Retrospectiva evenimentelor interne 12-16 decembrie 2022
Continuarea discuţiilor pe marginea respingerii de către Consiliul Justiţie şi Afaceri Interne (JAI) a aderării României la Schengen, depunerea de către ţara noastră a memorandumului iniţial privind accederea la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), participarea preşedintelui Klaus Iohannis la Summitul Uniunea Europeană - Asociaţia Naţiunilor din Asia de Sud-Est (ASEAN), adoptarea în parlament a proiectul bugetului de stat şi a proiectul bugetului asigurărilor sociale de stat pe 2023, performanţele lotului de olimpici juniori al României la cea de-a XIX-a ediţie a Olimpiadei Internaţionale de Ştiinţe, performanţele sportivei române Loredana Toma la Campionatele Mondiale de haltere de la Bogota (Columbia) etc reprezintă o parte a evenimentelor desfăşurate în plan intern, în intervalul 12-16 decembrie 2022.
AFACERI INTERNAŢIONALE
* România a depus, la 15 decembrie, la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) memorandumul iniţial privind accederea ţării noastre la OCDE. Premierul Nicolae Ciucă, aflat în vizită de lucru la Paris, i-a înmânat la sediul organizaţiei, secretarului general al OCDE, Mathias Cormann, memorandumul iniţial privind aderarea României la OCDE. În prezent, OCDE are 38 de state membre, reprezentând democraţii consacrate şi economii consolidate. Împreună, statele membre OCDE asigură circa 70% din producţia şi comerţul global şi 90% din nivelul mondial al investiţiilor străine directe. Piaţa George Enescu din capitala Franţei a fost inaugurată în prezenţa premierului Nicolae Ciucă, în semn de omagiu adus compozitorului român, care a trăit şi creat o parte importantă a operelor sale în Arondismentul 9 de la Paris, unde se află noua piaţă.
AFACERI EUROPENE
* Preşedintele Klaus Iohannis a participat, în 14 decembrie, la Summitul Uniunea Europeană - Asociaţia Naţiunilor din Asia de Sud-Est (ASEAN). Reuniunea UE-ASEAN a marcat 45 de ani de dialog între Uniunea Europeană şi Asociaţia Naţiunilor din Asia de Sud-Est şi a fost primul summit la care au participat, alături de reprezentanţii instituţiilor europene, şi cei 27 de lideri ai Uniunii Europene, marcând astfel o premieră istorică.
AFACERI EUROPENE - ADERAREA ROMÂNIEI LA SPAŢIUL SCHENGEN
* Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a avut o întrevedere, în 12 decembrie, la Bruxelles, cu ministrul federal pentru Afaceri europene şi internaţionale al Austriei, Alexander Schallenberg, în marja participării la reuniunea Consiliului Afaceri Externe (15 decembrie), la solicitarea părţii austriece, discuţia vizând aderarea României la spaţiul Schengen, în urma votului negativ exprimat de Austria, în cadrul JAI, la 8 decembrie 2022.
* Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, a declarat, la 14 decembrie, că, la nivelul Guvernului, nu există nicio abordare care să vizeze un boicot sau un alt tip de acţiune în urma votului negativ privind România, exprimat de Austria în cadrul Consiliului JAI.
* Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, la 14 decembrie, că România nu va ataca veto-ul Austriei în dosarul privind aderarea României la Schengen la Curtea Europeană de Justiţie. "La cald şi la emoţie tot felul de analişti vin cu tot felul de soluţii, dar pot să vă spun că România nu va ataca această chestiune la Curtea Europeană de Justiţie", a declarat şeful statului, la Bruxelles, înainte de a participa la Summitul Uniunea Europeană - Asociaţia Naţiunilor din Asia de Sud-Est (ASEAN).
În context, şeful statului român a mai spus că nu este posibil ca în concluziile Consiliului European din 15 decembrie 2022 să se regăsească o menţiune cu privire la aderarea României la Schengen. "(...) Vă rog să nu aveţi aşteptarea că astăzi sau mâine (n.r. 14 sau 15 decembrie) în Consiliu se hotărăşte ceva clar în ceea ce priveşte aderarea, însă pot să vă spun că, personal, îmi imaginez că o aderare este posibilă în anul viitor, în 2023", a spus Iohannis.
