logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Retrospectiva evenimentelor interne 22-26 mai 2023

Imagine din galeria Agerpres

Greva generală din învăţământ şi mitingul profesorilor, discuţiile privind rotaţia politică a prim-miniştrilor conform acordului din noiembrie 2021, vizita în România a preşedintelui german, Frank-Walter Steinmeier, inaugurarea formatului trilateral România - Spania - Polonia, adoptarea în Parlament a legilor educaţiei, deschiderea Salonului Internaţional de Carte Bookfest, obţinerea medaliei de argint, de către Sabina Martiş, în proba individuală feminină de sabie, la Campionatele Europene de scrimă Under-23 de la Budapesta etc. reprezintă o parte dintre evenimentele interne din perioada 22-26 mai 2023.


DISCUŢII PE MARGINEA ROTAŢIEI POLITICE A PRIM-MINIŞTRILOR
Potrivit acordului politic încheiat la 25 noiembrie 2021, între PSD, PNL, UDMR şi Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale, care prevede ca, în interiorul coaliţiei de guvernare, primul-ministru şi câteva ministere să fie schimbate la fiecare un an şi jumătate, la 25 mai 2023, prim-ministrul de la PNL urma să fie înlocuit cu un prim-ministru de la PSD. În ultima perioadă au existat discuţii dacă rotaţia politică în interiorul guvernului se va face la data stabilită în acordul politic din 25 noiembrie 2021.

*24 mai: Premierul Nicolae Ciucă a declarat, la Vila Florica din Argeş, la evenimentul de marcare a 148 de ani de existenţă a formaţiunii liberale, întrebat de jurnalişti despre rotativa guvernamentală, că vineri îşi va depune mandatul. "Vineri (n. r. 26 mai) este ziua în care, conform calendarului, îmi voi depune mandatul", a precizat Ciucă.

*24 mai: Preşedintele Klaus Iohannis a declarat că, în opinia sa, calendarul iniţial al rocadei guvernamentale poate fi respectat şi, "în varianta optimală", se va încheia pe 30 mai. El a mai precizat că, imediat ce premierul Nicolae Ciucă va demisiona din funcţie, va iniţia următorii paşi.

*25 mai: Preşedintele Klaus Iohannis a declarat că Guvernul şi coaliţia trebuie să continue negocierile cu sindicatele din învăţământ şi a afirmat că nu crede că rotaţia guvernamentală se poate face în timpul unor astfel de negocieri.

*26 mai: Premierul Nicolae Ciucă a anunţat că s-a convenit în coaliţie, ca premierul Nicolae Ciucă să nu-şi depună mandatul până la soluţionarea grevei profesorilor. "Am avut discuţii până aseară târziu, ne-am revăzut în această dimineaţă şi am convenit ca până la soluţionarea acestor probleme să nu-mi depun mandatul şi să-mi asum în continuare responsabilitatea funcţiei de premier. În felul acesta, sper să fie create condiţiile astfel încât într-o perioadă de timp cât mai scurtă să putem să punem în aplicare planul de rocadă la nivelul coaliţiei", a anunţat Ciucă, la Palatul Victoria, într-o declaraţie susţinută alături de preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, şi liderul UDMR, Kelemen Hunor.

AFACERI EUROPENE
*22 mai: Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a participat la Consiliul Afaceri Externe (CAE) de la Bruxelles, context în care a accentuat necesitatea continuării izolării internaţionale a Rusiei şi a susţinut adoptarea cât mai rapidă a celui de-al 11-lea pachet de sancţiuni la adresa statului agresor.

*23 mai: Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a inaugurat, la Valencia, Spania, alături de omologii din Spania şi Polonia, formatul trilateral România - Spania - Polonia. Reuniunea inaugurală a fost găzduită de ministrul Afacerilor Externe, Afacerilor Europene şi Cooperării al Regatului Spaniei, Jose Manuel Albares Bueno.

