"Hai să-ţi dau un pahar de vin bun, făcut de mine astă toamnă". Matematica simplă ar putea spune că bei în funcţie de câţi bani ai în buzunar, însă în România există încă o cultură a vinului făcut în casă şi o piaţă de desfacere a materiei prime în care intră în ecuaţie foarte multe necunoscute.

La fel de adevărat este însă că banul de care dispui nu îţi garantează calitatea vinului pe care îl pui în pahar. Acum mai bine de 100 de ani "dacă vreai să faci pe boerul comandai câte o sticlă de vin d'alui Brătianu, lei doi kilogramul", scria Henri Stahl în "Bucureştii ce se duc". Acum ce comanzi?

Pentru că există şanse mari ca o cramă de renume, cu premii internaţionale, să îţi vândă la sticlă, îmbuteliat, sub sloganul denumirii de origine controlată, un amestec de vinuri de provenienţă incertă, din ţări precum Spania, Portugalia, Brazilia şi mai nou, Ucraina. Sau poţi să te opreşti la margine de Drum Naţional, să cumperi "un vin natural", care în realitate are în compoziţie apă, vin, zahăr, fermenţi, arome şi antioxidanţi.

Anul ăsta viţa de vie a dat rod bun. Ploile din primăvară i-au ajutat pe viticultori din punct de vedere al producţiei, la o calitate ridicată, chiar dacă nu este la nivelul celei de anul trecut, unul care va rămâne "de referinţă".

"Ca şi producţie avem cu 50-60% mai mult decât anul trecut. Anul trecut a fost unul dificil, secetos, dar anul ăsta au fost ceva ploi în primăvară. Dar şi producţia asta nu este uniformă, este dispersată pe zone, pentru că sunt anumite zone în care producţia este la fel ca anul trecut. Cantitativ este mai bine, dar din punct de vedere al calităţii este mai slabă din cauza ploilor. Nu că nu ar fi bun şi anul acesta, dar nu la fel ca anul trecut. Din punctul meu de vedere, anul trecut va rămâne ca un an de referinţă, procesatorii mari care cred că au scos nişte vinuri foarte bune", spune Florin Ponea, viticultor din zona Vrancei, una dintre cele mai cunoscute din România.

Foto: (c) Florin Ponea / Arhiva personala

Aşadar, materie primă ar fi, dar care e preţul corect? Pe internet sunt anunţuri de la 1 leu kilogramul, până la 3, uneori mai mult. Cine, ce şi cât influenţează preţul strugurilor pentru vin?

Se va ajunge la importul muncitorilor din Asia

"A fost un an bun pentru viticultori din punct de vedere al cantităţii, dar vine şi reversul medaliei, pentru că munca de peste an a fost foarte costisitoare, începând de la tăiatul de primăvară şi încordatul, până la culesul din perioada aceasta. Şi preţurile sunt comparative cu cele de anul trecut şi sensibil egale cu cele de acum 10 ani, poate chiar mai mult. Iar preţul de vânzare al strugurilor a rămas aproximativ acelaşi ca acum 10-12 ani, în condiţiile în care cheltuielile au crescut. Dacă atunci plăteam 30-40 de lei un om la recoltat, acum s-a ajuns să se plătească 150-160 de lei plus o masă, plus o atenţie, plus un pachet de ţigări, plus ce mai cer unii sau alţii. Mână de lucru se găseşte foarte greu. Eu spre exemplu, sunt deficitar la capitolul ăsta, va trebui să aduc muncitori pe care să-i cazez eu în aceleaşi condiţii de plată, adică 150 de lei pe zi, un pachet de ţigări, suc, apă, bere şi două mese pe zi. Şi dacă stau să le adun, ajung la 190 de lei. Încă nu au apărut muncitorii din Asia şi în sectorul nostru, dar asta doar pentru că nu suntem persoane juridice, nu din alte motive, şi nu suntem organizaţi în asociaţie astfel încât să putem să vorbim cu o firmă de recrutare care să ne furnizeze forţă de muncă. Dar cu siguranţă se va schimba în timp şi cred că se va apela şi la forţă de muncă din străinătate", spune Ponea.

