logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Retrospectiva evenimentelor interne 9-13 mai 2022

Imagine din galeria Agerpres

Anunţarea sentinţei definitive în dosarul "Colectiv", condamnarea definitivă a fostului primar al Capitalei Sorin Oprescu, convocarea la sediul MAE român a ambasadorului Federaţiei Ruse la Bucureşti, Valery Kuzmin, plecarea Trenului Regal în călătoria simbolică la sărbătoarea naţională de 10 Mai, calificarea reprezentantului României, wrs, în finala concursului Eurovision 2022, precum şi prelungirea perioadei de autorecenzare pentru Recensământul Populaţiei şi Locuinţelor reprezintă o parte dintre evenimentele interne din perioada 9-13 mai 2022.


JUSTIŢIE
* 9 mai - Preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretul privind numirea în funcţia de judecător la Curtea Constituţională a Mihaelei Ciochină, consilier prezidenţial, pentru un mandat de 9 ani, începând cu 11 iunie.
* 10 mai - Alexandru Mazăre, fratele fostului primar al Constanţei, Radu Mazăre, fost deputat PSD, condamnat definitiv de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la 3 ani închisoare cu executare într-un dosar de corupţie legat de construirea de locuinţe sociale în campusul "Henri Coandă" din Constanţa, a fost dat în urmărire naţională.
* 12 mai - Curtea de Apel Bucureşti a anunţat sentinţa definitivă în dosarul "Colectiv", decizând următoarele pedepse: primarul Cristian Popescu-Piedone - 4 ani închisoare cu executare; patronii clubului: Paul Gancea - 6 ani şi 4 luni de închisoare; Costin Mincu - 8 ani de închisoare; Alin George Anastasescu - 11 ani şi 8 luni de închisoare; pompierii George Matei şi Antonina Radu - câte 8 ani şi 8 luni închisoare; pirotehniştii Viorel Zaharia şi Marian Moise - câte 6 ani şi 10 luni; Cristian Niţă, director al firmei de artificii - 2 ani şi 6 luni cu suspendare, plus efectuarea a 80 de zile muncă în folosul comunităţii. Trei funcţionare de la Primăria Sectorului 4 au fost achitate. Patronii clubului, Primăria Sectorului 4 şi ISU sunt obligaţi de instanţă să plătească despăgubiri de peste 50 milioane euro pentru victimele incendiului din octombrie 2015. Un număr de 64 de persoane şi-au pierdut viaţa ca urmare a tragediei produse.
* 13 mai - Patru inculpaţi din dosarul Colectiv au fost încarceraţi, în urma deciziei definitive de condamnare, în timp ce al cincilea, Antonina Radu, a fost dat în urmărire, după ce nu a fost găsită la domiciliu.
* 13 mai - Fostul primar al Capitalei Sorin Oprescu a fost condamnat definitiv de Curtea de Apel Bucureşti la 10 ani şi 8 luni închisoare cu executare, pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită, constituire a unui grup infracţional organizat şi abuz în serviciu. Este vorba de dosarul în care Sorin Oprescu este acuzat că a primit, în septembrie 2015, la locuinţa sa din Ciolpani, suma de 25.000 de euro de la subalternul său Bogdan Popa, fost director al Administraţiei Cimitirelor, bani care ar proveni din acte de corupţie.


AFACERI EXTERNE
* 12 mai - Ambasadorul Federaţiei Ruse în România, Valery Kuzmin, a fost convocat la sediul Ministerului Afacerilor Externe, unde a avut o întrevedere cu secretarul de stat pentru afaceri strategice, Iulian Fota. Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a dispus convocarea diplomatului rus după publicarea pe site-ul reprezentanţei diplomatice a articolului cu titlul "Despre lătratul NATO la frontierele Rusiei şi sursa principală de dezinformare a lumii" şi în contextul altor luări de poziţie ale Ambasadei. Fota a atras atenţia că este "inacceptabilă" folosirea repetată de către misiunea rusă a unui limbaj "nepotrivit, ofensator şi provocator" la adresa României şi a NATO, alianţă din care ţara noastră face parte "ca urmare a deciziei sale democratic asumate".


