Reuniune extraordinară a Consiliului European: Pe agendă, situaţia din Ucraina şi migraţia
Liderii Uniunii Europene se reunesc joi şi vineri la Bruxelles unde se aşteaptă să li se alăture şi preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, transmite dpa.
Vizita lui Zelenski, care s-a adresat în repetate rânduri summiturilor UE prin videoconferinţă în ultimele luni, reprezintă prima sa deplasare în capitala Belgiei de la declanşarea invaziei ruse asupra ţării sale. Este de aşteptat ca Zelenski să abordeze din nou chestiuni precum livrările de arme pentru ţara sa, în cantităţi mai mari şi într-un ritm mai rapid, sprijinul pentru aderarea Ucrainei la UE şi planul său de pace.
Totodată, se aşteaptă ca Zelenski să viziteze joi Parlamentul European.
Liderii europeni urmează să discute despre reconstrucţia Ucrainei şi despre judecarea presupuselor crime de război comise în această ţară, relatează dpa.
Iniţial, summitul UE a fost convocat pentru a discuta despre numărul mare de solicitări de azil şi despre sosirile migranţilor ilegali în blocul comunitar.
În 2022, autorităţile au înregistrat o creştere de 64% a traversărilor ilegale ale frontierelor, comparativ cu 2021, potrivit Frontex (Agenţia Europeană pentru Poliţia de Frontieră şi Garda de Coastă). Cererile de azil au crescut cu aproape 50%. În plus, circa 4 milioane de oameni care au fugit din Ucraina şi-au găsit refugiu în UE.
Creşterea numărului de migranţi a adus din nou în prim-planul agendei liderilor europeni problema modului în care trebuie abordată migraţia ilegală, în condiţiile în care mai multe ţări membre ale UE au cerut măsuri mai stricte, inclusiv construcţia unor garduri finanţate din bani europeni.
Cancelarul austriac Karl Nehammer a declarat, într-un interviu acordat cotidianului german Die Welt, că este pregătit să blocheze declaraţia finală a summitului Uniunii Europene dacă liderii europeni nu ajung la acorduri concrete pentru combaterea migraţiei ilegale.
Totodată, liderii UE urmează să discute şi despre starea economiei europene şi despre modalităţile de a îmbunătăţi competitivitatea industriei europene, precum şi despre evoluţiile politice din Serbia şi Kosovo.
Separat, Palatul Elysee a anunţat că preşedinţii francez Emmanuel Macron şi ucrainean Volodimir Zelenski se vor deplasa împreună joi dimineaţa cu avionul de Paris la Bruxelles, pentru a participa la summitul şefilor de stat şi de guvern ai UE, transmite AFP. Agenţia de presă franceză aminteşte că Zelenski, care efectuează un turneu-surpriză în Europa, iese pentru a doua oară din ţara sa de la invazia rusă declanşată la 24 februarie 2022, după o primă deplasare la Washington, în decembrie 2022.
Agenţia dpa precizează că Macron şi Zelenski vor decola de pe aeroportul militar Villacoublay, de lângă Paris, la ora locală 8:30 (07:30 GMT). AGERPRES/(AS - autor: Gabriela Ionescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Citeşte şi:
Lideri ai Uniunii Europene îi urează bun venit lui Zelenski la Bruxelles
Consiliul European se reuneşte în şedinţă extraordinară pe tema migraţiei, la 9-10 februarie
Preşedintele Iohannis participă, joi şi vineri, la reuniunea extraordinară a Consiliului European
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Francofonie: Kigali a 'respins' o solicitare a lui Macron de a retrage candidatura Rwandei (ministru)
Kigali a 'respins' o solicitare a președintelui francez Emmanuel Macron de a retrage candidatura Rwandei pentru funcția de secretar general al Organizației Internaționale a Francofoniei (OIF), a declarat sâmbătă pentru AFP ministrul rwandez de externe. Pe 16 noiembrie, liderii celor 53 de state și guverne membre ale OIF urmează să numească un sec
Zelenski consideră 'periculoase' noile cerințe ale lui Putin privind securitatea europeană
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat că UE și NATO reprezintă singura 'securitate reală' pentru Europa și că încercarea Kremlinului de a modifica arhitectura de securitate a continentului este 'periculoasă' și ar putea duce la noi războaie, informează sâmbătă AFP. 'Este periculos, deoarece, în opinia mea, to
SUA au ridicat problema ca Ucraina să cedeze Donbas în schimbul aderării la NATO, spune Zelenski
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat că negociatorii americani au ridicat problema unei posibile retrageri a Ucrainei din regiunea estică Donbas, în schimbul aderării la NATO, în urma celei mai recente runde de discuții de pace cu Rusia, desfășurate la Abu Dhabi, relatează sâmbătă Reuters. Zelenski și-a reiterat poziția, sublin
Cuba se pregătește pentru un posibil atac militar din partea SUA, spune președintele Diaz-Canel