Dar forţa de muncă scumpă nu este singurul factor care influenţează preţurile, mai sunt şi marile centre de achiziţie, care stabilesc sume derizorii la colectare, mulţumindu-se să amestece strugurele românesc al micilor producători cu musturi sau chiar vinuri importate cu preţuri derizorii.

"Preţul se forma înainte în funcţie de preţul pe care îl afişau centrele de achiziţie. Adică dacă ei afişau 1 lei preţ de achiziţie, piaţa liberă se forma la 20-30 de bani peste 1 leu. Acum am văzut că unele centre de achiziţie au afişat 90 de bani pentru strugurii fără DOC, deci fără denumire de origine controlata şi fără acte, dacă sunt însoţiţi de aceste documente preţul pleacă de la 1 leu şi se duce până la 1 leu şi 20 maxim, în funcţie de concentraţia de zahăr. Piaţa liberă în momentul de faţă, care este afectată de mai mulţi factori este la 1,5 lei - 1,6 lei pe partea de strugure alb, iar cei negri la 2 lei şi 10 bani în piaţa de la Obrejiţa sau la Urecheşti. Anunţurile puse pe OLX sau alte platforme sunt pur întâmplătoare, probabil că aţi văzut şi anunţuri la 1 leu pe kilogram. Sunt doar ca să agaţe clientul. Sunt destui samsari, bişniţari care îşi încarcă dubele din pieţe, din podgorii, şi pleacă peste tot în ţară cu ei. Cam ăsta este adaosul lor la kilogram, cam cât iau eu ca şi producător. Pentru că eu nu câştig 1 leu la kilogram", explică viticultorul.

Foto: (c) Florin Ponea / Arhiva personala

90 de bani pentru 1 kg de struguri

Centrele de achiziţie de la micii producători s-au privatizat şi ca în orice economie de piaţă sălbatică, profitul este primordial, cu riscul îngropării unei ramuri cu care România se mândrea odinioară. E mai rentabil să-l strângi cu uşa pe producător, să-i oferi sub un leu pentru un kilogram de struguri, având plasa de siguranţă a importurilor cu 2 lei a vinului din Ucraina, spre exemplu.

"Cea mai mare problemă a producătorului de struguri în judeţul Vrancea o reprezintă desfiinţarea centrelor de colectare, de fapt privatizarea lor, care achiziţionau pe un preţ cât de cât corect strugurele pentru vin. Şi acum ei dau un preţ derizoriu, tocmai ca să nu se mai ducă lumea acolo. Importă vin din Spania, Portugalia, Brazilia şi mai nou din Ucraina, de unde am înţeles că iau vinul gata făcut pe 2 lei litrul. Şi este tratat cu substanţe interzise în Uniunea Europeană. Şi ar putea deveni o problemă la fel de gravă ca şi în cazul cerealelor, acum eu vă spun clar că intră vagoane întregi. Şi vă daţi seama că noi nu ne ducem să vindem strugurii noştri pe 90 de bani, atât cât se oferă", spune Vali Racoviţeanu, care munceşte 6,5 hectare de viţă de vie în Obrejiţa, Vrancea, şi consideră că "samsarul" a devenit salvarea agricultorilor, şi nicidecum o problemă.

Foto: (c) Vali Racoviţeanu / Arhiva personală

Florin Filimon din Tâmboeşti, tot Vrancea, nu înţelege cum producătorii din Spania, un monstru pe piaţa mondială a vinificaţiei, îşi permit să vândă în România la un preţ la care agricultorul român abia reuşeşte să supravieţuiască. Şi, într-adevăr, rămâne un mister.

