Ajutoare de peste 560.000 de lei pentru refugiaţii ucraineni din Republica Moldova, de la Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei

Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei a trimis ajutoare în valoare de peste 560.000 de lei pentru refugiaţii ucraineni care au ajuns în Republica Moldova, potrivit reprezentanţilor biroului de presă al instituţiei de cult.
"Până în prezent, Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei a trimis în Republica Moldova ajutoare pentru refugiaţii ucraineni în valoare de 565.646 lei. Primele ajutoare, în valoare de aproape 300.000 lei, au fost trimise în luna martie către raioanele Soroca şi Cahul, iar săptămâna trecută a plecat un alt transport, pentru refugiaţii ucraineni aflaţi în grija Misiunii Sociale 'Diaconia' a Mitropoliei Basarabiei", a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Buzăului şi Vrancei, Dragoş Olteanu.
Ajutoarele au constat în mai multe tipuri de produse alimentare de bază, conserve şi ingrediente pentru gătit, produse igienico-sanitare şi de uz casnic.
Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei continuă astfel seria acţiunilor de ajutorare a refugiaţilor din Ucraina, banii fiind alocaţi din fondurile Centrului Eparhial, prin Sectorul Social-filantropic şi misionar. AGERPRES / (A, AS - autor: Dana Lepădatu, editor: Karina Olteanu, editor online: Ady Ivaşcu)
Sursa foto: Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Arad: Accident cu 11 persoane implicate pe autostrada A1; au fost trimise nouă ambulanțe
Un accident în care au fost implicate două autovehicule, în care se aflau 11 persoane, a avut loc, joi după-amiază, pe autostrada A1, în județul Arad, fiind activat 'planul roșu' de intervenție, astfel că nouă ambulanțe au fost trimise la fața locului. Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Arad a transmis că
Aplicație mobilă ce conectează persoane cu dizabilități de vedere cu ghizi, lansată de Asociația Metodelor Alternative de Integrare Socială
Asociația Metodelor Alternative de Integrare Socială (AMAIS) a lansat SeeYou, prima aplicație mobilă din România ce conectează persoane cu dizabilități de vedere cu ghizi care să-i însoțească la diverse activități. 'SeeYou (...) pune împreună persoane nevăzătoare și ghizi care pot să-i însoțească în diverse lo
Harghita: Debitul apei infiltrate în subteran la Salina Praid a scăzut; echipele de intervenție monitorizează în continuare situația
Lucrările pe pârâul Corund, pentru reducerea infiltrațiilor produse în salina Praid, sunt în plină desfășurare, debitul infiltrat în subteran scăzând considerabil, se arată într-o postare de pe pagina de
Buzău: Poliția propune interzicerea trotinetelor în municipiul reședință, pe anumite artere și în anumite perioade de timp
Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Buzău va propune Primăriei Municipiului Buzău interzicerea circulației utilizatorilor de trotinete în parcuri și pe Bulevardul Nicolae Bălcescu, în timpul weekendului când devine pietonal, pentru a preîntâmpina producerea unor accidente. În ultima perioadă autoritățile
Sesiunea de înscriere în 'Taberele ARC' 2025 a început; sunt așteptați 7.000 de tineri români din străinătate
Departamentul pentru Românii de Pretutindeni (DRP) lansează, joi, cea de-a XVI-a ediție a Programului de 'Tabere ARC' și deschide sesiunea de înscriere pentru cele 7.000 de locuri disponibile, în nouă locații din țară. Programul de 'Tabere ARC', inițiat de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, este destinat elevi
Ministrul Muncii: Azi, când marcăm Ziua Internațională a Familiei, îmi doresc să vorbim despre implicare
Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale (MMFTS) derulează și în 2025 o serie de programe importante pentru familiile din România, pentru tinerii care, din motive medicale, nu pot avea copii, dar și pentru familiile aflate în situații de risc. Potrivit unui comunicat al instituției, programul FIV cont