POLITIC
*22 mai: Ministrul Muncii, Marius Budăi, a declarat, la Palatul Victoria, că a agreat cu reprezentanţii Comisiei Europene o serie de principii şi criterii legate de sistemul de pensii, printre care se numără creştere vârstei de pensionare, treptat, la 65 de ani, pentru "fiecare om care lucrează în România", majorarea treptată a vechimii necesare în specialitate pentru anumite categorii şi a perioadei de contributivitate. Ministrul Muncii a mai menţionat că un alt principiu vizează eliminarea unor categorii de indemnizaţii şi pensii stabilite şi plătite în baza unor legi speciale.

*24 mai: Preşedintele Klaus Iohannis l-a primit, la Palatul Cotroceni, pe omologul său german, Frank-Walter Steinmeier, care efectuează o vizită de stat în România (24-26 mai). Cei doi preşedinţi au avut convorbiri tete-a-tete şi oficiale, urmate de declaraţii de presă comune.
Discuţiile au vizat politica de extindere a Uniunii Europene, România şi Germania sprijinind avansarea procesului atât în privinţa Balcanilor de Vest, cât şi în privinţa partenerilor estici. Cei doi preşedinţi au avut şi un schimb de opinii cu privire la stadiul proiectelor din cadrul Iniţiativei celor Trei Mări, în contextul summitului care va avea loc la Bucureşti, în luna septembrie.
Preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretul de decorare a omologului german, Frank-Walter Steinmeier, cu Ordinul Naţional "Steaua României" în grad de Colan. De asemenea, a conferit Ordinul Naţional "Steaua României" în grad de Mare Cruce soţiei preşedintelui Frank-Walter Steinmeier, Elke Budenbender.

*24 mai: Preşedintele Klaus Iohannis a trimis Parlamentului, spre reexaminare, legea privind aprobarea OUG nr. 153/2022 pentru modificarea şi completarea OUG nr. 27/2022 şi modificarea OUG nr. 119/2022, acte normative privind măsurile aplicabile clienţilor finali din piaţa de energie electrică şi gaze naturale în perioada 1 aprilie 2022 - 31 martie 2023, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul energiei.

*24 mai: Guvernul a modificat, în şedinţă, prin ordonanţă de urgenţă, Legea dialogului social şi Codul Muncii, în sensul flexibilizării şi încurajării negocierilor colective la nivel de sector de activitate şi în acord cu recomandările europene şi ale Organizaţiei Internaţionale a Muncii, a anunţat purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Cărbunaru.

SOCIAL
* 22 mai: Sindicatele din Educaţie au declanşat greva generală, nemulţumite de salarizarea personalului din sistem, protestul urmând să continue până când Guvernul va veni cu o soluţie credibilă, care să ofere perspective foarte clare, iar cei care au semnat pentru declanşarea ei vor renunţa la această formă de protest.
Cele trei federaţii, în numele salariaţilor din învăţământ ale căror drepturi şi interese le reprezintă, au respins la 21 mai şi la 25 mai propunerile făcute de Guvern pentru deblocarea crizei.
La 25 mai, circa 15.000 de oameni au participat la mitingul profesorilor aflaţi în grevă, nemulţumiţi de nivelul salarizării din învăţământ. În cursul zilei au avut loc mai multe runde de negocieri între guvern şi liderii sindicali.
În seara zilei de 25 mai, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, a prezentat noile drepturi de care vor beneficia cadrele didactice în baza legilor Educaţiei, care ar urma să intre în vigoare de la 1 septembrie: cadrele didactice care ocupă un post în zonele defavorizate vor primi o primă de instalare egală cu cinci salarii minime brute pe ţară; vor fi alocate sumele necesare pentru a deconta naveta personalului din învăţământ din bugetul de stat, nu de la primării; acordarea unui concediu de odihnă suplimentar pentru directorii unităţilor de învăţământ şi pentru inspectori etc.
De asemenea, Dan Cărbunaru a mai precizat că în septembrie noua lege a salarizării, în care se regăsesc revendicările salariale ale profesorilor, va intra în circuit parlamentar, pentru ca în ianuarie 2024 să poată intra în vigoare.
O altă măsură prezentată a fost cea privind creşterea cu 9% a salariilor personalului nedidactic, de care ar urma să beneficieze 55.000 de persoane.
La 25 mai, sindicatele au anunţat că greva continuă şi că au cerut, la negocieri, creşterea cu 25% a tuturor salariilor din învăţământ până în decembrie 2023, iar din ianuarie 2024, să se aplice grilele cu 60%.

