Jimbolia, aflată nu departe de graniţa cu Serbia, este o destinaţie care impresionează prin poveştile şi legendele care aşteaptă să fie descoperite.

Cristina Dema, coordonatorul Muzeului Presei "Sever Bocu", şi Sergiu Dema, directorul Casei de Cultură din Jimbolia, au scos dintre miile de pagini de arhivă ale vremii relatări inedite, care fac parte din istoria noastră.

Soţii Dema au multe de povestit despre legăturile Jimboliei cu Casa Regală a României, locul central fiind gara din oraş, pe unde a revenit în ţară din exil Regina Mamă Elena, după ce, tot pe acolo, lua drumul exilului definitiv, cu câteva zile înainte, fostul suveran Carol al II-lea.

Foto: (c) CONSTANTIN DUMA / AGERPRES FOTO

"Pe peronul gării din Jimbolia a avut loc întâmpinarea Reginei Mamă Elena de către Regele Mihai I (21 septembrie 1940, revenind din exilul din Italia - n.r.), imediat după ce tatăl său, Carol al II-lea, a părăsit ţara, tot prin Jimbolia. Sunt câteva fotografii făcute, probabil, de un jimbolian, în care apare Regele Mihai pe peron, în ţinută militară, foarte sobru, întâmpinându-şi mama când coboară din vagon. Avea mari greutăţi atunci, era în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Cu doar o săptămână înainte, tot prin Jimbolia, tatăl său, Carol al II-lea, fugea din ţară, urmărit de legionari. Se spune că legionarii au urmărit trenul (pentru că rataseră răzbunarea în Gara de Nord Timişoara) de pe şosea, calea ferată şi cea rutieră fiind foarte apropiate şi ar fi tras focuri de armă asupra trenului. Unii spuneau că nu ar fi vrut să-l ţintească pe rege, ci pe amanta sa, Elena Lupescu. O doamnă în vârstă, nepoata şefului de gară de atunci, din Jimbolia, mi-a povestit că şeful de gară avea de luat o decizie foarte importantă, dacă să oprească trenul regal, potrivit cu legea şi să îndeplinească formalităţile, ceea ce ar fi crescut şansele legionarilor de a ajunge în gară, la tren, şi să se întâmple o nenorocire, sau să lase trenul să treacă prin Jimbolia fără a-l opri în gară şi să iasă din ţară. Până la urmă, şeful de gară a ordonat ca macazele să fie poziţionate astfel încât trenul să treacă cu viteză şi să nu fie ajuns de legionari. În anumite ziare, în episodul în care Regele Mihai îşi întâmpină mama, se specifică faptul că şi-a întâmpinat mama în gara din Jimbolia, aproape de locul în care un grup de legionari au fost prinşi, cu o săptămână în urmă, în timp ce încercau să-l asasineze pe regele Carol al II-lea'', povestesc soţii Dema.

Foto: (c) CONSTANTIN DUMA / AGERPRES FOTO

Cristina şi Sergiu Dema spun că şi Regele Ferdinand a trecut prin Jimbolia spre Occident, pe când oraşul se afla sub administraţie sârbească, la sfârşitul Primului Război Mondial, iar când a revenit în ţară, din călătorie, Jimbolia era deja în România, pentru că avusese loc schimbul de teritorii.

"Este interesant că la o vizită a lui Ferdinand în Jimbolia suveranul a fost întâmpinat în gară de un cor format din nemţi care au intonat Imnul Regal al României, gest apreciat de Ferdinand, care avea rădăcini germane. Nemţii de aici erau bucuroşi că au scăpat de sub dominaţia sârbească, iar Regele Ferdinand ar fi întrebat cum se face că există atât de mulţi oameni care cântă în acest oraş, instrumentişti şi corişti. Atunci s-ar fi răspuns că sunt şapte ansambluri muzicale, lucru care l-a surprins pe rege, care a remarcat: 'Atâtea formaţii muzicale într-o localitate atât de mică este un lucru bun, pentru că acolo unde oamenii cântă, nu trebuie să-şi faci griji că ar fi răutate'", ne dezvăluie Sergiu Dema.

Oraşul a trecut şi prin momente tragice, întrucât 20% dintre jimbolienii deportaţi în Rusia nu s-au mai întors. Pe unii i-au trimis în Germania, dar alţii aveau familiile în Jimbolia şi au fost nevoiţi să vină pe rute ocolitoare de peste 1.000 km, clandestin prin Austria, Ungaria. Dar tot din gara aceasta au urmat şi deportările în Bărăgan.

