FAO: Războiul din Ucraina a împins preţurile mondiale la alimente la un nou maxim istoric
Indicele global al preţurilor la produsele alimentare a urcat la un nou maxim istoric în luna martie, pe măsură ce războiul din Ucraina a provocat turbulenţe pe pieţele pentru produse alimentare de bază precum cereale şi uleiuri comestibile, a anunţat vineri Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO), transmite Reuters.
FAO publică lunar propriul său Food Price Index, care măsoară modificările de preţuri înregistrate la un coş de alimente format din cereale, uleiuri vegetale, lactate, carne şi zahăr. În luna martie 2022, acest indice a crescut până la 159,3 puncte, cel mai ridicat nivel înregistrat vreodată, după un salt semnificativ de 17,9 puncte (sau 13%) faţă de nivelul înregistrat în luna februarie, când indicatorul a atins deja cel mai ridicat nivel de la crearea sa în 1990.
Comparativ cu situaţia din luna martie 2021, preţurile mondiale la alimente calculate de FAO sunt cu 33,6% mai mari.
Rusia şi Ucraina sunt mari exportatori mondiali de grâu, porumb, orz şi ulei de floarea soarelui via porturile lor de la Marea Neagră iar invazia rusească, care a intrat în a şasea săptămână, a oprit exporturile de produse agroalimentare ale Ucrainei.
Creşterea puternică a preţurilor la alimente înregistrată în luna martie a fost stimulată în primul rând de avansul preţurilor uleiurilor vegetale, care au înregistrat o creştere de 23,2% comparativ cu luna februarie. Potrivit FAO motivul principal are legătură cu "cotaţiile mai mari la uleiul de floarea soarelui, pentru care Ucraina este cel mai mare exportator mondial".
O creştere de două cifre s-a înregistrat şi la preţurilor cerealelor, care au fost mai mari cu 17,1% comparativ cu cele din luna februarie, impulsionate de un avans de 19,7% în cazul preţurilor la grâu şi un avans de 19,1% în cazul porumbului. "Împreună, Federaţia Rusă şi Ucraina au fost responsabile pentru aproximativ 30%, respectiv 20% din exporturile mondiale de grâu şi porumb în ultimii trei ani", a subliniat FAO.
Şi celelalte produse alimentare urmărite de FAO au înregistrat creşteri de preţuri în luna martie, dar este vorba de creşteri mai mici, precum zahărul (6,7%), carnea (4,8%) şi lactatele (2,6%).
Tot vineri, FAO şi-a revizuit, în scădere, estimările cu privire la producţia mondială de grâu în 2022, până la 784 milioane de tone, faţă de 790 milioane de tone cât prognoza luna trecută, în condiţiile în care a luat în calcul posibilitatea ca cel puţin 20% din suprafeţele însămânţate cu grâu de iarnă din Ucraina să nu poată fi recoltate din cauza distrugerilor provocate de război.
De asemenea, FAO şi-a revizuit, în scădere, estimările privind comerţul mondial cu cereale în anul agricol 2021/2022, până la 490 milioane de tone, deoarece prognozează că perturbarea exporturilor din zona Mării Negre va fi compensată doar parţial de majorarea exporturilor Indiei, Uniunii Europene, Argentinei şi SUA. AGERPRES/(AS - autor: Constantin Balaban, editor: Mariana Nica, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Retailerii italieni avertizează că ar putea apărea penurii de alimente din cauza protestului camionagiilor
Un protest al șoferilor italieni de camioane, declanșat din cauza prețurilor carburanților și a costului vieții, provoacă o penurie de alimente în magazine, în condițiile în care livrările sunt perturbate, iar produsele proaspete se alterează, au avertizat miercuri retailerii italieni, transmite Reuters. Protestele, care au început săpt
BTA: O regiune a Mării Negre mai vulnerabilă ar face întreaga UE mai vulnerabilă, spune președintele CESE
Președintele Comitetului Economic și Social European (CESE), Seamus Boland, susține includerea regiunii Mării Negre în următorul cadru financiar multianual al Uniunii Europene, transmite BTA. Într-un interviu acordat miercuri la Bruxelles, cu ocazia începerii sesiunii din luna octombrie a CESE, Seamus Boland a subliniat importanța strategică
Șeful Nvidia îndeamnă Europa să implementeze mai rapid Inteligența Artificială în industrie
Directorul general al gigantul american Nvidia, Jensen Huang, a îndemnat miercuri Europa, care este în urmă în cursa pentru inteligența artificială, să accelereze implementarea acestei tehnologii în industrie, informează AFP. Într-un discurs ținut miercuri la conferința GTC, un eveniment dedicat inteligenței artificiale, organizat
CE va investiga modul în care Booking.com combate escrocheriile și fraudele în temeiul Regulamentului privind serviciile digitale
