logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Coronavirus: Rata infectărilor s-a dublat într-o săptămână în Germania, anticipând un ''val de vară''

Image

Rata de incidenţă a cazurilor de COVID-19 a crescut mai mult decât dublu în Germania într-o săptămână, în timp ce ministrul german al sănătăţii a avertizat că se apropie un nou val de infectări, care de data aceasta s-ar putea manifesta pe timpul verii, transmite agenţia DPA.

Rata infectărilor a fost în ultimele şapte zile în Germania de 447,3 la 100.000 de locuitori, faţă de 199,9 în săptămâna anterioară.

''Este de aşteptat un val de vară'', a avertizat pe Twitter ministrul german al sănătăţii, Karl Lauterbach. ''Purtarea voluntară a măştii în spaţiile închise şi a patra doză de vaccin sunt cele mai bune antidoturi'', a adăugat aceasta.

A patra doză de vaccin anti-COVID-19 este în prezent recomandată în Germania numai pentru persoanele cu vârste începând de la 70 de ani, pentru cele cu sistemul imunitar slăbit şi personalul sanitar.

Un motiv al noii înmulţiri a cazurilor de COVID-19 ar putea fi răspândirea subvariantei BA.5 a variantei Omicron a coronavirusului. Cu toate acestea, experţii sanitari nu anticipează o presiune nesustenabilă asupra sistemului sanitar în Germania.

Însă rata de incidenţă din actualul stadiu al pandemiei, în special de când s-a răspândit varianta Omicron, ar putea să nu reflecte tabloul real al îmbolnăvirilor, numeroase infectări nefiind înregistrate întrucât mulţi bolnavi nu se mai testează, mai ales cei cu forme uşoare de boală. AGERPRES/(AS - autor: Sorin Popescu, editor: Florin Ştefan, editor online: Simona Aruştei)

Afisari: 51

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie