logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

INTERVIU/Handbal: Bogdan Voina - L-am văzut pe tata lăcrimând după înfrângerea naţionalei cu Kosovo şi am hotărât să candidez

Image

Fostul handbalist Bogdan Voina (43 ani) a declarat, într-un interviu acordat AGERPRES, că a luat decizia de a candida la alegerile pentru preşedinţia Federaţiei Române de Handbal în momentul în care l-a văzut lăcrimând pe tatăl său, Radu Voina, campion mondial şi vicecampion olimpic, după înfrângerea echipei naţionale masculine a României în partida cu Kosovo (scor 25-30, în 14 martie 2021) din preliminariile Campionatului European 2022.

În opinia sa, handbalul românesc nu merge în direcţia corectă, iar rezultatele la nivelul echipelor naţionale demonstrează acest lucru. Bogdan Voina susţine că România trebuie în mod obligatoriu să crească numărul jucătorilor legitimaţi pentru a putea spera la o redresare.

În cazul în care va câştiga alegerile programate în cadrul Adunării Generale a FRH din 28 aprilie, fostul jucător va aplica modelul Franţei, campioană olimpică la Tokyo 2020 atât la masculin, cât şi la feminin. Voina este de părere că măsurile luate de francezi de-a lungul timpului pentru dezvoltarea handbalului pot fi adaptate la realitatea din România. El a amintit de faptul că în trecut Franţa nu a avut nicio problemă în a aduce specialişti pentru a învăţa handbal, aşa cum a fost cazul tatălui său, Radu Voina, angajat ca antrenor la începutul anilor '90 la Racing Strasbourg.

În ceea ce priveşte echipele naţionale de seniori, candidatul a explicat că nu va lua măsuri drastice imediate, pentru că nimeni nu poate "veni cu o baghetă magică" pentru a face performanţă. În acelaşi timp, el consideră că selecţionerii ar trebui să aibă salarii în funcţie de rezultatele obţinute.

Bogdan Voina a explicat că are un acord cu Maximilian Gavrilă şi Constantin Din pentru a se susţine în cazul în care unul dintre ei ajunge la alegeri în turul doi cu preşedintele în exerciţiu Alexandru Dedu.

 



AGERPRES: Ce v-a determinat să candidaţi la preşedinţia FRH?
Bogdan Voina: Nu se mai poate să continuăm în această direcţie în handbal, este o bătaie de joc. Momentul în care l-am văzut pe tata că lăcrimează când România a pierdut cu Kosovo (România - Kosovo 25-30, în preliminariile CE 2022, n.r.) a fost pentru mine un semn, un semn că trebuie să mă implic. Şi să mă opresc să mai comentez meciuri, pentru că eu consider că a venit momentul să cobor în teren şi să revigorez handbalul. Atunci am hotărât să candidez.

AGERPRES: Regresul handbalului românesc e evident, a început acum şi la feminin. Cum veţi proceda pentru a opri declinul?
Bogdan Voina: În primul rând cea mai mare problemă în momentul de faţă este numărul de sportivi legitimaţi. Sunt foarte puţini practicanţi de handbal în România. Suntem sub 8.000 de sportivi legitimaţi... prin comparaţie, Franţa are 540.000. Franţa trebuie să fie un exemplu pe care noi trebuie să-l urmăm, pentru că sunt campioni olimpici şi la masculin, şi la feminin. Iar în sport rezultatele te evaluează. Eu am jucat în Franţa şi am înţeles că numărul de legitimaţi trebuie să fie o prioritate. Şi împreună cu Ministerul Educaţiei cred că se pot găsi soluţii pentru a deschide handbalului uşile în şcoli. Acolo este sursa noastră.

AGERPRES: Să înţelegem că veţi aplica modelul francez în cazul în care veţi câştiga alegerile?
Bogdan Voina: Da, cu siguranţă. Ne vom inspira din handbalul francez. Nu avem cum să facem copy-paste, dar vom încerca să adaptăm măsurile luate de ei la realitatea din România. Ne vom inspira din ce au făcut şi ei... pentru că şi francezii au venit în trecut şi au 'furat' lucrurile bune de la noi. De ce credeţi că tatăl meu (n.r. - Radu Voina), de exemplu, a plecat în 1991 în Franţa (n.r. - ca antrenor la echipa Racing Strasbourg)? Pentru ca francezii să înveţe de la el ce aveau de învăţat. Când au învăţat totul i-au dat viteză. Asta trebuie să facem şi noi. Şi nu trebuie să luăm numai din handbalul francez, ci şi din cel olandez, pentru că şi olandezii mai mult ca sigur fac ceva bine. Pentru că sunt 50.000 de practicanţi.

