logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

INTERVIU Handbal: Maximilian Gavrilă, candidat la preşedinţia FRH - E nevoie de o schimbare care să oprească acest declin

Image

Antrenorul Maximilian Gavrilă, unul dintre cei patru candidaţi la alegerile pentru preşedinţia Federaţiei Române de Handbal din 28 aprilie, a declarat, într-un interviu acordat AGERPRES, că se impune o schimbare la nivel înalt pentru a opri declinul handbalului românesc.

Preşedinte al ACS Şcoala 181 SSP Bucureşti, Gavrilă susţine că handbalul masculin românesc nu mai contează de mulţi ani în plan internaţional, iar în aceeaşi direcţie se îndreaptă şi cel feminin. În opinia sa, conducerea Federaţiei Române de Handbal trebuia să ia măsuri după ce echipa naţională feminină a încheiat Campionatul Mondial pe locul 13 în condiţiile în care obiectivul era locul 10.

În cazul în care va câştiga alegerile, candidatul îşi propune o nouă orientare în handbalul juvenil, domeniu în care a activat cu succes timp de 40 de ani. De asemenea, el îşi doreşte o limitare a numărului jucătorilor străini la echipele de club din campionatul intern pentru ca handbaliştii români să aibă şanse mai mari de a juca şi a creşte în valoare.

Maximilian Gavrilă şi-a propus să candideze la preşedinţia federaţiei fiind nemulţumit de modul în care a condus Alexandru Dedu în ultimii 8 ani. Acesta consideră cele două mandate ale actualului preşedinte drept "pierdere de timp" şi afirmă că lumea handbalului s-a "păcălit" oferindu-i fostului pivot al Barcelonei şansa de a conduce FRH o perioadă atât de lungă de timp.

 



AGERPRES: E clar că handbalul românesc este în declin, de ce e nevoie pentru o opri această cădere?
Maximilian Gavrilă: Este nevoie de o schimbare, e clar, să vină alţii care să oprească acest declin. Cu cei care au fost în ultimii opt ani nu vedeţi în ce hal am ajuns? Dacă eu ca federaţie îmi propun locul 10 la Campionatul Mondial, se obţine locul 13 şi nu se întâmplă nimic... oare e bine? Eu nu prea cred.

AGERPRES: Ce v-a determinat să candidaţi la şefia Federaţiei Române de Handbal?
Maximilian Gavrilă: Noi de foarte mulţi ani încercăm să redresăm situaţia handbalului românesc, dar nimeni nu vrea să ia niciun fel de măsură, nu vrea să facă nimic. Pentru că în ultimii 20 de ani nu s-a obţinut nimic la masculin, nici măcar o calificare la un turneu final european sau mondial... şi atunci e normal să-ţi doreşti să faci ceva. Pentru că totuşi când spui România în handbal lumea mai ţine minte titlurile obţinute. E mult de atunci, e foarte adevărat, corabia s-a scufundat de mult timp... nenorocirea este că, din punctul meu de vedere, şi la feminin urmează să se întâmple ce s-a întâmplat la masculin. Cu o singură ratare la un Campionat Mondial sau European ne ducem în urna a treia valorică şi atunci automat vei avea în grupă două echipe mai valoroase ca tine şi nu te mai califici. Şi atunci eu am zis că trebuie făcut ceva, schimbat ceva. Am sperat acum 8 ani cu domnul Dedu şi ne-am păcălit toţi. Acum patru ani s-a întâmplat ce s-a întâmplat la alegeri de a câştigat la un singur vot şi uite unde suntem în 2022.

AGERPRES: Alegerile de acum patru ani, când s-a câştigat la un vot, a fost un semnal al alegătorilor că trebuie schimbat ceva la vârful federaţiei?
Maximilian Gavrilă: A fost un semnal, clar, dar nu s-a înţeles chestia asta. S-a bucurat foarte mult domnul preşedinte că a câştigat la un vot diferenţă, dar nu a luat nicio măsură. Din contră, s-a mers din ce în ce în mai rău. Adică a mai introdus şi nişte reguli noi în Statut prin care a împiedicat candidatura doamnei Narcisa Lecuşanu. Şi mai sunt şi alte minuni puse în Statut, cum ar fi că în Adunarea Generală de alegeri candidaţii nu au voie să ia cuvântul să susţină ce au de susţinut. Aşa e peste tot, candidatul să-şi prezinte programul şi proiectele în faţa alegătorilor... dar numai pentru noi e normal aşa, pentru alţii nu e normal. Aşa că la alegeri vorbeşte doar preşedintele în calitate de preşedinte, el poate să vorbească, însă candidaţii nu, pentru că aşa spun modificările din Statut.

