logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Suedia nu recomandă administrarea vaccinului anti-COVID produs de Novavax persoanelor sub 30 de ani

Imagine din galeria Agerpres

Agenţia de Sănătate Publică din Suedia a recomandat miercuri ca Nuvaxovid, vaccinul anti-COVID produs de compania americană Novavax, să nu fie administrat persoanelor sub 30 de ani, informează Xinhua.

Agenţia a citat în acest sens cercetări efectuate în Australia care au arătat un risc crescut de miocardită (inflamaţia muşchiului inimii) şi pericardită (inflamaţia ţesutului din jurul inimii) după vaccinarea cu Nuvaxovid.

"Monitorizăm îndeaproape situaţia şi aşteptăm mai multe date", a declarat Soren Andersson, şeful unităţii pentru programe de vaccinare a agenţiei.

Aproximativ 7.000 de doze de Nuvaxovid au fost deja administrate în Suedia. Agenţia a afirmat că persoanele mai tinere care au fost vaccinate recent cu Nuvaxovid nu au motive de îngrijorare, deoarece "riscul este foarte mic", şi ar putea continua cu următoarea doză cu un alt tip de vaccin.

Cei cu vârsta de 30 de ani şi peste pot fi vaccinaţi în continuare cu Nuvaxovid, iar agenţia a afirmat că decizia de a restricţiona utilizarea vaccinului este una temporară, în aşteptarea unor investigaţii suplimentare. AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Moise, editor: Dana Purgaru, editor online: Ada Vîlceanu)

Afisari: 71

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie