Narcisa Lecuşanu, o handbalistă din generaţia care a cucerit argintul mondial în Rusia (2005) şi cu o carieră de succes la cluburile europene şi naţionale, a rămas în lumea handbalului şi după retragerea din 2010, iar noua ei carieră administrativă în forurile europene (EHF) şi internaţionale (IHF) i se potriveşte ca o mănuşă, după cum a declarat într-un interviu acordat AGERPRES.

În prezent, Lecuşanu este membru al Comitetului Executiv al IHF, începând cu 2017, fiind realeasă pentru un nou mandat de patru ani în noiembrie 2021, după ce a fost membră a Comitetului executiv al EHF (2016-2018). În 2018 a candidat la preşedinţia Federaţiei Române de Handbal şi a fost învinsă cu doar un vot de Alexandru Dedu.

Narcisa Lecuşanu a precizat că tranziţia de la cariera de jucătoare la cea de manager a fost facilitată de faptul că a jucat în multe ţări: ''Eu sunt un cumul de cultură, pentru că am jucat în Macedonia, în Germania, în Danemarca, în echipe care erau formate tot timpul dintr-un mix de culturi. Deci nu, nu mi-a fost greu să mă adaptez. Am rămas deschisă învăţării şi sunt în continuare deschisă''.

Lecuşanu a dezvăluit că după doi ani de colaborare cu Alexandru Dedu a decis să demisioneze din FRH, cei doi având valori ''total diferite'', iar până acum nu a fost solicitată de noul preşedinte al federaţiei, Constantin Din, dar este dispusă să ajute oricând.

''România a beneficiat şi va beneficia de toate relaţiile mele, când are nevoie de sprijin. Cu mare drag şi mare plăcere, pentru handbalul românesc!'', a întărit Narcisa Lecuşanu.

Fosta internaţională consideră că ''singura strategie viabilă pentru a dezvolta handbalul românesc este să arunci un ochi la tot ce înseamnă handbalul juvenil, la copiii şi juniori, nu la seniori. Dacă identifici antrenori buni, dedicaţi, pe care să-i şi plăteşti bine, să fie motivaţi cum trebuie, să îşi concentreze toată atenţia''.

Lecuşanu subliniază că programul cu care a candidat, fără succes, la preşedinţia FRH ''e de foarte mare actualitate, nu de actualitate. Absolut tot ce este scris acolo este de foarte mare actualitate, dacă handbalul românesc reuşeşte să-şi adune antrenorii de la juniori şi să-i facă să fie foarte dedicaţi şi în cât mai multe zone''.

Fosta handbalistă nu s-a gândit dacă va mai candida pentru preşedinţia FRH sau pentru un post mai înalt în forurile internaţionale, însă nu exclude acest lucru.

AGERPRES: Cum aţi ajuns şi cine v-a susţinut cel mai mult să candidaţi la diverse funcţii din forurile internaţionale?
Narcisa Lecuşanu: A fost un drum lung. Acei oameni care au avut încredere în mine, m-au sprijinit! La recomandarea a doi sponsori ai FRH, Constantin Oprea şi Liviu Sfrija, Cristian Gaţu mi-a oferit şansa să vin în echipa dânsului, în 2010, după ce m-am retras. La început, destul de timid, cu un contract de probă lunar care se prelungea de la o lună la alta, timp de 4-5 luni. Este un om care a avut totală încredere în mine, m-a susţinut. Am reprezentat Federaţia Română de Handbal la nivel internaţional. Ajungând la primul meu congres organizat de Federaţia Europeană de Handbal, în momentul acela am simţit că e lumea mea, pentru că îi cunoşteam efectiv pe toţi oamenii de acolo. Erau oameni cu care m-am întâlnit pe când jucam, unii au fost arbitri, alţii oficiali. Lumea internaţională era ca şi lumea mea, să zic aşa. Normal, au ajutat şi cei zece ani jucaţi în străinătate. E un cumul de factori, chiar e un cumul. După ce am ajuns în boardul EHF, s-a creat un grup de lucru de dezvoltare al handbalului feminin la care m-au cooptat efectiv, după care m-au susţinut să fac parte din el tot timpul, pentru că la alegeri n-am avut niciodată şansă, neavând o strategie, să zic aşa politică a handbalului la nivel internaţional. Probabil că am făcut impresie bună, am arătat că pot contribui şi uite-aşa s-au deschis drumurile şi la un moment dat am ajuns să fiu susţinută şi să candidez la Federaţia Internaţională de Handbal, în Executiv, eu fiind în Executiv la EHF din 2016 până în 2018. Cumva, ca experienţă administrativă cred că, şi cu modestie spun, am fost pregătită, pentru că îmi place administraţia mai mult decât aş fi antrenat.

