Comunicat de presă - Comunitatea Declic
Comunitatea Declic dă în judecată CSM: 1.742 de membri finanțează procesul împotriva 'listelor negre' și a abuzului de putere
Comunitatea Declic dă în judecată CSM și contestă oficial în instanță raportul Secției pentru judecători, prin care Declic și alți reprezentanți ai societății civile și jurnaliști independenți au fost atacați și incluși pe 'lista neagră' a Secției pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, într-o încercare de intimidare fără precedent.
1.742 de membri ai Comunității Declic finanțează integral demersul juridic, onorariile avocaților și toate costurile redactării plângerii prealabile și reprezentării în instanță. Ca de fiecare dată, finanțarea vine exclusiv din donațiile membrilor.
'CSM folosește o retorică totalitară și ne acuză de o absurdă 'lovitură de stat'. Ripostăm pe cale juridică tocmai pentru că avem încredere în statul de drept și pentru că în sistemul de justiție din România există judecători onești. Nu atacăm justiția, ci o apărăm de un grup minoritar care încearcă să o folosească ca instrument de cenzură împotriva celor care critică puterea', a declarat Tudor Brădățan, director executiv Declic.
În raportul publicat, Comunitatea Declic este menționată în mod direct de 9 ori, fiind catalogată drept o entitate 'problemă' alături de organizații precum Funky Citizens, Corupția Ucide și jurnaliști independenți. Acest atac oficial a fost declanșat și după ce 70.000 de membri Declic au susținut contestarea în instanță a numirii Liei Savonea în fruntea Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ), procedură pornită ilegal de CSM cu trei luni înainte de termenul legal.
Avocații Declic au depus joi, 18 iunie, plângerea prealabilă la CSM, un pas necesar pentru procesul din instanță deschis pentru apărarea dreptului fundamental al societății civile de a monitoriza și critica derapajele puterii, fără teama de a fi pusă pe liste negre oficiale.
Procesul deschis de Declic vine în continuarea reacției ferme transmise la momentul deciziei CSM, prin comunicatul de presă din 11 iunie 2026, prin care Declic a condamnat public raportul.
Declic a lansat și un clip video, cu actorul Șerban Pavlu în rolul principal, ca semnal de alarmă major față de campania coordonată de hărțuire și intimidare la adresa societății civile din România.
Despre Comunitatea Declic:
Comunitatea Declic este o platformă independentă de campanii civice în România, susținută exclusiv de cetățeni, care militează pentru un stat de drept transparent, o justiție curată și protejarea drepturilor democratice.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.