementarea PNRR şi atragerea cât mai multor fonduri europene şi a investiţiilor străine, le-a transmis premierul Marcel Ciolacu ambasadorilor statelor membre UE, acreditaţi la Bucureşti. "Am discutat astăzi cu ambasadorii statelor membre UE la Bucureşti despre priorităţile europene ale României, la invitaţia preşedinţiei Belgiei la Consiliul UE. Le-am mulţumit reprezentanţilor corpului diplomatic pentru sprijinul oferit în vederea aderării României la Spaţiul Schengen, pe cale aeriană şi maritimă, şi am reiterat cu fermitate solicitarea de a clarifica aderarea completă la zona de liberă circulaţie în cel mai scurt timp", a precizat Ciolacu, într-o postare pe pagina sa de Facebook, la finalul întrevederii avute cu diplomaţii străini. Şeful Executivului a subliniat că Uniunea Europeană trebuie să ofere un răspuns pragmatic şi concret la nevoile exprimate de fermieri, dar şi să se asigure că toţi cetăţenii europeni sunt protejaţi în faţa ameninţărilor reprezentate de Federaţia Rusă şi de curentele politice care vor să ne dezbine şi vulnerabilizeze la nivel european.
8 februarie - Doi cetăţeni români au murit şi alţi patru au fost răniţi în evenimentele recente din Republica Democratică Congo, a informat Ministerul Afacerilor Externe.


SĂNĂTATE
5 februarie - Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, a atras atenţia că România are o rată de mortalitate prin cancer situată peste media Uniunii Europene cu circa 7%. El a participat la dezbaterea "Cancerul în rândul femeilor - direcţii de acţiune pentru îmbunătăţirea prevenţiei, a diagnosticului precoce şi accesului timpuriu la tratament", desfăşurată la Senat, în contextul Zilei mondiale de luptă împotriva cancerului, marcată în ziua de 4 februarie. Ciucă a menţionat că au existat "o serie de întârzieri nepermise" în implementarea Planului Naţional pentru Prevenirea şi Combaterea Cancerului, exprimându-şi speranţa ca acestea să fie depăşite în acest an.
5 februarie - Numărul de cazuri noi de cancer a fost cu 21% mai mare în 2023 comparativ cu anul anterior, conform datelor Institutului Naţional de Sănătate Publică, a transmis, Federaţia Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer. Potrivit organizaţiei, numărul persoanelor cu cancer din România aflate în evidenţa medicilor a depăşit 550.000.


JUSTIŢIE
8 februarie - Tribunalul Timiş a hotărât achitarea medicului Virgil Musta, şef al Secţiei Infecţioase a Spitalului de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie "Victor Babeş" din Timişoara, în dosarul "teste COVID-19", în care a fost acuzat de procurorii DNA de instigare la abuz în serviciu. În acelaşi dosar au mai fost achitaţi dr. Manolescu Diana Luminiţa, director medical al aceluiaşi spital, cercetată pentru abuz în serviciu, Albu Maria Diana, cercetată pentru abuz în serviciu şi Paica Dana Mihaela, cercetată pentru instigare la abuz în serviciu.
8 februarie - Curtea de Apel Galaţi a dispus achitarea lui Cristian Adomniţei, fost preşedinte al Consiliului Judeţean Iaşi şi fost ministru al Educaţiei, în dosarul "Albumul", în care a fost acuzat că a acordat unei firme, folosind documente false, un contract de servicii de tipărire de materiale de promovare. AGERPRES/ (Documentare - Horia Plugaru, editor: Cerasela Bădiţă)

*** Material realizat pe baza ştirilor AGERPRES

Afisari: 72

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Documentare 23-09-2026 11:00

DOCUMENTAR: Sofia Vicoveanca, vocea emblematică a folclorului bucovinean, aniversează 85 de ani (23 septembrie)

Sofia Vicoveanca, pe numele său de naștere Sofia Fusa, este una dintre cele mai mari și mai iubite voci ale muzicii populare românești. Artista s-a născut la 23 septembrie 1941, în Toporăuți, o localitate aflată în apropierea Cernăuțiului, arată radiobucovina.ro. Familia ei s-a mutat ulterior în zo

Documentare 23-09-2026 10:00

PERSONALITATEA ZILEI: Domnul Țării Românești Mircea cel Bătrân

Domnul Țării Românești Mircea cel Bătrân (născut în 1355) și-a început domnia (1386-1418) la 23 septembrie 1386, când predecesorul și fratele său Dan I a fost ucis într-o luptă, la sud de Dunăre, cu țarul bulgar de la Târnovo, Șișman, potrivit volumului ''Istoria românilor'' (Constantin C. Giurescu și Dinu C. Gi

Documentare 23-09-2026 09:30

FENOMENE ASTRONOMICE: Echinocțiul de toamnă (23 septembrie)

Echinocțiul de toamnă se produce la 23 septembrie 2025, la ora 3 și 5 minute, când longitudinea astronomică a Soarelui atinge valoarea de 180°, moment care marchează începutul toamnei în emisfera nordică, conform Observatorului Astronomic ''Amiral Vasile Urseanu'' - https://astro-ursean

