Retrospectiva evenimentelor interne 21-25 noiembrie 2022
Ridicarea pentru România a monitorizării Comisiei Europene prin Mecanismul de Cooperare şi Verificare, vizitele oficiale ale preşedintelui Iohannis în Letonia şi Lituania, prima şedinţă comună la nivel de guverne România-Spania, adoptarea în parlament a legii de aprobare a OUG 119/2022 privind energia, sosirea în ţară a primelor vaccinuri anti-COVID-19 care protejează împotriva celei mai noi variante BA4, BA5 Omicron, descoperirea în Ţara Haţegului a unei noi specii de dinozaur (Transylvanosaurus platycephalus - Reptila cu cap turtit din Transilvania), primirea de către Simona Radiş, a titlului de "Sportivul anului" în canotajul românesc etc sunt o parte dintre evenimentele desfăşurate în plan intern în intervalul 21-25 noiembrie 2022.
AFACERI EUROPENE
* Progresele realizate de România sunt suficiente pentru îndeplinirea angajamentelor din Mecanismul de Cooperare şi Verificare asumate la aderarea la Uniunea Europeană, iar toate condiţionalităţile pot fi închise în mod satisfăcător, se arată în cel mai recent raport MCV, prezentat la 22 noiembrie de Comisia Europeană, care precizează că de acum nu va mai monitoriza România în cadrul MCV, evaluarea urmând să continue anual prin mecanismul general de la nivelul UE privind statul de drept. România a fost monitorizată, împreună cu Bulgaria, de Comisia Europeană la capitolul Justiţie şi Afaceri Interne, 1de la 1 ianuarie 2007, de când cele două ţări au devenit state membre ale UE. Bulgariei i s-a ridicat monitorizarea din 2019.
* Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, s-a întâlnit, la 23 noiembrie, cu omologul său austriac, Gerhard Karner, căruia i-a prezentat date actualizate privitoare la modul în care România continuă să asigure protecţia frontierelor externe, în contextul fluxurilor migratorii pe ruta Balcanilor de Vest. La 18 noiembrie 2022, Ministerul de Interne austriac a anunţat opoziţia acestei ţări faţă de eliminarea controalelor la frontierele statelor membre UE România, Bulgaria şi Croaţia (sursa: DPA).
AFACERI EXTERNE
* Preşedintele Klaus Iohannis a efectuat, la 23 noiembrie, o vizită oficială în Republica Letonia, la Riga. A fost primit de omologul său Egils Levits, la Castelul Riga, şi a avut întrevederi cu prim-ministrul Krisjanis Karins şi cu preşedintele Parlamentului, Edvards Smiltens. Preşedintele Republicii Letonia, Egils Levits, i-a conferit preşedintelui Klaus Iohannis Ordinul celor trei stele - Clasa I Comandant al Marii Cruci. La rândul său, Iohannis i-a conferit lui Levits Ordinul Naţional "Steaua României" în grad de Colan.
* Preşedintele Klaus Iohannis efectuează o vizită oficială în Lituania, în zilele de 24 şi 25 noiembrie. A fost primit la Palatul prezidenţial din Vilnius, unde omologul lituanian, Gitanas Nauseda, l-a decorat cu "Marea Cruce a Ordinului pentru Meritele Lituaniei" - "Grand Cross of the Order for Merits to Lithuania". La rândul său, preşedintele Klaus Iohannis i-a conferit, omologului lituanian, Ordinul Naţional "Steaua României" în grad de Colan.
* Guvernele României şi Spaniei s-au reunit, la 23 noiembrie, la Castellón de la Plana, într-o primă şedinţă comună. Alături de premierul Nicolae Ciucă, România a fost reprezentată la reuniune de ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor publice şi Administraţiei, Attila Cseke, ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Marius Budăi, ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Petre Daea. România şi Spania sunt de acord să înfiinţeze un grup de lucru în vederea analizării soluţiilor pentru acordarea dublei cetăţenii membrilor comunităţii române din Spania, se arată în declaraţia comună adoptată, la 23 noiembrie, de premierii Nicolae Ciucă şi Pedro Sanchez, cu ocazia primei şedinţe comune la nivel de guverne. Sanchez a menţionat, într-o conferinţă de presă comună cu premierul Nicolae Ciucă, că în Europa doar Franţa şi Portugalia au acorduri privind dubla cetăţenie cu Spania.