Prahova: Apa livrată la Breaza este din nou potabilă; interdicția de consum - ridicată
Apa livrată prin sistemul public de alimentare al orașului Breaza este din nou potabilă, inspectorii sanitari dispunând ridicarea interdicției de consum al apei impusă după ce în probele prelevate la finalul lunii aprilie a fost confirmată prezența bacteriei clostridium perfringens. 'Conform ultimelor informații comunicate de către Direcția de
Geană (Federația Silva): Ne așteptăm la concedieri colective, în urma desființării a 25 de direcții silvice
Desființarea a 25 de direcții silvice, prin reorganizarea Romsilva, ar putea duce la concedieri colective, iar comasarea direcțiilor silvice poate fi un demers periculos pentru pădurile țării, a declarat joi, pentru AGERPRES, președintele Federației Sindicatelor din Silvicultură 'Silva', Silviu Geană. 'Astăzi, împreună cu col
Predoiu (MAI): În primele 3 luni ale anului, peste 240 de oameni au murit în accidente rutiere
În primele trei luni din acest an, peste 240 de oameni și-au pierdut viața în accidente rutiere și peste 500 au ajuns în spital, a declarat, joi, ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu. 'Săptămâna națională a siguranței rutiere este mai mult decât o campanie, este un semnal un apel la responsabilitate. În fiecare
Peste 600 de bucureșteni, implicați în rețeaua de compostare comunitară; peste 20 de tone de biodeșeuri, deviate de la groapa de gunoi
Peste 600 de bucureșteni sunt implicați în proiecte de compostare comunitară locală, inițiate pe parcursul ultimilor patru ani. Este vorba despre 12 puncte de colectare, amplasate majoritar în grădinile blocurilor, prin intermediul cărora au fost produse în total peste 11 tone de compost. În acest fel, 22 de tone de biodeșeuri nu au mai
Dolj: Echipajele ISU au reluat căutările celor doi bărbați dispăruți în Dunăre în urma accidentului naval
Căutările celor doi bărbați dispăruți în Dunăre în urma accidentului naval din dreptul localității Rast, produs miercuri după-amiază, au fost reluate joi dimineața cu trei bărci, un echipaj de p
Arad: Comunitatea evreiască se simte amenințată după ultimele incidente cu morminte vandalizate
Comunitatea evreiască din Arad se simte amenințată după ultimele incidente cu morminte vandalizate și atrage atenția că, de această dată, autorii au acționat cunoscând semnificația unor inscripții pe care le-au făcut pe monumente funerare, care au caracter legionar, fapt confirmat de anchetatori. Președintele Comunității Evreiești din Arad, Raoul
Suceava: Un autoturism a fost lovit de trenul Timișoara - Iași
Un autoturism a fost lovit, joi dimineață, de trenul Timișoara - Iași, au anunțat reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Suceava. Potrivit ISU, accidentul feroviar a avut loc pe raza localității Păltinoasa, la o trecere la nivel cu calea ferată de pe drumul național DN 2E. 'La fața locului s-au
Cod galben de instabilitate atmosferică și vijelii în 21 de județe, joi
Instabilitatea atmosferică se va accentua joi și vor fi averse ce vor avea și caracter torențial în Maramureș, Crișana, Banat, cea mai mare parte a Transilvaniei și în zona de munte, potrivit unei atenționări Cod galben emise de Administrația Națională de Meteorologie. În 21 de județe din aceste regiuni, cantitățile de apă vo
Silvicultorii, feroviarii și rezerviștii militari protestează joi, în Piața Victoriei
Federația Silva va susține, joi, în intervalul 12:00 - 15:00, împreună cu sindicatele din transporturi feroviare și cele ale rezerviștilor militari din cadrul Confederației Sindicale Naționale Meridian, un miting de protest, la sediul Guvernului României, în Piața Victoriei. 'Prin această acțiune de protest, sindica