AGERPRES: Care a fost la început impactul când v-aţi început activitatea la EHF? A fost grea adaptarea la cerinţe, la mentalitatea de acolo?
Narcisa Lecuşanu: Eu sunt un cumul de cultură, pentru că am jucat în Macedonia, în Germania, în Danemarca, în echipe care erau formate tot timpul dintr-un mix de culturi. Deci nu, nu mi-a fost greu să mă adaptez. Am rămas deschisă învăţării şi sunt în continuare deschisă. Nu cred că le ştiu pe toate, dar sunt deschisă să învăţ cât mai mult. Învăţ cât mai mult din abordările celorlalţi. Sunt momente în care trebuie să ştii să taci, sunt momente în care trebuie să ştii să vorbeşti. Toate opiniile sunt bune, toate dezbaterile sunt bune, pentru că nu există chestia asta că eu sunt cel mai bun, şi atunci lucrurile au decurs de la sine, să zic aşa. Boardul din care am făcut parte era foarte strategic, cu livrare de proiecte, din el făcând parte oameni cam din toată Europa şi cu task-uri bine stabilite. Eu aveam responsabilitatea de dezvoltare a ligilor într-o cooperare cu federaţiile naţionale din Europa. Era conectarea în general cu cluburile şi federaţiile.

AGERPRES: Care a fost cel mai dificil lucru cu care v-aţi confruntat la forurile internaţionale?
Narcisa Lecuşanu: Eu sunt un om atât de adaptabil, încât n-aş putea spune că mi-a fost ceva dificil. Pentru că, la federaţia europeană, cât şi la cea internaţională, când este vorba de un eveniment, şi mă refer aici la congrese sau alte întâlniri internaţionale, sunt foarte bine pregătite. Mi-am adus aminte că, în afară de primul meu congres european, am reprezentat echipa naţională de senioare ca director tehnic şi a trebuit să particip tot felul de întâlniri în vederea pregătirilor campionatelor europene. La nivel de federaţie internaţională se fac întâlniri cu oamenii pentru pregătirea campionatelor mondiale, deci cumva atunci am văzut care sunt oamenii care reprezintă alte federaţii şi alte echipe. N-a fost uşor, dar într-un procent foarte mare, să nu zic de 100%, îi cunoşteam pe aceşti oameni, foste colege, foste adversare, dar cu care eram prietene. Ne ştiam şi din teren, adică nu mi-a fost greu, nu ştiu, parcă am fost făcută pentru treaba asta. Mi-am dorit foarte mult rămân în lumea handbalului după ce m-am retras şi aşa a vrut bunul Dumnezeu să am şansa să vin să lucrez în Federaţia Română de Handbal şi după aia uşor-uşor să-mi creez o carieră internaţională. Mi-a fost uşor mie, aşa ca persoană, dar drumul nu-i uşor. Mie ca persoană, pentru că sunt adaptabilă şi pentru că îmi place, am fost şi secretar de stat, nu mi-a fost greu şi nu m-a speriat multitudinea de hârtii, să fac conexiunile legislative şi să-mi fac un cabinet profesionist care să contribuie la cerinţele ministeriale, să am discuţii cu oamenii pentru a afla soluţiile ideale în vederea dezvoltării sportului românesc. Poate vă miră, dar fiecare ramură sportivă are foarte multe particularităţi şi de aceea erau necesare discuţii individuale cu preşedinţii de federaţii. Ştiu că am o abordare administrativă diferită, nicio o decizie fără dezbatere cu găsirea soluţiilor. Îmi place treaba asta, dar nu e nimic posibil fără multă muncă şi tot atâta răbdare.

