logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

''Apele Române'' şi INHGA derulează campania de conştientizare ''Extremele hidrologice: de la secetă la inundaţii''

Imagine din galeria Agerpres

Administraţia Naţională "Apele Române" (ANAR) şi Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) derulează campania "Extremele hidrologice: de la secetă la inundaţii", ce are ca scop creşterea gradului de conştientizare şi înţelegere a riscului la inundaţii, conform unui comunicat de presă transmis, miercuri, AGERPRES.

Astfel, informarea se realizează prin intermediul INHGA, instituţie care elaborează şi transmite în timp real mesajele de atenţionare şi/sau avertizare privind posibilitatea producerii de fenomene hidrologice periculoase.

"Acestea reprezintă o informaţie esenţială pentru factorii decizionali şi instituţiile implicate în gestionarea situaţiilor de urgenţă generate de inundaţii. În urma acestor mesaje, se iau primele măsuri de limitare a pierderilor şi pagubelor generate de fenomenele periculoase, constituind semnalul pentru autorităţi şi cei expuşi riscurilor potenţiale pentru a trece la acţiune. Intervenţia are loc la nivelul Administraţiei Naţionale "Apele Române", care asigură coordonarea tehnică de specialitate a acţiunilor preventive şi de intervenţie la nivel de bazin hidrografic şi de judeţ, prin Centrele operative pentru situaţii de urgenţă cu activitate permanentă. În acelaşi timp, personalul ANAR intervine activ, astfel încât lucrările de gospodărire a apelor şi construcţiile cu rol de apărare împotriva inundaţiilor să funcţionează în parametrii normali, în conformitate cu prevederile Regulamentelor de Exploatare", se arată în comunicatul de presă emis de "Apele Române".

De asemenea, acolo unde este cazul, se va interveni pentru asigurarea secţiunilor de scurgere a râurilor, îndepărtarea blocajelor pe sectoarele vizate de avertizarea/atenţionarea hidrologică şi refacerea în regim de urgenţă a zonelor afectate.

Potrivit sursei citate, implicarea celor două instituţii în gestionarea acestor fenomene periculoase constă, în primul rând, în realizarea planurilor de apărare împotriva inundaţiilor, prin Administraţiile Bazinale de Apă. Totodată, furnizarea serviciilor de diagnoze şi prognoze hidrologice susţin activităţile şi deciziile legate de gestionarea eficientă a resurselor de apă în situaţii de evenimente hidrologice deosebite. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Badea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Anda Badea)

Afisari: 35

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie