logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Iaşi: Prezenţă numeroasă la slujba liturgică de hramul Sfintei Parascheva; oficiază 26 de ierarhi din mai multe ţări

Image

Un sobor de 26 de preoţi, episcopi şi arhiepiscopi, din ţară şi străinătate, condus de mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, Teofan, oficiază, sâmbătă, slujba Sfintei liturghii, cu ocazia prăznuirii hramului Sfintei Cuvioase Parascheva.

Ceremonialul se desfăşoară pe un podium special amenajat de Mitropolia Moldovei şi Bucovinei în faţa Catedralei Mitropolitane, la limita cu bulevardul Ştefan cel Mare.

Slujba liturgică este oficiată de ÎPS Andreas, mitropolit de Arkalochori, Kastelli şi Viannos, ÎPS Daniil, mitropolit de Aksum şi exarh al Etiopiei, ÎPS Teofan, arhiepiscopul Iaşilor şi mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, ÎPS Ştefan, mitropolit de Chkondidi, Tsageri şi Lentekhi, ÎPS Laurenţiu, arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, ÎPS Irineu, arhiepiscopul Craiovei şi mitropolitul Olteniei, PS Teodosie, arhiepiscopul Tomisului, PS Casian, arhiepiscopul Dunării de Jos, PS Qais, episcop de Erzurum, PS Porfirie, episcop de Neapoleos, PS Ignatie, episcopul Huşilor, PS Iustin, episcopul Ortodox Român al Maramureşului şi Sătmarului, PS Nicodim, episcopul Severinului şi Strehaiei, PS Antonie, episcop de Bălţi, PS Veniamin, episcopul Basarabiei de Sud, PS Vincenţiu, episcopul Sloboziei şi Călăraşilor, PS Andrei, episcopul Covasnei şi Harghitei, PS Galaction, episcopul Alexandriei şi Teleormanului, PS Nestor, episcopul Devei şi Hunedoarei, PS Ieronim, episcopul Daciei Felix, PS Paisie Sinaitul, episcop-vicar patriarhal, PS Nichifor Botoşăneanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, PS Paisie Lugojeanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, PS Damaschin Dorneanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, PS Emilian Crişanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Aradului, PS Gherontie Hunedoreanul, arhiereu-vicar al Episcopiei Devei şi Hunedoarei.

La slujba liturgică se află şi ministrul Familiei, Natalia Intotero, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Adrian Veştea, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Mircea Fechet, ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, Lucian Rusu, secretar general adjunct al Guvernului, dar şi consilierul Andrei Ungar de la Cancelaria Prim-ministrului.

De asemenea, sunt prezenţi consulul Republicii Moldova la Iaşi, Ion Coşer, delegaţii din Cahul şi Ştefan Vodă (R.Moldova), parlamentari români, reprezentanţi ai mediului academic şi ai mediului de afaceri local sau naţional.

Alte zeci de mii de persoane se află fie în stradă, pe bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt, fie în Curtea Mitropolitană, şi ascultă slujba liturgică.

Pe bulevard sunt amplasate câteva ecrane de mari dimensiuni, pentru ca astfel cei veniţi în pelerinaj să poată asculta şi urmări ceremonialul religios. Pentru ca slujba religioasă să poată fi ascultată şi de credincioşii care stau la un rând de câţiva kilometri pentru a se închina la Sf. Parascheva, pe stâlpii de electricitate au fost montate difuzoare.

Credincioşii consideră că, dacă se închină la Sfânta Parascheva în ziua în care se prăznuieşte hramul acesteia, vor fi binecuvântaţi, vor avea spor în casă şi sănătate.

Anul acesta, reprezentanţii Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei au adus în pelerinaj, de la o catedrală din Grecia, şi moaştele Sfântului Andrei Criteanul.

Cuvioasa Parascheva este cunoscută îndeosebi de bisericile ortodoxe greacă, română, bulgară, rusă şi sârbă. Generalizarea cultului Cuvioasei Parascheva a fost hotărâtă în 1955 de membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Tot atunci a fost stabilită şi data de sărbătorire a Sfintei Parascheva - 14 octombrie.

