Printre pepenii cu gust de coniac şi vanilie sau cei verzi, Banca de Resurse Genetice a reuşit aclimatizarea unor specii deosebite prin formă şi proprietăţi: pepenele de iarnă sau de ceară şi cel mai mic pepene din lume, de doar 3 centimetri.

Numele pepenelui de iarnă, "Benincasa Hispida", cunoscut şi sub denumirea de pepenele alb, pepenele de ceară sau castravetele de iarnă, este dat de contele Giuseppe Benincasa. Potrivit cercetătorilor Băncii de Resurse Genetice Vegetale (BRGV) Buzău, fructul de Benincasa constituie un adevărat deliciu culinar, având însă un gust mai apropiat castraveţilor şi dovlecilor.

"Vorbim de o specie nouă aclimatizată în România şi de care m-am ocupat mult timp - 'Benincasa hispida'. Nu a fost cultivată la noi în ţară, denumirea populară a soiului este pepenele de iarnă pentru că are forma unui pepene, iar fructul se păstrează foarte bine peste iarnă, dar nu rezistă la îngheţ sau cultivat iarna decât în sere încălzite. Pe cât forma este apropiată de pepene, pe atât gustul este total diferit. Are o pulpă albă, uşor verzuie, care este crocantă, poate fi consumată până la maturitate în diverse preparate, sunt chiar şi bomboane, sucuri, jeleuri din pepene de iarnă, dar gustul nu este dulce, este uşor acrişor, uşor zemos, te duce cu gândul la un castravete crocant. Pepenele dulce pe care îl ştim nu este bogat în nutrienţi, noi îl consumăm mai mult pentru conţinutul de apă şi pentru că ecranează corpul protejându-l de ultraviolete şi ajută la starea de sănătate a pielii. Pepenele de iarnă însă este mult mai valoros, pentru că în el descoperim şi o serie de nutrienţi, dar mai ales substanţe antioxidante", a declarat pentru AGERPRES directorul BRGV, Costel Vînătoru.

Potrivit "Tratatului de legumicultură", fructul reprezintă o sursă bogată de fier şi vitamine, având proprietăţi medicinale deosebite. În India este folosit în tratarea dizenteriei, ca antidepresiv, decoctul poate combate tusea, iar uleiul obţinut din seminţe are proprietăţi vermifuge. Totodată, pruina de pe fructe este folosită la fabricarea lumânărilor, de aici câştigându-şi denumirea de pepene de ceară.

"Este cotat ca soiul cu fructele ce conţin un grad ridicat de antioxidanţi. Sunt preparate medicale din pepene de iarnă. Vorbim de o plantă cu multiple întrebuinţări, iată, în gastronomie. Poate fi folosită şi ca plantă decorativă, pentru că ea are o capacitate mare de creştere. Am reuşit să obţin trei genotipuri. Am adus această specie în România, am aclimatizat-o, am lucrat să obţin specii distincte, care să poată fi certificate ca genotipuri noi româneşti şi am obţinut trei genotipuri. Un soi a fost omologat sub denumirea de Zefir, altul îl avem în curs de omologare. Diferenţa dintre cele două soiuri este dată de forma fructului. Cel pe care l-am omologat are un fruct ovoid, seamănă aproape cu o minge de rugby, ajunge până la 3 kilograme. Mai avem încă unul cu fructul mediu, rotund, cu fructul între 3 şi 6 kilograme şi mai avem unul mare, cu o formă uşor pătrăţoasă, care poate să ajungă chiar şi la 15 - 16 kilograme", a precizat cercetătorul buzoian.

Cercetătorii studiază pepenele de iarnă, fiind o specie compatibilă cu majoritatea soiurilor de pepene şi castraveţi. Din acest motiv poate fi folosit cu succes ca portaltoi.

"Putem cultiva cu succes această plantă în România. Avem seminţe şi putem oferi celor care doresc să cultive pentru început aceste soiuri. Originea plantei nu este foarte precisă, sunt specialişti care indică zona de origine Asia, sunt şi voci care indică America de Sud. În Europa nu a fost cultivată decât în anumite centre de cercetare, iar în România deloc. Foarte important, provine din familia Curcubitacee şi poate fi folosită cu succes ca portaltoi. Deci putem altoi pepenii clasici pe această specie şi obţine rezultate foarte bune. Are o rădăcină puternică cu o capacitate mare de a smulge din sol elemente nutritive, deci poate să pompeze în altoi mâncare foarte multă. Este rezistent şi la dăunătorii de soi, de aceea specia poate fi considerată valoroasă pentru că poate fi cultivată şi în sistem ecologic. Putem vorbi de o premieră în România. Este o specie exotică cu multe beneficii medicinale şi atunci am fost atraşi de acest lucru", a subliniat directorul BRGV.