Preşedintele Iohannis a mai precizat că nu crede că decuplarea României de Bulgaria în dosarul aderării la Schengen este o soluţie bună şi că o astfel de variantă ar fi "o soluţie de ultimă instanţă".
* Preşedintele român Klaus Iohannis a participat, în 15 decembrie, la Consiliul European, unde a ridicat şi subiectul aderării României la spaţiul Schengen, ca urmare a votului negativ exprimat de Austria în cadrul Consiliului JAI, din 8 decembrie 2022. În marja reuniunii Consiliului European, preşedintele român a avut întrevederi cu lideri europeni, inclusiv cu premierul Suediei, Ulf Kristersson, ţară ce preia de la 1 ianuarie 2023 preşedinţia rotativă a Uniunii Europene. După reuniunea Consiliului European, preşedintele a afirmat că au existat discuţii despre Schengen, declarându-se optimist că în 2023 va fi încheiat procesul cu un rezultat pozitiv pentru România şi Bulgaria: "Sunt destul de optimist ca în cursul anului 2023 să fie încheiat procesul cu un rezultat pozitiv pentru România şi Bulgaria".
POLITIC
* Camera Deputaţilor a adoptat, la 13 decembrie, proiectul de lege care reglementează bacşişul, stabilind că nivelul oferit va fi de maximum 15% din valoarea consumaţiei, va putea fi plătit pe card şi va fi impozitat.
* Plenul Parlamentului a adoptat, cu 251 voturi ''pentru'', 115 ''împotrivă'' şi trei abţineri, proiectul bugetului de stat pe 2023 şi proiectul bugetului asigurărilor sociale de stat pe 2023, cu 279 voturi "pentru", 121 "contra" şi două abţineri.
* Implementarea Strategiei naţionale pentru prevenirea şi combaterea antisemitismului, xenofobiei, radicalizării şi discursului instigator la ură a înregistrat, în ultimele şase luni, o evoluţie pozitivă, relevă Raportul intermediar care vizează activitatea întreprinsă în perioada mai - noiembrie, a informat Guvernul la 16 decembrie. Comitetul interministerial pentru monitorizarea implementării strategiei a urmărit, în principal, consolidarea cooperării interinstituţionale, obţinerea de rezultate concrete ca urmare a materializării obiectivelor strategiei, dar şi recuperarea decalajelor consemnate în Raportul anual publicat în luna mai 2022.
ECONOMIC
* Deficitul balanţei comerciale (FOB/CIF) în primele zece luni ale acestui an a crescut cu peste 9 miliarde de euro, comparativ cu perioada similară a anului trecut şi a ajuns la 28,405 miliarde euro, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică, publicate la 12 decembrie.
* Rata anuală a inflaţiei a urcat la 16,8% în luna noiembrie 2022, de la 15,32% în octombrie, pe fondul scumpirii produselor alimentare cu 21,55%, a mărfurilor nealimentare cu 16,17% şi a serviciilor cu 9,51%, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică, publicate la 13 decembrie.
* Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a depăşit, pentru prima dată în istorie, pragul de 100.000 de investitori, având în prezent 128.000 de investitori, a anunţat, la 15 decembrie, preşedintele BVB, Radu Hanga, la evenimentul aniversar prin care sărbătoreşte 140 de ani de la înfiinţare.
SOCIAL
* Şase operatori de reţele de distribuţie a energiei electrice au fost amendaţi cu o sumă totală de 2,4 milioane de lei pentru nerespectarea obligaţiilor legale faţă de consumatori, potrivit unui comunicat al Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), transmis la 13 decembrie. Este vorba despre operatorii Distribuţie Energie Electrică România, Distribuţie Energie Oltenia, Delgaz Grid, E-Distribuţie Muntenia, E-Distribuţie Banat şi E-Distribuţie Dobrogea. Amenzile au fost date pentru nerespectarea termenelor pentru transmiterea către solicitant a facturii de plată a tarifului pentru actualizarea certificatului de racordare sau pentru pentru înlocuirea/montarea contorului.
EDUCAŢIE
* Lotul de olimpici juniori al României a obţinut şase medalii (una de argint şi cinci de bronz) la a XIX-a ediţie a Olimpiadei Internaţionale de Ştiinţe (IJSO), desfăşurată în perioada 2-12 decembrie, la Bogota, în Columbia.