Cuba se pregătește pentru un posibil atac militar din partea SUA, a declarat vineri președintele Miguel Diaz-Canel, ca urmare a unor afirmații ale președintelui american Donald Trump interpretate pe scară largă drept o amenințare, relatează sâmbătă dpa. 'Suntem hotărâți să respingem orice tentativă de agresiune militară străină împotriva
SUA/Coliziune pe Mississippi: 32 de pasageri răniți, niciun dispărut
Se consideră că toți pasagerii au fost localizați după ce un portcontainer s-a ciocnit cu o navă de croazieră pe fluviul Mississippi, vineri, în New Orleans, 32 de persoane ajungând la spital în urma incidentului, a
Casa Albă confirmă un viitor summit fără precedent Trump-Xi-Putin
Casa Albă a confirmat oficial vineri că un summit fără precedent între președinții american Donald Trump, chinez Xi Jinping și rus Vladimir Putin va avea loc joia viitoare în China, având pe agendă cel mai probabil războiul din Orientul Mijlociu, dar nu și cel din Ucraina, relatează AFP și dpa. Reuniunea, care a fost un subiect de discuție ti
Dublin: Poliția a neutralizat un dispozitiv 'rudimentar', dar operațional
Poliția irlandeză a anunțat vineri că a neutralizat un dispozitiv 'suspect', care s-a dovedit a fi 'rudimentar, dar în stare de funcționare', în centrul orașului Dublin, unde în aceeași zi avea loc un summit al Uniunii Europene, relatează AFP. Într-un comunicat, poliția a indicat că a fost alertată la &i
Ucraina: Un general, suspectat de corupție, eliberat sub cauțiune
Un general al Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU), suspectat într-un grav caz de corupție, a fost eliberat vineri din arest preventiv la Kiev, după plata unei cauțiuni de 65 milioane de grivne (1,2 milioane de euro), informează AFP. După ieșirea din închisoare, Serghii Duka - potrivit imaginilor canalului de televiziune
Șeful Mossadului, în vizită la Washington, pe fondul presiunilor legate de un război cu Iranul (Axios)
Directorul agenției de informații israeliene Mossad, Roman Gofman, se află în vizită la Washington într-un context marcat de o presiune crescândă din partea premierului în exercițiu israelian, Benjamin Netanyahu, pentru reluarea războiului împotriva Iranului, potrivit platformei Axios, citată de EFE. Publicația at
Frontex: Trecerile ilegale ale frontierelor UE au scăzut cu 29% în primele 10 luni ale anului
Trecerile ilegale ale frontierei în Uniunea Europeană au scăzut cu 29% în primele 10 luni ale anului 2026, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, a anunțat vineri Frontex, agenția pentru frontiere a blocului comunitar, relatează dpa. Agenția cu sediul la Varșovia a înregistrat aproape 110.000 de treceri ale frontiere
Moscova îl contrazice pe Kushner cu privire la rolul Europei în discuțiile despre #Ucraina
Ministerul rus de Externe a declarat vineri că nu are cunoștință de niciun acord privind includerea puterilor europene în negocierile pentru încetarea războiului în Ucraina, contrazicând astfel anunțul făcut de negociatorul american Jared Kushner cu o zi în urmă, potrivit căruia Moscova și Kievul ar fi aprobat participarea acestora, rela
JD Vance ia în considerare să nu candideze la președinția SUA în 2028, după actuala înfrângere a republicanilor, potrivit CNN
Vicepreședintele SUA, JD Vance, ia în considerare serios posibilitatea de a nu candida la președinție în 2028, în urma înfrângerii severe suferite de republicani la alegerile parlamentare intermediare din 3 noiembrie, potrivit unor surse apropiate politicianului, citate de CNN, informează EFE. Vance a fost conside
Președintele polonez Nawrocki își exercită din nou dreptul de veto împotriva legii conținutului online
Președintele polonez Karol Nawrocki și-a exercitat din nou vineri dreptul de veto împotriva unei legi care ar fi permis autorității de reglementare să cenzureze conținutul online, transmite Reuters. Nawrocki făcuse deja uz și în ianuarie de această prerogativă a șefului de stat pentru a bloca implementarea Regulamentului UE privind
Manifestații sâmbătă în Franța: 70.000 de polițiști și jandarmi, mobilizați
Circa 70.000 de polițiști și jandarmi vor fi mobilizați sâmbătă pentru a supraveghea manifestațiile 'împotriva scumpirii vieții' în Franța, după săptămâni de proteste și cu șase luni înainte de alegerile prezidențiale, a anunțat guvernul francez vineri, potrivit AFP. Pornită de la mânia liceenilor fr
Cinci țări și Uniunea Europeană vor reprezenta Europa la negocierile privind #Ucraina
Cinci țări europene, printre care Franța, Germania și Regatul Unit, vor reprezenta Europa la viitoarele tratative privind Ucraina, a anunțat vineri un responsabil european, citat de AFP. Polonia, Italia și reprezentanți ai Comisiei Europene și ai Consiliului European vor completa această echipă, a precizat responsabilul citat. E














