Retrospectiva evenimentelor interne 29 ianuarie - 2 februarie 2024
Participarea preşedintelui român la Consiliul European extraordinar, misiunea Fondului Monetar Internaţional în România, preluarea de către România a preşedinţiei Subcomitetului Ştiinţific şi Tehnic al Comitetului ONU pentru utilizarea paşnică a spaţiului cosmic, adoptarea de către Guvern a prelungirii cu 60 de zile a măsurii de limitare a adaosului comercial la alimentele de bază, inaugurarea primului Centru Comunitate Terapeutică din România pentru tratarea adicţiilor, decizia Ministerului Sănătăţii de a declara stare de alertă epidemiologică ca urmare a numărului mare de infecţii respiratorii (gripă clinică, IACRS şi pneumonii), desfăşurarea, la Oradea, a primelor Campionate Europene de înot în ape îngheţate din istorie, organizarea de către Academia Română a sesiunii aniversare "Nicolae Breban - 90", sunt doar o parte din evenimentele interne ale perioadei 29 ianuarie - 2 februarie 2024.
EXTERN
*29 ianuarie: România a preluat, pentru doi ani, preşedinţia Subcomitetului Ştiinţific şi Tehnic al Comitetului ONU pentru utilizarea paşnică a spaţiului cosmic, în contextul lucrărilor celei de-a 61-a sesiuni a Subcomitetului Ştiinţific şi Tehnic (STSC) al Comitetului ONU pentru utilizarea paşnică a spaţiului cosmic (COPUOS), de la Viena.
AFACERI EUROPENE
*1 februarie: Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, în contextul prezenţei sale la Consiliul European extraordinar, că agricultura din România nu este afectată de culoarele solidarităţii pentru Ucraina, piaţa din ţara noastră nefiind influenţată de produsele care doar tranzitează. "(...) Nu a fost afectată piaţa românească de produsele care doar tranzitează România. Aceste lucruri sunt cunoscute şi trebuie re-cunoscute. Dacă este nevoie, atunci, sigur, Guvernul va institui controale mai ferme, pentru a vedea că nu se comercializează, doar se tranzitează, dar asta este o problemă care a fost deja rezolvată", a arătat Iohannis.
POLITIC
*29 ianuarie: Preşedintele Klaus Iohannis a decorat mai mulţi membri marcanţi ai American Jewish Joint Distribution Committee (AJJDC). Decoraţiile au fost acordate de consilierul prezidenţial Sergiu Nistor în prezenţa ministrului Afacerilor Externe, Luminiţa Odobescu, în cadrul unei ceremonii desfăşurată la Templul Coral, în cadrul evenimentului dedicat Zilei Internaţionale de Comemorare a Holocaustului. La rândul său, prim-ministrul Marcel Ciolacu, prezent la ceremonie, a declarat că Executivul rămâne, în continuare, un susţinător al educării tinerei generaţii privind tragediile trecutului, în vederea prevenirii repetării acestora.
*29 ianuarie: O misiune a Fondului Monetar Internaţional, condusă de Jan Kees Martijn, a efectuat o vizită la Bucureşti, în perioada 29 ianuarie - 1 februarie, pentru a analiza recentele evoluţii economice şi financiare şi pentru o revizuire a prognozelor macroeconomice. La 1 februarie, premierul Marcel Ciolacu a avut, la Palatul Victoria, o întrevedere cu delegaţia FMI, prilej cu care a subliniat că Guvernul susţine investiţiile masive din fonduri naţionale şi europene, măsurile de combatere a evaziunii fiscale prin digitalizarea ANAF şi reformarea aparatului bugetar, ca soluţii importante pentru menţinerea stabilităţii macroeconomice şi reducerea deficitului bugetar.
*30 ianuarie: Preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretul pentru eliberarea lui Bogdan Aurescu din funcţia de consilier prezidenţial de la data de 1 februarie. Bogdan Aurescu a fost ales, la 9 noiembrie 2023, judecător al Curţii Internaţionale de Justiţie a ONU pentru un mandat care începe la data de 6 februarie 2024.
*31 ianuarie: Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a declarat că Guvernul a adoptat prelungirea cu 60 de zile a măsurii de limitare a adaosului comercial la alimentele de bază şi a adus modificări la lista produselor, menţionând că au fost introduse în listă untul şi magiunul tradiţional, dar au fost scoase margarina, cozonacul, bulionul, drojdia, orezul şi carnea tocată.
