China se confruntă cu o perioadă ''foarte dificilă'' după relaxarea politicii sale stricte ''zero-COVID'', afirmă OMS
China se confruntă cu o perioadă ''foarte dificilă'' după ce a decis să pună capăt politicii sale sanitare stricte ''zero-COVID'', permiţându-le oamenilor să trăiască cu virusul, confruntându-se cu provocări în pregătirea spitalelor pentru afluxul de pacienţi şi asigurându-se că populaţia este suficient de protejată, a declarat marţi, la Geneva, purtătoarea de cuvânt a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), Margaret Harris, relatează Reuters.
Autorităţile chineze au relaxat brusc săptămâna trecută restricţiile sanitare care au permis anterior ţării să ţină sub control epidemia de coronavirus, după protestele populaţiei împotriva măsurilor, adesea draconice, legate de COVID-19. Decizia Beijingului, salutată de numeroşi locuitori, a alimentat însă şi temerile că numărul infecţiilor cu coronavirus ar putea creşte.
Întrebată despre schimbările importante în politica sanitară a Beijingului, purtătoarea de cuvânt a OMS a declarat marţi că China se confruntă cu o perioadă "foarte grea şi dificilă".
"Este întotdeauna foarte dificil pentru orice ţară care iese dintr-o situaţie în care a avut controale foarte, foarte stricte", a spus ea, adăugând că şi alte ţări, precum Australia, au trecut prin aceeaşi situaţie.
"Întotdeauna am spus: nu intraţi prea uşor şi prea repede în lockdown-uri pentru că este foarte, foarte greu să ieşiţi", a mai spus ea.
Printre provocările cu care se confruntă China, conform OMS, este să se asigure că populaţia este "vaccinată corespunzător" şi pregătirea spitalelor atât pentru o potenţială creştere a cazurilor de COVID-19, cât şi pentru o potenţială aglomeraţie de persoane care pot fi afectate de alte boli.
"Sunt multe, multe lucruri pe care trebuie sa le pui în aplicare la nivel comunitar, la nivel de spitale, la nivel naţional pentru a menţine această tranziţie", a adăugat Harris. AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Moise, editor: Codruţ Bălu, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.