AGERPRES: Aşteptăm, iată, Sfintele Paşti, de peste 2.000 de ani. Învierea Domnului Nostru Iisus Hristos e întemeietoare. Ce semnificaţie are în condiţiile internaţionale actuale?
Vasile Bănescu: Sărbătoarea, în general, cu majusculă, are o semnificaţie uriaşă pentru omul de pe toate meridianele şi din toate timpurile, pentru că ea este cea care ne oferă perspectiva unui timp cu vertical. De obicei noi trăim în orizontalitatea timpului, un timp cenuşiu, acel Cronos care curge de la Alfa la Omega. În sărbătoare însă asistăm la o irumpere a timpului, la o înălţare a atenţiei omului, a privirii lui ca persoană şi spirituală spre cele de sus. Pentru că, întotdeauna, conţinutul unei sărbători îl constituie o persoană dumnezeiască, un sfânt sau un eveniment cu caracter profund religios, ceea ce coincide cu viziunea asupra timpului sacru şi timpului profan despre care vorbesc şi marii istorici ai religiilor.

"Existenţa noastră are atâta valoare - spunea Vasile Băncilă, unul din marii filosofi români, din păcate uitat - atâta valoare are existenţa noastră câtă sărbătoare punem în ea". Deci, cu cât mai multă sărbătoare avem în viaţa noastră, cu atât existenţa noastră devine mai valoroasă, pentru că atenţia noastră, orientată spre lucruri pure, curate, exemplare din punct de vedere spiritual ne conferă şi nouă o înălţare pe o treaptă de pe care vedem lucrurile mai bine.

Sărbătoarea Învierii este cea mai importantă sărbătoare pentru lumea creştină, care are în centrul ei un eveniment istoric, consumat în anul 33 după Hristos, evident, în Ierusalim. Este vorba de evenimentul Învierii Sale. Hristos, aşa cum ştim, a fost răstignit într-o zi de vineri, martori oculari o mulţime, în vremea Imperiului Roman. Se cunosc numele persoanelor importante şi din punct de vedere politic ale vremii. Este răstignit alături doi tâlhari, cum se spune, doi delincvenţi ai vremii. Este răstignit, este lăsat pe cruce câteva ore, până când moare pe cruce. În după amiaza, seara zilei de vineri, după trei zile, aşa cum el însuşi profeţise, înviază.

Învierea lui e constatată tot de martori oculari. E vorba de soldaţii care fuseseră plătiţi să păzească mormântul din Ierusalim. Aceşti soldaţi care asistă la ceva copleşitor, relatează ulterior ce s-a întâmplat: au văzut o făptură non-umană, un înger care a coborât peste mormânt, a dat piatra care sigilase mormântul la o parte şi, ulterior, n-au mai văzut nimic, au fost copleşiţi. S-au dus să spună ce s-a întâmplat şi au fost plătiţi de mai marii Templului pentru a debita o minciună care să inducă în eroare, anume că veniseră ucenicii să-l fure. Lucrurile s-au lămurit în ultimii 2.000 de ani. Ştim bine că nu s-a întâmplat asta.

Învierea lui Hristos e o realitate. Ea indică dumnezeirea Lui şi semnificaţia ei cea mai importantă este aceasta: Hristos este Dumnezeu însuşi, pentru că omul nu înviază niciodată. E vorba de a doua persoană a Sfintei Treimi, Hristos, Dumnezeu întrupat, care înviază. Învierea lui, spune Sfântul Apostol Pavel, este garanţia învierii noastre, pentru că firea umană e preluată total de persoana lui Hristos şi vorbeşte el însuşi despre asta. După moarte urmează viaţa veşnică, urmează însă şi revenirea Lui pe pământ cândva şi atunci vor învia, se vor ridica trupurile tuturor celor ce au murit.

Învierea este, aşadar, fireşte, un paradox pe care nu-l poate mistui nici logica, nici vreo altă ştiinţă. La Învierea lui Hristos aderi şi pe baza mărturiilor istorice şi în virtutea credinţei.

