logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Metodele AIEA de evaluare a radioactivităţii la Cernobîl, criticate de o organizaţie neguvernamentală specializată

Image

Comisia de cercetare şi informare independentă asupra radioactivităţii (Criirad) a cerut miercuri o ''expertiză aprofundată'' asupra nivelului radioactivităţii la centrala nucleară dezafectată de la Cernobîl, criticând metodele folosite de Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA), relatează AFP.

În timpul unei vizite efectuate pe amplasamentul centralei, şeful AIEA, Rafael Grossi, a estimat marţi că nivelul radioactivităţii acolo este în parametri normali, adăugând că nivelurile de radioactivitate ''au crescut în anumite momente, când ruşii au adus în zonă echipamente (militare) grele şi când au plecat'' după ce au ocupat centrala între 24 februarie şi 31 martie.

''Înainte de a se pronunţa asupra radioactivităţii în zona Cernobîl ca urmare a acţiunilor trupelor ruse este nevoie de o expertiză aprofundată la faţa locului'', a declarat pentru AFP Bruno Chareyron, directorul laboratorului Criirad, o asociaţie independentă creată în Franţa după explozia survenită în anul 1986 la centrala de la Cernobîl.

''Nu este riguros din partea AIEA'' să spună că nivelul radioactivităţii este în parametri normali ''de îndată ce a ajuns la faţa locului'', spune Chareyron.

Astfel, explică acesta, ''este nevoie mai întâi de măsurători detaliate în toate clădirile unde trupele (ruse) au pătruns, în special în clădirile unde există materii radioactive şi au fost jafuri''. ''Trebuie efectuată de asemenea o cartografiere detaliată a nivelului de radiaţii pe toate terenurile exterioare unde trupele ruse au săpat tranşee şi au deplasat vehicule (militare), întrucât aceasta ar putea repune în suspensie materii radioactive şi readuce la suprafaţă materiale din sol ce ar putea fi în mod special radioactive. Şi date fiind suprafeţele vizate, folosirea unei drone echipate cu captatori de radioactivitate'' ar fi justificată, detaliază expertul menţionat.

Organizaţia Criirad a criticat şi asigurările date de AIEA imediat după ce trupele ruse au ocupat în februarie centrala de la Cernobîl. Această agenţie a ONU, citând atunci organismul ucrainean de monitorizare nucleară, a raportat ''niveluri de până la 9,46 microsiverţi pe oră'', care, conform acesteia, nu prezentau ''niciun pericol''.

Însă captatorii au înregistrat niveluri de ''până la 10 ori mai mari'', adică cifre ''extrem de preocupante pentru persoanele prezente, mai ales în ce priveşte riscul de inhalare'', notează expertul citat. ''Este vorba despre o disfuncţionalitate a captatorilor, sau astfel de niveluri chiar au fost atinse ? AIEA trebuie să clarifice acest lucru'', subliniază Bruno Chareyron.AGERPRES/(AS - autor: Sorin Popescu, editor: Irina Cristea, editor online: Adrian Dădârlat)

Afisari: 69

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Politic Ex 29-08-2026 12:31

VIDEO #Ucraina: Cel puțin 27 de persoane au murit din cauza unei lovituri ruse contra unui depozit de muniții

Cel puțin 27 de persoane au murit după ce o dronă rusă a lovit un depozit de muniții în apropiere de Kiev vineri noaptea, lovitura provocând un incendiu și explozii puternice, au anunțat autoritățile ucrainene, citate de AFP și dpa. ''Din păcate, în acest stadiu, 27 de persoane au murit. Și acest bilanț s-ar putea să

Politic Ex 29-08-2026 12:11

Islanda: S-au deschis secțiile de votare în referendumul asupra reluării negocierilor de aderare la UE

Secțiile de votare din Islanda s-au deschis sâmbătă la ora 09:00 GMT în cadrul referendumului pentru a decide dacă țara ar trebui să reia negocierile de aderare la Uniunea Europeană, după 13 ani de la suspendarea lor, transmite AFP. Islandezii își vor putea exprima votul până la ora 22:00 GMT. Sondajele d

Politic Ex 29-08-2026 12:02

VIDEO Trafic de droguri: Forțe americane și ecuadoriene au interceptat o navă suspectă în Pacificul Oriental

Armata americană a anunțat vineri seară că a interceptat și distrus o navă suspectată că era utilizată pentru traficul de droguri în Pacificul Oriental, în timpul unei operațiuni desfășurate în coordonare cu guvernul ecuadorian, o premieră între cele două țări, transmite France Presse. Comandamentul militar sud al SUA (

Politic Ex 29-08-2026 10:42

#Ucraina: O persoană a murit într-un atac ucrainean cu drone asupra regiunii sub control rus Sevastopol

O persoană a murit și alte trei au fost rănite într-un atac ucrainean cu drone în regiunea Sevastapol, situată în peninsula Crimeea anexată de Rusia, a anunțat sâmbătă guvernatorul local numit de Moscova, Mihail Razvojaev, transmit Reuters și dpa. Un alt atac ucrainean cu drone, care a vizat regiunea rusă Belgorod, s-a

Politic Ex 29-08-2026 09:37

Donald Trump consideră decesul regelui Harald al Norvegiei ''cu adevărat o MARE pierdere''