AGERPRES: Care ar fi concluziile dumneavoastră după cele două mandate, însumând 8 ani, ale actualului preşedinte?
Maximilian Gavrilă: O pierdere de timp. Efectiv asta a fost, o pierdere de timp. Domnul Dedu nu a luat nicio măsură, nu a făcut nimic pentru handbal, pentru redresarea lui. Nu a ştiut decât să aducă jucătoare străine cât mai multe, ca să se plătească taxele, să facem bani pentru salarii... În rest nimic, nimic, nimic. Din contră. Eu am descoperit şi pentru asta am şi dat FRH în judecată, că domnul Dedu nu avea voie să candideze nici acum 8 ani, nici acum 4 ani. Ne-am judecat, am câştigat pe fond, dar vezi Doamne a fost depusă tardiv acţiunea în justiţie. Şi am avut dreptate că el nu avea voie să candideze, pentru că era în acelaşi timp şi preşedintele Ligii Profesioniste de Handbal, iar Statutul nu îi dădea voie. Drept dovadă că el s-a retras de la preşedinţia Ligii Profesioniste de Handbal în martie 2021. Aşa că după părerea mea au fost două mandate ilegale.

AGERPRES: Foştii mari handbalişti s-au arătat de multe ori nemulţumiţi de deciziile actualei conduceri, ar putea fi ei convinşi să pună umărul la redresarea handbalului românesc?
Maximilian Gavrilă: Normal că ar putea să ajute... din păcate ei nu au mai fost primiţi, nici nu mai pot participa la Adunarea Generală a federaţiei. În mod excepţional le-a dat voie la 10 dintre ei să participe, şi doar 2 să vorbească. Dar cu condiţia ca domnul preşedinte să vadă dinainte ce vor să spună la alegeri. Ce pot să spună? Despre handbal, în ce hal am ajuns, ce pot să spună? Eu dacă aş câştiga, i-aş aduce, pentru că pot face parte din anumite comisii, pot veni cu sfaturi, cu idei, pentru că au atâţia ani de handbal în spate. Eu chiar pentru postul de secretarul general îl voi propune pe domnul Vasile Stângă, un nume mare în handbal, care e în putere şi poate face faţă.

AGERPRES: Vă ocupaţi de mulţi ani de formarea jucătoarelor de handbal, ce loc ocupă dezvoltarea handbalului juvenil în viziunea dumneavoastră?
Maximilian Gavrilă: În primul rând vreau să dau o orientare nouă la copii şi juniori, de acolo pleacă totul. Ştiu, e un proces de lungă durată, nu merge de azi pe mâine. Dar va fi un plan pe patru ani, cu măsuri concrete prin care să redresăm handbalul juvenil. Eu lucrez de 40 de ani la nivel de juniori cu rezultate deosebite, am 12 titluri de campion naţional la junioare III, II şi I. Aşa că 100% mă voi apleca spre această problemă, pentru că este singura modalitate de a redresa handbalul.

AGERPRES: Care va fi prima măsură pe care o veţi lua ca preşedinte al FRH?
Maximilian Gavrilă: La prima Adunare Generală, dacă ajung preşedinte, scot din Statut toate aberaţiile astea privind condiţiile de candidatură. Păi cum să nu-i dau voie Narcisei Lecuşanu să candideze pentru că nu a fost conducător de club cinci ani? Lecuşanu, care a fost la lotul naţional ani de zile, e vicecampioană mondială, şi e în Comitetul Executiv al Federaţiei Internaţionale de Handbal de ani de zile... acolo are loc, dar în România nu are voie nici măcar să candideze.

AGERPRES: Vă doriţi şi o limitare a numărul jucătorilor străini care evoluează în campionatul intern?
Maximilian Gavrilă: În programul meu există această idee de limitare a străinilor, pentru că e foarte mare problemă. Jucătoarele române nu mai au loc să joace de cele străine. Să fie 3-4 străine la o echipă, pentru că nu pot să iau nici dreptul cluburilor care investesc şi vor să facă performanţă. Dar eu, ca federaţie, răspund în primul rând de loturile naţionale şi trebuie să avem grijă de ele.