AGERPRES: Între 2014 şi 2022, Alexandru Dedu a fost preşedintele FRH. Cum a fost relaţia în aceasta perioada cu conducerea handbalului romanesc. Aţi fost solicitată să ajutaţi, să oferiţi know-how sau expertiză?
Narcisa Lecuşanu: În 2014, când Alexandru Dedu a ieşit preşedinte, eu am fost aleasă vicepreşedinte. Între 2014 şi 2016 am făcut parte din Consiliul de Administraţie al FRH, având în continuare aceeaşi funcţie de director tehnic pentru naţionalele de senioare şi de tineret. Însă, cumva valorile noastre au fost total diferite. Eu vedeam mai mult handbal şi undeva în 2016 am hotărât să-mi dau demisia din funcţiile de vicepreşedinte şi director tehnic. Mai târziu, în 2018, am candidat la funcţia de preşedinte al FRH. Fiind rugată să candidez de foarte, foarte multă lume, am candidat. După un prim tur de alegeri: Dedu, Lecuşanu şi Licu, a urmat turul doi unde rezultatul a fost de 100 la 99 în favoarea lui Alexandru Dedu. Am respectat decizia, am plecat cu capul sus. Mi-am văzut de treabă. Nu am avut nimic personal cu Alexandru Dedu, dar ca să fii activ, trebuie să fii invitat. Nu am fost invitată. Nu trebuie să fii rugat, trebuie să fii cu tact şi să rezonezi. Nu am mai rezonat şi de aceea am decis să-mi dau demisia. Eu în tot acest timp (2016-2018) eram la EHF. România a beneficiat şi va beneficia de toate relaţiile mele, când are nevoie de sprijin. Cu mare drag şi mare plăcere, pentru handbalul românesc!

AGERPRES: Cum aţi descrie relaţia cu noul preşedinte, Constantin Din? V-a solicitat în vreun fel?
Narcisa Lecuşanu: Nu există efectiv o colaborare. Nu am niciun angajament faţă de FRH şi mi-am propus să rămân neutră. Dacă au nevoie de sprijin, dacă au nevoie de o idee, ajut cu mare drag.

AGERPRES: Cât aţi activat la EHF şi acum la IHF, ce proiecte aţi reuşit totuşi să promovaţi in România?
Narcisa Lecuşanu: Proiectele pe care le promovează atât EHF cât şi IHF, toate sunt dezvoltate de federaţiile naţionale pe diverse paliere şi pe toate continentele. Cum ar fi, IHF Emerging Nations, o competiţie organizată pentru ţările din lume cu handbal mai puţin dezvoltat. Toate proiectele sunt cunoscute, normal, de federaţiile naţionale şi ele în funcţie de necesitate aplică şi îi abordează pe cei care răspund de proiectele validate de IHF. Eu personal nu am livrat un proiect dedicat FRH-ului. Nu fac parte din conducere şi nu ştiu dacă FRH derulează vreun proiect în parteneriat cu EHF sau IHF. Nici nu am fost cooptată pentru un proiect concret. Sunt însă deschisă să contribui la dezvoltarea handbalului românesc dacă se consideră necesar.

AGERPRES: Handbalul romanesc este pe o pantă descendentă de multă vreme, ce strategie ar putea stopa acest trend?
Narcisa Lecuşanu: Singura strategie viabilă pentru a dezvolta handbalul românesc este să arunci un ochi la tot ce înseamnă handbalul juvenil, la copiii şi juniori, nu la seniori. Dacă identifici antrenori buni, dedicaţi, pe care să-i şi plăteşti bine, să fie motivaţi cum trebuie, să îşi concentreze toată atenţia. Centrele olimpice pe care le avem nu ştiu cum funcţionează, ştiu doar că sunt la nivel de supravieţuire. Şi atunci pentru mine nu sunt sub nicio formă centre olimpice. La un centru olimpic ar trebui să ai tot staff-ul complet, începând cu ambii antrenorii foarte buni. Nu am cunoştinţă cum funcţionează, dar ca să poţi să progresezi într-un centru ai nevoie de absolut tot, psiholog, nutriţionist, de un staff complet, pentru că într-un fel va prelua şi rolul părinţilor şi absolut tot. Educaţia este esenţială! Dincolo de performeri în sportul handbal, trebuie să fii şi un om în viaţă. Toate astea sunt un cumul, ele nu pot fi separate. Omul nu poate fi separat de sportiv.