"Cea mai mare problemă este preţul acordat de centrele de colectare. Acum sunt persoane juridice, au monopol, au probabil înţelegeri între ei, cel puţin în zona Vrancei. Pentru că în ultima vreme preţurile oferite de ei variază între 80 de bani şi 1 leu şi 20 de bani, şi asta vorbim de cel puţin cinci ani de zile. Eu nu înţeleg cum Spania, care este un mare producător de vin şi care beneficiază de subvenţii din câte ştiu eu, îşi permite să vândă în România la preţ de România, unde în afară de subvenţia de la APIA de 700 lei nu avem niciun ajutor. Eu cred că ar trebui să fie un control al statului asupra vinului care e adus din afară. Sau ce e acolo, apă cu pastile pe care ulterior îl vând către consumatorul final sub diverse denumiri. Aici este o combinaţie, o ilegalitate ceva. Ei probabil că îl amestecă, măcar să scrie pe sticlă, e vin din Spania, sau cât strugure a fost în procesul de fabricaţie a acelui vin. Sunt cisterne care stau la coadă ca să descarce vin din străinătate şi pe de altă parte îl amestecă cu vin din ţară. Ceva extraordinar este, vă daţi seama. Riscăm ca terenurile să ajungă pârloagă, pentru că nu-ţi mai convine să munceşti", afirmă Florin Filimon.

Foto: (c) Florin Ponea / Arhiva personala

Intră în scenă samsarul. Plăteşti două tone, primeşti una

Matematica de la capăt de rând e şi ea la fel de simplă. Contează cui vinzi, unde vinzi şi cât vinzi. Iar lupta e cruntă, pentru că producătorii încearcă să pună orice ban în plus peste maxim jumătate de leu, cât câştigă la kilogramul de strugure vândut.

"Un producător care preferă să vândă de acasă, să zicem cu 1,5 lei, dacă scazi mâna de lucru pentru recoltat, ajungi la 1 leu şi 5 bani, din care eu trebuie să scad muncile de peste an. Pentru a aduce un hectar de viţă de vie cu producţie medie între 15 şi 20 de tone, adică maxim 22.000 de lei, eu trebuie să cheltuiesc undeva între 10 şi 13.000 de lei. Cine nu are utilaje agricole poate suporta un cost de până la 15.000 de lei, şi la un calcul simplu şi banal, vedem că din 20.000 scădem 15.000 şi rămânem cu 5.000 de lei la hectar. Deci din kilogramul de struguri rămânem cu 30-40 de bani. Şi samsarul are cel puţin 1 leu, depinde de strugure. Pentru că eu am vândut struguri de masă cu 3 lei şi l-am văzut pe tarabă cu 6 lei sau 7 lei. Şi atunci am zis, de ce să nu duc eu strugurele meu direct acasă la client, sau pe tarabă, să nu mai treacă printr-un intermediar. Şi eu pun peste preţul meu cât mă costă deplasarea. Dar nu pot să dau toţi strugurii aşa, mai trebuie să dau şi de acasă", spune Ponea. Sunt calcule pe care dacă nu le iei în considerare rişti să descoperi că munca de peste an s-a dus pe apa Sâmbetei.

Un anunţ pe un grup de Facebook în care oamenii îşi vând marfa atrage atenţia şi face vâlvă printre participanţi. Un client se plânge că a plătit 2.000 de kilograme de struguri, dar în realitate a cumpărat doar 1.000. Restul s-a pierdut la cântar.

"Mai există problema cu bişniţa, pentru că se folosesc diverse metode de furat la cântar. Şi clientul este păcălit, pentru că i se oferă un preţ mic. Dar pe de altă parte este furat la cântar. Şi vorbim de cantităţi foarte mari. Era un client care spunea că i s-a cântărit două tone de struguri, a plătit undeva la 2 lei cu transport acasă, şi când a cântărit marfa avea doar o tonă. Deci l-a păcălit cu jumătate din cantitate. Sunt foarte multe cazuri de acest gen. Păi Slobozia Bradului este un sat de 10.000 - 12.000 de locuitori în care sunt doar vile, nu există case normale mai mult de 20-30. Şi acolo e zonă defavorizată şi toată lumea primeşte ajutor social. E o absurditate. Toţi au certificat de producători, nu contează că au doar 1.000 de metri pătraţi˛ sau 10 hectare. Şi ei vând ca producători", explică pe scurt fenomenul Florin Filimon.