În cadrul BRGV sunt studiate nenumărate soiuri de pepene, multe dintre ele exotice, care nu au ajuns niciodată pe piaţă, dar care se remarcă atât prin formă, proprietăţi, cât şi prin gust. Pepenii galbeni cu gust de coniac sau cei cu aromă de pară sunt printre soiurile preţioase care ar putea fi cultivate la un moment dat pe scară largă în România.

"Pepenele galben ne-a atras de-a lungul vremii atenţia pentru că este foarte puţin cunoscut în România. Avem la Banca de Resurse două varietăţi vechi care se numeau pepenele galben zemos şi pepenele galben înecăcios. Aşa erau cunoscute popular. Pepenele are multe forme de exprimare, mă gândesc doar la culoarea pulpei, avem de exemplu pepene cu pulpa albă, galbenă, de diverse nuanţe, pulpa verzuie. Sigur, există consistenţe şi arome diferite. Avem pepene cu aromă de pară, cu aromă de vanilie mergând până la cel care te duce cu gândul la coniac. Ceea ce ne încurcă pe noi să avem o cadenţă accelerată a cercetărilor este că această specie este entomofilă, se polenizează cu ajutorul insectelor. Nu poţi să cultivi multe soiuri într-un an pentru că are loc o polenizare încrucişată şi pierzi autenticitatea lor", arată Costel Vînătoru.

Printre speciile exotice se mai numără cel mai mic pepene din lume, care nu depăşeşte 3 centimetri în dimensiune. Fiind atât de mic, se consumă cu coajă.

"Iată că pepenele acesta are culori deosebite, arome deosebite, mărimi deosebite. Avem o varietate de pepene mic cu dimensiunea de 3 centimetri. Cel mic nu este dulce, este atât de mic încât îţi trebuie răbdare să îl recoltezi. Este vorba despre o specie din familia Curcubitacee total distinctă faţă de pepenele pe care îl cunoaştem. Este puţin acrişor, nici nu poţi să îl cureţi de coajă pentru că este foarte mic, se mănâncă cu totul. Este un pepene în miniatură, dar are potenţial mare de producţie. Noi, la Banca de gene, avem varietăţi de soiuri nu doar din România, ci de pe tot globul", a subliniat directorul instituţiei.

BRGV este o instituţie publică de cercetare, aflată sub coordonarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, şi are ca obiect principal de activitate explorarea, inventarierea, colectarea, cercetarea-dezvoltarea şi conservarea resurselor fitogenetice.

"Agenda BRGV Buzău garantează asigurarea materialului genetic vegetal. Suma speciilor de pe glob formează o plasă, în care fiecare specie este un nod al ei. Rolul nostru este de a conserva cât mai mult posibil această reţea a lumii vii, valorificându-i frumuseţea, importanţa şi utilitatea. Unele probe de seminţe, în funcţie de cantitate, sunt utilizate în cercetare, altele sunt donate institutelor omoloage sau partenere, fermierilor sau persoanelor interesate de produsele noastre. Porţile Băncii sunt deschise oamenilor de ştiinţă, studenţilor, fermierilor, care vin să înveţe tehnici de lucru din lumea seminţelor şi a plantelor, pentru a reproduce pe scară largă plantele de cultură sau pentru a restabili terenurile degradate şi a mări rezervele de specii de plante aflate în pragul dispariţiei în condiţiile modificărilor climatice. Ameliorăm situaţia florei naţionale şi regionale, aflată într-un proces avansat de degradare şi dispariţie a speciilor, într-un ritm alarmant. În zilele noastre, principala cauză a pierderii diversităţii genetice este agricultura modernă, comercială, practicată pe scară tot mai largă. În urma introducerii a noi soiuri de plante cultivate, s-a ajuns, în general, neintenţionat, la înlocuirea până la pierderea soiurilor tradiţionale foarte variate cultivate de agricultori. Prin creaţiile noastre ştiinţifice şi determinarea cercetătorilor BRGV Buzău, avem capacitatea de a reabilita horticultura românească", transmit reprezentanţii Băncii de Resurse Genetice Vegetale. AGERPRES/(A - autor: Florin Zafiu, editor: Georgiana Tănăsescu. editor online: Ady Ivaşcu)

Foto: (c) Florin Zafiu / AGERPRES