* Deputatul USR Nicu Fălcoi a fost ales, la 22 noiembrie, vicepreşedinte al Adunării Parlamentare NATO, fiind totodată reconfirmat vicelider al grupului Alianţa liberalilor şi democraţilor din cadrul Adunării Parlamentare NATO.
APĂRARE
* Aliaţii din NATO au efectuat, la 23 noiembrie, un exerciţiu militar pentru a testa apărarea aeriană şi apărea antirachetă din România, la circa o săptămână după ce o rachetă rătăcită s-a prăbuşit în Polonia şi a scos în evidenţă breşele din scutul aerian al Alianţei Nord-Atlantice (sursa: Reuters).
POLITIC
* Concluziile finale pe draftul de proiect privind reforma sistemului de pensii vor fi trase în maximum două zile, iar documentul îndeplineşte toate criteriile din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), a afirmat, la 21 noiembrie, în Plenul Parlamentului, ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Marius Budăi. Ministrul a fost invitat în Parlament la procedura "Ora Guvernului" de către USR.
* Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, la 21 noiembrie, decretele privind promulgarea legilor care denunţă Acordul interguvernamental privind înfiinţarea Băncii Internaţionale de Investiţii şi a Statutului acesteia şi a Convenţiei privind decontările multilaterale în ruble transferabile şi organizarea Băncii Internaţionale de Colaborare Economică. Legile pentru denunţarea Acordului interguvernamental privind înfiinţarea Băncii Internaţionale de Investiţii şi a Statutului acesteia, au fost semnate la Moscova, la 10 iulie 1970, şi a protocolului său de modificare şi completare şi pentru denunţarea Convenţiei privind decontările multilaterale în ruble transferabile şi organizarea Băncii Internaţionale de Colaborare Economică, încheiată la Moscova, la 22 octombrie 1963, şi a protocoalelor sale de modificare şi completare.
SOCIAL
* Camera Deputaţilor (for decizional) a adoptat, la 23 noiembrie, proiectul de aprobare a OUG 119/2022 privind energia, fiind acceptate modificările propuse de coaliţia de guvernare, printre care şi stabilirea unui preţ maxim la energie electrică de 1,3 lei/kWh pentru toţi consumatorii, indiferent de nivelul de consum. Astfel, preţul final facturat plafonat de către furnizorii de energie electrică este maximum 0,68 lei/kWh, pentru clienţii al căror consum mediu lunar realizat la locul de consum în 2021 a fost cuprins între 0-100 KWh inclusiv. Plafonarea de 0,68lei/kWh se aplică şi clienţilor casnici care utilizează dispozitive, aparate sau echipamente medicale necesare efectuării tratamentelor sau cei care au în întreţinere cel puţin 3 copii cu vârsta de până în 18 ani, respectiv 26 de ani, în cazul în care urmează o formă de învăţământ. De asemenea, preţul va fi de maximum 0,80 lei/kWh, pentru clienţii casnici al căror consum mediu lunar realizat în anul 2021 a fost între 100,01 - 300 kWh, pentru un consum lunar care este de maximum 255 kWh. Consumul de energie electrică cuprins între 255 şi 300 kWh/lună se facturează la preţul maxim de 1,3 lei kWh, iar în cazul în care consumul depăşeşte 300 kWh/lună, întreg consumul se facturează la preţul maxim de 1,3 lei/kWh.
* Grupul Enel şi-a planificat pentru anul viitor plecarea din România, potrivit unui raport prezentat presei cu ocazia conferinţei Capital Markets Day, la 22 noiembrie. "Activităţile din Europa se vor concentra pe Italia şi Spania, în condiţiile în care vom ieşi din România", a spus Alberto De Paoli, directorul financiar al companiei.
