''Suceava 2022 - Vama speranţei pe drumul durerii'', expoziţie de fotografie dedicată refugiaţilor din Ucraina (GALERIE FOTO)
O expoziţie de fotografie intitulată ''Suceava 2022 - Vama speranţei pe drumul durerii'', care surprinde momente ale dramei ucrainenilor care au ales să plece din calea războiului, îndeosebi mame cu copii, a fost deschisă luni, în foaierul sălii de plen a Senatului.
Foto: (c) MIHAI POZIUMSCHI / AGERPRES FOTO
Expoziţia reuneşte peste 180 de fotografii relevante pentru efortul comun al autorităţilor şi societăţii civile din România pentru gestionarea acestei crize umanitare generate de refugiaţii din Ucraina, realizate atât de artişti consacraţi (doctorand Sorin Onişor, Camelia Iordache sau Cătălin Onofrei), cât şi de simpli martori la evenimentele care s-au desfăşurat sub ochii lor (căpitanul ISU Alin Găleată, asistentul DSP Cătălina-Florina Moroşan, Ilie Poroch, ofiţer la Poliţia de Frontieră,voluntarul Simona Rădăşanu, jurnaliştii Nicu Amurăriţei şi Paul Ciurari), a declarat cu acest prilej Ioan Cristian Şologon, subprefect al judeţului Suceava, iniţiatorul acestui demers.
El a subliniat că fotografiile expuse au fost selectate dintr-un număr de 1.000, urmând ca acestea să ruleze pe un ecran separat, pentru că nu toate au fost de cea mai înaltă ţinută grafică.
Foto: (c) MIHAI POZIUMSCHI / AGERPRES FOTO
"Selecţia s-a făcut plecând şi de la calitate, dar plecând şi de la valoarea de document. Sunt expuse şi fotografii mai mari şi fotografii mai mici, sunt făcute cu aparate profesionale - o parte, parte sunt făcute de cei care au fost în vamă prezenţi acolo. Sunt concentrate fotografii ale celor care au trăit momentele dramatice în punctul de trecere a frontierei sau în taberele de refugiaţi (...). Am fost prezent, prin natura funcţiei, din primele ore ale conflictului din Ucraina, în punctul de trecere a frontierei, în Vama Siret. A fost un efort din partea autorităţilor, dar care a găsit un ecou şi s-a coordonat extrem de bine cu tot ce înseamnă societate civilă, cu tot ce înseamnă culte religioase, politic, cu tot ce înseamnă parte a societăţii civile din Suceava. Acest efort am dorit eu, pe lângă poporului ucrainean şi drama celor care au ales să plece din calea războiului, aceste lucruri am vrut eu să le evidenţiez cu această expoziţie care va fi vernisată astăzi în foaierul sălii de plen a Senatului", a arătat subprefectul.
Şologon a explicat, totodată, semnificaţia deschiderii expoziţiei la începutul acestei săptămâni.
Foto: (c) MIHAI POZIUMSCHI / AGERPRES FOTO
"Am ales ca simbol Săptămâna Patimilor şi expoziţia se va prelungi şi pe perioada Săptămânii Luminate. E o trecere, exact în acest fel cred că s-a produs o trecere a oamenilor din Ucraina, a femeilor, foarte multe femei cu copii, care au trecut din calea războiului prin punctul de trecere găsind dincoace de graniţă foarte multă empatie, foarte multă dorinţă de a ajuta, foarte multă coordonare sufletească şi foarte mult efort financiar şi fizic. Trebuie să spunem că această expoziţie marchează nu numai un moment al istoriei noastre contemporane, ci un moment care demonstrează cum umanitatea uneşte fără a ţine cont de naţionalitate, etnie, limbă, istorie. Clipele surprinse în fotografiile expuse ne arată că suntem oameni şi că nimic nu poate fi mai mult de atât", a relevat vorbitorul.
Potrivit acestuia, expoziţia va fi ulterior expusă şi în judeţul Suceava.
Foto: (c) MIHAI POZIUMSCHI / AGERPRES FOTO
"Avem o solicitare, să vedem dacă se va concretiza să fie expusă şi la Bruxelles, iar finalul îl doresc eu într-un album foto, document care să rămână peste timp", a concluzionat Şologon.
Până în acest moment, prin punctul de trecere al frontierei de la Siret au intrat în România începând cu 24 februarie, 242 207 persoane din care mai mult de 12 000 au trecut prin taberele de operaţionalizare din judeţul Suceava, conform datelor furnizate de oficialii suceveni. AGERPRES /(A - AS - autor: Sorinel Peneş, editor: Mihai Simionescu, editor online: Gabriela Badea)
* Mai multe imagini pe AGERPRES FOTO
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Maria Mirona Rotar a câștigat concursul pentru postul de manager al Teatrului Excelsior
Maria Mirona Rotar a câștigat concursul pentru postul de manager al Teatrului Excelsior, reiese din anunțul publicat pe site-ul Primăriei Capitalei. Maria Rotar, care în prezent este director adjunct, a obținut nota 9,6
BIBLIOTECA AZI/ Vrancea: Mai puțin de jumătate dintre localitățile din județ mai au biblioteci comunale
Biblioteca de astăzi nu mai este doar locul în care intri, împrumuți o carte și revii după câteva săptămâni să o restitui. Printre rafturile cu volume, bibliotecile încearcă să-și găsească un loc într-o lume dominată de tehnologie, devenind spații de întâlnire, de educație și socializare. Î
Festivalul 'New Landscape', eveniment dedicat intersecției dintre artă, știință, natură și film, începe miercuri
Prima ediție a Festivalului 'New Landscape' - un eveniment dedicat intersecției dintre artă, știință, natură și film - va avea loc de miercuri până duminică în Capitală. Potrivit unui comunicat al organizatorului festivalului, Fundația Dala, evenimentul propune o explorare a peisajului contemporan ca organism viu, vulnerabi
Arhiepiscopul Major Claudiu Lucian Pop: Catedrala Blajului este și va rămâne centrul Bisericii noastre Greco-Catolice
Catedrala din Blaj este și va rămâne fundamentul și centrul Bisericii Greco-Catolice, a afirmat, marți seara, Arhiepiscopul Major al Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică, Claudiu Lucian Pop, în cuvântul rostit în cadrul slujbei Sfintei Liturghii. Slujba s-a desfășurat în prezența Sinodului Episcopilor Bisericii Rom
Mureș: Un preot din Lunca Bradului hrănește și îmbracă sute de elevi și bătrâni de peste 20 de ani
Un preot ortodox din comuna mureșeană Lunca Bradului, Vasile Sorin Burian, oferă zilnic, de peste 20 de ani, o masă caldă sutelor de elevi și bătrâni din această comunitate de munte, prin intermediul Fundației Filantropia Lunca Bradului și al Cantinei Sociale 'Sfântul Stelian'. În această toamnă, odată cu intrarea școlii locale &ic
Hunedoara: Colț Românesc de carte deschis la Biblioteca Provincială Shaanxi (China)
Un spațiu special dedicat cărții românești a fost inaugurat la Biblioteca Provincială Shaanxi, din China, cu prilejul unei vizite pe care conducerea Bibliotecii Județene 'Ovid Densusianu' Hunedoara-Deva o efectuează în această țară, ca o continuare a relațiilor de colaborare dintre cele două instituții de cultură începute în u
Volumul 'Documente medievale din colecțiile MNIR: 1602-1714' și site-ul 'Documenta Historica' - lansate la Muzeul de Istorie
Volumul al II-lea al lucrării 'Documente medievale din colecțiile MNIR: 1602 - 1714' și site-ul proiectului 'Documenta Historica' au fost lansate marți la Muzeul Național de Istorie a României. Potrivit organizatorilor, volumul al II-lea al 'Documentelor medievale din colecțiile MNIR' conține 171 de piese de o varietate tipologică
