VIDEO SUA: Mesaj de speranţă transmis americanilor de preşedintele Biden în discursul privind ''Starea Uniunii''
Statele Unite sunt "într-o poziţie mai bună decât orice ţară din lume" pentru a-şi relansa economia în pofida efectelor războiului din Ucraina şi a pandemiei de COVID-19, a asigurat preşedintele Joe Biden marţi la începutul discursului său despre "Starea Uniunii", transmite miercuri AFP.
Revenirea "Made in America" şi a "locurilor de muncă bine plătite": Biden, care intenţionează să candideze din nou în 2024, a încercat în faţa Congresului să transmită un mesaj de speranţă şi prosperitate economică unei Americi sumbre. Rară demonstraţie de unitate într-o America extrem de divizată, intrarea sa în hemiciclu a fost, cu câteva excepţii, întâmpinată de ovaţii în picioare. Biden a încercat, de asemenea, să abordeze subiecte susceptibile de a-i mobiliza pe americani, care, potrivit sondajelor, nu-l vor pe el sau pe Donald Trump pentru a doua oară preşedinte în 2024.
În acest discurs tradiţional de politică generală, Joe Biden a promis că va lucra pentru cei "uitaţi" de creşterea economică."De zeci de ani, clasa de mijloc a fost zdrobită", s-a plâns el. "Locurile de muncă bine plătite mergeau în străinătate, fabricile se închideau", a spus el."Am venit să fac cu adevărat o diferenţă, să mă asigur că economia funcţionează pentru toată lumea, astfel încât toată lumea să fie mândră de ceea ce face", a spus el.
Foto: (c) Jacquelyn Martin/EPA
Joe Biden şi-a menţionat proiectele de lege menite să aducă acele locuri de muncă înapoi în America şi a asigurat că, în pofida inflaţiei îngrijorătoare, ţara se află "într-o poziţie mai bună" economic decât restul lumii. Preşedintele democrat a susţinut că poate "termina treaba", concretizând promisiunile care l-au adus la Casa Albă: să vindece "sufletul" Americii şi "să unească ţara".
Totodată, preşedintele Biden a spus că America trebuie să "facă faţă" crizei climatice, numind-o "o ameninţare existenţială"."Avem obligaţia, nu faţă de noi înşine, ci faţă de copiii şi nepoţii noştri, de a îndeplini acest lucru şi sunt mândru să văd că America în sfârşit face faţă provocării".
Preşedintele a asigurat că democraţia americană, deşi afectată, aşa cum a demonstrat asaltul asupra Capitoliului din 6 ianuarie 2021 de către susţinătorii lui Donald Trump, "s-a conservat şi este inviolabilă".
Foto: (c) JIM LO SCALZO/EPA
Liderul american s-a declarat scandalizat de profiturile gigantice ale companiilor petroliere şi a cerut o "taxă minimă" pentru miliardari."Sistemul fiscal nu este corect", a declarat preşedintele SUA. "Propun să cvadruplăm taxa pe răscumpărările de acţiuni pentru a încuraja investiţiile pe termen lung", a propus el în timpul discursului.
Preşedintele a acuzat opoziţia republicană că doreşte "să ia economia ostatică", în faţa ameninţărilor aleşilor de a nu vota în favoarea majorării plafonului datoriei, ceea ce ar arunca cea mai mare economie din lume în incapacitate de plată."O parte din prietenii mei republicani doresc să ţină economia ostatică... dacă nu aprob planurile lor economice", a afirmat Biden.
Abordând un alt subiect sensibil, Joe Biden şi-a reînnoit apelul pentru o legislaţie care să interzică puştile de asalt, un tip de armă foarte letală, folosită în crimele recente care au şocat publicul american.
Foto: (c) JIM LO SCALZO/EPA
America nu se poate sustrage de la problema violenţei poliţiei, a susţinut el, de asemenea. "Toţi cei din această adunare trebuie să fim la înălţime, nu putem privi în altă parte. Să ne adunăm şi să terminăm treaba vizând reforma poliţiei", a afirmat preşedintele american.
De asemenea, preşedintele a promis că se va opune oricărei interdicţii federale asupra dreptului la avort, pus sub semnul întrebării în multe state americane după o decizie a Curţii Supreme în 2022.
