Negocierile ruso-ucrainene trenează, potrivit ministrului de externe rus
Ministrul de externe rus Serghei Lavrov a declarat vineri că negocierile cu Ucraina ''trenează'' şi că nu a primit încă un răspuns din partea Kievului asupra propunerilor formulate de Rusia cu cinci zile în urmă, relatează agenţiile AFP şi EFE.
Şeful diplomaţiei ruse s-a declarat de asemenea sceptic cu privire la dorinţa liderilor ucraineni de a continua aceste negocieri. ''Mi se pare straniu când aud în fiecare zi declaraţii (...), inclusiv ale preşedintelui (ucrainean Volodimir Zelenski) şi ale consilierilor săi, care lasă impresia că nu au deloc nevoie de aceste negocieri'', a mai spus Lavrov, vorbind la Moscova la o conferinţă de presă comună cu omologul său kazah Muhtar Tleuberdi.
Totuşi, negociatorul-şef rus Vladimir Medinski a anunţat pe Telegram că a avut chiar în aceeaşi zi noi discuţii cu negociatorul-şef ucrainean David Arahamia, fără a da detalii.
La negocierile desfăşurate pe 29 martie la Istanbul pentru găsirea unui acord pentru a pune capăt războiului provocat de invazia declanşată de Rusia pe 24 februarie, Ucraina a propus Rusiei ca, în schimbul neutralităţii, să primească garanţii de securitate din partea unui grup de ţări, iar aceste garanţii să nu acopere şi peninsula Crimeea. O altă propunere formulată de Kiev către Moscova a fost negocierea într-un termen de 15 ani a statutului peninsulei anexate de Rusia.
Între timp, potrivit Rusiei, un nou document primit din partea Ucrainei nu mai conţine propunerea privind excluderea Crimeii din garanţiile de securitate, iar Moscova a acuzat Kievul de inconsecvenţă pentru că a revenit asupra acestei propuneri, dar şi asupra altora formulate la Istanbul, ministrul Lavrov considerând că aceste schimbări sunt rezultatul unor influenţe ale Washingtonului asupra Kievului.
Prin urmare, Rusia a prezentat săptămâna aceasta Ucrainei un document cu un nou set de propuneri, pe care nu le-a făcut publice, document despre care preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a susţinut că nu l-a primit.
Întrebat vineri la conferinţa de presă despre declaraţia lui Zelenski, ministrul de externe rus a răspuns: ''Nu sunt eu cel care să poată judeca cât de bine este el informat asupra situaţiei, dar aceasta ilustrează unde se află procesul numit ''negocieri''''.AGERPRES/(AS - editor: Sorin Popescu, editor online: Andreea Preda)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
VIDEO #Ucraina: Cel puțin 27 de persoane au murit din cauza unei lovituri ruse contra unui depozit de muniții
Cel puțin 27 de persoane au murit după ce o dronă rusă a lovit un depozit de muniții în apropiere de Kiev vineri noaptea, lovitura provocând un incendiu și explozii puternice, au anunțat autoritățile ucrainene, citate de AFP și dpa. ''Din păcate, în acest stadiu, 27 de persoane au murit. Și acest bilanț s-ar putea să
Islanda: S-au deschis secțiile de votare în referendumul asupra reluării negocierilor de aderare la UE
Secțiile de votare din Islanda s-au deschis sâmbătă la ora 09:00 GMT în cadrul referendumului pentru a decide dacă țara ar trebui să reia negocierile de aderare la Uniunea Europeană, după 13 ani de la suspendarea lor, transmite AFP. Islandezii își vor putea exprima votul până la ora 22:00 GMT. Sondajele d
VIDEO Trafic de droguri: Forțe americane și ecuadoriene au interceptat o navă suspectă în Pacificul Oriental
Armata americană a anunțat vineri seară că a interceptat și distrus o navă suspectată că era utilizată pentru traficul de droguri în Pacificul Oriental, în timpul unei operațiuni desfășurate în coordonare cu guvernul ecuadorian, o premieră între cele două țări, transmite France Presse. Comandamentul militar sud al SUA (
#Ucraina: O persoană a murit într-un atac ucrainean cu drone asupra regiunii sub control rus Sevastopol
O persoană a murit și alte trei au fost rănite într-un atac ucrainean cu drone în regiunea Sevastapol, situată în peninsula Crimeea anexată de Rusia, a anunțat sâmbătă guvernatorul local numit de Moscova, Mihail Razvojaev, transmit Reuters și dpa. Un alt atac ucrainean cu drone, care a vizat regiunea rusă Belgorod, s-a
Donald Trump consideră decesul regelui Harald al Norvegiei ''cu adevărat o MARE pierdere''