JUSTIŢIE
* Plenul Camerei Deputaţilor a aprobat, la 21 noiembrie, cererea DNA privind percheziţia informatică în cazul deputatului PSD Daniel Tudorache, cu 243 voturi "pentru" şi 10 "împotrivă". La 16 noiembrie, ministrul Justiţiei a solicitat Camerei Deputaţilor încuviinţarea percheziţiei în cazul deputatului Daniel Tudorache, în urma cererii în acest sens a procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în dosarul DNA în care deputatul este urmărit penal pentru achiziţii nelegale şi supraevaluate în timpul pandemiei de COVID-19.
ECONOMIC
* Indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, a scăzut la 25 noiembrie la 7,85% pe an, de la 7,88% pe an, la 24 noiembrie, conform datelor publicate de Banca Naţională a României (BNR). La începutul acestui an, indicele ROBOR la 3 luni era 3,02% pe an.
CORONAVIRUS
* Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a anunţat, la 24 noiembrie, că primele cantităţi de vaccin cu noua formulă împotriva infecţiei cu SARS-CoV-2 au sosit în ţară în această săptămână. Vaccinul va fi accesibil în cabinetele medicilor de familie şi în centrele de vaccinare din principalele spitale din România.
CULTURĂ
* O nouă specie de dinozaur, denumită Transylvanosaurus platycephalus - Reptila cu cap turtit din Transilvania, care a trăit în urmă cu aproximativ 70 de milioane de ani, a fost descoperită de o echipă internaţională de cercetători în Geoparcul Internaţional UNESCO Ţara Haţegului, a informat, la 24 noiembrie, Universitatea Bucureşti, administratorul geoparcului. Descoperirea a fost publicată recent în revista "Journal of Vertebrate Paleontology".
SPORT
* Dublă campioană europeană şi mondială la dublu vâsle şi 8+1 în 2022, Simona Radiş, a primit titlul de "Sportivul anului" în canotajul românesc în cadrul galei organizate, la 21 noiembrie, de Federaţia Română de Canotaj. AGERPRES/ (Documentare - Ionela Gavril, editor: Cerasela Bădiţă)
*** Sinteza a fost realizată în baza ştirilor AGERPRES
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
DOCUMENTAR: Sofia Vicoveanca, vocea emblematică a folclorului bucovinean, aniversează 85 de ani (23 septembrie)
Sofia Vicoveanca, pe numele său de naștere Sofia Fusa, este una dintre cele mai mari și mai iubite voci ale muzicii populare românești. Artista s-a născut la 23 septembrie 1941, în Toporăuți, o localitate aflată în apropierea Cernăuțiului, arată radiobucovina.ro. Familia ei s-a mutat ulterior în zo
PERSONALITATEA ZILEI: Domnul Țării Românești Mircea cel Bătrân
Domnul Țării Românești Mircea cel Bătrân (născut în 1355) și-a început domnia (1386-1418) la 23 septembrie 1386, când predecesorul și fratele său Dan I a fost ucis într-o luptă, la sud de Dunăre, cu țarul bulgar de la Târnovo, Șișman, potrivit volumului ''Istoria românilor'' (Constantin C. Giurescu și Dinu C. Gi
FENOMENE ASTRONOMICE: Echinocțiul de toamnă (23 septembrie)
Echinocțiul de toamnă se produce la 23 septembrie 2025, la ora 3 și 5 minute, când longitudinea astronomică a Soarelui atinge valoarea de 180°, moment care marchează începutul toamnei în emisfera nordică, conform Observatorului Astronomic ''Amiral Vasile Urseanu'' - https://astro-ursean
23 septembrie - Ziua internațională a limbajului semnelor (ONU)
Ziua internațională a limbajului semnelor este marcată anual, la 23 septembrie, de Organizația Națiunilor Unite (ONU), pentru a atrage atenția asupra rolului limbilor semnelor în exercitarea deplină a drepturilor omului de către persoanele surde. Ziua a fost instituită prin Rezoluția A/RES/72/161 a Adunării Generale a ONU, adoptată prin consens la 19 decembrie 2017, po
Președintele Nicușor Dan susține intervenția națională la Adunarea Generală a ONU (23 septembrie)