El i-a acuzat pe giganţii tehnologiei că "experimentează cu copiii noştri" pentru a " face profit", spunând că aceştia vor trebui "să dea socoteală"."Este timpul să adoptăm o lege, susţinută de ambele părţi, pentru a împiedica giganţii tehnologiei să colecteze date personale despre copiii şi adolescenţii noştri", a spus preşedintele, solicitând, de asemenea, interzicerea publicităţii direcţionate către această categorie a publicului.
În privinţa politicii externe, Joe Biden a asigurat că SUA vor sprijini Ucraina "atât timp cât este nevoie" în faţa invaziei ruse. Preşedintele a evidenţiat rolul său de arhitect al răspunsului occidental faţă de agresiunea Rusiei, invitând congresmenii să o aplaude pe ambasadoarea ucraineană, prezentă în sală."Ea nu reprezintă doar naţiunea ei, ci şi curajul poporului ei", a spus preşedintele. Împreună cu NATO, SUA "au făcut faţă agresiunii conduse de Putin şi au stat alături de poporul ucrainean".
Foto: (c) WILL OLIVER/EPA
Preşedintele a promis că America "va acţiona" dacă China îi ameninţă suveranitatea."Aşa cum am demonstrat săptămâna trecută, dacă China ne ameninţă suveranitatea, vom acţiona pentru a ne proteja ţara şi am făcut-o", a declarat preşedintele american, o referire la balonul de spionaj chinez doborât deasupra teritoriului SUA.
Lista invitaţilor liderului de la Casa Albă oferă câteva informaţii. În hemiciclu au fost prezenţi părinţii lui Tire Nichols, tânărul afro-american care a murit după ce a fost bătut de poliţie în Memphis, un cuplu de lesbiene şi o femeie din Texas care era să moară în urma unui avort spontan după ce medicii au refuzat să o trateze de teamă să nu încalce o lege care restricţionează avortul.
Deja în campanie electorală, Donald Trump a comentat în direct discursul lui Joe Biden pe reţeaua sa de socializare, Truth Social."Pare foarte enervat, ţipă în microfon, în timp ce încearcă să fie conciliant", l-a batjocorit el pe succesorul său. AGERPRES/(AS - autor: Raluca-Elena Anghel, editor online: Anda Badea)
Citeşte şi:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Francofonie: Kigali a 'respins' o solicitare a lui Macron de a retrage candidatura Rwandei (ministru)
Kigali a 'respins' o solicitare a președintelui francez Emmanuel Macron de a retrage candidatura Rwandei pentru funcția de secretar general al Organizației Internaționale a Francofoniei (OIF), a declarat sâmbătă pentru AFP ministrul rwandez de externe. Pe 16 noiembrie, liderii celor 53 de state și guverne membre ale OIF urmează să numească un sec
Zelenski consideră 'periculoase' noile cerințe ale lui Putin privind securitatea europeană
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat că UE și NATO reprezintă singura 'securitate reală' pentru Europa și că încercarea Kremlinului de a modifica arhitectura de securitate a continentului este 'periculoasă' și ar putea duce la noi războaie, informează sâmbătă AFP. 'Este periculos, deoarece, în opinia mea, to
SUA au ridicat problema ca Ucraina să cedeze Donbas în schimbul aderării la NATO, spune Zelenski
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat că negociatorii americani au ridicat problema unei posibile retrageri a Ucrainei din regiunea estică Donbas, în schimbul aderării la NATO, în urma celei mai recente runde de discuții de pace cu Rusia, desfășurate la Abu Dhabi, relatează sâmbătă Reuters. Zelenski și-a reiterat poziția, sublin
Cuba se pregătește pentru un posibil atac militar din partea SUA, spune președintele Diaz-Canel
Cuba se pregătește pentru un posibil atac militar din partea SUA, a declarat vineri președintele Miguel Diaz-Canel, ca urmare a unor afirmații ale președintelui american Donald Trump interpretate pe scară largă drept o amenințare, relatează sâmbătă dpa. 'Suntem hotărâți să respingem orice tentativă de agresiune militară străină împotriva
SUA/Coliziune pe Mississippi: 32 de pasageri răniți, niciun dispărut
Se consideră că toți pasagerii au fost localizați după ce un portcontainer s-a ciocnit cu o navă de croazieră pe fluviul Mississippi, vineri, în New Orleans, 32 de persoane ajungând la spital în urma incidentului, a