 

Sursa foto: bogdanvoina.ro

 

AGERPRES: Aţi vorbit despre schimbare, se simte nevoia asta şi în rândul membrilor afiliaţi? Ei ce spun?
Bogdan Voina: În ultima lună şi jumătate am făcut 18.000 de kilometri în ţară. Eu sunt oripilat de ce s-a întâmplat numai când îi ascult pe oameni. Pentru că ei pur şi simplu nu au fost băgaţi în seamă în ultimii opt ani. Nu au vorbit cu nimeni. Nimeni nu i-a contactat să-i întrebe ce probleme au. Iar părerea generală e clară. Toată lumea vrea schimbare la nivelul conducerii federaţiei.

AGERPRES: A fost vreo decizie sau o măsură a preşedintelui în exerciţiu în ultimii opt ani cu care să fi fost de acord şi să nu vă fi gândit că dumneavoastră aţi fi făcut altfel?
Bogdan Voina: Eu nu am văzut nimic bine în ultimii ani, nimic care să mă inspire. Nu a fost făcut nimic în folosul handbalului. În sport este simplu, ca să evaluezi ceva te uiţi la rezultate. În sport nu merge cu gargară... la gargară suntem buni. Dacă îi asculţi pe actualii conducători ei spun că suntem pe drumul cel bun. Dar rezultatele nu sunt bune. Doar la cheltuieli suntem buni.

AGERPRES: La nivel de înaltă performanţă veţi interveni, ce schimbări intenţionaţi să faceţi?
Bogdan Voina: E clar că la nivel de naţionale nu poţi veni cu o baghetă magică şi apoi să ai rezultate. Rezultatele nu au cum să vină imediat. Vom face însă totul să scoatem maximum... pentru că la seniori trebuie să defilăm cu ce avem. Pentru că nu vom inventa noi handbalişti. Rezultatele politicilor noastre se vor vedea în 4-5-6 ani. Numai aşa se poate construi. Nu putem să mergem în mall şi să spunem: 'Tu eşti bun de handbalist, hai la handbal'. Nu merge. Deci trebuie să facem maximum cu ce avem în momentul de faţă. Din păcate, noi plătim tehnicieni foarte bine, dar rezultate nu avem. Păcat că acei bani nu merg către reconstrucţie. Eu nu am nimic cu Xavi Pascual (n.r. - selecţionerul naţionalei masculine), e unul dintre cei mai buni antrenori ai lumii... dar el lucrează cu materialul clientului. Ce să facă săracul? Nu are cum să inventeze jucători care să dea goluri şi să se apere bine. Deci eu l-aş lua pe Xavi Pascual... dar aş plăti doar performanţa. Te-ai calificat, plătim calificarea, nu te-ai calificat, atunci uite salariul normal.

 


Sursa foto: Bogdan Voina / Facebook

 

AGERPRES: Numărul jucătorilor străini din România reprezintă o problemă din punctul dumneavoastră de vedere?
Bogdan Voina: Toate lucrurile trebuie regândite. Dar nu făcute după o zi pe alta. Păi dacă scoatem toţi handbaliştii străni care evoluează în momentul de faţă în România nu cred că o să mai avem campionate. Nu cred că facem 4-5 echipe fără străini. Aceste criterii trebuie regândite. Din păcate, jucătorii români joacă pentru că trebuie să joace, nu pentru că merită să joace. E o problemă de naţie... ştiţi cum e, suntem plătiţi bine, stăm pe bancă, nu e o problemă că joc sau nu joc. Aşa că lucrurile trebuie regândite şi schimbate treptat. Nu ai acum să zici acum: 'Fără străini în România'. Nu, pentru că echipele de club trebuie să îşi vadă de politicile lor. Echipe precum CSM Bucureşti sau Rapid vor să câştige Champions League sau să intre în Final4. Din păcate, cu jucători români nu avem cum. Nu se poate. Iar noi ca să atragem oameni către fenomen trebuie să avem performanţă. Şi performanţa o avem fie cu naţionalele, fie cu echipele de club. Cu naţionalele se poate face performanţă într-un an sau doi? Nu. Şi atunci trebuie să facem cu echipele de club. Fiecare să facă aşa cum consideră pentru a atrage oameni către acest fenomen, iar treptat să scădem numărul de jucători străini.