*22 mai: Senatul a adoptat, în calitate de for decizional, proiectul de lege privind învăţământul superior şi proiectul legii învăţământului preuniversitar cu amendamente. Au fost înregistrate 81 de voturi "pentru" şi 28 "împotrivă".
Între amendamentele adoptate de Senat se numără cele potrivit cărora: Ministerul Educaţiei aprobă depăşirea cu peste doi elevi a efectivului maxim de copii dintr-o grupă; decizia privind instalarea unui sistem de supraveghere audio-video în şcoală se ia de către profesori, părinţi sau majoritatea elevilor majori; universităţile pot majora salariile de bază în funcţie de specificul activităţii desfăşurate de profesori şi de performanţă cu încadrare în bugetul aprobat.

*23 mai: Ministerul Educaţiei a informat că Evaluarea naţională pentru clasa a VI-a care era programată miercuri şi joi (n.r. 23 şi 24 mai) va avea loc în zilele de 30 mai - Limbă şi comunicare, respectiv 31 mai - Matematică şi ştiinţe ale naturii, ca urmare a grevei generale din învăţământ, declanşate la 22 mai 2023.

JUSTIŢIE
*22 mai: Un complet de cinci judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus definitiv încetarea procesului penal, ca urmare a prescrierii faptelor, împotriva lui Gabriel Sandu, fost ministru al Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, în legătură cu săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor în unul dintre dosarele licenţelor Microsoft.

*24 mai: USR şi Forţa Dreptei au contestat la CCR noile Legi ale Educaţiei, adoptate de parlament la 22 mai, pe motiv că acestea conţin mai multe prevederi neconstituţionale, deoarece ar limita dreptul la învăţătură al copiilor şi ar încălca principiul egalităţii în drepturi.

*25 mai: Curtea de Apel Bucureşti a dispus achitarea fostului şef al ANAF, Sorin Blejnar, în dosarul în care era acuzat că a primit o mită de 1,2 milioane euro de la omul de afaceri Radu Nemeş. Motivul invocat de judecători pentru achitare este că nu există probe că Sorin Blejnar a luat mită.

*26 mai: Fostul ministru al Finanţelor, Sebastian Vlădescu, a fost condamnat definitiv de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la 7 ani şi 4 luni închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, într-un dosar legat de atribuirea unui contract de reabilitare a unor tronsoane de cale ferată.


ELECTORAL
*25 mai: Autoritatea Electorală Permanentă a anunţat că a demarat procedurile pentru pregătirea alegerilor programate pentru 2024: locale, parlamentare, prezidenţiale şi europarlamentare. Consiliul UE a confirmat, la 22 mai, că următoarele alegeri pentru Parlamentul European vor avea loc în perioada 6-9 iunie 2024. Statele membre urmează să stabilească, în conformitate cu cadrele lor juridice şi constituţionale, data sau datele din perioada 6-9 iunie 2024 pentru desfăşurarea votului în propria ţară, conform https://www.consilium.europa.eu/.