Casa Albă confirmă un viitor summit fără precedent Trump-Xi-Putin
Casa Albă a confirmat oficial vineri că un summit fără precedent între președinții american Donald Trump, chinez Xi Jinping și rus Vladimir Putin va avea loc joia viitoare în China, având pe agendă cel mai probabil războiul din Orientul Mijlociu, dar nu și cel din Ucraina, relatează AFP și dpa. Reuniunea, care a fost un subiect de discuție ti
Dublin: Poliția a neutralizat un dispozitiv 'rudimentar', dar operațional
Poliția irlandeză a anunțat vineri că a neutralizat un dispozitiv 'suspect', care s-a dovedit a fi 'rudimentar, dar în stare de funcționare', în centrul orașului Dublin, unde în aceeași zi avea loc un summit al Uniunii Europene, relatează AFP. Într-un comunicat, poliția a indicat că a fost alertată la &i
Ucraina: Un general, suspectat de corupție, eliberat sub cauțiune
Un general al Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU), suspectat într-un grav caz de corupție, a fost eliberat vineri din arest preventiv la Kiev, după plata unei cauțiuni de 65 milioane de grivne (1,2 milioane de euro), informează AFP. După ieșirea din închisoare, Serghii Duka - potrivit imaginilor canalului de televiziune
Șeful Mossadului, în vizită la Washington, pe fondul presiunilor legate de un război cu Iranul (Axios)
Directorul agenției de informații israeliene Mossad, Roman Gofman, se află în vizită la Washington într-un context marcat de o presiune crescândă din partea premierului în exercițiu israelian, Benjamin Netanyahu, pentru reluarea războiului împotriva Iranului, potrivit platformei Axios, citată de EFE. Publicația at
Frontex: Trecerile ilegale ale frontierelor UE au scăzut cu 29% în primele 10 luni ale anului
Trecerile ilegale ale frontierei în Uniunea Europeană au scăzut cu 29% în primele 10 luni ale anului 2026, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, a anunțat vineri Frontex, agenția pentru frontiere a blocului comunitar, relatează dpa. Agenția cu sediul la Varșovia a înregistrat aproape 110.000 de treceri ale frontiere
Moscova îl contrazice pe Kushner cu privire la rolul Europei în discuțiile despre #Ucraina
Ministerul rus de Externe a declarat vineri că nu are cunoștință de niciun acord privind includerea puterilor europene în negocierile pentru încetarea războiului în Ucraina, contrazicând astfel anunțul făcut de negociatorul american Jared Kushner cu o zi în urmă, potrivit căruia Moscova și Kievul ar fi aprobat participarea acestora, rela
JD Vance ia în considerare să nu candideze la președinția SUA în 2028, după actuala înfrângere a republicanilor, potrivit CNN
Vicepreședintele SUA, JD Vance, ia în considerare serios posibilitatea de a nu candida la președinție în 2028, în urma înfrângerii severe suferite de republicani la alegerile parlamentare intermediare din 3 noiembrie, potrivit unor surse apropiate politicianului, citate de CNN, informează EFE. Vance a fost conside
Președintele polonez Nawrocki își exercită din nou dreptul de veto împotriva legii conținutului online
Președintele polonez Karol Nawrocki și-a exercitat din nou vineri dreptul de veto împotriva unei legi care ar fi permis autorității de reglementare să cenzureze conținutul online, transmite Reuters. Nawrocki făcuse deja uz și în ianuarie de această prerogativă a șefului de stat pentru a bloca implementarea Regulamentului UE privind
Manifestații sâmbătă în Franța: 70.000 de polițiști și jandarmi, mobilizați
Circa 70.000 de polițiști și jandarmi vor fi mobilizați sâmbătă pentru a supraveghea manifestațiile 'împotriva scumpirii vieții' în Franța, după săptămâni de proteste și cu șase luni înainte de alegerile prezidențiale, a anunțat guvernul francez vineri, potrivit AFP. Pornită de la mânia liceenilor fr
Cinci țări și Uniunea Europeană vor reprezenta Europa la negocierile privind #Ucraina
Cinci țări europene, printre care Franța, Germania și Regatul Unit, vor reprezenta Europa la viitoarele tratative privind Ucraina, a anunțat vineri un responsabil european, citat de AFP. Polonia, Italia și reprezentanți ai Comisiei Europene și ai Consiliului European vor completa această echipă, a precizat responsabilul citat. E














