Preşedintele Biden a confirmat acuzaţia de genocid la adresa lui Vladimir Putin
Preşedintele Joe Biden a confirmat marţi faptul că l-a acuzat pe omologul său rus Vladimir Putin de comiterea unui genocid în Ucraina, la câteva ore după ce a folosit acest cuvânt pentru prima dată pentru a descrie situaţia din ţara invadată de forţele ruse, transmite AFP.
"Da, l-am numit genocid", a răspuns preşedintele american jurnaliştilor în timpul unei vizite în statul Iowa.
Până acum, administraţia americană nu a pronunţat acest cuvânt, folosit deja de preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski.
"Este din ce în ce mai clar că Putin încearcă pur şi simplu să şteargă ideea însăşi de a putea fi ucrainean", a adăugat el.
Joe Biden a spus că, dacă "la nivel internaţional, avocaţii" vor decide cu privire la calificarea de genocid,"în ce mă priveşte, arată ca şi cum ar fi".
Afirmând că "se înmulţesc dovezile" cu privire la "lucrurile oribile pe care ruşii le-au făcut în Ucraina", preşedintele Biden a estimat că lumea "va descoperi şi mai multe despre devastare".
Cu câteva ore mai devreme, în timpul unui discurs dedicat combaterii inflaţiei, preşedintele Statelor Unite menţionase cuvântul genocid. AGERPRES/(AS - autor: Raluca-Elena Anghel, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Islanda: Păreri împărțite ale cetățenilor care votează în referendumul asupra reluării negocierilor de aderare la UE
Părerile islandezilor care au venit să voteze în referendumul asupra reluării negocierilor de aderare la UE au rămas împărțite în ziua votului, anunțându-se un rezultat strâns, relatează Reuters și AFP. Campania pentru referendum a alimentat dezbaterea privind locul Islandei în lume, a declarat prim-ministru
Donald Tusk: Riscul de escaladare din partea Rusiei crește, următoarele șase luni vor fi decisive
Prim-ministrul polonez Donald Tusk a avertizat că Rusia ar putea escalada războiul din Ucraina și provoca NATO, postând sâmbătă pe platforma X după o discuție cu secretarul general al NATO Mark Rutte că ''escaladarea din partea Rusiei avansează'', relatează dpa. ''Cum am avertizat deja, escaladarea din parte
Organizația Maritimă Internațională susține că circa 400 de nave sunt în continuare blocate în Golf
Circa 400 de nave au rămas izolate în Golf la șase luni după începerea războiului din Iran, mii de marinari din regiune fiind expuși unor riscuri sporite, a avertizat Organizația Maritimă Internațională (OMI), relatează dpa. ''În timp ce unele nave și echipajele lor au reușit să plece (din Golf), până la 400 de
#Ucraina: Depozitul lovit de Rusia conținea muniții, drone și explozibili din dotarea armatei, a anunțat Zelenski
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că depozitul lovit de o dronă rusească în apropiere de Kiev vineri seară conținea muniții, drone și explozibili utilizați de armată, distrugerea sa soldându-se cu cel puțin
#Ucraina: Bilanțul atacului rus cu dronă contra unui depozit de muniții a urcat la 37 de morți
Cel puțin 37 de persoane au murit după ce o dronă rusă a lovit, vineri noaptea, un depozit de muniții situat în apropiere de Kiev, lovitura cauzând un incendiu și explozii puternice, au anunțat autoritățile ucrainene, citate de AFP și Reuters. ''Din nefericire, numărul victimelor în districtul Bucea se ridică la 37
Niger: Schimburi de focuri și explozii violente în capitala Niamey
Confruntări militare erau în desfășurare sâmbătă dimineață la palatul prezidențial din Niamey, capitala Nigerului, între insurgenți din forțele armate și garda prezidențială, după o noapte de explozii și schimburi de focuri în mai multe zone ale orașului, transmit AFP, Reuters și dpa. Nigerul este condus de generalul Ab