CULTURĂ
*23 mai: S-a deschis Salonul Internaţional de Carte Bookfest - ediţia a XVI-a (24-28) în pavilionul B2 al Complexului Romexpo, printre autorii care vin cu titluri noi anul acesta numărându-se fostul preşedinte Emil Constantinescu, Andrei Pleşu, Gabriel Liiceanu, Dan C. Mihăilescu, Radu Paraschivescu, Adrian Majuru, Teodor Baconschi ori Filip-Lucian Iorga.

*25 mai: Ceremonii militare şi religioase dedicate Zilei Eroilor au fost organizate de Ministerul Apărării Naţionale, în marile garnizoane din ţară, precum şi la mausoleele eroilor şi la cimitirele şi parcelele de onoare. Ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr şi preşedintele Klaus Iohannis au participat la ceremonia militară şi religioasă organizată la Monumentul Eroilor din Pădurea Dumbrava, Sibiu.

SPORT
*25 mai: Sportiva Sabina Martiş a câştigat medalia de argint în proba individuală feminină de sabie, după ce a fost învinsă în finală de bulgăroaica Ioana Ilieva, cu 15-8, la Campionatele Europene de scrimă Under-23 de la Budapesta. AGERPRES (Documentare - Ionela Gavril, editor: Irina Andreea Cristea, editor online: Ady Ivaşcu)

Afisari: 71

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Documentare 05-04-2026 11:00

PERSONALITATEA ZILEI: Psihologul Florian Ștefănescu-Goangă

Florian Ștefănescu-Goangă a fost un psiholog de prestigiu, membru corespondent al Academiei Române, politician și rector al Universității din Cluj, fiind considerat fondatorul școlii clujene de psihologie experimentală. Discipol al lui Wilhelm Wundt la Leipzig, el a jucat un rol crucial în modernizarea sistemului academic și de cercetare din România î

Documentare 05-04-2026 10:30

5 aprilie - Ziua Automobilistului

Ziua Automobilistului este marcată în fiecare an la 5 aprilie, dată la care, în 1904, a fost înființat Automobil Clubul Român, de către un grup de automobiliști amatori, constituiți în Adunarea Generală, desfășurată în salonul de onoare al Hotelului Bulevard din București. Prima asociație a automobiliștilor din țara noastră,

Documentare 05-04-2026 10:00

DOCUMENTAR: 110 ani de la nașterea actorului Gregory Peck (5 aprilie)

Înalt și izbitor de chipeș, cu o prezență impunătoare și o voce profundă și rezonantă, Gregory Peck a fost unul dintre cei mai respectați actori ai cinematografiei. Gregory Peck a apărut în peste 60 de filme de-a lungul unei cariere care s-a întins din anii 1940 până la începutul anilor 2000. Demnitatea, umanitatea și integritatea

Documentare 05-04-2026 09:30

5 aprilie - Ziua internațională a conștiinței (ONU)

Ziua internațională a conștiinței - International Day of Conscience (ONU), marcată la 5 aprilie, urmărește promovarea unei culturi a păcii prin dragoste și conștiință, menționează www.un.org. Adunarea Generală a ONU a declarat această zi cu scopul de a crea condiții de stabilitate și bunăstare, de relații pașnice și prietenoase bazate pe respectarea drepturilor omului și a l

Documentare 05-04-2026 09:00

SĂRBĂTORI: Săptămâna Pătimirilor Domnului - Săptămâna Mare

Din Duminica Intrării în Ierusalim a Domnului începe Săptămâna Mare a Sfintelor și Mântuitoarelor Patimi ale lui Hristos, în acest an în ziua de 5 aprilie. Săptămâna Patimilor se mai numește și Săptămâna Mare, pentru că în aceste zile s-au săvârșit niște lucruri cât se poate de mari: patimile și

Documentare 05-04-2026 08:30

SĂRBĂTORI: Intrarea Domnului în Ierusalim (Duminica Floriilor) (5 aprilie)

