Retrospectiva evenimentelor interne 5-9 iunie 2023
Participarea preşedintelui Klaus Iohannis la Summitul Formatului Bucureşti 9, desfăşurarea, în Capitală, a Conferinţei şefilor Apărării din Europa Centrală, precum şi continuarea protestelor cadrelor didactice sunt câteva dintre cele mai importante evenimente pentru actualitatea internă din intervalul 5-9 iunie 2023.
PREŞEDINTELE KLAUS IOHANNIS LA SUMMITUL FORMATULUI BUCUREŞTI 9
6 iunie - Preşedintele Klaus Iohannis a participat, la Bratislava, în Republica Slovacă, la Summitul Formatului Bucureşti 9 (B9), pe care l-a coprezidat alături de preşedintele Republicii Slovace, Zuzana Caputova, şi de preşedintele Republicii Polone, Andrzej Duda. La eveniment a participat, de asemenea, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg. Agenda discuţiilor a vizat evaluarea progresului realizat în implementarea deciziilor aliate adoptate în cadrul Summitului NATO de la Madrid, inclusiv în ceea ce priveşte angajamentele de investiţii şi cheltuieli pentru apărare, precum şi sprijinul acordat Ucrainei în susţinerea aspiraţiilor sale euroatlantice. Liderii ţărilor din Formatul Bucureşti 9 au transmis, într-o declaraţie comună, că susţin aderarea Ucrainei la NATO "odată ce condiţiile o vor permite". În declaraţia sa de presă, preşedintele Klaus Iohannis a arătat că, în cadrul Summitului statelor B9, s-a pus accent, "în primul rând, pe implementarea deplină a deciziilor istorice adoptate anul trecut la Madrid, mai ales a celor privind consolidarea posturii aliate de descurajare şi apărare pe Flancul Estic, pentru care trebuie să marcăm progrese notabile. Rusia va continua să fie cea mai mare ameninţare la adresa securităţii europene şi euroatlantice. De aceea, cu toţii înţelegem necesitatea consolidării apărării noastre naţionale şi creării pe Flancul Estic a unei Apărări Înaintate coerente şi unitare, credibile şi robuste".
AFACERI EXTERNE
7 iunie - Prim-ministrul Nicolae Ciucă s-a întâlnit, la Palatul Victoria, cu grupul de lucru al Atlantic Council pentru Strategia Mării Negre, condus de Richard Hooker, context în care a prezentat viziunea României privind importanţa strategică a Mării Negre, mai ales în contextul agresiunii militare ruse asupra Ucrainei.
7 iunie - Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a participat la reuniunea Conferinţei Ministeriale a OCDE (MCM OCDE), desfăşurată la sediul Organizaţiei din Paris, în perioada 7-8 iunie 2023. Cu acest prilej a avut o întrevedere cu secretarul general al Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică, Mathias Cormann, context în care a reiterat caracterul strategic al obiectivului de aderare a României la OCDE.
APĂRARE
8 iunie - Şeful Comandamentului Armatei Statelor Unite ale Americii în Europa (USEUCOM), generalul Christopher G. Cavoli, şi şeful Statului Major al Apărării, generalul Daniel Petrescu, au fost gazdele Conferinţei şefilor Apărării din Europa Centrală, în zilele de 8 şi 9 iunie, la Ministerul Apărării Naţionale şi Senatul României. La reuniune au participat şefii Apărării din Bulgaria, Republica Cehă, Croaţia, Polonia, Slovacia, Slovenia şi Ungaria, însoţiţi de subofiţerii seniori de comandă şi reprezentanţi ai USEUCOM. De asemenea, au luat parte şi nouă lideri militari ai structurilor Gărzii Naţionale din Statele Unite ale Americii. În a doua zi a Conferinţei, generalul Daniel Petrescu a susţinut o declaraţie de presă comună cu generalul Christopher G. Cavoli, în care a afirmat că Marea Neagră este o regiune de interes strategic pentru NATO, iar prezenţa consistentă a unor structuri aliate, în special americane, în state precum România, "contribuie la succesul pe care descurajarea îl are în orice situaţie şi într-o ecuaţie de securitate". Potrivit lui Petrescu, această reuniune stabileşte, în această regiune, "o abordare unitară, armonizată, a statelor care conturează Flancul Estic aliat". La rândul său, Christopher Cavoli a vorbit de contribuţia trupelor române la apărarea aliată. "Găzduiţi trupe NATO şi SUA şi contribuiţi foarte mult la efortul extins de a descuraja agresiunea rusă şi vă mulţumesc dumneavoastră şi armatei dumneavoastră pentru aceasta. Aliaţii noştri români sunt în fruntea exerciţiului cuprins în programul Defender Europe", a spus el.
EDUCAŢIE
6 iunie - Potrivit unui comunicat transmis de sindicate, un număr de 134.007 de membri de sindicat din educaţie, respectiv 86,93% din totalul celor care au semnat referendumul pentru declararea grevei, continuau protestul.