AGERPRES: Sunteţi dispus să acceptaţi o alianţă cu alţi candidaţi pentru a schimba actuala conducere a FRH în turul 2?
Bogdan Voina: Noi am discutat deja. Candidatul care ajunge în turul 2 cu domnul Dedu este susţinut de ceilalţi. Adică dintre Voina, Din sau Gavrilă. Trebuie să facem tot ce depinde de noi pentru a reuşi schimbarea.
***
Bogdan Voina, fiul fostului mare handbalist Radu Voina, a jucat la echipele Steaua, Selestat şi Strasbourg şi a activat la prima reprezentativă timp de 9 ani. El are în palmares un titlu de campion şi o Cupă Challenge, trofee câştigate cu Steaua. După retragerea din activitate, Bogdan Voina a fost comentator TV şi în paralel manager general al companiei Sport Suport.

 


Foto: (c) MIRCEA ROŞCA / AGERPRES FOTO

 

La alegerile pentru preşedinţia Federaţiei Române de Handbal şi-au depus dosarele patru candidaţi: Alexandru Dedu, Constantin Din, Maximilian Gavrilă şi Bogdan Voina. Adunarea Generală de alegeri a Federaţiei Române de Handbal este programată la 28 aprilie, de la ora 11:00, la Hotel Marriott din Capitală. În cadrul acesteia cei 245 de membri afiliaţi vor alege preşedintele, vicepreşedintele şi membrii Consiliului de Administraţie.
AGERPRES (A, AS-autor: Marius Ţone, editor: Mihai Ţenea, editor online: Ady Ivaşcu)

 

Citeşte şi:

 

INTERVIU Handbal: Maximilian Gavrilă, candidat la preşedinţia FRH - E nevoie de o schimbare care să oprească acest declin

Afisari: 803

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Sport Intern 22-10-2026 22:39

Fotbal: Assad Al Hamlawi (U Craiova) - Suntem foarte fericiți pentru cele trei puncte

Atacantul Assad Al Hamlawi a declarat, joi seara, după victoria cu 3-1 cu Inter Club d'Escaldes, în Conference League la fotbal, că el și colegii săi de la Universitatea Craiova sunt foarte fericiți pentru cele trei puncte câștigate. 'Suntem foarte fericiți pentru cele trei puncte. Dar în același timp sunt recunoscăto

Sport Intern 22-10-2026 22:24

Baschet feminin: Universitatea Cluj a pierdut fără drept de apel în EuroCup

Universitatea Cluj a fost învinsă fără drept de apel echipa letonă TTT Riga, cu scorul de 84-62 (25-17, 19-14, 27-12, 13-19), joi seara, în Sala Sporturilor ''Horia Demian'', în Grupa F a competiției feminine de baschet EuroCup. ''U'' a pierdut al doilea său meci la rând. C

Sport Intern 22-10-2026 22:12

Fotbal: Filipe Coelho (U Craiova) - Cred că românii pot fi mulțumiți de evoluția noastră

Antrenorul echipei de fotbal Universitatea Craiova, Filipe Coelho, a declarat, joi, că românii pot fi mulțumiți de evoluția formației sale în meciul cu Inter Club d'Escaldes, câștigat cu scorul de 3-1, în Conference League, tehnicianul portughez apreciind atitudinea jucătorilor săi și considerând că victoria este meritată.

Sport Intern 22-10-2026 21:57

Fotbal: Ștefan Baiaram (U Craiova) - Puteam să înscriem mai multe goluri, dar mă bucur că am câștigat

Fotbalistul Ștefan Baiaram a declarat, joi seara, după victoria cu 3-1 obținută de Universitatea Craiova în deplasare cu Inter Club d'Escaldes, că formația sa putea să înscrie mai multe goluri, dar este bucuros de victorie. 'Ne bucurăm că am câștigat, am făcut o primă repriză extraordinară. Cred că a fost cea mai bună

Sport Intern 22-10-2026 17:16

Fotbal: Ricardo Sousa (Petrolul) - Meciul cu Botoșani este unul dificil, dar sper într-un joc de calitate

Antrenorul echipei de fotbal Petrolul Ploiești, portughezul Ricardo Sousa, a declarat, joi, într-o conferință de presă, că meciul cu FC Botoșani va fi unul dificil, de luptă, cu două formații care vor să câștige, și speră la un joc bun calitativ din partea elevilor săi. ''Știm că Botoșani este o echipă dificilă pe teren pro

Sport Intern 22-10-2026 16:14

Fotbal: Florin Maxim (Corvinul) - Meciul cu 'U' Cluj este unul foarte important pentru noi

Antrenorul echipei de fotbal Corvinul Hunedoara, Florin Maxim, a declarat joi, într-o conferință de presă, că meciul cu Universitate Cluj este foarte important și îl așteaptă cu interes. ''Va fi cu totul și cu totul alt meci și pentru noi și pentru Universitatea Cluj. Vom vedea cum se va prezenta gazonul stadionului nostru

Sport Intern 22-10-2026 16:09

Auto: Simone Tempestini va concura în finala Campionatului European, în Portugalia