Vaslui: Preot arestat pentru agresiuni sexuale, retras de la slujire de Episcopia Hușilor
Un preot din parohia Parpanița, orașul Negrești, acuzat de agresiuni sexuale, viol săvârșit asupra unui minor și act sexual cu un minor, arestat preventiv la sfârșitul săptămânii trecute, a fost retras de la slujire, au informat, marți, reprezentanții Episcopiei Hușilor. 'Episcopia Hușilor a luat act de această reținere și de faptele foar
Turneul 'Madrigal de Crăciun' - zece spectacole în opt orașe din România
Corul Național de Cameră 'Madrigal - Marin Constantin', dirijat de Anna Ungureanu, va susține în luna decembrie zece spectacole organizate în opt orașe din România, în cadrul turneului 'Madrigal de Crăciun', informează organizatorii într-un comunicat transmis, marți, AGERPRES. Spectacolele, care vor fi susținute al
Ministrul Culturii, Andras Demeter, și-a prezentat bilanțul - patrimoniu, diplomație culturală, investiții, industrii creative
Ministerul Culturii a transmis marți un bilanț al ministrului de resort, Andras Istvan Demeter, aferent perioadei 23 iunie 2025 - 20 octombrie 2026, care prezintă principalele activități dedicate modernizării sectorul cultural din România, printre care cele legate de patrimoniu, diplomație culturală, investiții, industrii creative. Potri
Covasna: Actorul Sergiu Aliuș, cu o carieră de peste trei decenii pe scena TAM, a încetat din viață
Actorul Sergiu Aliuș, care a făcut parte timp de peste trei decenii din echipa Teatrului 'Andrei Mureșanu' (TAM) din Sfântu Gheorghe, a încetat din viață la vârsta de 65 de ani, înmormântarea urmând să aibă loc miercuri la Cimitirul Ortodox din municipiu, a anunțat conducerea instituției. Potrivit su
PF Daniel: 'Istoria Bibliotecii Academiei Române' - o mărturie despre felul în care instituția și-a păstrat continuitatea
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a afirmat că lansarea ultimelor volume ale 'Istoriei Bibliotecii Academiei Române' reprezintă o mărturie despre felul în care o instituție fundamentală a culturii românești a traversat schimbarea de paradigmă istorică, inaugurată în Decembrie 1989, și despre modul în care a știu
Brăila: Preoți din trei județe, pregătiți să ajute persoanele dependente de droguri, alcool și jocuri de noroc
Un număr de 28 de preoți din județele Galați, Brăila și Tulcea participă, alături de personal de specialitate, la un curs de formare în domeniul adicțiilor, pentru a putea identifica persoanele afectate de dependența de droguri, alcool, jocuri de noroc sau tehnologie și a le îndruma către servicii specializate de consiliere și recuperare, informează, marț
Bihor: 'Les Films de Cannes a Oradea', în premieră, cu filmul '4 luni, 3 săptămâni...' în deschidere
Festivalul 'Les Films de Cannes a Oradea' va avea prima ediție în perioada 29 octombrie - 1 noiembrie, cu proiecții de filme premiate la Cannes, întâlniri cu invitați și un concert de muzică de film. Potrivit unui comunicat al organizatorilor, evenimentul de deschidere va avea loc pe 29 octombrie, la Muzeul Țării
Editorii cer garantarea unei contribuții 'decisive' la organizarea prezenței României la Târgul de Carte de la Frankfurt 2028
Consiliul Director al Asociației Editorilor din România (AER) solicită garantarea unei contribuții decisive la organizarea prezenței României ca invitat de onoare la Târgul Internațional de Carte de la Frankfurt din 2028 și subliniază că procesul are opt luni de întârziere, din motive neimputabile breslei editoriale.











