Patrimoniul arheologic al judeţului Neamţ este unul foarte consistent şi valoros, însă prea puţin cunoscut în rândul opiniei publice.

Pe lângă vestigiile faimoasei culturi Cucuteni şi ruinele unor cetăţi antice şi medievale, ţinutul Neamţului are şi unele situri arheologice de importanţă europeană şi chiar mondială, care au trezit interesul specialiştilor din străinătate.

Este şi cazul binecunoscutului izvor de la Lunca - Poiana Slatinei, care încă îşi menţine statutul de cea mai veche exploatare de apă sărată din lume.

Arheologul dr. Vasile Diaconu, specialist în cadrul Complexului Muzeal Naţional Neamţ, a prezentat, pentru AGERPRES, o serie de informaţii extrem de interesante despre importanţa acestui obiectiv istoric.

Sursa foto: Arheolog dr. Vasile Diaconu

Acesta a explicat, în primul rând, de ce este atât de special un izvor de apă sărată.

"Este cunoscut faptul că sarea reprezintă un mineral necesar pentru dieta umană şi a animalelor, dar are şi o întreagă serie de alte întrebuinţări domestice. Dar sarea nu se găseşte peste tot, iar oamenii, încă din vremuri extrem de îndepărtate, au depus eforturi intense pentru a-şi procura această resursă. Zona de la poalele Carpaţilor, deci inclusiv ţinutul Neamţului, dispune de astfel de surse, care se prezintă sub forma unor izvoare mai mult sau mai puţin abundente, cu salinitate diferită", a declarat arheologul Vasile Diaconu.

Cercetătorul a subliniat că exploatarea izvorului de la Lunca - Poiana Slatinei, izvor aflat la aproximativ 6 kilometri nord-vest de oraşul Târgu Neamţ, are o poveste foarte interesantă, care începe acum aproape 8.000 de ani.

"Odată cu stabilirea în zona Neamţului a primelor comunităţi de agricultori sedentari (în neoliticul timpuriu, mileniul VI a. Chr.), aceştia au descoperit şi au exploatat primii sursa de apă sărată de la Lunca. De fapt, o comunitate neolitică restrânsă sau o parte a unei comunităţi a utilizat sezonier acest izvor sărat, dar nu numai pentru consum propriu, ci şi pentru comerţ/schimb. Astfel, după ce era scoasă din izvor, slatina era fiartă pe loc, în vase de lut, obţinându-se în acest fel sarea cristalizată, care, în stare solidă şi foarte concentrată, putea fi transportată pe distanţe mari, către zone unde acest mineral nu se găsea. Tipul acesta de activitate a continuat să se desfăşoare în imediata apropiere a izvorului timp de milenii, fiind produse cantităţi însemnate de sare, care au fost folosite ca o valoroasă marfă de schimb. Intensitatea acestor activităţi a făcut ca lângă sursa de apă sărată să se formeze în timp o movilă artificială, constituită din resturile vetrelor de foc şi ale vaselor de lut în care a fost fiartă slatina", a povestit cercetătorul.

Sursa foto: Arheolog dr. Vasile Diaconu

Situl arheologic din imediata apropiere a izvorului de la Lunca - Poiana Slatinei a fost descoperit la începutul anilor '80 de către profesorul de istorie Ilie Untaru, iar din 1984 aici au început cercetări arheologice, coordonate de regretatul dr. Gheorghe Dumitroaia, de la muzeul din Piatra-Neamţ.

Echipa de arheologi, în timpul celor aproape trei decenii de cercetări, a scos la lumină o serie de vestigii valoroase, care confirmă nu doar vechimea acestei exploatări, ci mai ales intensitatea extracţiei şi procesării apei sărate.

"Cele mai consistente mărturii arheologice aparţin neoliticului timpuriu, dar arheologii au descoperit şi numeroase materiale ceramice specifice culturii Cucuteni, dar şi din epoca bronzului, din epoca fierului, din antichitate şi până în evul mediu târziu. O observaţie foarte interesantă este aceea potrivit căreia unele vestigii arheologice descoperite lângă izvorul de la Lunca au confirmat prezenţa aici a unor comunităţi venite de la distanţe mari tocmai pentru a se aproviziona cu sare. În acest fel, în vechime izvorul de apă sărată nu avea doar o importanţă zonală, ci şi regională", a menţionat arheologul nemţean.

Cercetătorul Vasile Diaconu a explicat că vestigiile arheologice de la Lunca au prezentat interes pentru comunitatea ştiinţifică românească, dar şi pentru cea europeană, astfel că preistoricieni străini binecunoscuţi, precum A. Harding, J. Chapman, O. Weller, au participat la săpăturile arheologice de aici, înlesnind şi diverse investigaţii interdisciplinare.

Sursa foto: Arheolog dr. Vasile Diaconu

"Graţie acestor colaborări s-au putut realiza reconstituiri de mediu pentru epocile preistorice, dar au fost obţinute şi datări precise ale unora dintre vestigiile de acolo, care indică faptul că aici a fost cea mai veche exploatare de apă sărată din lume", a declarat arheologul nemţean.

În urmă cu câteva săptămâni, în cadrul unui eveniment ştiinţific organizat de Complexul Muzeal Naţional Neamţ, izvorul de la Lunca, dar şi alte situri arheologice din zona Târgu Neamţ au fost vizitate de arheologi din Germania, Polonia şi Ucraina, atraşi fiind de importanţa arheologică a acestei zone.

"Izvorul de la Lunca - Poiana Slatinei are statutul de monument istoric, fiind protejat prin lege. În acelaşi timp, este şi un obiectiv turistic prin faptul că se află în interiorul Parcului Natural Vânători-Neamţ. Cu toate acestea, fiind exploatat şi în prezent, izvorul şi situl arheologic din imediata vecinătate riscă să fie constant degradate şi poluate", a mai spus arheologul dr. Vasile Diaconu.

Cei care îşi doresc să cunoască mai multe informaţii despre acest izvor, aflat într-un cadru pitoresc, pot face o plimbare până în locul respectiv sau pot vizita Muzeul de Istorie şi Etnografie Târgu Neamţ, unde pot fi admirate o serie de obiecte provenind din acest sit. AGERPRES/(AS - autor: Gabriel Apetrii, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Adrian Dãdârlat)