INHGA: Cod galben de inundaţii pe râuri de pe raza a 26 de judeţe, până marţi dimineaţa
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, luni, o avertizare Cod galben de inundaţii, ce vizează râuri din 11 bazine hidrografice, de pe raza a 26 de judeţe, până marţi dimineaţa.
Potrivit hidrologilor, în intervalul 31 iulie, ora 11:00 - 1 august, ora 9:00, va exista probabilitatea depăşirii Cotelor de atenţie pe anumite sectoare de râuri din bazinele hidrografice: Vişeu, Iza, Someş, Crişul Alb, Mureş, Olt, Argeş, Ialomiţa, Siret, Prut, şi pe râurile din Dobrogea (în judeţele: Maramureş, Bistriţa-Năsăud, Bihor, Cluj, Hunedoara, Harghita, Mureş, Alba, Braşov, Sibiu, Arad, Covasna, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Ialomiţa, Buzău, Suceava, Neamţ, Vrancea, Iaşi, Galaţi, Vaslui, Constanţa şi Tulcea).
În principal, fenomene de scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide se pot produce cu probabilitate şi intensitate mai mare pe unele râuri din judeţele: Cluj, Alba, Covasna, Buzău, Vrancea, Bacău şi Tulcea. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Badea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.