Consiliul Europei condamnă anexarea rusă ''ilegală'' a teritoriilor ucrainene
Liderii Consiliului Europei, organizaţie garantă a drepturilor omului pe continent la care Rusia nu mai este afiliată, au condamnat vineri "anexarea ilegală a teritoriilor ocupate în Ucraina" de către Moscova, potrivit AFP.
"Consiliul Europei condamnă ferm decizia Federaţiei Ruse de a proceda la anexarea ilegală a teritoriilor pe care le ocupă în prezent în Ucraina", au declarat într-un comunicat comun preşedintele Comitetului de miniştri al Consiliului, Simon Coveney, secretarul general al organizaţiei europene, Marija Pejcinovic Buric, precum şi preşedintele Adunării Parlamentare (APCE), Tiny Kox.
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski urmează să se adreseze prin videoconferinţă APCE în cursul sesiunii viitoare a acesteia, preconizată să aibă loc în 10-14 octombrie, a anunţat vineri într-un comunicat instituţia.
"Schimbarea forţată a frontierelor internaţionale în detrimentul unui alt stat suveran şi aşa-zisele 'referendumuri' care au precedat-o constituie o gravă încălcare a dreptului internaţional şi nu pot fi recunoscute", se menţionează în document.
"În calitate de putere ocupantă, Rusia continuă să-şi asume întreaga responsabilitate pentru respectarea drepturilor omului în teritoriile vizate, precum şi în Crimeea ocupată", apreciază semnatarii.
"Decizia preşedintelui (rus Vladimir) Putin de a anexa ilegal teritorii ocupate în regiunile ucrainene Doneţk, Lugansk, Herson şi Zaporojie pune grav în pericol ordinea juridică existentă în Europa după 1945", a denunţat la rândul său Leendert Verbeek, preşedintele Congresului puterilor locale şi regionale, un organism al Consiliului Europei.
Vladimir Putin a semnat vineri în cadrul unei ceremonii la Kremlin anexarea a patru regiuni ale Ucrainei pe care Moscova le ocupă total sau parţial. Aceste anexări intervin după şapte luni de ofensivă rusă în Ucraina şi 'referendumuri' organizate de urgenţă în regiunile ocupate, care au fost denunţat ca "simulacre" de Kiev şi aliaţii săi. Aceştia au jurat să nu recunoască "niciodată" rezultatele acestora.
Rusia a fost exclusă în martie din Consiliul Europei, la scurt timp după declanşarea invaziei în Ucraina. Din 16 septembrie, ea a părăsit Convenţia europeană a drepturilor omului, text ratificat de Moscova în 1988 şi a cărui respectare este controlată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), organismul juridic al Consiliului Europei, ambele având sediul la Strasbourg. AGERPRES/(AS-autor:Lilia Traci, editor: Codruţ Bălu, editor online: Anda Badea, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
VIDEO Washingtonul consideră 'iresponsabile' acuzațiile Ucrainei privind limitarea traficului Starlink
Secretarul Trezoreriei SUA, Scott Bessent, a deplâns duminică remarcile 'iresponsabile' făcute de președintele ucrainean Volodimir Zelenski, care a acuzat Washingtonul că se află în spatele restricțiilor din Ucraina impuse versiunii militare a rețelei de sateliți Starlink, relatează AFP. 'Este iresponsabil din partea pr
Zelenski spune că a vorbit cu emisarii americani Kushner și Witkoff
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că, duminică, a avut o convorbire cu emisarii americani Steve Witkoff și Jared Kushner, pe fondul unei noi crize între liderul de la Kiev și omologul său american Donald Trump, care a exceptat Rusia de la noi sancțiuni, relatează AFP. 'Echipele noastre comunică în permanență,
Trump îi oferă 'sprijinul deplin' lui Netanyahu înaintea alegerilor din Israel; premierul israelian îi mulțumește
Președintele american Donald Trump i-a oferit duminică 'sprijinul deplin și total' premierului israelian Benjamin Netanyahu înaintea alegerilor parlamentare care vor avea loc pe 27 octombrie în Israel, relatează AFP. 'Această scrisoare să fie o dovadă a sprijinului meu deplin și total pentru Bibi Netanyahu în cand
VIDEO Într-un interviu pentru NBC, Zelenski se declară 'recunoscător' că Washingtonul a deblocat schimbul de informații
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat duminică, într-un interviu acordat postului american de televiziune NBC, că este 'recunoscător' că schimbul de informații a fost deblocat de Washington după 'trei zile' fără acesta, ceea ce a slăbit Ucraina în fața atacurilor rusești, relatează AFP și Reuters. Sch
Trump susține că 'Franța arde', o țară 'distrusă' de imigrație
Președintele american Donald Trump a dat vina pe imigrație pentru revoltele care au zguduit Franța sâmbătă, îndemnând Parisul să își înăsprească politica de imigrație, relatează AFP.