Ordonanţa de Urgenţă nr. 67/2023 privind instituirea unei măsuri cu caracter temporar de combatere a creşterii excesive a preţurilor la unele produse agricole şi alimentare a intrat în vigoare pe 1 august 2023 pentru o perioadă de trei luni. La finele lunii octombrie, Guvernul a aprobat prelungirea cu 90 de zile a măsurii de limitare a adaosului comercial la unele alimente. Termenul limită privind plafonarea adaosului comercial la alimentele de bază era 31 ianuarie 2024.
ELECTORAL
*30 ianuarie: Premierul Marcel Ciolacu, preşedinte al PSD, a declarat că, dacă fostul său coleg de partid, Mircea Geoană, doreşte să candideze la alegerile prezidenţiale din partea partidului "să vină să îl caute", adăugând că, potrivit statutului actual, acesta nu poate participa la o competiţie internă în partid pe această temă. Declaraţia a fost un răspuns la întrebarea dacă acesta are de gând că-l invite pe Mircea Geoană să participe la competiţia internă din PSD pentru candidatura la prezidenţiale. Marcel Ciolacu a arătat că nu are cum, pentru că el nu mai este membru al partidului.
*30 ianuarie: Reprezentanţii USR au solicitat preşedintelui Adunării Parlamentare a Consiliului Europei să sesizeze Comisia de la Veneţia pentru o opinie legată de scenariul comasării alegerilor europarlamentare şi locale din România, susţinând că această variantă ar fi una "total aberantă". Solicitarea a fost făcută, în contextul discuţiilor din spaţiul public cu privire la diverse variante de comasare a alegerilor în 2024.
*31 ianuarie: Premierul Marcel Ciolacu a declarat că pe 9 iunie 2024 se vor organiza cu certitudine alegeri europarlamentare, precizând că a stabilit cu parlamentarii PSD ca, pentru moment, să nu voteze nicio modificare legislativă în ceea ce priveşte comasarea scrutinelor sau decalarea acestora.
*1 februarie: Viceprimarul USR al Sectorului 6, Mihaela Ştefan, şi-a lansat candidatura pentru funcţia de primar al sectorului, subliniind că îşi doreşte să creeze o comunitate puternică şi să investească în cinci domenii principale: educaţie, sănătate, asistenţă socială, cultură şi egalitatea de şanse.
SOCIAL
*29 ianuarie: CNAS a anunţat că a repartizat caselor de asigurări de sănătate sumele care asigură decontarea serviciilor medicale realizate de medicii de familie în centrele de permanenţă din întreaga ţară până la data de 31 decembrie 2023, la nivelul solicitat de fiecare casă de asigurări de sănătate în parte.
*29 ianuarie: Asociaţia Social Med a inaugurat, la Târgu Mureş, primul Centru Comunitate Terapeutică din România, autorizat să furnizeze servicii pentru tratarea adicţiilor, prin abordarea multidisciplinară a dependenţelor, conform standardelor internaţionale.
*30 ianuarie: Ministerul Sănătăţii a informat că, în ultimele trei luni, au fost diagnosticate 11 cazuri de malarie (câte patru cazuri în lunile noiembrie şi decembrie şi trei cazuri în ianuarie), la persoane care au călătorit în Africa. Până la această dată, nu erau înregistrate decese.
*31 ianuarie: Ministerul Educaţiei a informat că a transmis Inspectoratelor şcolare deschiderile de credite, în sumă de 51.993.212 de lei, pentru plata sumelor către operatorii de transport care au eliberat abonamente gratuite de la data începerii cursurilor anului şcolar curent până în prezent, dar şi pentru plata sumelor forfetare către elevi pentru aceeaşi perioadă, în limitele de cost stabilite prin hotărâri ale Consiliilor judeţene. În ultima perioadă, organizaţiile de elevi din ţară au făcut mai multe apeluri şi proteste ca Ministerul Educaţiei să rezolve această problemă.
*1 februarie: Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a anunţat că s-a luat decizia declarării stării de alertă epidemiologică în urma înregistrării, timp de trei săptămâni consecutiv, a numărului mare de infecţii respiratorii (gripă clinică, IACRS şi pneumonii). Potrivit acestuia, această situaţie va mai dura până la sfârşitul lunii februarie. "Nu este absolut nimic diferit faţă de situaţia de anul trecut. Am luat decizia acestei stări de alertă epidemiologică, după ce se înregistrează trei săptămâni consecutive de depăşire a pragului epidemic", a precizat ministrul Sănătăţii.