 


***
Absolvent al Institutului de Educaţie Fizica şi Sport în 1978, Maximilian Gavrilă (68 de ani) este profesor, antrenor emerit şi preşedinte al ACS Şcoala 181 SSP Bucureşti. De-a lungul timpului, el a câştigat mai multe titluri naţionale la categoriile juniori III, II şi I, promovând în handbalul feminin jucătoare precum Marinela Doiciu, Mădălina Zamfirescu, Alina Ilie, Alexandra Badea, Dana Abed-Kader, Alexandra Chiricuţă, Maria Stroe sau Isabela Roşca.

La alegerile pentru preşedinţia Federaţiei Române de Handbal şi-au depus dosarele patru candidaţi: Alexandru Dedu, Constantin Din, Maximilian Gavrilă şi Bogdan Voina. Adunarea Generală de alegeri a Federaţiei Române de Handbal este programată la 28 aprilie, de la ora 11:00, la Hotel Marriott din Capitală. În cadrul acesteia cei 245 de membri afiliaţi vor alege preşedintele, vicepreşedintele şi membrii Consiliului de Administraţie.
AGERPRES (A, AS-autor: Marius Ţone, editor: Mihai Ţenea, editor online: Andreea Lăzăroiu)

 

Sursa foto: gavriladanmaximilian.online

 

Citeşte şi:

 

INTERVIU/Handbal: Bogdan Voina - L-am văzut pe tata lăcrimând după înfrângerea naţionalei cu Kosovo şi am hotărât să candidez

Afisari: 470

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Sport Intern 20-10-2026 22:07

Hochei: Campioana ACSH Gheorgheni a pierdut la Galați

ACSH Gheorgheni, campioana en titre, a fost învinsă neașteptat de CSM Galați cu scorul de 6-4 (2-1, 3-1, 1-2), marți seara, pe Patinoarul Dunărea, într-un meci din Campionatul Național de hochei pe gheață. Daniil Martinov (3), Remus Gheorghe (2) și Sandor Nyika au marcat golurile prin care gazdele au produs surpriza. Pentru oaspeți

Sport Intern 20-10-2026 17:35

Răzvan Burleanu(FRF): La finalul mandatului meu în 2030 voi lăsa în urmă un fotbal mult mai puternic

Președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a declarat, marți, la finalul ședinței Comitetului Executiv, că în 2030, la finalul mandatului său, va lăsa în urmă un fotbal mult mai puternic decât cel pe care l-a găsit în 2014. Întrebat cum comentează faptul că pe stadioane mulți suporteri îi cer demisia di

Sport Intern 20-10-2026 17:11

Răzvan Burleanu: Selecționerul Gheorghe Hagi are susținerea totală și necondiționată a Federației Române de Fotbal

Președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a anunțat, marți, la finalul ședinței Comitetului Executiv, că selecționerul Gheorghe Hagi are susținerea totală și necondiționată a FRF în ciuda celor patru înfrângeri consecutive înregistrate de echipa națională a României în noua ediție a Ligii Națiunilor. &

Sport Intern 20-10-2026 16:08

Municipiul Târgu Mureș va găzdui Campionatul Mondial de hochei din 2027

Municipiul Târgu Mureș va deveni capitala hocheiului pe gheață în mai 2027, după ce a câștigat dreptul de a găzdui Campionatul Mondial de hochei pe gheață, Divizia I, Grupa B, competiție de anvergură internațională ce se va desfășura în perioada 1-7 mai, a anunțat, marți, conducerea Primăriei Municipiului Târgu Mureș și a Federației Română

Sport Intern 19-10-2026 23:03

Fotbal: FCSB a câștigat cu emoții la Voluntari (2-1), în Superligă

FCSB a învins-o cu emoții pe FC Voluntari, cu scorul de 2-1 (1-0), luni seara, pe Stadionul ''Anghel Iordănescu'', în ultimul meci din etapa a 12-a a Superligii de fotbal. FCSB a deschis scorul prin atacantul camerunez Arnold Garita (27), după centrarea lui Risto Radunovic. Ilfovenii au egalat după pauză, prin Remus

Sport Intern 19-10-2026 22:18

Baschet masculin: CSU Sibiu a învins-o pe Rapid, după prelungiri, în campionat

CSU Sibiu a învins-o pe CS Rapid București cu scorul de 127-123 (30-24, 32-23, 25-28, 19-31, 21-17), după prelungiri, luni seara, în Sala Rapid, într-un meci din etapa a 3-a a Ligii Naționale de baschet masculin. Sibienii conduceau cu 106-102 când mai erau 78 de secunde, dar Rapid a reușit să trimită meciul în pre

Sport Intern 19-10-2026 22:02

Handbal masculin: Steaua, la prima victorie în acest sezon al Ligii Naționale

CSA Steaua București a învins-o pe CSO Teutonii Ghimbav cu scorul de 39-29 (19-14), luni, în Sala Apollo din Capitală, într-un meci din etapa a cincea a Ligii Naționale de handbal masculin. Steaua a obținut prima sa victorie în acest sezon, într-un duel al nou-promovatelor.