E important să nu trăim în calitate de creştini ca şi cum Hristos nu ar fi înviat. Pentru că dacă a înviat şi ştim că a înviat este Dumnezeu. Dacă este Dumnezeu, tot ce ne-a transmis el, tot ce ne-a spus el constituie pentru noi cel mai valoros lucru posibil. Aşadar să trăim în calitate de creştini, avându-l pe Hristos în mintea noastră, în viaţa noastră, ca pe un contemporan. De fapt, soluţia cea mai importantă şi eficace pentru un creştin ca să trăiască creştineşte este să-l contemporaneizeze pe Hristos. Hristos este contemporan cu mine, cu dumneavoastră, pentru că a spus o El însuşi: "Sunt cu voi în fiecare zi până la sfârşitul veacurilor".
 

AGERPRES: În condiţiile actuale cu război, cu lupte, cu ideologii, cum credeţi că va fi sărbătoarea? Cel puţin la noi.
Vasile Bănescu: Sărbătoarea este aşteptată, cum spuneaţi şi dumneavoastră. Toţi tânjim după sărbătoare, chiar dacă unii nu o trăim în toată consistenţa ei spirituală. Ştim prea bine că omul recent e un om secularizat, mai puţin dispus să acorde timp suficient reflecţiei de tip spiritual, şi se implică în sărbătoare mai degrabă într-un registru mediocru, în sensul că se bucură alături de cei dragi, dar cred că mulţi dintre noi punem pe plan secundar dimensiunea pur spirituală şi alegem să ne bucurăm într-un plan mai larg. Intrăm mai degrabă pe calea cea largă, nu pe calea cea strâmtă. Ce vreau să spun prin asta este că sărbătoarea în sine este foarte aşteptată, ne inundă de bucurie, dar bucuria autentică a sărbătorii ţi-o dă intrarea ta într-un registru cu adevărat spiritual. Asta înseamnă bucurie de tip spiritual, nu de tip culinar. Ambele sunt binevenite, însă e bine să alegem sensul profund al sărbătorii, care este întâlnirea de fapt între noi şi cel sărbătorit. Ca şi la Crăciun, şi la Paşti ar trebui să ne gândim de ce ne adunăm noi, cum se întâmplă să fim la masă şi să ne bucurăm, datorită cui se întâmplă asta? Datorită oaspetelui nevăzut. Hristos e cu noi, Cel Înviat, sau ar trebui să fie alături de noi la masa pascală.

Foto: (c) MIHAI POZIUMSCHI / AGERPRES FOTO

AGERPRES: Care ar trebui să fie conduita credinciosului în Noaptea Învierii şi în general?
Vasile Bănescu: Conduita fiecăruia dintre noi în orice context e dată de gradul de aderare, de adeziune sufletească a noastră la contextul respectiv. Un om care respectă conţinutul Sărbătorii Pascale va rămâne, de exemplu, până la sfârşitul slujbei pascale. Nu va profita doar de momentul acela când se iese cu lumină, uitându-se la ceas cam cât mai durează pentru că îl aşteaptă o masă îmbelşugată la etajul trei. Deci, e important, cred, să ne implicăm cu adevărat, dar asta presupune un grad de înţelegere superior. Omul grăbit de astăzi nu mai are timp să frecventeze niveluri superioare de reflecţie, de informare. Ar fi important, de exemplu, şi ţine de conduita unui creştin, ca, înainte de Sărbătoarea Paştelui, să citim textele evanghelice care vorbesc de evenimentul acesta, real, istoric al Învierii. Ar trebui, adică, să ştim despre ce e vorba când intrăm în curtea bisericii şi nu să asistăm ca nişte manechine în faţa unui eveniment sau unui ritual din care nu înţelegem nimic. Suntem mai câştigaţi, vreau să spun, din toate punctele de vedere, dacă suntem mai informaţi. Asta e valabil în orice în viaţa noastră şi cu atât mai mult cu cât e vorba de nişte evenimente. Evenimentul Învierii merită cunoscut.

