logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Retrospectiva evenimentelor interne 10-14 octombrie 2022

Imagine din galeria Agerpres

Vizita oficială în România a preşedintelui Georgiei, Salome Zourabichvili, vizita de lucru a premierului olandez, Mark Rutte, prcum şi participarea ministrului Apărării Naţionale, Vasile Dîncu, la reuniunea ministerială NATO de la Bruxelles sunt doar câteva dintre cele mai importante evenimente pentru actualitatea internă din intervalul 10-14 octombrie 2022.

VIZITA OFICIALĂ ÎN ROMÂNIA A PREŞEDINTELUI GEORGIEI, SALOME ZOURABICHVILI


11 octombrie - Preşedintele Klaus Iohannis l-a primit la Palatul Cotroceni pe preşedintele Georgiei, Salome Zourabichvili, cu ocazia vizitei oficiale pe care aceasta a efectuat-o în România. La conferinţa comună de presă, Klaus Iohannis a declarat că România lucrează cu Georgia şi cu alte state partenere pentru realizarea unor proiecte strategice majore, o prioritate fiind construirea unui cablu electric între România, Georgia şi Azerbaidjan, în cadrul "Coridorului verde de electricitate", care să conecteze regiunea Mării Caspice cu cea a Mării Negre şi cu spaţiul UE. De asemenea, preşedintele României a amintit că se lucrează cu Georgia pentru operaţionalizarea Coridorului de transport de mărfuri Marea Neagră - Marea Caspică, o iniţiativă a României. La rândul său, Salome Zourabichvili a afirmat că se studiază posibilitatea realizării cablului electric între România, Georgia şi Azerbaidjan. Preşedintele georgian a subliniat că România este un mare susţinător al Georgiei pe calea euroatlantică. Preşedintele Klaus Iohannis şi omologul georgian, Salome Zourabichvili, au semnat Declaraţia comună privind stabilirea unui parteneriat strategic între România şi Georgia. Vizita preşedintelui Salome Zourabichvili la Bucureşti a avut loc în context aniversar, anul acesta România şi Georgia marcând 30 de ani de la restabilirea relaţiilor diplomatice.

VIZITA DE LUCRU A PREMIERULUI REGATULUI ŢĂRILOR DE JOS, MARK RUTTE


12 octombrie - Preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Nicolae Ciucă l-au însoţit pe premierul Regatului Ţărilor de Jos, Mark Rutte, aflat în vizită de lucru în ţara noastră, la Centrul Naţional de Instruire Întrunită "Getica" de la Cincu, judeţul Braşov. La Baza NATO de la Cincu au fost prezenţi şi ambasadorii Olandei, Roelof Sander van Ees, al Franţei, Laurence Auer, şi al Belgiei, Philippe Henri Pierre Benoit. În cadrul declaraţiei comune, Klaus Iohannis a mulţumit premierului Rutte pentru prezenţa militarilor olandezi în România, arătând că aceştia, alături de ceilalţi militari aliaţi, fac o Europă mai sigură şi protejează valorile euroatlantice. Totodată, Klaus Iohannis a arătat că a discutat cu Mark Rutte despre aderarea României la Schengen, exprimându-şi speranţa că în cel mai scurt timp vor fi întrunite condiţiile politice pentru intrarea ţării noastre în spaţiul de liberă circulaţie. El a reiterat că România îndeplineşte cerinţele tehnice privind apartenenţa la Schengen şi acţionează deja ca un membru de facto al acestui spaţiu pentru protecţia UE şi a frontierelor sale externe în deplin spirit de solidaritate europeană. La rândul său, premierul Nicolae Ciucă a subliniat că războiul de agresiune "neprovocat, ilegal şi premeditat" împotriva Ucrainei este cea mai importantă ameninţare la adresa aliaţilor de la cel de-Al Doilea Război Mondial încoace, arătând că e nevoie de unitate şi solidaritate pentru sprijinirea Ucrainei şi împiedicarea extinderii războiului. Nicolae Ciucă a evidenţiat faptul că aderarea României la spaţiul Schengen va reduce semnificativ costurile transportatorilor. În declaraţia sa, premierul Mark Rutte a anunţat că Olanda a hotărât să trimită capacitate suplimentară de apărare aeriană a Ucrainei. El a adăugat că, în contextul actual, "apărarea noastră comună este mai puternică decât niciodată". De asemenea, Mark Rutte a precizat că ţara sa nu este "în principiu" împotriva aderării României la Schengen. El a vorbit despre importanţa unui stat de drept "structural mai bun", în acest proces. Potrivit Ministerului Apărării Naţionale, Olanda are dislocaţi la Cincu 195 de militari, Franţa - 313, Belgia - 64 şi România - 57. În total sunt 629 de militari dislocaţi în Baza ''Getica''.