Adică în baza unui certificat de producător, samsarul sau bişniţarul cum e denumit în termeni generici intermediarul, preia marfa de la agricultor şi în multe cazuri, pentru a-şi atrage clientul, aruncă preţuri mici pentru ca mai apoi să-i producă pagubă prin furtul la cântar.

Sunt oameni care se minunează că au văzut bătrâni care cară în spate saci "de 80 de kilograme" cu struguri. Adevărate forţe ale naturii. Când, în realitate, un sac plin cu ciorchini nu poate duce mai mult de 40 de kilograme.

"Sunt foarte mulţi proprietari de podgorii care nu au cum să îşi recolteze producţia şi atunci se poartă şi se practică vânzarea de struguri la suprafaţă şi trebuie să ţinem cont de producţia de 15-20 de tone la hectar. La suprafaţă cumpără doar o anumită categorie etnică. Şi preţul la suprafaţă este de 15.000 de lei la hectar. Deci el a cumpărat hectarul cu preţul ăsta şi aici intervine problema, pentru că el vinde cu un preţ sub preţul meu. Pentru că sunt diverse metode şi mijloace prin care clienţii sunt înşelaţi în ceea ce priveşte cantitatea cumpărată. Adică plăteşti mai mult decât primeşti şi diferenţa aia este de 30-40%. Furt la cântar. Sunt diverse metode şi le ştiu pe toate. Şi eu am păţit, preţul meu acum este de 2 lei şi 20 de bani la alb, şi m-a sunat cineva şi mi-a spus 'Florin nu te supăra, dar am găsit cu 1,8 lei'. Şi a luat cu 1,8 lei, dar la 600 de kg a luat cu vreo 200 de kg mai puţin. Practic a luat 400 kg", povesteşte Florin Ponea din Tâmboeşti.

Să nu ne îmbătăm liniştiţi cu apă rece

Pe vremuri, vinul se boteza cu apă, dar timpurile s-au schimbat, la fel şi legile, care permit acum comercializarea de băuturi fermentate liniştit (BFL), în multe cazuri adevărate otrăvuri. Iar omul vine într-o regiune viticolă, se opreşte la o "cramă" de pe marginea drumului şi cumpără "un vin bun, făcut în casă". Nu i se spune că doar o parte din licoare e vin, restul e apă, zahăr şi diverşi compuşi chimici, probabil responsabili de migrenele de după consum.

Foto: (c) Florin Ponea / Arhiva personala

"Vă pot spune şi de unde au pornit problemele viticulturii în Vrancea. Este vorba de băuturile fermentate liniştit care sunt un fel de vin făcut din chimicale cu vin. Mai trece încă o dată prin procesul de fermentare şi este un înlocuitor al vinului. Până în 2010 se vindea peste tot, şi pe piaţa neagră şi în magazine, apoi a fost interzis şi reintrodus în 2012 prin lege. Iar principalul motiv pentru care a trecut au fost încasările destul de considerabile la buget pentru băuturile alcoolice. Deci BFL-ul a distrus vinificaţia din România. Şi omul preferă să îşi cumpere două pastile şi să facă un hectolitru de vin decât să mai prăşească, să plătească oameni. Pentru că legea şi statul român îi permite", explică Vali Racoviţeanu, din Obrejiţa, fost învăţător care a lăsat catedra pentru a deveni agricultor.