JUSTIŢIE
* Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a anulat decizia CSM din decembrie 2021, prin care judecătorul Cristi Danileţ a fost exclus din magistratură pentru două postări pe TikTok. Instanţa supremă a decis ca Danileţ să fie sancţionat cu "avertisment".
* La 15 decembrie, Curtea Constituţională a admis o excepţie de neconstituţionaliate, prin care a decis că sunt neconstituţionale mai multe prevederi din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021 prin care a fost instituită obligativitatea plăţii asigurărilor de sănătate pentru persoanele care obţin venituri din pensii mai mari de 4.000 de lei lunar.
* Secţia pentru judecători a CSM a decis, la 15 decembrie, excluderea din magistratură a două judecătoare de la Curtea de Apel Bucureşti, Daniela Panioglu şi Alina Nadia Guluţanu, care l-au condamnat la şase ani închisoare pentru corupţie pe Lucian Duţă, fost preşedinte al CNAS. Cele două judecătoare au fost cercetate disciplinar de Inspecţia Judiciară pentru că, printre altele, au dezvăluit, în motivarea de condamnare a fostului şef al CNAS, faptul că doi procurori de la Parchetul Curţii de Apel Constanţa au încercat să îl ajute pe Lucian Duţă să scape de acuzaţii.
SPORT
* Sportiva română Loredana Toma a cucerit două medalii de aur, la 12 decembrie, la Campionatele Mondiale de haltere de la Bogota (Columbia), în cadrul categoriei 71 kg, la stilul smuls şi la total. Toma s-a impus la smuls cu 119 kg, nou record mondial de senioare, potrivit paginii de Facebook a Federaţiei Române de Haltere.
* Sportivul român David Popovici s-a clasat pe locul patru în finala probei de 100 m liber, la 15 decembrie, la Campionatele Mondiale de înot în bazin scurt (25 metri) de la Melbourne, cu timpul de 45 sec 64/100. Popovici, campionul mondial al probei în bazin olimpic, a fost la doar 7 sutimi de secundă de medalia de bronz, dar a stabilit un nou record mondial de juniori, doborându-l pe cel din 14 decembrie, din semifinale (45 sec 91/100). AGERPRES/ (Documentare - Ionela Gavril, editor: Marina Bădulescu)
*** Sinteza este realizată în baza ştirilor AGERPRES
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
DOCUMENTAR: Sofia Vicoveanca, vocea emblematică a folclorului bucovinean, aniversează 85 de ani (23 septembrie)
Sofia Vicoveanca, pe numele său de naștere Sofia Fusa, este una dintre cele mai mari și mai iubite voci ale muzicii populare românești. Artista s-a născut la 23 septembrie 1941, în Toporăuți, o localitate aflată în apropierea Cernăuțiului, arată radiobucovina.ro. Familia ei s-a mutat ulterior în zo
PERSONALITATEA ZILEI: Domnul Țării Românești Mircea cel Bătrân
Domnul Țării Românești Mircea cel Bătrân (născut în 1355) și-a început domnia (1386-1418) la 23 septembrie 1386, când predecesorul și fratele său Dan I a fost ucis într-o luptă, la sud de Dunăre, cu țarul bulgar de la Târnovo, Șișman, potrivit volumului ''Istoria românilor'' (Constantin C. Giurescu și Dinu C. Gi
FENOMENE ASTRONOMICE: Echinocțiul de toamnă (23 septembrie)
Echinocțiul de toamnă se produce la 23 septembrie 2025, la ora 3 și 5 minute, când longitudinea astronomică a Soarelui atinge valoarea de 180°, moment care marchează începutul toamnei în emisfera nordică, conform Observatorului Astronomic ''Amiral Vasile Urseanu'' - https://astro-ursean
23 septembrie - Ziua internațională a limbajului semnelor (ONU)
Ziua internațională a limbajului semnelor este marcată anual, la 23 septembrie, de Organizația Națiunilor Unite (ONU), pentru a atrage atenția asupra rolului limbilor semnelor în exercitarea deplină a drepturilor omului de către persoanele surde. Ziua a fost instituită prin Rezoluția A/RES/72/161 a Adunării Generale a ONU, adoptată prin consens la 19 decembrie 2017, po
Președintele Nicușor Dan susține intervenția națională la Adunarea Generală a ONU (23 septembrie)