Franța/proteste: Emmanuel Macron se va adresa națiunii duminică seara
Președintele francez Emmanuel Macron se va adresa țării duminică, la ora 20:00, ora locală (18:00 GMT), a anunțat biroul său, informează Reuters. Discursul vine în urma amplelor proteste legate de prețurile ridicate și situația serviciilor publice, soldate cu rănirea a sute de polițiști și arestarea a aproape 1.800 de persoane, sâmbătă.
Iranul are un nou ministru al apărării
Iranul are de duminică un nou ministru al apărării, pe Mehrdad Akhlaqi Kebatchi, la opt luni de la moartea predecesorului său, ucis la sfârșitul lunii februarie, în prima zi a războiului din Orientul Mijlociu, informează AFP și Reuters. Mehrdad Akhlaqi a primit duminică votul de încredere al Parlamentului; conform sistemului iranian, legislat
Rusia: Cel puțin un mort și instalații petroliere incendiate în urma unui atac 'masiv' cu drone
Un atac 'masiv' care a avut loc în cursul nopții, implicând zeci de drone ucrainene, s-a soldat cu cel puțin un mort și a provocat incendii la două instalații petroliere din Sankt Petersburg, au raportat duminică autoritățile locale și una dintre companiile afectate, au consemnat AFP, Reuters și Xinhua. 'În urma unui atac masiv ef
Vance dă vina pe imigrație pentru violențele din Franța
Vicepreședintele american JD Vance a susținut sâmbătă că imigrația este responsabilă pentru violențele care au izbucnit în cursul protestelor din Franța și a acuzat opoziția democrată că dorește același 'v
Washingtonul relativizează exceptarea de la sancțiuni a Moscovei
Secretarul de stat al SUA, Marco Rubio, a minimalizat sâmbătă seară decizia lui Donald Trump de a excepta Rusia de la noi sancțiuni, explicând că este vorba despre o pauză de 60 de zile menită să 'analizeze' re
Canada: Morți și răniți în urma unui 'incident' la o bază militară (guvern)
Un 'incident' care a declanșat un incendiu la o bază militară din vestul Canadei a provocat mai mulți morți și răniți, a anunțat guvernul canadian sâmbătă seara, transmit AFP, dpa și Reuters. 'Au existat atât decese, cât și persoane rănite în urma unui incident la baza' din Wainwright, situată în provincia Alberta,
Congresmeni republicani critică suspendarea noilor sancțiuni împotriva Rusiei de către Trump
Personalități republicane, și nu doar democrate, au criticat sâmbătă decizia lui Donald Trump de a scuti Rusia de noile sancțiuni adoptate de Congres în septembrie pentru a susține Ucraina, relatează AFP. 'Este complet iresponsabil', a denunțat pe X senatorul republican Thom Tillis, critic frecvent al președintelui american
Manifestații în Franța: Niciun loc pentru violențe, vom face toți bloc în fața celor care seamănă haos (Macron)
Președintele francez Emmanuel Macron a declarat sâmbătă seara că cei care au 'spart' și 'jefuit' în cursul manifestațiilor vor fi 'urmăriți și pedepsiți' și că țara va face 'bloc în fața celor care seamănă haos și nu caută decât să dărâme instituțiile noastre', relatează AFP. 'N
Eșec al formațiunii premierului ceh Andrej Babis în alegerile pentru Senat
Principalele partide de opoziție din Cehia au obținut cele mai multe voturi la alegerile pentru Senat sâmbătă, în timp ce partidul prim-ministrului Andrej Babis nu a reușit să câștige niciunul dintre locurile pe care le pretindea, într-una dintre primele sale teste electorale de la preluarea puterii anul trecut, relatează Reuters.
#Ucraina afirmă că avansurile teritoriale revendicate de Rusia sunt o 'iluzie'
Ucraina a respins sâmbătă afirmațiile Rusiei că ar fi capturat de la 1 septembrie peste 1.800 de km² de teritoriu și aproape 100 de așezări, inclusiv orașul Dobropilia din estul țării, relatează Reuters. Șeful Statului Major General al Rusiei, generalul Valeri Gherasimov, i-a raportat președintelui Vladimir Putin vineri că forțele r