Președintele american Donald Trump a transmis condoleanțele sale după decesul regelui Harald al V-lea al Norvegiei, pe care l-a descris drept ''un bărbat puternic, mândru și incredibil de respectat'', relatează sâmbătă dpa. ''(Harald) Și-a iubit Țara și a fost cu adevărat iubit și respectat de poporul său. I

Politic Ex 29-08-2026 09:02

Ecuador: Fostul președinte Lenin Moreno, condamnat la cinci ani de închisoare pentru corupție

Fostul președinte ecuadorian Lenin Moreno (2017-2021) a fost condamnat vineri la cinci ani de închisoare pentru luare de mită de la grupul chinez Sinohydro în schimbul unui contract pentru construirea unei hidrocentrale, transmit AFP, Reuters și EFE. Lenin Moreno era vicepreședintele lui Rafael Correa la data comiterii faptelor, &i

Politic Ex 29-08-2026 08:37

Islandezii se pronunță prin referendum asupra reluării negocierilor de aderare la UE

Islandezii sunt chemați sâmbătă la secțiile de votare, în cadrul unui referendum, pentru a decide dacă țara lor ar trebui să reia negocierile de aderare la Uniunea Europeană, pe fondul presiunilor geopolitice în creștere referitor la acest subiect, transmit AFP și dpa. Acest vot a fost anunțat în martie, după ce guvernu

Politic Ex 29-08-2026 08:19

SUA: Președintele Donald Trump anunță un acord important cu Venezuela în sectorul petrolier

Președintele american Donald Trump a anunțat vineri încheierea unui acord în sectorul petrolier cu Venezuela, în virtutea căruia Statele Unite ar urma să-și dubleze rezervele de petrol, transmit AFP și Reuters. Într-un mesaj publicat pe rețeaua

Politic Ex 28-08-2026 22:19

VIDEO Donald Trump i-a decorat pe astronauții care au participat la misiunea spațială Artemis II

Președintele Statelor Unite, Donald Trump, i-a decorat vineri pe astronauții misiunii spațiale Artemis II, care au efectuat un zbor în jurul Lunii în aprilie 2026 și au doborât cu acea ocazie recordul de distanță în raport cu Terra stabilit de predecesorii lor din programul lunar Apollo, informează AFP. 'Suntem m&ac

Politic Ex 28-08-2026 20:54

Trump anunță crearea unei academii naționale dedicate spațiului

Președintele american Donald Trump a anunțat vineri crearea unei academii naționale în Statele Unite pentru a instrui viitorii recruți pentru NASA și forțele spațiale, pe fondul unei rivalități tot mai mari în acest domeniu, în special cu China, relatează AFP. 'Voi semna un ordin executiv care inițiază procesul de creare

Politic Ex 28-08-2026 20:07

Zelenski spune că SUA au oferit Kievului informații despre întâlnirile de la Moscova

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat vineri că Statele Unite au furnizat Kievului informații despre o serie de întâlniri de la Moscova din ultimele zile, relatează Reuters. 'Astăzi am primit informații de la partea americană despre întâlnirile de la Moscova care au avut loc în aceste zile. Au fost o serie de &

Politic Ex 28-08-2026 19:37

SUA: JD Vance va reprezenta executivul american la comemorările de la 11 septembrie la New York (surse AFP)

Vicepreședintele JD Vance va reprezenta guvernul la New York la comemorările de 11 septembrie, relatează vineri AFP, după ce, potrivit New York Times, Donald Trump a decis să nu participe la evenimente pentru că nu putea susține un discurs. 'Este în continuare prevăzut ca vicepreședintele să se deplaseze la New York și responsabili ai guvernului vor

Politic Ex 28-08-2026 19:19

Gaza: Cinci morți în urma unor noi atacuri israeliene, conform Apărării Civile

Cinci persoane au fost ucise vineri în Fâșia Gaza în urma unor atacuri israeliene, a anunțat Apărarea Civilă, cele mai recente lovituri în ciuda apelurilor ca planul de pace al SUA să avanseze în acest teritoriu palestinian sfâșiat de război, relatează AFP. Această organizație de prim ajutor, care operează sub autoritatea mi

Politic Ex 28-08-2026 19:05

Ministrul german de finanțe îi cere lui Trump să pună capăt războiului 'iresponsabil' cu Iranul

Ministrul german de finanțe Lars Klingbeil i-a cerut vineri președintelui american Donald Trump să pună capăt războiului 'iresponsabil' cu Iranul, înainte de vizita sa de săptămâna viitoare în SUA, unde va participa la summitul G-20, relatează dpa. Klingbeil, care deține și funcția de vicecancelar, a declarat pentru ARD: 'Acesta e

Politic Ex 28-08-2026 18:39

Președintele sârb Vucic acuză 'comportamentul necivilizat' al tribunalului ONU în gestionarea decesului lui Mladic

Președintele sârb Aleksandar Vucic a acuzat vineri un tribunal al ONU de 'comportament necivilizat' pentru că nu i-a permis fostului lider militar sârb bosniac Ratko Mladic să moară în Serbia și a spus că Belgradul încă așteaptă să afle dacă trupul acestuia va fi returnat, relatează Reuters. Mladic, care executa o sentință de &i