AGERPRES: Când Narcisa Lecuşanu era junioară, sistemul era mai bine pus la punct?
Narcisa Lecuşanu: Eu când eram junioară, cluburile sportive funcţionau foarte bine. Eu l-am avut antrenor pe prof. Eugen Cucu, Dumnezeu să-l odihnească!, un antrenor extraordinar şi foarte dedicat. Nu plecam acasă până nu făcea individualizare cu trei-patru fete dintre noi, iar atunci mergeam cu trenul în deplasări, dar handbalul era handbal. Mâncam slănină şi visam să ajung la o echipă mare. CSŞ-urile au fost întotdeauna "sevă" pentru performanţă. Acum sunt prost subvenţionate şi din păcate nu mai pot livra ce livrau o dată. Dar nu numai pentru handbal, ci şi pentru celelalte sporturi. Din păcate, la sportul de performanţă nu vine oricine şi nu rezistă să stea oricine, pentru că performanţa e grea şi din punctul meu de vedere, performanţa este grea în orice domeniu, nu numai în handbal. Dacă centrele olimpice funcţionează la standard profesionist, la standarde bune, eu cred că pot produce. Deocamdată nu prea ştiu mulţi sportivi care au ieşit din aceste centre în ultimii ani.

AGERPRES: Care credeţi că sunt cele mai mari probleme cu care ne confruntăm în handbal? Lipsa oamenilor potriviţi, a infrastructurii, a ideilor, a strategiilor?
Narcisa Lecuşanu: Eu nu vreau să mă pronunţ. Pentru ca să mă pronunţ concret, trebuie să fac o analiză, ca să ştiu de unde plec. Nu pot să spun acum, aia, aia, eu pot vorbi aşa la modul general. E clar că dacă vrei să te dezvolţi te uiţi în jos. E ca în viaţă, după ce te naşti eşti bebeluş, înveţi să mergi, să vorbeşti, să mănânci şi apoi poţi să devii om al societăţii. Aşa şi aici, atât timp cât nu am o analiză a ceea ce se întâmplă concret, cum se întâmplă, nu pot să dau nici soluţii. Din interior lucrurile nu sunt aşa cum le vezi din afară. Şi asta mi-a demonstrat viaţa în anumite momente când ocupam diferite posturi. Handbalul nu se poate dezvolta de la nivelul echipei naţionale. Handbalul românesc, dacă vrem să-l dezvoltăm, trebuie să începem cu nivelul juvenil. Aşa este clar, firesc, normal şi cred că nu este nicio surpriză pentru nimeni. Chestia asta cu prea mulţi jucători străini mi se pare praf în ochi. Şi la vremea când am câştigat ultima medalie, cea de argint din 2005, într-un procent foarte mare, cam zece sportive din componenţa lotului, am venit de afară. Dar e nevoie de timp de răbdare, de antrenori dedicaţi, pasionaţi, sprijiniţi în primul rând. Sunt într-adevăr prost plătiţi antrenorii. Nu e nimic de ascuns în treaba asta, ba din contră. Trebuie căutate şi găsite soluţii. E din ce în ce mai greu să găseşti infrastructură. Accesul în şcoli este dificil! Handbalul în şcoală poate fi un proiect frumos! Lipsa materialelor este iar o problemă foarte mare.