Deşi e sărbătorită în întreaga Biserică Ortodoxă Română, Cuvioasa Parascheva, cunoscută şi ca Sfânta Vineri, este considerată în popor ca fiind ocrotitoarea Moldovei şi a oamenilor sărmani. AGERPRES/(AS - autor: Daniela Malache, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Simona Aruştei)

Afisari: 99

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Culte 10-06-2026 17:49

Patriarhul Daniel participă la evenimentele dedicate onomasticii Patriarhului Ecumenic

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, s-a deplasat miercuri, în insula Imbros (Gokceada) din Turcia, pentru a participa la momentele liturgice dedicate onomasticii și aniversării a 35 de ani de la alegerea în demnitatea de Patriarh Ecumenic al Constantinopolului a Sanctității Sale Bartolomeu I. Potrivit unui comunicat

Culte 05-06-2026 13:38

Patriarhul Daniel: Sfintele Cuvioase Filofteia și Elisabeta de la Pasărea - monahii mult rugătoare, milostive și făcătoare de minuni

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a transmis, vineri, un mesaj la proclamarea locală a canonizării Sfintelor Cuvioase Filofteia și Elisabeta de la Pasărea, în care elogiază viața și activitatea duhovnicească a celor două monahii 'mult rugătoare, milostive și făcătoare de minuni'. 'Mănăstirea Pasărea, vatră d

Culte 04-06-2026 21:48

Alba: PS Claudiu a anunțat convocarea Adunării Arhiepiscopale Majore a Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică

Arhiepiscopul Major al Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică, Claudiu Lucian Pop, a anunțat, joi, la Blaj, intenția de a convoca Adunarea Arhiepiscopală Majoră, el menționând că a primit în acest sens consimțământul Sinodului Episcopilor. 'Astăzi, ne aflăm într-un moment de răscruce. Pe care trebuie s

Culte 04-06-2026 19:17

Pregătiri pentru proclamarea locală: Patriarhul Daniel a sfințit racla cu moaștele Sf. Elisabeta de la Pasărea

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a sfințit joi, la Palatul Patriarhiei, racla cu moaștele Sfintei Cuvioase Elisabeta de la Pasărea și trei icoane relicvar, prilej cu care a subliniat că aceasta 'a dus o viață aspră de nevoință'. Evenimentul a avut loc în ajunul proclamării locale a canonizării sfintei, care va fi oficiată viner

Culte 03-06-2026 14:19

Sfântul Sinod al BOR a aprobat retragerea ÎPS Petru Păduraru din slujirea de Mitropolit al Basarabiei

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a aprobat retragerea mitropolitului Petru Păduraru din slujirea de Arhiepiscop al Chișinăului, Mitropolit al Basarabiei și Exarh al Plaiurilor, a anunțat, miercuri, Patriarhia. 'În ziua de miercuri, 3 iunie, în Aula Magna 'Teoctist Patriarhul' din Palatul Patriarhiei, sub președinți

Culte 03-06-2026 13:02

Dâmbovița: Centrul pentru persoane vârstnice de la Ghergani va fi redeschis după ce a fost preluat de Arhiepiscopia Târgoviștei

Centrul rezidențial pentru persoane vârstnice de la Ghergani, din comuna dâmbovițeană Răcari, închis acum doi ani din cauza lipsei fondurilor necesare funcționării, va fi redeschis după ce a fost dat în folosință gratuită Arhiepiscopiei Târgoviștei, a declarat miercuri, pentru AGERPRES, primarul orașului Răcari, Marius Caravețeanu.