AFACERI EXTERNE

 

10 octombrie - Preşedintele Klaus Iohannis a condamnat, într-un mesaj pe Twitter, atacurile cu rachete ale Rusiei asupra oraşelor şi infrastructurii civile din Ucraina: "Uciderea oamenilor nevinovaţi trebuie să înceteze. Vom continua să sprijinim Ucraina în lupta sa împotriva agresiunii Kremlinului". Rusia a lansat 75 de rachete, într-o serie de bombardamente asupra mai multor oraşe ale ţării, potrivit Armatei ucrainene.
11 octombrie - Preşedintele Klaus Iohannis a salutat, într-un un mesaj pe Twitter, decizia preşedintelui Emmanuel Macron de a consolida prezenţa militară franceză în România. Franţa îşi va consolida prezenţa militară în cadrul NATO în România, unde va trimite în săptămânile următoare o companie "de vehicule blindate de infanterie" şi un escadron de tancuri Leclerc.
11 octombrie - Premierul Nicolae Ciucă a avut, la Palatul Victoria, o întrevedere cu Colette Avital, secretarul general al Organizaţiei Mondiale pentru Restituirea Proprietăţilor Evreieşti, context în care a reafirmat angajamentul ferm al României pentru promovarea memoriei Holocaustului şi combaterea antisemitismului.
12 octombrie - Premierul Nicolae Ciucă a participat la congresul internaţional "Dialog şi Cooperare în Regiunile Mării Negre şi a Balcanilor", organizat de Reţeaua Universităţilor de la Marea Neagră (BSUN) şi de Asociaţia Universităţilor Balcanice (BUA), la Universitatea Bucureşti. Cu acest prilej, a declarat că regiunea Mării Negre prezintă riscuri, dar şi oportunităţi, fiind o zonă unde aspiraţiile oamenilor sunt strâns legate de valorile euro-atlantice de libertate şi prosperitate.
13 octombrie - Prim-ministrul Nicolae Ciucă a avut, la Palatul Victoria, o întrevedere cu Mariam Almheiri, ministrul Mediului şi Schimbărilor Climatice al Emiratelor Arabe Unite şi copreşedinta Comisiei interministeriale România - Emiratele Arabe Unite. Întâlnirea a avut loc în contextul vizitei pe care oficialul din Emiratele Arabe Unite o efectuează în România însoţită de o delegaţie de preşedinţi de companii şi înalţi oficiali, pentru a discuta proiectele bilaterale în curs.

APĂRARE


13 octombrie - Ministrul Apărării Naţionale, Vasile Dîncu, a participat la reuniunea ministerială NATO de la Bruxelles, prilej cu care a vorbit despre sprijinul "constant" acordat Ucrainei, arătând, totodată, că România susţine procesul de aderare a ţării vecine. În marja evenimentului, ministrul Dîncu a participat la reuniunea Grupului de contact pentru Ucraina (Ukraine Defense Contact Group). Reuniunea s-a desfăşurat într-un context politico-militar marcat deopotrivă de succesele militare înregistrate în teren de forţele ucrainene, dar şi de demersurile ilegale ale Federaţiei Ruse de anexare a teritoriilor ucrainene ocupate, a precizat MApN. Vasile Dîncu a semnat scrisoarea de intenţie pentru participarea României la European Sky Shield Initiative (ESSI), iniţiativă propusă şi coordonată de Germania. La activitate a participat şi secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană.
13 octombrie - USR a solicitat premierului Nicolae Ciucă să-l demită pe Vasile Dîncu din funcţia de ministru al Apărării Naţionale pentru declaraţiile cu privire la războiul din Ucraina. Mai exact, Vasile Dîncu afirmase la 8 octombrie că negocierea reprezintă singura şansă pentru ca Rusia să facă pace cu Ucraina. În replică, preşedintele Klaus Iohannis a declarat, la 11 octombrie, că doar Ucraina va decide "când, cum şi ce negociază" în contextul războiului, arătând că aceasta este poziţia oficială a României şi a UE. Premierul Nicolae Ciucă a anunţat că urmează să poarte "o discuţie foarte deschisă" cu ministrul Vasile Dîncu despre opinia acestuia cu privire la războiul din Ucraina.