AGERPRES: Am putea prelua sau copia un model de succes din altă parte, din altă ţară?
Narccisa Lecuşanu: Nu ştiu dacă am putea prelua, dar e clar că am putea lua idei, iar tot ce iei trebuie să le adaptezi la posibilităţile tale. În primul rând de infrastructură, în al doilea rând, resursa umană. E diferenţă mare. E greu să spui, da de mâine handbalul e în şcoală. Ar fi frumos. Eu am început la şcoala generală nr. 1, cu profesorul Ciocoiu. Eu nu cred că există o reţetă ideală, fiecare trebuie să se adapteze la cerinţele locale. Sigur, te poţi uita la handbalul francez, norvegian, danez, din punct de vedere tehnic, dar mai departe ca structură administrativă, te loveşti de legislaţie, de regulamente, handbalistic vorbind toată lumea are aliniate regulamentele cu cele ale IHF. Dar legislaţia nu este aliniată nici măcar la nivel european.

AGERPRES: Vă mai gândiţi să candidaţi vreodată la funcţia de preşedinte al FRH?
Narcisa Lecuşanu: Nu m-am gândit sincer la asta. E prematur să spun dacă voi mai candida vreodată. Atunci când am pierdut la un vot, am spus că nu mai vreau, nu mă mai interesează. Aşa am simţit atunci sub impactul rezultatului. E ca şi cum ai pierde o finală la lovituri de la şapte metri, după prelungiri. Dar nu e un capitol închis, iubesc handbalul românesc.

AGERPRES: Aţi acumulat în timp o experienţă valoroasă la cele două foruri internaţionale. Cum puteţi ajuta acum handbalul şi sportul românesc din funcţiile pe care le deţineţi?
Narcisa Lecuşanu: Dar nu are nicio legătură. Poziţia e una, omul e alta! De la nivelul nostru, al Executivul IHF, noi suntem la dispoziţia tuturor federaţiilor naţionale, suntem aleşi pentru a munci strategic în vederea dezvoltării handbalistice globale. Proiectele IHF sunt accesibile tuturor membrilor afiliaţi, fiecare aplică pe nevoi: cursuri cu nevoi de lectori, de specialişti, de bazele de date care se strâng la nivel de IHF. Nu trebuie să ai neapărat pe cineva la IHF, pentru că organizaţia este foarte deschisă, minutele boardului sunt publice, tot ce se hotărăşte e în favoarea handbalului mondial. Nu există mai mult pentru o ţară sau alta. Fiecare are acelaşi drept la dezvoltare şi toată lumea se gândeşte la dezvoltare, iar pe de altă parte ne gândim cum să dezvoltăm sportul nostru. Acum, la Super Globe, în Arabia Saudită, s-a testat sistemul cu trei arbitri în mişcare. Pentru că prin 1960 s-a mai testat acest sistem, dar doi stăteau la fiecare poartă. Dinamica jocului s-a schimbat, totul a devenit foarte rapid. Şi atunci colegii, preşedinţii comisiilor de arbitri şi de metodică împreună cu experţii analizează şi propun înbunătăţirea jocului de handbal. Sunt multe, este greu sa le cuprindem pe toate! Apropo aşa cum este VAR-ul la fotbal, IHF a introdus un ''video proof'', care acum se cheamă Video Review - VR, care dă posibilitatea să te apropii de corectitudine şi să nu viciezi rezultatul meciului, să spunem aşa, într-o finală sau în oricare alt meci. La un campionat mondial fiecare gol contează în obţinerea clasamentului final.

AGERPRES: Care este avantajul pentru handbalul naţional, sportul în general, faptul că activaţi acum în cadrul IHF?
Narcisa Lecuşanu: Faptul că sunt din România şi că mă poate suna oricine din handbalul şi din sportul românesc.

AGERPRES: Proiectul dvs strategic, cu care aţi candidat în 2018 la preşedinţie, mai este viabil, ar putea fi o sursă de inspiraţie?
Narcisa Lecuşanu: E de foarte actualitate, nu de actualitate. Absolut tot ce este scris acolo este de foarte mare actualitate, dacă handbalul românesc reuşeşte să-şi adune antrenorii de la juniori şi să-i facă să fie foarte dedicaţi şi în cât mai multe zone. Pentru mine este absolut trist că zona Moldovei nu mai are absolut nimic din ce a avut o dată şi are un potenţial fantastic. Dacă vă uitaţi la lotul care cucerea medalia de argint în 2005 (CM din Rusia) o să vedeţi că o să găsiţi cel puţin zece moldovence. Infrastructura contează, resursa umană contează. Sunt două lucruri extraordinar de importante, fără de care nu poţi începe absolut nimic în orice domeniu. De asta e greu să vorbeşti din afară, trebuie să fii implicat. Încă un lucru foarte, foarte important: bugetele alocate pentru dezvoltare.