Proaspăt campion național absolut pentru a 11-a oară în ultimele 12 sezoane, Simone Tempestini își poate trece în palmares al doilea titlu continental consecutiv pe echipe cu MRF Tyres, în acest weekend, în Raliul Portugaliei, se arată într-un comunicat remis, joi, AGERPRES. Cursa îl poate duce și pe l

Sport Intern 22-10-2026 14:32

Fotbal: Cristiano Bergodi (U Cluj) - Meciul cu Corvinul este unul greu, dar vrem să câștigăm

Antrenorul echipei de fotbal Universitatea Cluj, Cristiano Bergodi, a declarat joi, într-o conferință de presă, că partida cu Corvinul Hunedoara va fi una dificilă, cu o formație surpriză a campionatului, dar vrea ca elevii săi să obțină cele trei puncte. ''Va fi un meci dificil, jucăm la doar patru zile distanță de meciul cu FC

Sport Intern 21-10-2026 22:06

Baschet feminin: CS Rapid București, surclasată de Fenerbahce în Euroligă

CS Rapid București a fost surclasată de echipa turcă Fenerbahce Tarfin Istanbul, cu scorul de 101-51 (21-13, 35-8, 21-13, 24-17), miercuri seara, în Sala Rapid, într-un meci din Grupa C a Euroligii feminine de baschet. Rapid, o debutantă în Euroligă, nu a avut nicio șansă în fața deținătoarei trofeului, care a câș

Sport Intern 21-10-2026 21:51

Baschet masculin: U-BT Cluj-Napoca, învinsă acasă de London Lions, în EuroCup

U-BT Cluj-Napoca a fost întrecută de echipa engleză London Lions cu scorul de 89-72 (21-22, 19-15, 24-18, 25-17), miercuri seara, în BTarena din Cluj-Napoca, într-un meci din Grupa B a competiției de baschet masculin EuroCup. ''U'' a suferit al doilea eșec în patru meciuri în a doua competiție cont

Sport Intern 21-10-2026 21:21

Handbal masculin: Victorie categorică pentru CS Dinamo București în Liga Campionilor

CS Dinamo București a învins categoric formația daneză SAH - Aarhus, cu scorul de 37-23 (16-12), miercuri seara, în Sala Polivalentă ''Ioan Kunst-Ghermănescu'' din Capitală, în Grupa E a Ligii Campionilor la handbal masculin. Dinamo a reușit prima sa victorie în acest sezon al Ligii Campionilor, după o repriză secundă de

Sport Intern 21-10-2026 21:09

Baschet masculin: CSM CSU Oradea a obținut a doua sa victorie din grupă în FIBA Europe Cup

CSM CSU Raiffeisen Oradea a învins formația letonă VEF Riga, cu scorul de 92-84 (20-23, 20-17, 25-22, 27-22), miercuri seara, în Oradea Arena, în Grupa H a competiției de baschet masculin FIBA Europe Cup. Vicecampioana României a obținut a doua sa victorie în trei etape, la capătul unui meci cu oscilații pe tabela

Sport Intern 21-10-2026 20:44

Futsal: România, învinsă de Portugalia cu 6-1, în preliminariile CM 2028

Naționala României a fost învinsă de echipa Portugaliei cu scorul de 6-1 (4-1), miercuri seara, în Sala Polivalentă din Târgu Mureș, într-un meci din Grupa a 7-a a fazei principale a preliminariilor Cupei Mondiale din 2028. Unicul gol al tricolorilor a fost înscris de Richard Iszlai (1'13''), în timp ce pen

Sport Intern 21-10-2026 19:47

Fotbal: Universitatea și CFR, amendate de Comisia de Disciplină a FRF după derby-ul Clujului

Cluburile Universitatea Cluj și CFR Cluj au fost amendate de Comisia de Disciplină din cadrul Federației Române de Fotbal (FRF), reunită miercuri, după incidentele petrecute la meciul direct din etapa a 4-a a Superligii, desfășurat pe 8 octombrie. Dacă Universitatea a fost amendată cu 10.000 de lei, CFR Cluj a primit o amendă de 5.000 de lei.

Sport Intern 21-10-2026 16:05

Fotbal: Marius Croitoru (Botoșani) - Meciul cu Petrolul este unul important, suntem obligați să-l câștigăm

Antrenorul formației FC Botoșani, Marius Croitoru, a declarat, miercuri, într-o conferință de presă, că partida de vineri cu Petrolul Ploiești, în Superliga de fotbal, este una importantă, pe care echipa sa este obligată să o câștige, mai ales că joacă acasă, unde a avut un parcurs bun în acest sezon. ''Un meci ca toate celelalt