AGERPRES: În familie, în şcoală.
Vasile Bănescu: În familie, în şcoală, evident, în comunitate. Comunităţile rămân unite în primul rând prin legarea fiecăruia dintre noi prin fire nevăzute, care sunt fire de cunoaştere, fire de relaţionare cu ceilalţi. Asta şi înseamnă conţinutul bisericii, eclesia, adunare. Iar adunarea aceasta înseamnă şi unire între cei care se adună. Repet, în curtea bisericii ar trebui să ne unească o credinţă perfect conştientizată, nu moştenită mecanic de la bunici şi părinţi, să ştim despre ce e vorba atunci când aşteptăm cu lumânarea în mână să primim lumină. Lumina aceea semnifică ceva, bucuria. Semnifică şi cunoaşterea. Semnifică, bineînţeles, iubirea pentru că iubirea luminează, copleşeşte frumos şi arde răul din jurul nostru şi din noi înşine.
 

AGERPRES: Biserica Ortodoxă Română aduce, pentru al cincisprezecelea an consecutiv, Sfânta Lumină de la Ierusalim. Ştim că există un ritual, soseşte pe aeroport, merge apoi la Preafericitul Patriarh. Există noutăţi în derularea acestui demers? Va merge şi în alte oraşe?
Vasile Bănescu: Din fericire, nu există noutăţi. Asta înseamnă că lucrurile se vor derula aşa, în formula verificată şi stabilă. Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim de către o mică delegaţie condusă chiar de părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, Superiorul Aşezămintelor Româneşti de la Ierusalim şi va fi, sigur, întâmpinată această delegaţie pe aeroportul Otopeni unde vor veni delegaţi din toate eparhiile din ţară pentru a lua simbolic, accentuez lucrul acesta, din această lumină. Pentru că există poate şi prejudecata că lumina adusă de la Ierusalim ar fi cumva superioară luminii aprinse în cătunul X sau Y dintr-o zonă izolată din România. Evident că nu, dar e un plus de bucurie, e doar atât, un plus de bucurie să ştii că lumina pe care o aprinzi de la lumânarea Părintelui Patriarh, de exemplu, e o lumină care s-a aprins, iniţial, în Biserica Învierii din Ierusalim. Dar cei care nu ar avea acces la această lumină nu înseamnă că se bucură mai puţin. Lumina Învierii este aceeaşi pretutindeni, simbolismul ei este unul profund şi egal.

Este important de ştiut că, anul acesta, Sfintele Paşti, Sărbătoarea Învierii se va consuma în condiţii de normalitate, sper în condiţii de maximă decenţă, aşa cum îi stă bine oricărui creştin. Şi poate în condiţii care îl fac mai atent pe acest creştin, pe noi toţi, pe fiecare, pentru că de un an de zile, după pandemie, ne confruntăm iarăşi cu o tragedie cu reverberaţii continentale, mondiale. E vorba de un război. Nu ne putem decât ruga sau împleti rugăciunea noastră şi cu aceasta - încetarea unui război profund nedrept şi care, din păcate, aduce mult întuneric.


AGERPRES: Diplomaţia eclezială poate să scurteze, fie şi măcar cu o zi, Războiul din Ucraina? Se pot face demersuri?
Vasile Bănescu: Din păcate, cauzele acestui război fiind pur politice, eminamente politice, ştim bine istoria acestui război, deşi scurtă, foarte clară, cei care l-au început sunt intratabili. Din păcate, un dialog din partea Bisericii cu autorităţile politice de care ar depinde încetarea războiului, în viziunea mea, sunt acum total neglijabile. Nu se pune problema unui dialog între Biserica Ortodoxă Română şi Guvernul de la Moscova. Aşa ceva nu e posibil. Nu a încercat lucrul acesta multă lume, tocmai pentru că s-a lovit de un refuz total. Cred că soluţiile sunt, evident, la nivel politic. La nivel religios, noi ştim şi credem, contează mult rugăciunea şi mijlocirea, mă rog, în cercurile importante ecleziastice, la nivelul unei dialog interreligios. Dar acesta nu este, din păcate, în contextul dat, cel mai eficace.

Foto: (c) MIHAI POZIUMSCHI / AGERPRES FOTO

AGERPRES: Nici cu Patriarhul Kiril nu există....
Vasile Bănescu: Nu. Nu s-a pus problema aceasta, pentru că aceşti oameni, care susţin războiul, au ales, din păcate, o cale a instrumentalizării credinţei şi creştinismului şi nu a dialogului firesc şi creştin.