ECONOMIC
*30 ianuarie: Execuţia bugetului general consolidat pe anul 2023 s-a încheiat cu un deficit de 89,90 miliarde de lei, respectiv 5,68% din PIB, în scădere de la 5,76% cât a reprezentat soldul negativ al anului 2022, potrivit datelor afişate de Ministerul Finanţelor.
JUSTIŢIE
*30 ianuarie: Indicele privind percepţia asupra corupţiei, calculat de organizaţia Transparency International, şi prezentat de agenţia dpa, conform site-ului www.transparency.org, plasează România în clasament pe locul 63, la fel ca anul trecut. De asemenea, Danemarca, Finlanda, Noua Zeelandă şi Norvegia sunt cele mai puţin corupte ţări din lume, în timp ce nivelul corupţiei în Ungaria este cel mai ridicat din Uniunea Europeană.
*31 ianuarie: Curtea Constituţională a României a respins, ca neîntemeiată, sesizarea USR şi Forţa Dreptei în legătură cu Legea de aprobare a OUG 73/2023 privind unele măsuri bugetare.
*31 ianuarie: Curtea Constituţională a României a amânat pentru data de 21 februarie, discutarea sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în legătură cu "Legea fugarilor".
*1 februarie: Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Prahova, Iulian Dumitrescu, a fost adus, cu mandat, la DNA Bucureşti, în urma percheziţiilor care au fost efectuate atât la domiciliul acestuia, cât şi la sediul CJ. La 2 februarie, preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a spus că Iulian Dumitrescu şi-a dat demisia din toate funcţiile din PNL, pentru a evita prejudiciul de imagine adus partidului.
* 2 februarie: Primarul municipiului Botoşani, Cosmin Andrei, a fost plasat sub control judiciar, în baza unei ordonanţe emise de procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie Serviciul teritorial Suceava pentru săvârşirea infracţiunii de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite.
CULTURĂ
1 februarie: Academia Română a organizat sesiunea aniversară "Nicolae Breban - 90", prilej cu care Romfilatelia i-a oferit autorului "Buneivestiri" un produs filatelic special, având ca piesă centrală întregul poştal aniversar.
SPORT
*1 februarie: Primele Campionate Europene de înot în ape îngheţate din istorie, organizate în România, la Oradea, în perioada 1-4 februarie, aduc în bazinul olimpic din oraş, 322 de sportivi din 27 de ţări, din care 111 femei şi 12 paralimpici, România fiind reprezentată de 35 de sportivi, din care trei orădeni.
*31 ianuarie: Antrenorul echipei de handbal masculin CSM Constanţa, George Buricea, va prelua funcţia de selecţioner al României de la spaniolul Xavi Pascual, care a renunţat din motive personale. AGERPRES/ (Documentare - Ionela Gavril, editor: Cerasela Bădiţă, editor online: Adrian Dãdârlat)
*** Sinteza este realizată în baza ştirilor AGERPRES.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
DOCUMENTAR: Sofia Vicoveanca, vocea emblematică a folclorului bucovinean, aniversează 85 de ani (23 septembrie)
Sofia Vicoveanca, pe numele său de naștere Sofia Fusa, este una dintre cele mai mari și mai iubite voci ale muzicii populare românești. Artista s-a născut la 23 septembrie 1941, în Toporăuți, o localitate aflată în apropierea Cernăuțiului, arată radiobucovina.ro. Familia ei s-a mutat ulterior în zo
PERSONALITATEA ZILEI: Domnul Țării Românești Mircea cel Bătrân
Domnul Țării Românești Mircea cel Bătrân (născut în 1355) și-a început domnia (1386-1418) la 23 septembrie 1386, când predecesorul și fratele său Dan I a fost ucis într-o luptă, la sud de Dunăre, cu țarul bulgar de la Târnovo, Șișman, potrivit volumului ''Istoria românilor'' (Constantin C. Giurescu și Dinu C. Gi
FENOMENE ASTRONOMICE: Echinocțiul de toamnă (23 septembrie)
Echinocțiul de toamnă se produce la 23 septembrie 2025, la ora 3 și 5 minute, când longitudinea astronomică a Soarelui atinge valoarea de 180°, moment care marchează începutul toamnei în emisfera nordică, conform Observatorului Astronomic ''Amiral Vasile Urseanu'' - https://astro-ursean
23 septembrie - Ziua internațională a limbajului semnelor (ONU)
Ziua internațională a limbajului semnelor este marcată anual, la 23 septembrie, de Organizația Națiunilor Unite (ONU), pentru a atrage atenția asupra rolului limbilor semnelor în exercitarea deplină a drepturilor omului de către persoanele surde. Ziua a fost instituită prin Rezoluția A/RES/72/161 a Adunării Generale a ONU, adoptată prin consens la 19 decembrie 2017, po