Președintele american Donald Trump a transmis condoleanțele sale după decesul regelui Harald al V-lea al Norvegiei, pe care l-a descris drept ''un bărbat puternic, mândru și incredibil de respectat'', relatează sâmbătă dpa. ''(Harald) Și-a iubit Țara și a fost cu adevărat iubit și respectat de poporul său. I
Ecuador: Fostul președinte Lenin Moreno, condamnat la cinci ani de închisoare pentru corupție
Fostul președinte ecuadorian Lenin Moreno (2017-2021) a fost condamnat vineri la cinci ani de închisoare pentru luare de mită de la grupul chinez Sinohydro în schimbul unui contract pentru construirea unei hidrocentrale, transmit AFP, Reuters și EFE. Lenin Moreno era vicepreședintele lui Rafael Correa la data comiterii faptelor, &i
Islandezii se pronunță prin referendum asupra reluării negocierilor de aderare la UE
Islandezii sunt chemați sâmbătă la secțiile de votare, în cadrul unui referendum, pentru a decide dacă țara lor ar trebui să reia negocierile de aderare la Uniunea Europeană, pe fondul presiunilor geopolitice în creștere referitor la acest subiect, transmit AFP și dpa. Acest vot a fost anunțat în martie, după ce guvernu
SUA: Președintele Donald Trump anunță un acord important cu Venezuela în sectorul petrolier
Președintele american Donald Trump a anunțat vineri încheierea unui acord în sectorul petrolier cu Venezuela, în virtutea căruia Statele Unite ar urma să-și dubleze rezervele de petrol, transmit AFP și Reuters. Într-un mesaj publicat pe rețeaua
VIDEO Donald Trump i-a decorat pe astronauții care au participat la misiunea spațială Artemis II
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, i-a decorat vineri pe astronauții misiunii spațiale Artemis II, care au efectuat un zbor în jurul Lunii în aprilie 2026 și au doborât cu acea ocazie recordul de distanță în raport cu Terra stabilit de predecesorii lor din programul lunar Apollo, informează AFP. 'Suntem m&ac
Trump anunță crearea unei academii naționale dedicate spațiului
Președintele american Donald Trump a anunțat vineri crearea unei academii naționale în Statele Unite pentru a instrui viitorii recruți pentru NASA și forțele spațiale, pe fondul unei rivalități tot mai mari în acest domeniu, în special cu China, relatează AFP. 'Voi semna un ordin executiv care inițiază procesul de creare
Zelenski spune că SUA au oferit Kievului informații despre întâlnirile de la Moscova
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat vineri că Statele Unite au furnizat Kievului informații despre o serie de întâlniri de la Moscova din ultimele zile, relatează Reuters. 'Astăzi am primit informații de la partea americană despre întâlnirile de la Moscova care au avut loc în aceste zile. Au fost o serie de &
SUA: JD Vance va reprezenta executivul american la comemorările de la 11 septembrie la New York (surse AFP)
Vicepreședintele JD Vance va reprezenta guvernul la New York la comemorările de 11 septembrie, relatează vineri AFP, după ce, potrivit New York Times, Donald Trump a decis să nu participe la evenimente pentru că nu putea susține un discurs. 'Este în continuare prevăzut ca vicepreședintele să se deplaseze la New York și responsabili ai guvernului vor
Gaza: Cinci morți în urma unor noi atacuri israeliene, conform Apărării Civile
Cinci persoane au fost ucise vineri în Fâșia Gaza în urma unor atacuri israeliene, a anunțat Apărarea Civilă, cele mai recente lovituri în ciuda apelurilor ca planul de pace al SUA să avanseze în acest teritoriu palestinian sfâșiat de război, relatează AFP. Această organizație de prim ajutor, care operează sub autoritatea mi
Ministrul german de finanțe îi cere lui Trump să pună capăt războiului 'iresponsabil' cu Iranul
Ministrul german de finanțe Lars Klingbeil i-a cerut vineri președintelui american Donald Trump să pună capăt războiului 'iresponsabil' cu Iranul, înainte de vizita sa de săptămâna viitoare în SUA, unde va participa la summitul G-20, relatează dpa. Klingbeil, care deține și funcția de vicecancelar, a declarat pentru ARD: 'Acesta e
Președintele sârb Vucic acuză 'comportamentul necivilizat' al tribunalului ONU în gestionarea decesului lui Mladic
Președintele sârb Aleksandar Vucic a acuzat vineri un tribunal al ONU de 'comportament necivilizat' pentru că nu i-a permis fostului lider militar sârb bosniac Ratko Mladic să moară în Serbia și a spus că Belgradul încă așteaptă să afle dacă trupul acestuia va fi returnat, relatează Reuters. Mladic, care executa o sentință de &i