Foto: (c) CONSTANTIN DUMA / AGERPRES FOTO

"Au fost deportări a peste 1.000 de oameni din oraş în URSS şi apoi în Bărăgan. Unii dintre cei care au revenit din URSS nu au mai fost recunoscuţi de copii. Unul nu şi-a mai recunoscut mama, pentru că era mic la deportare. A mai fost o femeie cu doi băieţi, soţul era pe front, iar în lagărele ruseşti primeau o plată modică. S-a îmbolnăvit şi nu a mai revenit. Cu banii aceia îşi cumpărau pâine. Femeia aceasta şi-a cumpărat textile pe care înainte de moarte le-a trimis băieţilor din Jimbolia. Deportarea în URSS a avut loc în ianuarie 1945 şi se păstrează legende înfiorătoare. De exemplu, o familie stătea la masă, într-o zi de duminică, au intrat militari sovietici şi români în casă; îl căutau pe tatăl familiei, dar acesta era încă pe front. Aşa că au luat-o pe mamă, pe care au dus-o la casa de cultură, unde erau deja câteva sute de localnici păziţi sub arme, oameni total nevinovaţi. Au fost duşi la gară, îmbarcaţi în vagoane pentru vite, era un tren de 30 de vagoane, cu câte 30 de persoane, femei şi bărbaţi împreună, oamenii erau speriaţi, nu ştiau unde merg. Un şvab mi-a povestit, în urmă cu doi ani, că doar copiii erau lăsaţi de militari să se apropie de tren, cât trenul a stat în gară, în gerul mijlocului de ianuarie. Copiii aveau sacoşe cu mâncare. Unii militari deschideau uşile vagonului. Acest şvab s-a băgat pe sub vagon, într-un colţ al vagonului unde era o gaură de scurgere de la WC şi pe acolo a băgat plasa cu mâncare, să le-o dea celor care erau în vagon. După trei zile de stat în gară, trenul a pornit şi a mers trei săptămâni până în Ucraina de astăzi", povesteşte Sergiu Dema.

Foto: (c) CONSTANTIN DUMA / AGERPRES FOTO

Jimbolia are şi alte legende la fel de emoţionante, relatate pentru AGERPRES de familia Dema.

Astfel, pe drum, militarii sovietici ar fi schimbat militari români, i-ar fi dezbrăcat de hainele militare şi le-au dat haine civile, înlocuind persoanele civile care au murit în timpul transportului cu militari români, pentru a ieşi la număr.

"Un alt jimbolian s-a ascuns când au venit soldaţii să-l ridice de acasă, iar militarii l-au luat pe fiul său. Când aude că fiul i-a fost luat, fuge după militari şi se predă. Dar militarii i-au luat pe amândoi", spune Cristina Dema.

Deportarea în Bărăgan, din 1951, s-a desfăşurat după un mecanism asemănător, doar că ei au avut voie să ia la drum mobilă, un sac de făină şi ce au mai putut, în fugă. Jimbolia fiind oraş de graniţă, calea ferată are deschidere spre Serbia şi a fost folosită de mulţi oameni pentru a ieşi ilegal din ţară.

Foto: (c) CONSTANTIN DUMA / AGERPRES FOTO

Sergiu Dema cunoaşte două întâmplări adevărate.

"Un grup de trei persoane a încercat să sară într-un marfar care se îndrepta spre Serbia. Pentru asta, cei trei s-au ascuns în fabrica Ceramica din apropierea căii ferate, care trecea prin mijlocul fabricii. Când trenul era în apropierea ascunzătorii, ei au ţâşnit în şir indian din ascunzătoare şi au fugit spre calea ferată care era la câţiva zeci de metri de ei. Grănicerii care păzeau calea ferată i-au observat şi au început să tragă în ei. Primul şi al treilea au reuşit să sară în tren, iar cel din mijloc a fost salvat de cel din spate, care a reuşit să-i întindă mâna şi să-l prindă. A mai fost şi o altă fugă absolut spectaculoasă. Fabrica Ceramica avea propria locomotivă cu care făcea manevre, căra vagoane cu marfă dintr-un loc în altul. Mecanicul locomotivei locuia în ultima casă de pe o stradă care se deschidea spre calea ferată, la 30 de metri. Cum fabrica era practic în spatele casei, el gara locomotiva de multe ori lângă casă, pe o linie moartă. Într-o noapte, jimbolienii care ştiau puţină mecanică au pornit locomotiva şi au trecut în Serbia, unde au abandonat-o. Graniţa feroviară era marcată doar de un par care indica limita dintre ţări", relatează directorul Casei de Cultură din Jimbolia.

Foto: (c) CONSTANTIN DUMA / AGERPRES FOTO

Sergiu Dema aminteşte şi faptul că Jimbolia a fost localitatea fără administraţie, pentru o zi, când oamenii erau ai nimănui, fără ţară şi instituţii. În perioada 1919-1924, Jimbolia a aparţinut Regatului sârbo-croato-sloven până în aprilie 1924, când, în urma unui schimb de teritorii, Jimbolia revine statului român.

"Jimbolia a fost oraşul fără ţară, pentru câteva ceasuri. Protocolul prevedea că administraţia românească va intra în Jimbolia la câteva ore după ce administraţia sârbească părăseşte oraşul. Oamenii din Jimbolia au notat că a existat o panică imensă în acest interval, pentru că se ştiau a fi fără ţară, erau ai nimănui, nu aveau poliţie, spital, lege şi orice acţiune a răufăcătorilor în aceste ore nu putea fi pedepsită de nimeni", încheie Cristina şi Sergiu Dema. AGERPRES/(A - autor: Otilia Halunga, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Adrian Dădârlat)

Citeşte şi:

REPORTAJ Timiş: Jimbolia - un tărâm al legendelor; incursiune în istoria locurilor (GALERIE FOTO)