POLITIC
* 9 mai - Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 73/2020 privind desemnarea Serviciului de Telecomunicaţii Speciale (STS) ca integrator de servicii de comunicaţii critice destinate autorităţilor publice cu atribuţii în managementul situaţiilor de urgenţă.
* 10 mai - Preşedintele Klaus Iohannis a transmis un mesaj cu prilejul Zilei Independenţei Naţionale a României, în care afirmă că, alături de Marea Unire, Independenţa este unul dintre pilonii statului român modern, iar celebrarea acestui moment reprezintă un prilej potrivit pentru rememorarea evenimentelor definitorii pentru istoria naţiunii noastre.
* 10 mai - Circa o sută de susţinători ai Monarhiei - membri ai Asociaţiei de Reconstituiri Istorice "Ferdinand I", voluntari ai Crucii Roşii, cercetaşi - s-au aflat pe peronul Gării Regale Băneasa pentru a asista la plecarea Trenului Regal în călătoria simbolică la sărbătoarea naţională de 10 Mai. Custodele Coroanei, Margareta, şi principele Radu, împreună cu principesa Sofia, au fost alături de voluntari ai Crucii Roşii Române, ai Fundaţiei Regale Margareta a României, precum şi de elevi olimpici, de veterani Invictus şi de persoanele vârstnice şi copii beneficiari ai proiectelor umanitare, sociale, educaţionale şi culturale patronate de Majestatea Sa.


SOCIAL
* 12 mai - O ceremonie dedicată împlinirii a 90 de ani de la stabilirea recordului mondial absolut la paraşutism, realizat de eroul aviator Smaranda Brăescu, a avut loc la Palatul Cercului Militar Naţional din Bucureşti. Preşedintele de onoare al Asociaţiei Române pentru Propaganda şi Istoria Aeronauticii Cluj, general-locotenent (ret.) Dumitru Prunariu, a subliniat într-o alocuţiune că Smaranda Brăescu este o adevărată eroină, "depăşind limite de neimaginat" la vremea ei în domeniul aeronauticii.


CULTURĂ
* 12 mai - Reprezentantul României, wrs, s-a calificat în finala concursului Eurovision 2022, din 14 mai, cu piesa "Llámame", în urma votului acordat prin SMS şi pe site-ul oficial al concursului. Reprezentantul României, WRS, va cânta, alături de reprezentanţii altor 24 de ţări, în prima parte a finalei concursului Eurovision 2022.


EDUCAŢIE
* 9 mai - Lotul olimpic de matematică al României a obţinut şase medalii, dintre care două de aur, trei de argint şi una de bronz, precum şi locul I pe echipe la a XXXIX-a ediţie a Olimpiadei Balcanice de Matematică pentru seniori, care a avut în zilele de 4-9 mai, în Agros, Cipru.


ECONOMIC
* 11 mai - Guvernul a aprobat Programul Naţional de Reformă 2022, document care reflectă, între altele, progresele privind implementarea Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă.
* 12 mai - Economia României nu se află şi nu va intra în recesiune, anul acesta fiind posibilă o creştere economică de 2%, a declarat, joi, guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, la conferinţa de prezentare a Raportului asupra inflaţiei.
* 13 mai - Perioada de autorecenzare pentru Recensământul Populaţiei şi Locuinţelor a fost prelungită până pe 27 mai, ca urmare a interesului crescut manifestat de populaţie, dar şi pentru diminuarea costurilor, a anunţat preşedintele Institutului Naţional de Statistică, Tudorel Andrei.


SĂNĂTATE
* 12 mai - Institutul Naţional de Sănătate Publică a anunţat că, în săptămâna 2-8 mai, au fost raportate 289 de cazuri de gripă clinică, faţă de 54 de cazuri înregistrate în aceeaşi perioadă a anului trecut, şi şapte cazuri de infecţii respiratorii acute severe (SARI).
* 13 mai - Până la această dată, pe teritoriul României au fost înregistrate 2.902.270 de cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID-19), a informat Ministerul Sănătăţii. Un număr de 588 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 a fost înregistrat în ultimele 24 de ore şi au fost raportate patru decese, fiind efectuate 4.638 teste RT-PCR şi 13.617 teste rapide antigenice. De la începutul pandemiei, 65.599 de persoane diagnosticate cu infecţia cu SARS-CoV-2 au decedat în România.