Iar lupta pentru clienţi se duce acum şi cu mijloace moderne: intri pe Google Maps, schimbi adresa unei celebre crame şi o muţi la şosea, acolo unde ai tu magazin şi clientul ajunge mai repede.

"Acum este o junglă. Să vedeţi ce au putut să facă anumite crame din astea de băuturi fermentate liniştit. Au copiat locaţia cramei Gîrboiu, cunoscută, cu premii internaţionale, pe Google Maps, pe aplicaţie, şi au mutat-o. Au schimbat adresa, au mutat-o la şosea, la E85, acolo unde aveau ei magazinul. Şi în momentul în care omul căuta crama Gîrboiu, vă daţi seama că ajungeau în altă parte. Diferite metode ca să păcălească clientul. Preţul corect al unui litru de vin la ora actuală la noi în zonă este de 8 lei vinul alb şi 10 lei vinul roşu. Iar cei care vând vin din pastile îl dau cu 5-6 lei. Şi clientului nu i se spune niciodată. Vine clientul şi spune vreau Fetească sau Ottonel, dar nu i se spune că este de fapt o băutură fermentată liniştit, care conţine şi vin, care conţine fermenţi, arome, antioxidanţi şi apă la greu. Trebuie să ai foraj la mare adâncime ca să ai debit mare de apă. Iar tăria acestei băuturi vine din adaosul de zahăr. Botezarea vinului de altădată se făcea cu apă şi cu zahăr. Acum, culmea este că la cramă se interzice treaba asta, dar lor le permite legea", povesteşte Racoviţeanu.

Epilog, sau pârlog

Situaţia vituculturii văzută de la cap de rând nu e deloc roz. Mai ales că oamenii văd cum zeci, sute de hectare de viţă de vie sunt abandonate pentru că agricultorii nu îşi mai permit să muncească pământul şi preferă să meargă să câştige un ban în străinătate.

"Situaţia este gravă pentru că s-au distrus sute de hectare, în zona Focşaniului e distrusă aproape complet, e defrişată, la Cârligele, la fel, este distrusă complet. Şi nu neapărat că a distrus-o cineva, ci datorită depopulării satelor. Lumea a emigrat şi nu a mai avut cine să le îngrijească. Şi zonele alea au devenit pârloage", spune Racoviţeanu.

Soluţii pentru viticultori ar fi, doar că e nevoie ca cineva să-i strângă într-o asociaţie, iar desfacerea să fie făcută după nişte reguli clare, ca în cazul lemnului, spre exemplu, acolo unde orice transportator are nevoie de acte doveditoare de provenienţă.

"În concluzie, ca să merite în continuare viticultura, ar trebui să se intervină într-un fel sau altul. Trebuie un ajutor, cum erau înainte centrele de colectare, măcar se ştia un lucru, am unde să dau strugurii. Cred că cea mai bună variantă ar fi pentru noi ca producători să ne asociem într-un fel sau altul. Pentru că acum să răzbaţi pe piaţa vinului este dificil. Cel mai bine ar fi ca această desfacere să fie făcută ca acum, pe un carnet de atestare de producător, dar să se facă un sistem astfel încât, cu o marjă de eroare de 10-15% la producţie, să se vadă în momentul în care ai epuizat cantitatea pe care o ai ca producător. Pentru că acum pe un carnet de comercializare cu 2.000 de metri pătraţi se circulă şi se vinde o toamnă întreagă. Ar trebui făcut un sistem de transport aşa cum este la lemn", este propunerea venită din partea lui Florin Ponea.

Vinul a făcut parte întotdeauna din cultura şi civilizaţia europeană. Dacă strămoşii noştri considerau că "in vino veritas", astăzi avem din ce în ce mai multe îndoieli în ceea ce înseamnă un vin bun, iar matematica, oricâte calcule am face, nu ne ajută să îl descoperim.AGERPRES (A-autor: Adrian Ţone, editor: Mariana Nica, editor online: Ady Ivaşcu)