JUSTIŢIE


13 octombrie - Procurorul general Gabriela Scutea a semnat, la sediul Eurojust de la Haga, un amendament prin care România, prin Parchetul General - Secţia parchetelor militare, a devenit parte a echipei constituite din mai multe state din Europa de Est, care va investiga infracţiuni de război şi infracţiuni contra umanităţii comise în contextul atacului militar al Rusiei asupra Ucrainei.

CERCETARE, INOVARE ŞI DIGITALIZARE

 

14 octombrie - Ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Sebastian Burduja, a avut o întrevedere cu Mariya Gabriel, comisar european pentru inovare şi cercetare, principalele discuţii vizând proiectele europene în domeniul tehnologiilor aerospaţiale. Întâlnirea a avut loc la Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Aerospaţială "Elie Carafoli" (INCAS), fiind prezentă şi echipa de robotică Qube de la Colegiul Naţional "Mihai Viteazul" din Bucureşti, una dintre cele mai bune din ţară şi din lume.

CULTE

 

14 octombrie - Zeci de mii de credincioşi au venit pe Bulevardul Ştefan cel Mare din Iaşi şi pe străzile din împrejurimi pentru a asista la ceremonia Sfintei Liturghii, oficiată la Mitropolia Moldovei şi Bucovinei cu prilejul sărbătorii hramului Sfintei Cuvioase Parascheva. Ceremonialul a fost oficiat de un sobor de preoţi, episcopi şi arhiepiscopi conduşi de mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, Teofan. La finalul slujbei liturgice, mitropolitul Teofan a invitat şi a premiat pe scenă mai multe persoane care s-au implicat în sprijinirea refugiaţilor ucraineni. Anul acesta, reprezentanţii Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei au adus în pelerinaj şi moaştele Sfântului Paisie, de la Mănăstirea Neamţ.

CULTURĂ


11 octombrie - A murit actorul Doru Ana, la vârsta de 68 de ani. (n. 28 februarie 1954)
12 octombrie - A murit Iolanda Malamen, prozatoare şi critic de artă, la vârsta de 74 de ani. (n. 28 apr. 1948) AGERPRES/(Documentare - Horia Plugaru, editor: Doina Lecea, editor online: Adrian Dãdârlat)

Material realizat pe baza ştirilor AGERPRES

Afisari: 56

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Documentare 23-09-2026 11:00

DOCUMENTAR: Sofia Vicoveanca, vocea emblematică a folclorului bucovinean, aniversează 85 de ani (23 septembrie)

Sofia Vicoveanca, pe numele său de naștere Sofia Fusa, este una dintre cele mai mari și mai iubite voci ale muzicii populare românești. Artista s-a născut la 23 septembrie 1941, în Toporăuți, o localitate aflată în apropierea Cernăuțiului, arată radiobucovina.ro. Familia ei s-a mutat ulterior în zo

Documentare 23-09-2026 10:00

PERSONALITATEA ZILEI: Domnul Țării Românești Mircea cel Bătrân

Domnul Țării Românești Mircea cel Bătrân (născut în 1355) și-a început domnia (1386-1418) la 23 septembrie 1386, când predecesorul și fratele său Dan I a fost ucis într-o luptă, la sud de Dunăre, cu țarul bulgar de la Târnovo, Șișman, potrivit volumului ''Istoria românilor'' (Constantin C. Giurescu și Dinu C. Gi

Documentare 23-09-2026 09:30

FENOMENE ASTRONOMICE: Echinocțiul de toamnă (23 septembrie)

Echinocțiul de toamnă se produce la 23 septembrie 2025, la ora 3 și 5 minute, când longitudinea astronomică a Soarelui atinge valoarea de 180°, moment care marchează începutul toamnei în emisfera nordică, conform Observatorului Astronomic ''Amiral Vasile Urseanu'' - https://astro-ursean

Documentare 23-09-2026 09:00

23 septembrie - Ziua internațională a limbajului semnelor (ONU)

Ziua internațională a limbajului semnelor este marcată anual, la 23 septembrie, de Organizația Națiunilor Unite (ONU), pentru a atrage atenția asupra rolului limbilor semnelor în exercitarea deplină a drepturilor omului de către persoanele surde. Ziua a fost instituită prin Rezoluția A/RES/72/161 a Adunării Generale a ONU, adoptată prin consens la 19 decembrie 2017, po

Documentare 23-09-2026 08:00

Președintele Nicușor Dan susține intervenția națională la Adunarea Generală a ONU (23 septembrie)