VIDEO #Ucraina: Cel puțin 27 de persoane au murit din cauza unei lovituri ruse contra unui depozit de muniții
Cel puțin 27 de persoane au murit după ce o dronă rusă a lovit un depozit de muniții în apropiere de Kiev vineri noaptea, lovitura provocând un incendiu și explozii puternice, au anunțat autoritățile ucrainene, citate de AFP, Reuters și dpa. ''Din păcate, în acest stadiu, 27 de persoane au murit. Și acest bilanț s-ar
Islanda: S-au deschis secțiile de votare în referendumul asupra reluării negocierilor de aderare la UE
Secțiile de votare din Islanda s-au deschis sâmbătă la ora 09:00 GMT în cadrul referendumului pentru a decide dacă țara ar trebui să reia negocierile de aderare la Uniunea Europeană, după 13 ani de la suspendarea lor, transmite AFP. Islandezii își vor putea exprima votul până la ora 22:00 GMT. Sondajele d
VIDEO Trafic de droguri: Forțe americane și ecuadoriene au interceptat o navă suspectă în Pacificul Oriental
Armata americană a anunțat vineri seară că a interceptat și distrus o navă suspectată că era utilizată pentru traficul de droguri în Pacificul Oriental, în timpul unei operațiuni desfășurate în coordonare cu guvernul ecuadorian, o premieră între cele două țări, transmite France Presse. Comandamentul militar sud al SUA (
#Ucraina: O persoană a murit într-un atac ucrainean cu drone asupra regiunii sub control rus Sevastopol
O persoană a murit și alte trei au fost rănite într-un atac ucrainean cu drone în regiunea Sevastapol, situată în peninsula Crimeea anexată de Rusia, a anunțat sâmbătă guvernatorul local numit de Moscova, Mihail Razvojaev, transmit Reuters și dpa. Un alt atac ucrainean cu drone, care a vizat regiunea rusă Belgorod, s-a
Donald Trump consideră decesul regelui Harald al Norvegiei ''cu adevărat o MARE pierdere''
Președintele american Donald Trump a transmis condoleanțele sale după decesul regelui Harald al V-lea al Norvegiei, pe care l-a descris drept ''un bărbat puternic, mândru și incredibil de respectat'', relatează sâmbătă dpa. ''(Harald) Și-a iubit Țara și a fost cu adevărat iubit și respectat de poporul său. I
Ecuador: Fostul președinte Lenin Moreno, condamnat la cinci ani de închisoare pentru corupție
Fostul președinte ecuadorian Lenin Moreno (2017-2021) a fost condamnat vineri la cinci ani de închisoare pentru luare de mită de la grupul chinez Sinohydro în schimbul unui contract pentru construirea unei hidrocentrale, transmit AFP, Reuters și EFE. Lenin Moreno era vicepreședintele lui Rafael Correa la data comiterii faptelor, &i
Islandezii se pronunță prin referendum asupra reluării negocierilor de aderare la UE
Islandezii sunt chemați sâmbătă la secțiile de votare, în cadrul unui referendum, pentru a decide dacă țara lor ar trebui să reia negocierile de aderare la Uniunea Europeană, pe fondul presiunilor geopolitice în creștere referitor la acest subiect, transmit AFP și dpa. Acest vot a fost anunțat în martie, după ce guvernu
SUA: Președintele Donald Trump anunță un acord important cu Venezuela în sectorul petrolier
Președintele american Donald Trump a anunțat vineri încheierea unui acord în sectorul petrolier cu Venezuela, în virtutea căruia Statele Unite ar urma să-și dubleze rezervele de petrol, transmit AFP și Reuters. Într-un mesaj publicat pe rețeaua
VIDEO Donald Trump i-a decorat pe astronauții care au participat la misiunea spațială Artemis II
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, i-a decorat vineri pe astronauții misiunii spațiale Artemis II, care au efectuat un zbor în jurul Lunii în aprilie 2026 și au doborât cu acea ocazie recordul de distanță în raport cu Terra stabilit de predecesorii lor din programul lunar Apollo, informează AFP. 'Suntem m&ac