8 iunie - Executivul a adoptat o Declaraţie, având ca anexă un memorandum, ca o "garanţie suplimentară" privind politica sectorială de salarizare a personalului din sistemul naţional de învăţământ, în acord cu solicitarea cadrelor didactice în acest sens. Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a precizat, la Palatul Victoria, că asumarea făcută de Guvern prin memorandum include două măsuri principale. "Odată, garantarea principiului pe care se va baza nouă grilă pentru învăţământ din Legea salarizării şi anume faptul că salariul de bază al profesorului debutant sau al asistentului universitar va fi stabilită la nivelul salariului mediu brut pe economie utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat şi care reprezintă 23% din maximul grilei de salarizare din sistemul public. De asemenea, memorandumul asumă şi faptul că pe perioada concediului de odihnă, precum şi în zilele de concediu plătit, personalul din învăţământ va avea dreptul la o indemnizaţie de concediu calculată în raport cu numărul zilelor de concediu înmulţită cu media zilnică a salariului de bază şi a sporurilor, indemnizaţiilor de care beneficiază, potrivit legii. Ambele solicitări au făcut parte din doleanţele pe care noi le-am primit, documentat, din parte federaţiilor sindicale. Am răspuns astăzi, încă o dată, acestor revendicări", a declarat Ligia Deca. Pe de altă parte, preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Educaţie "Spiru Haret", Marius Nistor, a declarat că Memorandumul prin care Guvernul se angajează să ofere garanţii suplimentare în ceea ce priveşte salarizarea profesorilor debutanţi nu prezintă foarte multe garanţii din punct de vedere juridic.
9 iunie - Sindicaliştii din educaţie au plecat în jurul orei 13.30 în marş spre Palatul Cotroceni, după ce au protestat, timp de o oră şi jumătate, în Piaţa Victoriei.
JUSTIŢIE
5 iunie - Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti s-a sesizat din oficiu şi a început urmărirea penală cu privire la infracţiunea de omor în cazul unei fete găsite în lada canapelei, la data de 3 iunie, într-o locuinţă din Sectorul 4. La 9 iunie, Serbuc Ilie-Marcel - concubinul mamei fetei de 12 ani găsită decedată în lada canapelei, a fost dat în urmărire prin Europol şi încadrat la categoria "periculos". Mama fetei este audiată la Serviciul Omoruri al Poliţiei Capitalei, după ce a fost adusă în România din Catalunia, Spania.
8 iunie - Agenţia Naţională de Integritate a anunţat că a sesizat Direcţia Naţională Anticorupţie în privinţa primarului Sectorului 3 al Capitalei, Robert Negoiţă, după ce primăria pe care o conduce ar fi încheiat mai multe contracte cu societăţi comerciale în cadrul cărora membrii familiei edilului deţin diferite funcţii şi calităţi.
FENOMENE NATURALE
6 iunie - Un cutremur semnificativ, de magnitudine 5,3 pe Richter, s-a produs la ora 20.26, în Banat, judeţul Arad, la o adâncime de 6,4 kilometri, la 24 km E de Arad, 50 km NE de Timişoara, 74 km SE de Bekescsaba, 93 km N de Reşiţa. Pompierii au intervenit pe mai multe străzi din zona centrală şi din zona arhitecturală a oraşului, după ce localnicii au raportat că elemente de construcţie şi tencuieli au căzut de pe faţadele unor clădiri. Seismul a fost urmat, de un altul, cu magnitudinea 3,2 pe Richter, la ora 21.04, în Crişana, judeţul Arad, la o adâncime de 5,5 kilometri în apropierea următoarelor oraşe: 22 km est de Arad, 50 km nord-est de Timişoara, 72 km sud-est de Bekescsaba şi 94 km nord de Reşiţa. AGERPRES/(Documentare - Horia Plugaru, editor: Cristian Anghelache)
* Material realizat pe baza ştirilor AGERPRES
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
PERSONALITATEA ZILEI: Psihologul Florian Ștefănescu-Goangă
Florian Ștefănescu-Goangă a fost un psiholog de prestigiu, membru corespondent al Academiei Române, politician și rector al Universității din Cluj, fiind considerat fondatorul școlii clujene de psihologie experimentală. Discipol al lui Wilhelm Wundt la Leipzig, el a jucat un rol crucial în modernizarea sistemului academic și de cercetare din România î
5 aprilie - Ziua Automobilistului
Ziua Automobilistului este marcată în fiecare an la 5 aprilie, dată la care, în 1904, a fost înființat Automobil Clubul Român, de către un grup de automobiliști amatori, constituiți în Adunarea Generală, desfășurată în salonul de onoare al Hotelului Bulevard din București. Prima asociație a automobiliștilor din țara noastră,
DOCUMENTAR: 110 ani de la nașterea actorului Gregory Peck (5 aprilie)