'A doua zi, mulțime multă, care venise la sărbătoare, auzind că Iisus vine în Ierusalim, au luat ramuri de finic și au ieșit întru întâmpinarea Lui și strigau: Osana! Binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului, Împăratul lui Israel!' (Ev.: Ioan 12, 12-13) Intrarea Domnului în Ierusalim este sărbă

Documentare 05-04-2026 08:00

SĂRBĂTORI: Biserica Romano-Catolică sărbătorește Învierea Domnului (5 aprilie)

Duminică, 5 aprilie, este sărbătorită de Biserica Romano-Catolică Învierea Domnului. În perioada 2-4 aprilie Biserica Romano-Catolică a celebrat cele trei zile sfinte care preced marea sărbătoare a Învierii Domnului (Sfintele Paști). Triduumul pascal a început cu Liturghia Cinei Domnului în Joia Mare. Papa Leon al X

Documentare 05-04-2026 03:15

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 5 aprilie

Ortodoxe Intrarea Domnului în Ierusalim Duminica a 6-a din Post Greco-catolice Duminica Intrării Domnului în Ierusalim (Floriile). Sf. m. Claudiu, Diodor, Victor, Victorin, Papia, Nichifor și Serapion Romano-catolice Învierea Domnului (Paștele)

Documentare 05-04-2026 03:00

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 5 aprilie

Este a 95-a zi a anului 2026. Au mai rămas 270 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 50 m și apune la 19 h 48 m. Luna răsare la 23 h 48 m și apune la 07 h 51 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)

Documentare 04-04-2026 08:30

4 aprilie - Ziua internațională pentru conștientizarea pericolului reprezentat de minele antipersonal (ONU)

La 4 aprilie este marcată Ziua internațională pentru conștientizarea pericolului reprezentat de minele antipersonal. Ziua a fost instituită de Organizația Națiunilor Unite la 8 decembrie 2005, în urma adoptării Rezoluției 60/97, potrivit www.un.org. În acest an, ziua este marcată î

Documentare 04-04-2026 08:00

4 aprilie - Ziua Academiei Române

Ziua Academiei Române este marcată în fiecare an, la 4 aprilie, dată la care, în anul 2000, a fost instituită celebrarea acestei zile de prezidiul instituției, cu prilejul ''Zilei Porților Deschise''. Instituția, înființată la 1/13 aprilie 1866, ca ''Societate Literară Română'', și-a început a

Documentare 04-04-2026 07:30

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 4 aprilie

Ortodoxe Sf. Cuv. Iosif Imnograful, Gheorghe din Maleon și Zosima Greco-catolice Sâmbăta lui Lazăr. Sf. cuv. Teodul și Agatopod; Sf. cuv. Gheorghe din Maleon și Iosif Imnograful Romano-catolice Sâmbăta Sfântă Sf. Isidor, ep. înv.

Documentare 04-04-2026 05:30

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 4 aprilie

Este a 94-a zi a anului 2026. Au mai rămas 271 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 52 m și apune la 19 h 47 m. Luna răsare la 22 h 42 m și apune la 07 h 26 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)

Documentare 03-04-2026 11:00

PERSONALITATEA ZILEI: Fostul internațional de fotbal Cesare Maldini

Fostul mare internațional Cesare Maldini s-a născut la 5 februarie 1932, în Trieste (Italia), potrivit https://www.acmilan.com. Încă de la o vârstă fragedă, pe străzile și terenurile din cartierul Servola ale orașului natal, și-a manifestat pasiunea pentru fotbal, jucând ore &icir

Documentare 03-04-2026 10:00

DESTINAȚII DE WEEKEND: sfârșit de săptămână în București și în țară

* Târgul de Florii de la Muzeul Național al Țăranului Român debutează vineri, 3 aprilie. Ouă încondeiate, icoane, obiecte din lemn și ceramică, țesături, jucării, podoabe și multe alte creații vor fi expuse în cadrul Târgului organizat în curtea Muzeului de la Șosea, conform unui comunicat al Muzeului. Dumin