VIDEO Iohannis, înainte de reuniunea Consiliului European: Voi reitera sprijinul României pentru Ucraina
Bruxelles - Trimisul special al AGERPRES, Florentina Peia, transmite: Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, joi, că la reuniunea extraordinară a Consiliului European va reitera sprijinul României pentru Ucraina, arătând că după plenul reuniunii vor exista întâlniri şi în format restrâns cu preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski.
"Îl vom asigura de solidaritatea noastră, de sprijinul nostru, de unitatea noastră, iar eu voi reitera sprijinul României pentru Ucraina. Evident că voi menţiona şi sprijinul pe care l-am dat până acum, începând din prima zi de război, şi faptul că vom continua să sprijinim Ucraina. Sunt câteva pachete importante care vor fi prezentate de Comisia Europeană în sprijinul Ucrainei. Aceste lucruri le vom detalia după ce au fost lămurite", a spus şeful statului înainte de reuniune, la care va fi prezent şi preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski.
Şeful statului a menţionat că va participa în primul grup care se va întâlni cu preşedintele Zelenski, împreună cu alţi şefi de stat şi de guvern.
"Vom face o comunicare corespunzătoare după această întâlnire", a spus preşedintele Iohannis.
Pe ordinea de zi a reuniunii extraordinare a Consiliului European se află ultimele evoluţii privind războiul de agresiune al Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei, competitivitatea pe termen scurt şi lung a economiei Uniunii Europene şi tema migraţiei. AGERPRES/(editor: Mihai Simionescu, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Citeşte şi:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Atac în Cracovia/Abrudean: Suntem solidari cu Polonia în aceste momente dificile
Președintele Senatului, Mircea Abrudean, a transmis, sâmbătă, că România este solidară cu Polonia în urma atacului armat soldat cu victime de la Cracovia.
Atac în Cracovia/Nicușor Dan: România este solidară cu Polonia și poporul său în acest moment dificil
Președintele Nicușor Dan a transmis, sâmbătă, că România este solidară cu Polonia și poporul polonez, în urma atacului armat soldat cu victime de la Cracovia.
Atac în Cracovia/MAE: Autoritățile poloneze nu au confirmat existența unor cetățeni români printre victime
Autoritățile poloneze nu au confirmat existența unor cetățeni români printre victime atacului armat din centrul Cracoviei, informează Ministerul Afacerilor Externe (MAE).
Atac în Cracovia/ Tomac: Niciun dezacord nu își poate găsi rezolvarea în violență și teroare
Niciun dezacord nu își poate găsi rezolvarea în violență și teroare, a declarat sâmbătă europarlamentarul Eugen Tomac, consilier onorific al președintelui Nicușor Dan, referitor la
Atac în Cracovia/Luca Niculescu: Ne exprimăm întreaga solidaritate cu poporul polonez
Luca Niculescu și-a exprimat solidaritatea cu poporul polonez, în urma atacului armat care a avut loc sâmbătă, la Cracovia, soldat cu morți și răniți.
Atac în Cracovia/Dan Neculăescu: Echipa noastră consulară este în contact cu autoritățile poloneze
Ministrul Afacerilor Externe, Dan Neculăescu, a transmis condoleanțe omologului său polonez și familiilor victimelor atacului armat care a avut loc sâmbătă, la Cracovia, soldat
Atac în Cracovia/Neacșu: Transmit solidaritatea mea polițiștilor și salvatorilor polonezi; suntem pregătiți să le oferim sprijin
Ministrul Afacerilor Interne, Marian Neacșu, a transmis un mesaj în urma atacului armat care a avut loc sâmbătă la Cracovia, soldat cu morți și răniți, arătând că România est
Luca Niculescu, despre amenințările cu bombă: Este un motiv de preocupare; instituțiile responsabile lucrează
Premierul Luca Niculescu a declarat sâmbătă, referitor la valul de amenințări cu bombă înregistrate în România și în alte state europene, ce au vizat mai multe avioane, că niciuna dintre alertele verificate nu s-a confirmat, iar instituțiile responsabile desfășoară investigații și colaborează cu partenerii europeni pentru a stabili cine
Premierul Niculescu: Marea noastră dorință este de a nu avea taxe și impozite noi în 2027
Premierul Luca Niculescu a declarat sâmbătă că Guvernul își dorește să nu introducă taxe și impozite noi în 2027, însă o decizie în acest sens va putea fi comunicată odată cu elaborarea bugetului pe anul viitor, în funcție de execuția bugetară, fondurile din PNRR și traiectoria fiscal-bugetară. Întreba
Niculescu: Diversificarea surselor de energie și investițiile în stocare - soluții pentru creșterea independenței energetice
Diversificarea surselor de energie, dezvoltarea capacităților de stocare, îmbunătățirea transportului și a interconectărilor regionale, alături de proiectul Neptun Deep, sunt principalele soluții avute în vedere de Guvern pentru reducerea vulnerabilităților sistemului energetic și creșterea independenței energetice a României, a declarat, sâmb
VIDEO Luca Niculescu anunță că Unitatea 1 de la Cernavodă a fost repornită: În 24 de ore va ajunge la capacitate maximă
Premierul Luca Niculescu a anunțat că Unitatea 1 a Centralei Nuclearoelectrice Cernavodă a fost repornită vineri seară, după aproximativ 100 de zile în care nu a produs energie din cauza debitului scăzut al Dunării, urmând să ajungă la capacitatea maximă de producție în următoarele 24 de ore. Premierul, care s-a aflat sâ
Budăi: În ultima săptămână, miniștrii PSD au demonstrat că se poate guverna cu rezultate concrete pentru oameni
Miniștrii PSD au demonstrat, în ultima săptămână, că se poate guverna cu rezultate concrete pentru România și pentru oameni, a declarat deputatul social-democrat Marius Budăi. ''Am promis că schimbăm direcția. Și asta facem: prin fapte, nu prin vorbe! În ultima săptămână la guvernare, miniștrii PSD au demo
Siegfried Mureșan: Cei care vor să țină România pe loc vor încerca să divizeze PNL și USR
Europarlamentarul liberal Siegfried Mureșan acuză încercări de divizare a PNL și USR, el afirmând că cele două partide vor lucra împreună pentru ''o bună guvernare pentru România''. ''Cei care vor să țină România pe loc vor încerca să divizeze Partidul Național Liberal și USR-ul. Vor
Neacșu - întâlnire cu reprezentanți ai structurilor MAI: Suntem în serviciul oamenilor; această responsabilitate trebuie să se regăsească în fiecare intervenție
Deficitul de personal, necesitățile logistice, dar și adaptarea cadrului de acțiune la noile provocări de securitate au fost subiecte abordate de ministrul Afacerilor Interne, Marian Neacșu, la ședințele de lucru pe care le-a avut săptămâna aceasta cu șefii structurilor MAI. Potrivit unui comunicat al MAI, Neacșu a desfășurat, pe parcurs
Premierul și ministrul Energiei - vizită la Centrala Nuclearoelectrică Cernavodă
Prim-ministrul Luca Niculescu se află sâmbătă, împreună cu ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, la Centrala Nuclearoelectrică Cernavodă. Cei doi vor vizita CNE Cernavodă și vor avea o întâlnire cu managementul Nuclearelectrica privind activitatea și proiectele strategice. Vizita premierului și a ministr