AGERPRES: Ştim afluxul de refugiaţi, Biserica Ortodoxă Română a acţionat imediat. Ce a pregătit Biserica, de Paşte, pentru ucrainenii de aici, pentru ucrainenii de acolo şi pentru românii din Ucraina?
Vasile Bănescu: Aşa cum ştim, aceşti refugiaţi au fost întâmpinaţi din primele zile cu foarte largă deschidere, ospitalitate firească, creştină, solidaritate creştină, pentru că e vorba în primul rând de mame cu copii, despre aceşti oameni fragili este vorba în primul rând. Ei sunt găzduiţi în diverse stabilimente, dar şi în cadrul unor familii de români. Sunt sigur că ucrainenii care au avut şansa să ajungă în România sau în alte ţări vor putea petrece în linişte şi oarecum într-o stare de relaxare sufletească această sărbătoare, datorită contextului, încă, al păcii şi a siguranţei pe care le oferă statele neangajate în acest război.

Altfel, fireşte, activitatea filantropică a Bisericii se intensifică în această perioadă. Există multe proiecte filantropice. Masa Bucuriei, de exemplu, care funcţionează de ani de zile, oferindu-se o masă caldă persoanelor cele mai vulnerabile din foarte multe parohii din Bucureşti şi din ţară. Există centre pentru bătrâni.

Cred că pentru noi toţi aceste zile prepascale trebuie să fie zile în care să aprindem o flacără de bucurie în sufletele celor bolnavi, celor săraci, celor singuri, celor bătrâni, să facem, adică, nişte gesturi. Bineînţeles că nu ar trebui să le facem doar de sărbătoare, dar ele fac parte şi din perioada postului pentru că a posti doar de mâncare nu rezolvă nimic. A posti de răutate, a posti de zgârcenie, a posti de de aroganţă şi de comoditate, acesta este postul cel mai important şi asta îl include mereu pe celălalt. A ieşi în întâmpinarea celuilalt al cărui chip e mereu vulnerabil şi îţi cere tăcut ajutorul, de multe ori înlăcrimat, dacă e vorba de bătrâni. Trebuie să facem asta, e un imperativ moral, creştin prin excelenţă, acela de a-l ajuta pe cel la care nu se gândeşte nimeni, care nu mai are pe nimeni. E ceea ce putem face acum cu toţii, mai mult decât o facem de obicei. Măcar de sărbători să facem asta.


AGERPRES: Vedeam anul trecut foarte mulţi credincioşi prezenţi la sărbători şi la Sărbătorile Pascale în special. Pandemia de COVID-19 se pare că a apropiat omul modern de Dumnezeu. Vă aşteptaţi la aceeaşi prezenţă numeroasă şi anul acesta?
Vasile Bănescu: Eu cred că da. Paştele şi Crăciunul ne adună în număr foarte mare în jurul Bisericii şi în biserică. Apropo de "în biserică", anul acesta slujbele se vor desfăşura, fireşte, în biserici, dar, aşa cum ştim, Slujba Învierii, prima parte adică, se desfăşoară afară. La Bucureşti, ea va începe în Pridvorul Reşedinţei Patriarhale de unde părintele Patriarh va oferi lumină episcopilor şi preoţilor şi diaconilor din jurul lui, iar aceştia o vor duce, pe culoarele speciale amenajate, oamenilor care vor fi prezenţi în faţa catedralei. Apoi se va intra pentru Sfânta Liturghie în catedrală, ca peste tot în bisericile din România.
 

