Coronavirus: Marocul îşi închide frontierele cãlãtorilor venind din China
Marocul a anunţat sâmbătă că va interzice intrarea pe teritoriul său a călătorilor din China începând cu 3 ianuarie "pentru a evita un nou val de contaminări" cu coronavirus, notează AFP.
"Autorităţile marocane au decis să interzică accesul pe teritoriul Regatului Maroc tuturor călătorilor, indiferent de naţionalitate, care vin din Republica Populară Chineză", potrivit unui comunicat Ministerului de Externe.
Interdicţia va intra în vigoare "din 3 ianuarie şi până la noi ordine", a precizat sursa.
O decizie luată "în lumina evoluţiei situaţiei sanitare legate de COVID-19 în China" şi "pentru a evita un nou val de contaminări în Maroc şi toate consecinţele acestuia", a explicat ministerul.
La trei ani de la apariţia primelor cazuri de coronavirus la Wuhan, în centrul Chinei, Beijingul pus capăt brusc, pe 7 decembrie, politicii sale draconiene aşa-numită "zero Covid".
O ridicare a restricţiilor care a făcut să explodeze cazurile de contaminare cu COVID-19 în ţară.
Franţa, Italia, Spania şi Regatul Unit, precum Statele Unite sau Coreea de Sud, au decis săptămâna aceasta să impună un test negativ pentru COVID-19 călătorilor care vin din China. Lor li s-a adăugat sâmbătă Canada.
Suedia, care deţine preşedinţia prin rotaţie a UE de la 1 ianuarie, a indicat că europenii se vor reuni miercuri pentru a reflecta asupra unui răspuns comun. AGERPRES/(AS - editor: Alic Mîrza, editor online: Andreea Preda)
Citeşte şi:
* Coronavirus: UE vrea o atitudine comună în faţa călătorilor venind din China (preşedinţia suedeză)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.