AGERPRES: Aveţi aspiraţii pentru o funcţie mai înaltă la IHF sau EHF, vicepreşedinte, preşedinte chiar?
Narcisa Lecuşanu: Deocamdată eu am făcut un pas. Ce îmi oferă bunul Dumnezeu, vom vedea. Dacă sunt sănătoasă, lucrurile le pot ţine eu în frâu şi îmi pot vedea de viaţă. Deocamdată sunt bine aşa. Vreau să cresc pas cu pas, pentru că am observat că o creşterea organică este foarte bună. O iei de jos. Aşa cum am făcut-o toată viaţa. Chiar dacă ai medalii acasă asta nu înseamnă că eşti şi un bun manager. Medaliile şi traseul din teren au fost o parte din viaţă, iar partea administrativă este cu totul şi cu totul altceva. În teren ţi se trasează ce să faci, după care intervine inteligenţa ta de decide şi de a da un gol spectaculos sau nu. Pe parte administrativă nu ţi se mai trasează nimic, conform legii şi a regulamentelor impuse trebuie să găseşti soluţii. Sunt chestii total diferite, nu se aseamănă deloc. Avantajul meu este că vin de la ''firul ierbii''!

AGERPRES: Aţi scris o carte, ''Povestea vieţii mele'', lansată acum ceva timp, cum a fost primită de cititori, de oamenii din handbal?
Narcisa Lecuşanu: La început, chiar îi spuneam Marianei Gorczyca, cea care m-a încurajat să scriu şi care mi-a scris prefaţa, că nu o va citi nimeni, că nu va interesa pe nimeni şi de asta am şi acceptat cu greu să mă adun pentru a scrie. Dar chiar am primit feedback-uri frumoase, am fost solicitată să merg şi să vorbesc în teritoriu, am fost la universităţi, la copii, la diferite companii. În povestea mea se regăsesc mulţi oameni cu siguranţă! E un mixt aşa frumos pe care îl trăiesc şi îmi place tare mult. Mie îmi plac oamenii şi îi respect, indiferent de funcţia lor, de statutul lor social, şi atunci efectiv mă bucur. La acea vreme în care făceam parte din boardul EHF, unul dintre proiecte era exact despre rolul de a fi model. Deşi nu m-am văzut niciodată model, am acceptat şi a venit totul de la sine. Acum, chiar sunt fericită că am dat curs acestui proiect, pentru că a fost o provocare cu trăiri total diferite.
*
Narcisa Lecuşanu, 46 ani, inter stânga, s-a născut la Bacău (14.09.1976) şi a fost vicecampioană mondială 2005, campioană mondială de tineret 1995, campioană naţională în România, Germania, Macedonia, finalistă în Champions League. La nivel de club, ea a câştigat Cupa Cupelor cu Oltchim Râmnicu Vâlcea (2007) şi Ikast Bording (2004), Champions Trophy (2003) tot cu Ikast, a jucat finala Champions League cu Vâlcea în 2010.

A evoluat la Ştiinţa Bacău (1993-1996), Kometal Skopje (1996-1998), Borussia Dortmund (1998-2000), Giessen Luetzellinden (2000-2002), Ikast Bording (2002-2004), Aalborg (2004-2006), Oltchim (2006-2010).

La naţionala României, Lecuşanu a marcat 302 goluri în 116 partide. S-a retras în 2010, la 34 de ani, din cauza unei accidentări la genunchi. AGERPRES/(AS/autor: Teodor Ciobanu, editor: Mihai Ţenea, editor online: Adrian Dãdârlat)