Înalt și izbitor de chipeș, cu o prezență impunătoare și o voce profundă și rezonantă, Gregory Peck a fost unul dintre cei mai respectați actori ai cinematografiei. Gregory Peck a apărut în peste 60 de filme de-a lungul unei cariere care s-a întins din anii 1940 până la începutul anilor 2000. Demnitatea, umanitatea și integritatea
5 aprilie - Ziua internațională a conștiinței (ONU)
Ziua internațională a conștiinței - International Day of Conscience (ONU), marcată la 5 aprilie, urmărește promovarea unei culturi a păcii prin dragoste și conștiință, menționează www.un.org. Adunarea Generală a ONU a declarat această zi cu scopul de a crea condiții de stabilitate și bunăstare, de relații pașnice și prietenoase bazate pe respectarea drepturilor omului și a l
SĂRBĂTORI: Săptămâna Pătimirilor Domnului - Săptămâna Mare
Din Duminica Intrării în Ierusalim a Domnului începe Săptămâna Mare a Sfintelor și Mântuitoarelor Patimi ale lui Hristos, în acest an în ziua de 5 aprilie. Săptămâna Patimilor se mai numește și Săptămâna Mare, pentru că în aceste zile s-au săvârșit niște lucruri cât se poate de mari: patimile și
SĂRBĂTORI: Intrarea Domnului în Ierusalim (Duminica Floriilor) (5 aprilie)
'A doua zi, mulțime multă, care venise la sărbătoare, auzind că Iisus vine în Ierusalim, au luat ramuri de finic și au ieșit întru întâmpinarea Lui și strigau: Osana! Binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului, Împăratul lui Israel!' (Ev.: Ioan 12, 12-13) Intrarea Domnului în Ierusalim este sărbă
SĂRBĂTORI: Biserica Romano-Catolică sărbătorește Învierea Domnului (5 aprilie)
Duminică, 5 aprilie, este sărbătorită de Biserica Romano-Catolică Învierea Domnului. În perioada 2-4 aprilie Biserica Romano-Catolică a celebrat cele trei zile sfinte care preced marea sărbătoare a Învierii Domnului (Sfintele Paști). Triduumul pascal a început cu Liturghia Cinei Domnului în Joia Mare. Papa Leon al X
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 5 aprilie
Ortodoxe Intrarea Domnului în Ierusalim Duminica a 6-a din Post Greco-catolice Duminica Intrării Domnului în Ierusalim (Floriile). Sf. m. Claudiu, Diodor, Victor, Victorin, Papia, Nichifor și Serapion Romano-catolice Învierea Domnului (Paștele)
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 5 aprilie
Este a 95-a zi a anului 2026. Au mai rămas 270 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 50 m și apune la 19 h 48 m. Luna răsare la 23 h 48 m și apune la 07 h 51 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
4 aprilie - Ziua internațională pentru conștientizarea pericolului reprezentat de minele antipersonal (ONU)
La 4 aprilie este marcată Ziua internațională pentru conștientizarea pericolului reprezentat de minele antipersonal. Ziua a fost instituită de Organizația Națiunilor Unite la 8 decembrie 2005, în urma adoptării Rezoluției 60/97, potrivit www.un.org. În acest an, ziua este marcată î
4 aprilie - Ziua Academiei Române
Ziua Academiei Române este marcată în fiecare an, la 4 aprilie, dată la care, în anul 2000, a fost instituită celebrarea acestei zile de prezidiul instituției, cu prilejul ''Zilei Porților Deschise''. Instituția, înființată la 1/13 aprilie 1866, ca ''Societate Literară Română'', și-a început a
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 4 aprilie
Ortodoxe Sf. Cuv. Iosif Imnograful, Gheorghe din Maleon și Zosima Greco-catolice Sâmbăta lui Lazăr. Sf. cuv. Teodul și Agatopod; Sf. cuv. Gheorghe din Maleon și Iosif Imnograful Romano-catolice Sâmbăta Sfântă Sf. Isidor, ep. înv.
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 4 aprilie
Este a 94-a zi a anului 2026. Au mai rămas 271 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 52 m și apune la 19 h 47 m. Luna răsare la 22 h 42 m și apune la 07 h 26 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
PERSONALITATEA ZILEI: Fostul internațional de fotbal Cesare Maldini
Fostul mare internațional Cesare Maldini s-a născut la 5 februarie 1932, în Trieste (Italia), potrivit https://www.acmilan.com. Încă de la o vârstă fragedă, pe străzile și terenurile din cartierul Servola ale orașului natal, și-a manifestat pasiunea pentru fotbal, jucând ore &icir
DESTINAȚII DE WEEKEND: sfârșit de săptămână în București și în țară
* Târgul de Florii de la Muzeul Național al Țăranului Român debutează vineri, 3 aprilie. Ouă încondeiate, icoane, obiecte din lemn și ceramică, țesături, jucării, podoabe și multe alte creații vor fi expuse în cadrul Târgului organizat în curtea Muzeului de la Șosea, conform unui comunicat al Muzeului. Dumin