Culte 31-05-2026 11:41

PS Timotei Prahoveanul, la slujba din ziua Cincizecimii: Duhul Sfânt sfințește viața fiecăruia dintre noi

Duhul Sfânt sfințește viața fiecăruia dintre noi, mai ales atunci când avem puterea să ne recunoaștem limitele și să cerem cu smerenie acest lucru, le-a transmis Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, credincioșilor prezenți la Catedrala Patriarhală la Sfânta Liturghie din duminica

Culte 31-05-2026 06:00

Credincioșii ortodocși și greco-catolici sărbătoresc, duminică, Pogorârea Sfântului Duh - Rusaliile

Credincioșii ortodocși și greco-catolici sărbătoresc, duminică, Pogorârea Sfântului Duh - Rusaliile. Praznicul mai este numit Cincizecimea, deoarece se sărbătorește la cincizeci de zile de la

Culte 30-05-2026 21:54

Mitropolitul Basarabiei, IPS Petru, a cerut retragerea din slujire; IPS Teofan, numit locțiitor

Arhiepiscopul Chișinăului și Mitropolitul Basarabiei, Înaltpreasfințitul Părinte Petru, a depus cerere de retragere din slujire, invocând motive de vârstă, sănătate și binele Bisericii, a informat, sâmbătă, Patriarhia Română. Potrivit unui comunicat al Patriarhiei, cererea urmează să fie analizată în cadrul

Culte 29-05-2026 17:09

Dronă căzută la Galați/ Patriarhia: Rugăciune și solidaritate pentru persoanele afectate

Patriarhia Română a adresat un îndemn la rugăciune pentru toți cei afectați în urma prăbușirii unei drone în Galați, pentru vindecarea celor răniți și pentru întărirea sufletească a familiilor. ''Patriarhia Română își exprimă profunda îngrijorare și solidaritate față de locuitorii municip

Culte 28-05-2026 15:48

Patriarhul Daniel transmite un mesaj de binecuvântare și încurajare pentru elevii aflați în perioada examenelor

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a transmis, joi, un mesaj de 'binecuvântare și încurajare' pentru elevii aflați în perioada examenelor, în care îndeamnă părinții, profesorii și preoții din parohii să le fie aproape acestora 'prin sfat înțelept, încurajare sinceră, răbdare, rugăciune și ajutor c

Culte 28-05-2026 13:11

Patriarhul Daniel: Ziua Românilor de Pretutindeni - un bun prilej de reafirmare a valorilor comune

Ziua Românilor de Pretutindeni este un eveniment cu o puternică semnificație spirituală și identitar-națională și un bun prilej de reafirmare a valorilor comune care stau la baza unității: limba română, cultura română și tradițiile creștine ale poporului român, a transmis, joi, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel.

Culte 28-05-2026 11:46

Bihor: Episcopia Ortodoxă Română a Oradiei are un nou site oficial

Episcopia Ortodoxă Română a Oradiei a anunțat lansarea noului site oficial al Eparhiei, disponibil la adresa: episcopia-oradiei.ro, acesta fiind 'nu doar un instrument de informare, ci și un spațiu de întâlnire cu realitatea actualizată a Bisericii Ortodoxe Române din Bihor', a informat, într-un comunicat, Biroul de presă al episcopiei.

Culte 25-05-2026 16:03

Patriarhul Daniel: Biserica este chemată astăzi să intensifice eforturile pastorale pentru sprijinirea familiei creștine

Biserica este chemată astăzi să intensifice eforturile pastorale pentru sprijinirea familiei creștine, a afirmat, luni, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, la deschiderea lucrărilor Conferinței pastoral-misionare de primăvară a clericilor din Arhiepiscopia Bucureștilor. 'Biserica are misiunea de a susține și de a întă

Culte 23-05-2026 21:55

Patriarhul Daniel, cu ocazia sfințirii Catedralei Ortodoxe din Madrid: Să iubiți această Catedrală ca pe o comoară neprețuită

Patriarhul Daniel a transmis, sâmbătă, cu ocazia sfințirii Catedralei Episcopale Ortodoxe Române cu hramul Intrarea în Biserică a Maicii Domnului din Madrid, că acest eveniment reprezintă un moment important pentru Biserica Ortodoxă Română, catedrala fiind 'poartă a cerului și reper al identității românești în Peninsula Iberică