Foto: (c) MIHAI POZIUMSCHI / AGERPRES FOTO

AGERPRES: O să vă mărturisesc că, uneori, având în vedere nimicnicia în general, dincolo de măreţia omului, uneori am temerea că nu o să se mai aprindă lumina de la Ierusalim.
Vasile Bănescu: Este o îngrijorare pe care v-o înţeleg. Presupun că puneţi în legătură această îngrijorare cu scăderea credinţei, cu creşterea răutăţii la nivel mondial, a agresivităţii, cred că vă referiţi la o îndepărtare a omului de Dumnezeu. Eu cred că această îndepărtare a unora de Dumnezeu e compensată de apropierea altora de Dumnezeu. Nu se va pune problema, cred, niciodată, a despărţirii omului la nivel general de religie, de Dumnezeu. N-au existat niciodată în istoria umanităţii perioade albe în care să lipsească credinţa. Dimpotrivă, aceste milenii care ne despart de momentul începutului omenirii - multe, multe milenii - sunt toate impregnate de o cultură rodită de religie. S-a spus, nu? André Malraux spunea în secolul trecut că secolul acesta al nostru va fi religios sau nu va fi deloc. Iată că sociologi, istorici ai religiilor, cercetători indică un reviriment al credinţei în foarte multe spaţii de pe planetă. Nu se pune problema, aşadar, unui reflux total al al religiei. Dimpotrivă asistăm la o dedeprivatizare a religiei. A fost o perioadă când religia, în Occident cel puţin, a mers spre un tip de privatizare. Acum se iese din asta, pentru că omul e o fiinţă căutătoare de sens. Omul nu poate trăi fără un sens. Uneori îl căutăm în direcţii în care îl găsim foarte diluat sau deloc, dar omul nu stă pe loc, omul simte nevoia unui tip de comuniune, unui tip de înţelegere a unor lucruri care la un moment dat îl preocupă. Şi, sigur, calea cea mai frumoasă este calea aceasta a orientării ascendente spre găsirea unui sens, care nu poate avea decât o origine metafizică. Degeaba avem în jurul nostru tot felul de lucruri valoroase. Sensul lor se epuizează rapid, totul e perisabil, în registru orizontal, totul este cu totul diferit într-un alt registru. Avem şansa să fim fiinţe gânditoare, să fim fiinţe capabile de sens, de descifrare a lucrurilor şi în privinţa asta cred că Lumina de la Ierusalim se va aprinde mereu, aşa cum se aprinde oriunde în lume de Paşti.


AGERPRES: Ce le-aţi transmite românilor în preajma Sfintelor Paşti?
Vasile Bănescu: Să îşi amintească în mod cât mai intens de Hristos, să îi citească cuvintele, să îl trateze nu ca pe un personaj istoric prăfuit, nu ca pe un mit, nu ca pe un înţelept alături de alţi mari înţelepţi ai lumii care au trăit înainte sau după El, ci să se raporteze la El ca la contemporanul lor. Dumnezeu e o prezenţă continuă. Dumnezeu este, s-a spus, un abis de tandreţe, în care am face bine să ne aruncăm cu braţele deschise. În noi stricăm totul, s-a spus, încercând să gesticulăm, să căutăm mereu aderenţă la tot felul de lucruri, neavând încredere în El. Această credinţă de tip încredere ar trebui să ne anime. Să-i acordăm încredere, acesta e mesajul Lui. Să-i acordăm încredere lui Hristos. Aceasta e credinţa ideală şi cea mai onorabilă cu putinţă, întrucât suntem fiinţe libere, create de El. Atât de libere încât putem să-i întoarcem spatele sau putem fi împotriva Lui, dovadă ateismul, dovadă crimele oribile care se întâmplă în jurul nostru. Astea se consumă stând cu spatele la Dumnezeu sau închizând ochii sau instrumentalizând credinţa, cum se întâmplă în acest război, când se comit crime, culmea, în numele unor valorii religioase. Adaug imediat: nu există un război justificat împotriva păcatelor altora, împotriva nimănui. Doar războiul de apărare este acceptabil pentru că îţi aperi casa, familia, părinţii de oameni care dispreţuiesc viaţa. Aşadar, să ne gândim la Hristos ca la cineva care este contemporan cu noi în 2023. El este cu noi, e alături de noi şi oamenii credincioşi simt asta. Dumnezeu nu ne ţine discursuri, Dumnezeu vorbeşte printr-un tip de tăcere pe care omul care se deschide în rugăciune îl descifrează foarte bine. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Popescu, editor: Cătălin Alexandru, editor online: Gabriela Badea)