Președintele Nicușor Dan are programate, în perioada 20-23 septembrie, mai multe întâlniri și participări la evenimente organizate la New York, în contextul lucrărilor celei de-a 81-a sesiuni a Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite, potrivit agendei publicate de Administrația Prezidențială. Președintele României va sus

Documentare 23-09-2026 07:30

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 23 septembrie

Ortodoxe Zămislirea Sf. Proroc Ioan Botezătorul; Sf. Cuv. Xantipa și Polixenia Greco-catolice Conceperea Sf. Ioan Botezătorul; Sf. Padre Pio Romano-catolice Ss. Pius din Pietrelcina, pr.; Zaharia și Elisabeta Zămislirea Sfântului Proroc Ioan Botezătorul este pome

Documentare 23-09-2026 05:30

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 23 septembrie

Este a 266-a zi a anului 2026. Au mai rămas 99 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 04 m și apune la 19 h 12 m. Luna răsare la 17 h 48 m și apune la 03 h 10 m. Echinocțiul de toamnă la 03 h și 05 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)

Documentare 22-09-2026 11:00

PERSONALITATEA ZILEI: Violonistul Isaac Stern

Unul dintre cei mai importanți violoniști ai secolului XX, Isaac Stern s-a născut la 21 iulie 1920, în Kremeneț, Ucraina, în familia lui Solomon și Clara Stern. Familia Stern s-a mutat în Statele Unite ale Americii, la San Francisco, când Isaac avea doar un an, conform https://theviolinchannel.co

Documentare 22-09-2026 10:00

22 septembrie - Ziua internațională a informării cu privire la Leucemia Mieloidă Cronică (LMC)

Ziua internațională a informării cu privire la leucemia mieloidă cronică (Ziua mondială LMC/ World CML Day), o inițiativă a organizațiilor de pacienți din întreaga lume, este marcată anual la 22 septembrie pentru a crește gradul de informare cu privire la această formă rară de cancer, dar și pentru a sărbători progresele realizate în tratarea bolii.

Documentare 22-09-2026 09:00

22 septembrie - Ziua mondială fără mașini

Ziua mondială fără mașini este marcată anual la 22 septembrie și reprezintă o inițiativă dedicată reducerii, cel puțin temporare, a utilizării autoturismelor în orașe și promovării mersului pe jos, a bicicletei și a transportului public. În 2026, ziua încheie Săptămâna europeană a mobilității, desfășurată între 16 și 22 septembrie.

Documentare 22-09-2026 07:30

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 22 septembrie

Ortodoxe Sf. Sfințit Mc. Teodosie de la Mănăstirea Brazi, mitropolitul Moldovei; Sf. Sfințit Mc. Foca, episcop de Sinope Greco-catolice Sf. ep. m. Foca Romano-catolice Ss. Maurițiu, ofițer, și îns. m.; Silvan, pustnic Sfântul Sfinți

Documentare 22-09-2026 05:30

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 22 septembrie

Este a 265-a zi a anului 2026. Au mai rămas 100 zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 03 m și apune la 19 h 13 m. Luna răsare la 17 h 25 m și apune la 02 h 02 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)

Documentare 21-09-2026 10:00

21 septembrie - Ziua internațională a păcii

La 21 septembrie, este marcată Ziua internațională a păcii, sub auspiciile Organizației Națiunilor Unite. Sărbătorită anual pe plan mondial, ziua a fost instituită în 1981, prin adoptarea, în unanimitate, a Rezoluției 36/67 a Adunării Generale a Națiunilor Unite. Douăzeci de ani mai târziu, textul Rezoluției 55/282 a ONU din 7 septembrie 2001

Documentare 21-09-2026 08:30

21 septembrie - Ziua mondială Alzheimer

Ziua internațională de luptă împotriva bolii Alzheimer este marcată în fiecare an pe 21 septembrie, în cadrul Lunii Mondiale a Alzheimerului. Potrivit Federației internaționale a asociațiilor dedicate bolii Alzheimer - Alzheimer's Disease International (ADI), atât în perioada premergătoare, cât și în ziua propriu-z

Documentare 21-09-2026 08:00

21 septembrie - Ziua Munților Apuseni

La 21 septembrie este celebrată, începând din acest an, Ziua Munților Apuseni. Evocând memoria lui Avram Iancu, inițiatorii legii, un grup de deputați și senatori PSD și PNL, consideră că o zi pentru Munții Apuseni, în data de 21 septembrie, contribuie la promovarea unui sentiment local și național de mândrie, stimulând dezv