Președintele Nicușor Dan are programate, în perioada 20-23 septembrie, mai multe întâlniri și participări la evenimente organizate la New York, în contextul lucrărilor celei de-a 81-a sesiuni a Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite, potrivit agendei publicate de Administrația Prezidențială. Președintele României va sus
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 23 septembrie
Ortodoxe Zămislirea Sf. Proroc Ioan Botezătorul; Sf. Cuv. Xantipa și Polixenia Greco-catolice Conceperea Sf. Ioan Botezătorul; Sf. Padre Pio Romano-catolice Ss. Pius din Pietrelcina, pr.; Zaharia și Elisabeta Zămislirea Sfântului Proroc Ioan Botezătorul este pome
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 23 septembrie
Este a 266-a zi a anului 2026. Au mai rămas 99 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 04 m și apune la 19 h 12 m. Luna răsare la 17 h 48 m și apune la 03 h 10 m. Echinocțiul de toamnă la 03 h și 05 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
PERSONALITATEA ZILEI: Violonistul Isaac Stern
Unul dintre cei mai importanți violoniști ai secolului XX, Isaac Stern s-a născut la 21 iulie 1920, în Kremeneț, Ucraina, în familia lui Solomon și Clara Stern. Familia Stern s-a mutat în Statele Unite ale Americii, la San Francisco, când Isaac avea doar un an, conform https://theviolinchannel.co
22 septembrie - Ziua internațională a informării cu privire la Leucemia Mieloidă Cronică (LMC)
Ziua internațională a informării cu privire la leucemia mieloidă cronică (Ziua mondială LMC/ World CML Day), o inițiativă a organizațiilor de pacienți din întreaga lume, este marcată anual la 22 septembrie pentru a crește gradul de informare cu privire la această formă rară de cancer, dar și pentru a sărbători progresele realizate în tratarea bolii.
22 septembrie - Ziua mondială fără mașini
Ziua mondială fără mașini este marcată anual la 22 septembrie și reprezintă o inițiativă dedicată reducerii, cel puțin temporare, a utilizării autoturismelor în orașe și promovării mersului pe jos, a bicicletei și a transportului public. În 2026, ziua încheie Săptămâna europeană a mobilității, desfășurată între 16 și 22 septembrie.
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 22 septembrie
Ortodoxe Sf. Sfințit Mc. Teodosie de la Mănăstirea Brazi, mitropolitul Moldovei; Sf. Sfințit Mc. Foca, episcop de Sinope Greco-catolice Sf. ep. m. Foca Romano-catolice Ss. Maurițiu, ofițer, și îns. m.; Silvan, pustnic Sfântul Sfinți
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 22 septembrie
Este a 265-a zi a anului 2026. Au mai rămas 100 zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 03 m și apune la 19 h 13 m. Luna răsare la 17 h 25 m și apune la 02 h 02 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
21 septembrie - Ziua internațională a păcii
La 21 septembrie, este marcată Ziua internațională a păcii, sub auspiciile Organizației Națiunilor Unite. Sărbătorită anual pe plan mondial, ziua a fost instituită în 1981, prin adoptarea, în unanimitate, a Rezoluției 36/67 a Adunării Generale a Națiunilor Unite. Douăzeci de ani mai târziu, textul Rezoluției 55/282 a ONU din 7 septembrie 2001
21 septembrie - Ziua mondială Alzheimer
Ziua internațională de luptă împotriva bolii Alzheimer este marcată în fiecare an pe 21 septembrie, în cadrul Lunii Mondiale a Alzheimerului. Potrivit Federației internaționale a asociațiilor dedicate bolii Alzheimer - Alzheimer's Disease International (ADI), atât în perioada premergătoare, cât și în ziua propriu-z
21 septembrie - Ziua Munților Apuseni
La 21 septembrie este celebrată, începând din acest an, Ziua Munților Apuseni. Evocând memoria lui Avram Iancu, inițiatorii legii, un grup de deputați și senatori PSD și PNL, consideră că o zi pentru Munții Apuseni, în data de 21 septembrie, contribuie la promovarea unui sentiment local și național de mândrie, stimulând dezv