SPORT
* 9 mai - Preşedintele Federaţiei Române de Culturism şi Fitness, Gabriel Toncean, a anunţat că România a devenit campioană europeană la culturism şi fitness, la Campionatul European desfăşurat la Santa Susanna din Spania, fiind o premieră în istoria acestei federaţii.
* 9 mai - Foşti mari fotbalişti precum Gheorghe Hagi, Claude Makelele, Paolo Cannavaro sau Alessandro Del Piero şi-au anunţat prezenţa la meciul de retragere al lui Adrian Mutu, organizat în 12 iunie 2022, în cadrul Sports Festival din Cluj-Napoca, au anunţat organizatorii.
* 11 mai - Românul Istvan Kovacs va arbitra finala competiţiei Europa Conference League, care va opune echipele AS Roma şi Feyenoord Rotterdam, pe 25 mai, de la ora 22.00, pe Arena Kombetare din Tirana, a anunţat Federaţia Română de Fotbal. AGERPRES/(Documentare - Cristian Anghelache, editor: Irina Andreea Cristea)

*** Materialul este realizat în baza ştirilor AGERPRES

Afisari: 103

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Documentare 23-09-2026 11:00

DOCUMENTAR: Sofia Vicoveanca, vocea emblematică a folclorului bucovinean, aniversează 85 de ani (23 septembrie)

Sofia Vicoveanca, pe numele său de naștere Sofia Fusa, este una dintre cele mai mari și mai iubite voci ale muzicii populare românești. Artista s-a născut la 23 septembrie 1941, în Toporăuți, o localitate aflată în apropierea Cernăuțiului, arată radiobucovina.ro. Familia ei s-a mutat ulterior în zo

Documentare 23-09-2026 10:00

PERSONALITATEA ZILEI: Domnul Țării Românești Mircea cel Bătrân

Domnul Țării Românești Mircea cel Bătrân (născut în 1355) și-a început domnia (1386-1418) la 23 septembrie 1386, când predecesorul și fratele său Dan I a fost ucis într-o luptă, la sud de Dunăre, cu țarul bulgar de la Târnovo, Șișman, potrivit volumului ''Istoria românilor'' (Constantin C. Giurescu și Dinu C. Gi

Documentare 23-09-2026 09:30

FENOMENE ASTRONOMICE: Echinocțiul de toamnă (23 septembrie)

Echinocțiul de toamnă se produce la 23 septembrie 2025, la ora 3 și 5 minute, când longitudinea astronomică a Soarelui atinge valoarea de 180°, moment care marchează începutul toamnei în emisfera nordică, conform Observatorului Astronomic ''Amiral Vasile Urseanu'' - https://astro-ursean

Documentare 23-09-2026 09:00

23 septembrie - Ziua internațională a limbajului semnelor (ONU)

Ziua internațională a limbajului semnelor este marcată anual, la 23 septembrie, de Organizația Națiunilor Unite (ONU), pentru a atrage atenția asupra rolului limbilor semnelor în exercitarea deplină a drepturilor omului de către persoanele surde. Ziua a fost instituită prin Rezoluția A/RES/72/161 a Adunării Generale a ONU, adoptată prin consens la 19 decembrie 2017, po

Documentare 23-09-2026 08:00

Președintele Nicușor Dan susține intervenția națională la Adunarea Generală a ONU (23 septembrie)

Președintele Nicușor Dan are programate, în perioada 20-23 septembrie, mai multe întâlniri și participări la evenimente organizate la New York, în contextul lucrărilor celei de-a 81-a sesiuni a Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite, potrivit agendei publicate de Administrația Prezidențială. Președintele României va sus