Documentare 23-09-2026 09:00

23 septembrie - Ziua internațională a limbajului semnelor (ONU)

Ziua internațională a limbajului semnelor este marcată anual, la 23 septembrie, de Organizația Națiunilor Unite (ONU), pentru a atrage atenția asupra rolului limbilor semnelor în exercitarea deplină a drepturilor omului de către persoanele surde. Ziua a fost instituită prin Rezoluția A/RES/72/161 a Adunării Generale a ONU, adoptată prin consens la 19 decembrie 2017, po

Documentare 23-09-2026 08:00

Președintele Nicușor Dan susține intervenția națională la Adunarea Generală a ONU (23 septembrie)

Președintele Nicușor Dan are programate, în perioada 20-23 septembrie, mai multe întâlniri și participări la evenimente organizate la New York, în contextul lucrărilor celei de-a 81-a sesiuni a Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite, potrivit agendei publicate de Administrația Prezidențială. Președintele României va sus

Documentare 23-09-2026 07:30

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 23 septembrie

Ortodoxe Zămislirea Sf. Proroc Ioan Botezătorul; Sf. Cuv. Xantipa și Polixenia Greco-catolice Conceperea Sf. Ioan Botezătorul; Sf. Padre Pio Romano-catolice Ss. Pius din Pietrelcina, pr.; Zaharia și Elisabeta Zămislirea Sfântului Proroc Ioan Botezătorul este pome

Documentare 23-09-2026 05:30

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 23 septembrie

Este a 266-a zi a anului 2026. Au mai rămas 99 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 04 m și apune la 19 h 12 m. Luna răsare la 17 h 48 m și apune la 03 h 10 m. Echinocțiul de toamnă la 03 h și 05 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)

Documentare 22-09-2026 11:00

PERSONALITATEA ZILEI: Violonistul Isaac Stern

Unul dintre cei mai importanți violoniști ai secolului XX, Isaac Stern s-a născut la 21 iulie 1920, în Kremeneț, Ucraina, în familia lui Solomon și Clara Stern. Familia Stern s-a mutat în Statele Unite ale Americii, la San Francisco, când Isaac avea doar un an, conform https://theviolinchannel.co

Documentare 22-09-2026 10:00

22 septembrie - Ziua internațională a informării cu privire la Leucemia Mieloidă Cronică (LMC)

Ziua internațională a informării cu privire la leucemia mieloidă cronică (Ziua mondială LMC/ World CML Day), o inițiativă a organizațiilor de pacienți din întreaga lume, este marcată anual la 22 septembrie pentru a crește gradul de informare cu privire la această formă rară de cancer, dar și pentru a sărbători progresele realizate în tratarea bolii.

Documentare 22-09-2026 09:00

22 septembrie - Ziua mondială fără mașini

Ziua mondială fără mașini este marcată anual la 22 septembrie și reprezintă o inițiativă dedicată reducerii, cel puțin temporare, a utilizării autoturismelor în orașe și promovării mersului pe jos, a bicicletei și a transportului public. În 2026, ziua încheie Săptămâna europeană a mobilității, desfășurată între 16 și 22 septembrie.

Documentare 22-09-2026 07:30

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 22 septembrie

Ortodoxe Sf. Sfințit Mc. Teodosie de la Mănăstirea Brazi, mitropolitul Moldovei; Sf. Sfințit Mc. Foca, episcop de Sinope Greco-catolice Sf. ep. m. Foca Romano-catolice Ss. Maurițiu, ofițer, și îns. m.; Silvan, pustnic Sfântul Sfinți

Documentare 22-09-2026 05:30

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 22 septembrie

Este a 265-a zi a anului 2026. Au mai rămas 100 zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 03 m și apune la 19 h 13 m. Luna răsare la 17 h 25 m și apune la 02 h 02 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)

Documentare 21-09-2026 10:00

21 septembrie - Ziua internațională a păcii

La 21 septembrie, este marcată Ziua internațională a păcii, sub auspiciile Organizației Națiunilor Unite. Sărbătorită anual pe plan mondial, ziua a fost instituită în 1981, prin adoptarea, în unanimitate, a Rezoluției 36/67 a Adunării Generale a Națiunilor Unite. Douăzeci de ani mai târziu, textul Rezoluției 55/282 a ONU din 7 septembrie 2001

Documentare 21-09-2026 08:30

21 septembrie - Ziua mondială Alzheimer

Ziua internațională de luptă împotriva bolii Alzheimer este marcată în fiecare an pe 21 septembrie, în cadrul Lunii Mondiale a Alzheimerului. Potrivit Federației internaționale a asociațiilor dedicate bolii Alzheimer - Alzheimer's Disease International (ADI), atât în perioada premergătoare, cât și în ziua propriu-z

Documentare 21-09-2026 08:00

21 septembrie - Ziua Munților Apuseni

La 21 septembrie este celebrată, începând din acest an, Ziua Munților Apuseni. Evocând memoria lui Avram Iancu, inițiatorii legii, un grup de deputați și senatori PSD și PNL, consideră că o zi pentru Munții Apuseni, în data de 21 septembrie, contribuie la promovarea unui sentiment local și național de mândrie, stimulând dezv