Președintele Nicușor Dan susține intervenția națională la Adunarea Generală a ONU (23 septembrie)
Președintele Nicușor Dan are programate, în perioada 20-23 septembrie, mai multe întâlniri și participări la evenimente organizate la New York, în contextul lucrărilor celei de-a 81-a sesiuni a Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite, potrivit agendei publicate de Administrația Prezidențială. Președintele României va sus
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 23 septembrie
Ortodoxe Zămislirea Sf. Proroc Ioan Botezătorul; Sf. Cuv. Xantipa și Polixenia Greco-catolice Conceperea Sf. Ioan Botezătorul; Sf. Padre Pio Romano-catolice Ss. Pius din Pietrelcina, pr.; Zaharia și Elisabeta Zămislirea Sfântului Proroc Ioan Botezătorul este pome
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 23 septembrie
Este a 266-a zi a anului 2026. Au mai rămas 99 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 04 m și apune la 19 h 12 m. Luna răsare la 17 h 48 m și apune la 03 h 10 m. Echinocțiul de toamnă la 03 h și 05 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
PERSONALITATEA ZILEI: Violonistul Isaac Stern
Unul dintre cei mai importanți violoniști ai secolului XX, Isaac Stern s-a născut la 21 iulie 1920, în Kremeneț, Ucraina, în familia lui Solomon și Clara Stern. Familia Stern s-a mutat în Statele Unite ale Americii, la San Francisco, când Isaac avea doar un an, conform https://theviolinchannel.co
22 septembrie - Ziua internațională a informării cu privire la Leucemia Mieloidă Cronică (LMC)
Ziua internațională a informării cu privire la leucemia mieloidă cronică (Ziua mondială LMC/ World CML Day), o inițiativă a organizațiilor de pacienți din întreaga lume, este marcată anual la 22 septembrie pentru a crește gradul de informare cu privire la această formă rară de cancer, dar și pentru a sărbători progresele realizate în tratarea bolii.
22 septembrie - Ziua mondială fără mașini
Ziua mondială fără mașini este marcată anual la 22 septembrie și reprezintă o inițiativă dedicată reducerii, cel puțin temporare, a utilizării autoturismelor în orașe și promovării mersului pe jos, a bicicletei și a transportului public. În 2026, ziua încheie Săptămâna europeană a mobilității, desfășurată între 16 și 22 septembrie.
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 22 septembrie
Ortodoxe Sf. Sfințit Mc. Teodosie de la Mănăstirea Brazi, mitropolitul Moldovei; Sf. Sfințit Mc. Foca, episcop de Sinope Greco-catolice Sf. ep. m. Foca Romano-catolice Ss. Maurițiu, ofițer, și îns. m.; Silvan, pustnic Sfântul Sfinți
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 22 septembrie
Este a 265-a zi a anului 2026. Au mai rămas 100 zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 03 m și apune la 19 h 13 m. Luna răsare la 17 h 25 m și apune la 02 h 02 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
21 septembrie - Ziua internațională a păcii
La 21 septembrie, este marcată Ziua internațională a păcii, sub auspiciile Organizației Națiunilor Unite. Sărbătorită anual pe plan mondial, ziua a fost instituită în 1981, prin adoptarea, în unanimitate, a Rezoluției 36/67 a Adunării Generale a Națiunilor Unite. Douăzeci de ani mai târziu, textul Rezoluției 55/282 a ONU din 7 septembrie 2001
21 septembrie - Ziua mondială Alzheimer
Ziua internațională de luptă împotriva bolii Alzheimer este marcată în fiecare an pe 21 septembrie, în cadrul Lunii Mondiale a Alzheimerului. Potrivit Federației internaționale a asociațiilor dedicate bolii Alzheimer - Alzheimer's Disease International (ADI), atât în perioada premergătoare, cât și în ziua propriu-z
21 septembrie - Ziua Munților Apuseni
La 21 septembrie este celebrată, începând din acest an, Ziua Munților Apuseni. Evocând memoria lui Avram Iancu, inițiatorii legii, un grup de deputați și senatori PSD și PNL, consideră că o zi pentru Munții Apuseni, în data de 21 septembrie, contribuie la promovarea unui sentiment local și național de mândrie, stimulând dezv