Documentare 23-09-2026 07:30

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 23 septembrie

Ortodoxe Zămislirea Sf. Proroc Ioan Botezătorul; Sf. Cuv. Xantipa și Polixenia Greco-catolice Conceperea Sf. Ioan Botezătorul; Sf. Padre Pio Romano-catolice Ss. Pius din Pietrelcina, pr.; Zaharia și Elisabeta Zămislirea Sfântului Proroc Ioan Botezătorul este pome

Documentare 23-09-2026 05:30

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 23 septembrie

Este a 266-a zi a anului 2026. Au mai rămas 99 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 04 m și apune la 19 h 12 m. Luna răsare la 17 h 48 m și apune la 03 h 10 m. Echinocțiul de toamnă la 03 h și 05 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)

Documentare 22-09-2026 11:00

PERSONALITATEA ZILEI: Violonistul Isaac Stern

Unul dintre cei mai importanți violoniști ai secolului XX, Isaac Stern s-a născut la 21 iulie 1920, în Kremeneț, Ucraina, în familia lui Solomon și Clara Stern. Familia Stern s-a mutat în Statele Unite ale Americii, la San Francisco, când Isaac avea doar un an, conform https://theviolinchannel.co

Documentare 22-09-2026 10:00

22 septembrie - Ziua internațională a informării cu privire la Leucemia Mieloidă Cronică (LMC)

Ziua internațională a informării cu privire la leucemia mieloidă cronică (Ziua mondială LMC/ World CML Day), o inițiativă a organizațiilor de pacienți din întreaga lume, este marcată anual la 22 septembrie pentru a crește gradul de informare cu privire la această formă rară de cancer, dar și pentru a sărbători progresele realizate în tratarea bolii.

Documentare 22-09-2026 09:00

22 septembrie - Ziua mondială fără mașini

Ziua mondială fără mașini este marcată anual la 22 septembrie și reprezintă o inițiativă dedicată reducerii, cel puțin temporare, a utilizării autoturismelor în orașe și promovării mersului pe jos, a bicicletei și a transportului public. În 2026, ziua încheie Săptămâna europeană a mobilității, desfășurată între 16 și 22 septembrie.

Documentare 22-09-2026 07:30

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 22 septembrie

Ortodoxe Sf. Sfințit Mc. Teodosie de la Mănăstirea Brazi, mitropolitul Moldovei; Sf. Sfințit Mc. Foca, episcop de Sinope Greco-catolice Sf. ep. m. Foca Romano-catolice Ss. Maurițiu, ofițer, și îns. m.; Silvan, pustnic Sfântul Sfinți

Documentare 22-09-2026 05:30

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 22 septembrie

Este a 265-a zi a anului 2026. Au mai rămas 100 zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 03 m și apune la 19 h 13 m. Luna răsare la 17 h 25 m și apune la 02 h 02 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)

Documentare 21-09-2026 10:00

21 septembrie - Ziua internațională a păcii

La 21 septembrie, este marcată Ziua internațională a păcii, sub auspiciile Organizației Națiunilor Unite. Sărbătorită anual pe plan mondial, ziua a fost instituită în 1981, prin adoptarea, în unanimitate, a Rezoluției 36/67 a Adunării Generale a Națiunilor Unite. Douăzeci de ani mai târziu, textul Rezoluției 55/282 a ONU din 7 septembrie 2001

Documentare 21-09-2026 08:30

21 septembrie - Ziua mondială Alzheimer

Ziua internațională de luptă împotriva bolii Alzheimer este marcată în fiecare an pe 21 septembrie, în cadrul Lunii Mondiale a Alzheimerului. Potrivit Federației internaționale a asociațiilor dedicate bolii Alzheimer - Alzheimer's Disease International (ADI), atât în perioada premergătoare, cât și în ziua propriu-z

Documentare 21-09-2026 08:00

21 septembrie - Ziua Munților Apuseni

La 21 septembrie este celebrată, începând din acest an, Ziua Munților Apuseni. Evocând memoria lui Avram Iancu, inițiatorii legii, un grup de deputați și senatori PSD și PNL, consideră că o zi pentru Munții Apuseni, în data de 21 septembrie, contribuie la promovarea unui sentiment local și național de mândrie, stimulând dezv