Comisia Europeană a anunțat miercuri că a inițiat proceduri oficiale pentru a evalua dacă este posibil ca Booking.com să fi încălcat Regulamentul privind serviciile digitale (DSA) prin faptul că nu a evaluat cu diligență sau nu a atenuat în mod eficace riscurile legate de listările frauduloase și escrocheriile de phishing. Este posibil ca platforma
Eurostat: România a avut și anul trecut cel mai ridicat deficit guvernamental din UE
Ponderea în PIB a deficitului guvernamental în zona euro a rămas nemodificată, la 3% în 2024 și în 2025, iar în UE a rămas de asemenea neschimbată, la 3,1%, același nivel ca în 2024, în timp ce România a înregistrat și anul trecut cel mai ridicat deficit din blocul comunitar, arată datele publicate miercuri de Ofi
Acțiunile Carrefour scad după înrăutățirea previziunilor, în urma turbulențelor din Franța
Acțiunile Carrefour înregistrau miercuri dimineață un declin de peste 2% la Bursa de la Paris, în condițiile în care cel mai mare retailer alimentar din Europa a înrăutățit previziunile financiare, citând impactul turbulențelor din Franța, transmit DPA și Reuters. Carrefour se așteaptă acum la o creștere 'stab
Marea Britanie: Datoria publică depășește pentru prima dată 3.000 miliarde de lire sterline
Datoria publică a Marii Britanii a depășit 3.000 miliarde de lire sterline (4.010 miliarde de dolari), iar Guvernul de la Londra s-a împrumutat în septembrie mai mult decât se estima, conform datelor oficiale care scot în evidență dificultățile cu care se confruntă ministrul de Finanțe John Healey, înaintea prezentării bugetului, săptăm&
Giganții din industria produselor de frumusețe vizează consumatorii care folosesc medicamente anti-obezitate
Firma elvețiană de îngrijire a tenului Galderma, compania braziliană de cosmetice Natura și grupul francez de produse de frumusețe L'Oreal testează tratamente pentru consumatorii îngrijorați de pierderea fermității și lăsarea țesuturilor feței, căutând să capitalizeze piața în creștere legată de boom-ul medicamentelor anti-obezitate, trans
Economistul șef al BCE promovează în China extinderea rolului global al euro
Banca Centrală Europeană poate consolida rolul global al euro și amplifica impactul politicii sale monetare furnizând țărilor străine sisteme de siguranță financiară, a afirmat miercuri economistul șef al BCE, Philip Lane, transmite Reuters. Vorbind la un eveniment desfășurat la Shanghai și intitulat 'Sistemul monetar dincolo de dola
Tesla și SpaceX explorează o potențială fuziune
Companiile lui Elon Musk, Tesla și SpaceX, explorează o potențială fuziune, a anunțat marți miliardarul american, adăugând că ambele companii au format comitete special e la solicitarea acționarilor, pentru a examina posibilitatea, transmite DPA. În timpul unei conferințe video în care a prezentat rezultatele trimestriale ale
Volkswagen recheamă în service peste 70.000 de automobile electrice din cauza unor baterii defecte
Grupul auto german Volkswagen a demarat o operațiune de rechemare în service pentru aproape 72.700 de vehicule electrice, din cauza unor baterii defecte, arată datele publicate marți de Autoritatea Federală de Transport Rutier din Germania (KBA), transmite DPA. Numai în Germania, rechemarea vizează aproximativ 10.000 de vehicule, majoritatea din ga
Letonia a devenit unul dintre primii cinci importatori de cereale rusești
Letonia, stat membru al Uniunii Europene și al NATO, a devenit unul dintre primii cinci importatori de cereale rusești în actualul sezon, în pofida relațiilor politice tensionate, pe măsură ce Moscova își redirecționează exporturile de cereale dinspre bazinul Mării Azov și al Mării Negre către porturile de la Marea Baltică, transmite Reuters.
Justiția olandeză obligă ING să continue să ofere servicii bancare grupului rus Gazprom
Un tribunal din Amsterdam a interzis băncii olandeze ING să închidă conturile filialei gigantului energetic rus Gazprom, până când acesta își va deschide un cont la o altă bancă în Europa, în pofida riscurilor de sancțiuni și prejudiciu de imagine invocate de bancă din cauza legăturilor dintre Gazprom și statul rus, informează EFE.
O pană de curent în zona Londrei este la originea problemelor Google Cloud în Europa
Grupul informatic american Google a dat vina pe o pană de curent, care a afectat infrastructura Google din zona Londrei, pentru întreruperea unora dintre serviciile sale cloud în Europa, informe
Decalajul între dobânzile la care se împrumută Franța și Germania a atins maximul ultimilor 10 ani
Decalajul între randamentele cerute de investitori pentru obligațiunile pe 10 ani emise de Franța și obligațiunile comparabile emise de Germania a depășit marți dimineața pragul simbolic de 1,5 puncte, în contextul în care datoria public a Franței a revenit în atenția piețelor financiare după violențele din weekend , informează AFP. Ace












