Râurile mici din judeţele Mureş, Bistriţa-Năsăud, Cluj şi Alba, sub Cod galben de inundaţii (hidrologi)
Hidrologii au emis sâmbătă noi atenţionări Cod galben de inundaţii pentru râurile mici din judeţele Mureş, Bistriţa-Năsăud, Cluj şi Alba, valabile până duminică dimineaţa.
Potrivit Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA), până duminică, la ora 09:00, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri cu posibile depăşiri ale Cotelor de Atenţie pe râurile mici din bazinele hidrografice: Mureş - afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Glodeni - amonte confluenţă cu râul Arieş, judeţele: Mureş şi Bistriţa Năsăud.
Fenomenele se pot produce cu probabilitate şi intensitate mai mare pe unele râuri mici din bazinele hidrografice: Niraj.
De asemenea, până duminică, la ora 07:00, sunt vizate de atenţionarea hidrologilor râurile din bazinul hidrografic Arieş - bazin amonte S.H. Câmpeni şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Câmpeni, judeţele: Cluj şi Alba.
Fenomenele se pot produce cu probabilitate şi intensitate mai mare pe unele râuri mici din bazinele hidrografice: Arieş - afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Baia de Arieş.AGERPRES/(AS - editor: Mariana Nica, editor online: Andreea Preda)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.