INHGA: Alerte de inundaţii pe râuri din 13 bazine hidrografice, până marţi la miezul nopţii
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, luni, avertizări Cod galben şi Cod portocaliu de inundaţii, ce vizează râuri din 13 bazine hidrografice, până marţi la miezul nopţii.
Conform prognozei de specialitate, pe parcursul acestei zile, între orele 12:00 - 00:00, va fi Cod portocaliu de viituri rapide, creşteri de debite şi de niveluri, cu posibile depăşiri ale Cotelor de apărare, pe râuri din bazinele hidrografice: Someşul Mare (judeţul Bistriţa-Năsăud), Târnava Mică (judeţele: Harghita, Mureş şi Alba), Târnava Mare (judeţele: Harghita, Mureş, Alba, Braşov şi Sibiu), Olt (judeţele: Harghita, Covasna şi Braşov), Suceava (judeţul Suceava), Moldova (judeţele: Suceava şi Neamţ), Bistriţa (judeţele: Suceava, Neamţ şi Harghita) şi Trotuş (judeţele: Harghita, Bacău, Neamţ, Covasna şi Vrancea).
De asemenea, acelaşi cod este valabil de luni, ora 12:00, până marţi, la ora 12:00, pe râurile din bazinul hidrografic Bârzava (sector îndiguit - judeţul Timiş), precum şi pe durata zilei de marţi, între orele 6:00 - 00:00, pe cursurile de apă din bazinul hidrografic Prut (judeţul Botoşani).
În acelaşi timp, hidrologii au actualizat Codul galben, cu valabilitate începând de luni, de la ora 12:00, până marţi la ora 00:00, pentru anumite sectoare de râuri din judeţele: Bistriţa-Năsăud, Satu Mare, Harghita, Mureş, Alba, Braşov, Sibiu, Caraş-Severin, Timiş, Dolj, Covasna, Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Buzău, Suceava, Neamţ, Bacău, Vrancea, Galaţi, Botoşani, Vaslui, Constanţa şi Tulcea. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Badea, editor: Oana Tilică, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.