Sport Intern 18-10-2026 22:58

Fotbal: Universitatea Craiova a învins-o pe Farul Constanța (2-0) în Superligă

Universitatea Craiova a învins-o pe Farul Constanța cu scorul de 2-0 (1-0), duminică seara, pe Stadionul ''Ion Oblemenco'', într-un meci din etapa a 12-a a Superligii de fotbal. Francezul Simon Elisor (16) a deschis scorul cu un șut din întoarcere, la pasa lui David Matei, iar ucraineanul Oleksandr Romanciuk (

Sport Intern 18-10-2026 22:01

Hochei: Victorie în deplasare pentru ACSH Gheorgheni

ACSH Gheorgheni a învins-o pe ACSHC Fenestela 68 cu scorul de 6-4 (4-2, 2-2, 0-0), duminică, pe Patinoarul ''Deme Laszlo'' din Târgu Secuiesc, într-un meci care a contat atât pentru Campionatul Național de hochei pe gheață, cât și pentru Erste Liga. Adam Csiszer, Nandor Fejes. Gergo Ambrus, Zsolt A

Sport Intern 18-10-2026 21:02

Handbal masculin: CSM București, liderul campionatului după victoria de la Suceava

CSM București a devenit liderul Ligii Naționale de handbal masculin după ce a obținut o victorie la limită, duminică, în etapa a cincea. CSU din Suceava a pierdut acasă cu CSM București, 29-30 (15-16), cei mai buni de la ''tigri'' fiind Răzvan Ștefan Chiratcu (7 goluri), Mihai Claudiu Baba (6 goluri), Janja Vojvodic (5 go

Sport Intern 18-10-2026 20:44

Baschet feminin: CSM CSU Târgoviște a câștigat în deplasare în Liga Națională

Vicecampioana CSM CSU Târgoviște a învins-o în deplasare pe CSJ Teleorman Alexandria, cu scorul de 73-52, duminică, într-un meci din etapa a treia a Ligii Naționale de baschet feminin. Cea mai bună de la vicecampioane a fost Gabriela Munteanu, cu 22 puncte, 8 recuperări. Bride Victoria Kennedy Hopoate s-a remarcat cu un

Sport Intern 18-10-2026 20:31

Handbal feminin: Victorii în deplasare pentru Corona Brașov și SCM Râmnicu Vâlcea în campionat

Corona Brașov și SCM Râmnicu Vâlcea au obținut victorii, duminică, în deplasare, în etapa a 7-a a Ligii Naționale de handbal feminin. Corona, condusă de pe margine de Mariana Tîrcă și Paula Ungureanu, după demiterea lui Bent Dahl, a învins-o pe nou-promovata CSM Târgu Mureș cu scorul de 37-25. Karolina

Sport Intern 18-10-2026 20:13

Fotbal: UTA a învins-o pe CFR Cluj cu 1-0, în Superligă

UTA Arad a învins-o pe CFR Cluj cu scorul de 1-0 (0-0), duminică seara, pe Arena ''Francisc Neuman'', într-un meci din etapa a 12-a a Superligii de fotbal. Unicul gol al partidei a fost marcat de Omar El Sawy (55), după o combinație cu Marius Coman. Cele două formații s-au mai întâlnit &ic

Sport Intern 18-10-2026 18:42

Handbal feminin: CSM București, învinsă clar acasă de Sola HK, în Liga Campionilor

CSM București a fost învinsă neașteptat de echipa norvegiană Sola Handballklubb, cu scorul de 30-22 (14-11), chiar în Sala ''Ion Kunst-Ghermănescu'' din Capitală, duminică, în Grupa A a Ligii Campionilor la handbal feminin. Vicecampioana României, care spera la a patra sa victorie, a pierdut fără drept d

Sport Intern 18-10-2026 00:38

România s-a clasat pe patru la World Rugby U20 Challenger

Selecționata României s-a clasat pe locul al patrulea la World Rugby U20 Challenger, după ce a fost surclasată de echipa Portugaliei cu scorul de 67-13 (38-8), sâmbătă, la Santiago de Chile, în finala mică a competiției. ''Stejăreii'' au reușit două eseuri, prin Mihai-Antonio Mitrea și Alexandru Boldor, iar Mi