Președintele Nicușor Dan are programate, în perioada 20-23 septembrie, mai multe întâlniri și participări la evenimente organizate la New York, în contextul lucrărilor celei de-a 81-a sesiuni a Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite, potrivit agendei publicate de Administrația Prezidențială. Președintele României va sus
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 23 septembrie
Ortodoxe Zămislirea Sf. Proroc Ioan Botezătorul; Sf. Cuv. Xantipa și Polixenia Greco-catolice Conceperea Sf. Ioan Botezătorul; Sf. Padre Pio Romano-catolice Ss. Pius din Pietrelcina, pr.; Zaharia și Elisabeta Zămislirea Sfântului Proroc Ioan Botezătorul este pome
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 23 septembrie
Este a 266-a zi a anului 2026. Au mai rămas 99 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 04 m și apune la 19 h 12 m. Luna răsare la 17 h 48 m și apune la 03 h 10 m. Echinocțiul de toamnă la 03 h și 05 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
PERSONALITATEA ZILEI: Violonistul Isaac Stern
Unul dintre cei mai importanți violoniști ai secolului XX, Isaac Stern s-a născut la 21 iulie 1920, în Kremeneț, Ucraina, în familia lui Solomon și Clara Stern. Familia Stern s-a mutat în Statele Unite ale Americii, la San Francisco, când Isaac avea doar un an, conform https://theviolinchannel.co
22 septembrie - Ziua internațională a informării cu privire la Leucemia Mieloidă Cronică (LMC)
Ziua internațională a informării cu privire la leucemia mieloidă cronică (Ziua mondială LMC/ World CML Day), o inițiativă a organizațiilor de pacienți din întreaga lume, este marcată anual la 22 septembrie pentru a crește gradul de informare cu privire la această formă rară de cancer, dar și pentru a sărbători progresele realizate în tratarea bolii.
22 septembrie - Ziua mondială fără mașini
Ziua mondială fără mașini este marcată anual la 22 septembrie și reprezintă o inițiativă dedicată reducerii, cel puțin temporare, a utilizării autoturismelor în orașe și promovării mersului pe jos, a bicicletei și a transportului public. În 2026, ziua încheie Săptămâna europeană a mobilității, desfășurată între 16 și 22 septembrie.
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 22 septembrie
Ortodoxe Sf. Sfințit Mc. Teodosie de la Mănăstirea Brazi, mitropolitul Moldovei; Sf. Sfințit Mc. Foca, episcop de Sinope Greco-catolice Sf. ep. m. Foca Romano-catolice Ss. Maurițiu, ofițer, și îns. m.; Silvan, pustnic Sfântul Sfinți
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 22 septembrie
Este a 265-a zi a anului 2026. Au mai rămas 100 zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 03 m și apune la 19 h 13 m. Luna răsare la 17 h 25 m și apune la 02 h 02 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
21 septembrie - Ziua internațională a păcii
La 21 septembrie, este marcată Ziua internațională a păcii, sub auspiciile Organizației Națiunilor Unite. Sărbătorită anual pe plan mondial, ziua a fost instituită în 1981, prin adoptarea, în unanimitate, a Rezoluției 36/67 a Adunării Generale a Națiunilor Unite. Douăzeci de ani mai târziu, textul Rezoluției 55/282 a ONU din 7 septembrie 2001
21 septembrie - Ziua mondială Alzheimer
Ziua internațională de luptă împotriva bolii Alzheimer este marcată în fiecare an pe 21 septembrie, în cadrul Lunii Mondiale a Alzheimerului. Potrivit Federației internaționale a asociațiilor dedicate bolii Alzheimer - Alzheimer's Disease International (ADI), atât în perioada premergătoare, cât și în ziua propriu-z
21 septembrie - Ziua Munților Apuseni
La 21 septembrie este celebrată, începând din acest an, Ziua Munților Apuseni. Evocând memoria lui Avram Iancu, inițiatorii legii, un grup de deputați și senatori PSD și PNL, consideră că o zi pentru Munții Apuseni, în data de 21 septembrie, contribuie la promovarea unui sentiment local și național de mândrie, stimulând dezv













