Parlamentul german respinge legea vaccinării obligatorii împotriva coronavirusului
Parlamentul german a respins joi o lege care prevedea vaccinarea obligatorie împotriva coronavirusului a tuturor celor în vârstă de peste 60 de ani, transmite dpa.
Votul a avut loc după câteva luni de discuţii publice şi după o dezbatere aprinsă în Bundestag, camera inferioară a legislativului de la Berlin.
Cancelarul Olaf Scholz îşi declarase susţinerea faţă de obligativitatea vaccinului pentru toţi adulţii, dar nu a depus un proiect de lege din partea guvernului, ci le-a permis parlamentarilor să vină cu propuneri pentru un vot liber.
Dintre partenerii din coaliţia de guvernământ, în special Democraţii Liberi au fost sceptici faţă de măsura respectivă.
Tot joi urmează să fie supuse votului parlamentarilor şi alte variante, de la respingerea completă a obligaţiei până la înfiinţarea unui registru naţional de vaccinare. AGERPRES/(AS - autor: Marius Hosu, editor: Mihaela Toth, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
VIDEO Deranjat de întrebări, Trump a părăsit un interviu la postul NBC News
Un interviu acordat de președintele american Donald Trump postului NBC News, filmat vineri și difuzat duminică, a degenerat în urma nemulțumirilor sale provocate de vreme și de întrebăril
Iranul amenință cu lovirea intereselor americane în regiune, după bombardamentul israelian asupra Beirutului
Iranul a amenințat duminică cu atacuri asupra intereselor americane și israeliene în Orientul Mijlociu, ca represalii după bombardamentul israelian efectuat mai devreme în aceeași zi asupra suburbiei sudice a capitalei libaneze Beirut, zonă care este un bastion al grupării șiite pro-iraniene Hezbollah, relatează agențiile AFP și EFE.
SUA încearcă să obțină o rezoluție a AIEA care să impună Iranului verificarea instalațiilor nucleare și a stocului de uraniu
Statele Unite fac lobby pe lângă alte țări din Consiliul Guvernatorilor al Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA) să sprijine un proiect de rezoluție care ar dispune Iranului să informeze acest organism cu privire la situația instalațiilor sale nucleare bombardate anul trecut și anul acesta de SUA și Israel, precum a uraniului îmbogățit dep
VIDEO Trump exclude retragerea trupelor americane desfășurate pentru războiul împotriva Iranului înaintea finalizării misiunii
Președintele american Donald Trump a afirmat, într-un interviu publicat duminică după ce a fost înregistrat vineri, că nu intenționează să retragă cei aproximativ 50.000 de militari desfășurați pentru războiul împotriva Iranului până când nu se va ajunge la o soluționare definitivă a acestui conflict și numai după încheierea unui a
Zelenski: Nivelul radiațiilor, în limite normale după ce o dronă a lovit un depozit de combustibil nuclear uzat la Cernobîl
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a acuzat duminică Rusia că a atacat în mod deliberat zona de excludere din jurul centralei nucleare dezafectate de la Cernobîl, după ce o dronă a lovit o clădire a infrastructurii de stocare a combustibilului nuclear uzat, dar unde nu era depozitat astfel de combustibil, relatează agențiile DPA și EFE.
Israelul atacă suburbiile sudice ale Beirutului
Israelul a anunțat duminică lansarea unui atac aerian asupra suburbiilor sudice ale capitalei libaneze Beirut, zonă care este un bastion al mișcării pro-iraniene Hezbollah, după ce rachete au fost lansate dinspre Liban către Israel, în pofida unui nou armistițiu convenit miercuri la Washington, transmit agențiile AFP și EFE. ''Ar
Guvernul britanic l-a contactat pe vicepreședintele american JD Vance pentru a-l contrazice în chestiunea imigrației
Guvernul britanic i-a telefonat vicepreședintelui american JD Vance pentru a respinge afirmațiile acestuia conform cărora imigrația în masă este motivul protestelor violente care au avut loc săptămâna aceasta în Regatul Unit, unde luni a fost pronunțată sentința împotriva unui tânăr sikh care în decembrie 2025 a înjunghiat mo
Israel: Costul exorbitant al unei stări de război permanente (AFP)
Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu vrea să-și transforme țara într-o ''super-Sparta'' a Orientului Mijlociu, dar costul exorbitant al războiului umflă bugetul apărării și stârnește temeri de regrese în educație și sănătate, scrie duminică AFP. Factura conflictului declanșat pe 7 octombrie 2023, după a
Pentagonul a ridicat la cel mai înalt nivel alerta în privința contraspionajului israelian
Pentagonul a ridicat la cel mai înalt nivel alerta în materie de contrainformații în privința Israelului, au relatat media americane citate duminică de AFP. Potrivit Agenției de Informații a Apărării (DIA), ramura de informații militare a Departamentului Apărării, ''capacitatea Israelului de a desfășura operațiuni de
O dronă rusă a lovit o facilitate de depozitare a combustibilului nuclear uzat în apropiere de centrala de la Cernobîl (oficiali ucraineni)
O dronă rusă a lovit o facilitate de depozitare pentru combustibil nuclear uzat în apropiere de centrala dezafectată de la Cernobîl, au afirmat duminică oficiali ucraineni, adăugând că nivelurile de radiații la fața locului au rămas stabile, relatează Reuters. În declarații separate, Statul major general al Kievului și
Armata americană anunță că a doborât două drone iraniene în strâmtoarea Ormuz
Armata americană a anunțat sâmbătă că a doborât două drone de luptă iraniene în strâmtoarea Ormuz, informează duminică dpa. Aceste drone reprezentau o amenințare pentru traficul maritim internațional din strâmtoare, a afirmat Comandamentul Central al SUA (CENTCOM), responsabil pentru Orientul Mijlociu, într-
Programul de arme nucleare al Coreei de Nord este ''absolut non-negociabil'', subliniază sora lui Kim Jong Un
Programul de arme nucleare al Coreei de Nord este ''absolut non-negociabil'', a declarat Kim Yo Jong, puternica soră a liderului Kim Jong Un, citată duminică de presa oficială a țării sale, în ajunul unei vizite a președintelui chinez Xi Jinping, au consemnat AFP, Reuters și dpa. ''Statutul nostru de putere nuclea
Coreea de Sud ar putea avea ca prim-ministru o femeie, pentru prima oară după 20 de ani
Președintele sud-coreean Lee Jae Myung a ales-o pentru funcția de prim-ministru pe Han Seong-sook, ministru pentru întreprinderi mici și mijlocii și startup-uri, a anunțat duminică biroul prezidențial de la Seul, transmit Reuters și Yonhap. Dacă opțiunea președintelui va fi aprobată de parlament, Han va deveni prima femeie prim-ministru
Kosovo: Alegeri legislative anticipate, al treilea scrutin într-un an și jumătate
Și în Kosovo alegătorii merg duminică la urne, pentru a treia oară în 18 luni, după ce partidele politice nu au reușit să ajungă la un compromis privind alegerea unui nou președinte, informează dpa, Reuters și EFE. Partidul de stânga al prim-ministrului Albin Kurti, Vetevendosje (Autodeterminare), rămâne favoritul clar
Alegătorii din Peru, chemați să-și aleagă al nouălea președinte în zece ani
Alegătorii din Peru își vor alege președintele duminică, al nouălea în zece ani, într-un duel între conservatoarea Keiko Fujimori și candidatul de stânga Roberto Sanchez, informează AFP. Sondajele arată că cei doi candidați sunt la egalitate într-o cursă care promite a fi foarte strânsă. Niciunul nu a













